C.B.C. c. ESPAGNE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere nr. 68802/11 C.B.C. împotriva Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 17 noiembrie 2015 într-un comitet compus din Helen Keller, președinte, Johannes Silvis, Pere Pastor Vilanova, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, având în vedere cererea prezentată mai sus la 7 noiembrie 2011, Având în vedere măsura provizorie indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurent, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA recurenta, C.B.C., este cetățean Hondurian, rezident în Spania.

Președintele secțiunii a decis că identitatea sa nu va fi dezvăluită [art. 47 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. reclamanta a fost reprezentată în fața Curții de către domnul Muñoz Martínez, avocat al organizației neguvernamentale CEAR (Comisia spaniolă de ajutor pentru refugiați) din Madrid. A fost reprezentat de agenții săi, dnii F. Irurzun Montoro, F. de A. Sanz Gandasegui și R. León Cavero, avocați de stat. La 30 octombrie 2011, reclamanta a depus o cerere de protecție internațională la Oficiul de azil, la sosirea sa la aeroportul Madrid-Barajas, explicând că din iunie 2011 familia sa primea amenințări de la Mara Salvatrucha . Temându-se pentru viața sa, reclamanta s 2 din Legea nr. 12/2009 din 30 octombrie 2009 privind dreptul de azil și protecția subsidiară și a considerat, în conformitate cu această dispoziție, că cererea recurentei se baza pe afirmații insuficiente și lipsite de credibilitate.

La 4 noiembrie 2011, recurenta a solicitat reexaminarea cererii sale. Delegația spaniolă a Înaltului Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați a arătat că motivele invocate de recurentă și informațiile disponibile erau coerente și ofereau suficiente indicii care justificau admisibilitatea cererii sale de protecție internațională. Cu toate acestea, printr-o decizie din 7 noiembrie 2011, Sub Hotărârea Generală pentru Azil a Ministerului de Interne și-a confirmat decizia din 2 noiembrie 2011. La 8 noiembrie 2011, recurenta a introdus o acțiune în instanță administrativă pe lângă Audiencia Agriculum. în care a contestat respingerea ministerială a cererii sale de azil. În același timp, ea a solicitat suspendarea executării măsurii de trimitere în temeiul articolului 135 din Legea 29/1998 din 13 iulie privind instanța contencioasă-administrativă pentru a rămâne pe teritoriul spaniol atâta timp cât decizia privind fondul (azil) nu este luată.

Printr-o decizie pronunțată la 9 noiembrie 2011, la a decis să nu suspende expulzarea recurentei, întrucât motivele invocate nu permiteau să se încheie, pe de o parte, în regim special de urgență, suspendarea expulzării de pe teritoriul național și, pe de altă parte, pierderea scopului procedurii privind temeinicia în caz de executare a măsurii de expulzare în cauză. La 7 noiembrie 2011, recurenta a prezentat Curții o cerere de măsură provizorie în temeiul articolului 39 din Regulamentul său de procedură. La 9 ianuarie 2011, președintele în exercițiu a hotărât să informeze guvernul spaniol, în temeiul dispoziției menționate anterior, să nu trimită reclamanta pe durata procedurii în fața Curții.

La 9 noiembrie 2011, obiecțiunile recurentei au fost comunicate guvernului care și-a transmis observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia acestora. Aceste observații au fost adresate recurentei, care și-a transmis observațiile ca răspuns. La 22 iunie 2015, părțile au fost invitate să prezinte observații suplimentare. Guvernul și-a trimis observațiile în termenul stabilit, însă scrisoarea Curții adresată recurentei a rămas fără răspuns. Prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din 19 august 2015, Curtea a atras atenția recurentei asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost încheiat de la 16 august 2015. În plus, Curtea a precizat că, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, aceasta putea elimina o parte din rol în cazul în care, la fel ca în speță, circumstanțele sugerează că reclamanta nu intenționează să o mențină.

Scrisoarea a ajuns bine la reprezentantul reclamantei la data de 25 August 2015, dar aceasta nu a răspuns. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că reclamanta nu mai intenționează să își mențină cererea [art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție]. În absența unor circumstanțe speciale care privesc respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a protocoalelor sale, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii, în sensul articolului 37 alineatul (1) din Convenție. În plus, în aceste circumstanțe, aplicarea articolului 39 din regulament se încheie. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 10 decembrie 2015. Marialena Tsirli Helen Keller Asistentă Președinție

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 68802/11 C.B.C. contre l’Espagne La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 17 novembre 2015 en un comité composé de : Helen Keller, présidente, Johannes Silvis, Pere Pastor Vilanova, juges, et de Marialena Tsirli, greffière adjointe de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 7 novembre 2011, Vu la mesure provisoire indiquée au gouvernement défendeur en vertu de l’article 39 du règlement de la Cour, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante :

FAITS ET PROCÉDURE

La requérante, M me C.B.C., est une ressortissante hondurienne, résidant en Espagne. Le président de la section a décidé que son identité ne serait pas divulguée (article 47 § 3 du règlement). La requérante a été représentée devant la Cour par M me M.E. Muñoz Martínez, avocate de l’organisation non gouvernementale CEAR (Commission espagnole d’aide aux réfugiés) à Madrid. Le gouvernement espagnol (« le Gouvernement ») a été représenté par ses agents, MM. F. Irurzun Montoro, F. de A. Sanz Gandasegui et R. ‑ A. León Cavero, avocats de l’État. Le 30 octobre 2011, la requérante déposa une demande de protection internationale auprès de l’Office d’Asile, à son arrivée à l’aéroport de Madrid-Barajas, expliquant que sa famille recevait depuis juin 2011 des menaces de la Mara Salvatrucha . Craignant pour sa vie, la requérante s’était enfuie en Espagne.

Par une décision du 2 novembre 2011, la Sous-direction générale d’asile du ministère de l’Intérieur rejeta la demande, se fondant sur l’article 21 § 2 de la Loi 12/2009 du 30 octobre 2009 portant sur le droit d’asile et la protection subsidiaire. Il considéra, conformément à cette disposition, que la demande de la requérante était fondée sur des allégations insuffisantes et manquant de crédibilité. Le 4 novembre 2011, la requérante sollicita le réexamen de sa demande. La Délégation espagnole du Haut-Commissariat des Nations Unies pour les Réfugiés indiqua que les motifs invoqués par la requérante et les informations disponibles étaient cohérents et apportaient des indices suffisants qui justifiaient la recevabilité de sa demande de protection internationale.

Toutefois, par une décision du 7 novembre 2011, la Sous ‑ direction générale d’asile du ministère de l’Intérieur confirma sa décision du 2 novembre 2011. Le 8 novembre 2011, la requérante interjeta un recours contentieux ‑ administratif auprès de l’Audiencia Nacional dans lequel elle contesta le rejet ministériel de sa demande d’asile. En même temps, elle demanda la suspension de l’exécution de la mesure d’expulsion sur la base de l’article 135 de la loi 29/1998 du 13 juillet, portant sur la juridiction contentieuse-administrative afin de rester sur le territoire espagnol tant que la décision sur le fond (asile) ne serait pas prise.

Par une décision rendue le 9 novembre 2011, l’ Audiencia Nacional décida de ne pas suspendre l’expulsion de la requérante, considérant que les motifs allégués ne permettaient pas de conclure, d’une part à l’urgence spéciale de suspendre l’expulsion du territoire national et, d’autre part, à la perte de finalité de la procédure portant sur le bien-fondé en cas d’exécution de la mesure d’expulsion en cause. Le 7 novembre 2011, la requérante saisit la Cour d’une demande de mesure provisoire sur le fondement de l’article 39 de son règlement. Le 9 janvier 2011, la présidente en exercice décida d’indiquer au gouvernement espagnol, en application de la disposition précitée, de ne pas procéder au renvoi de la requérante pour la durée de la procédure devant la Cour.

Le 9 novembre 2011, les griefs de la requérante furent communiqués au gouvernement qui transmit ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de ceux-ci. Ces observations furent adressées à la requérante, qui fit parvenir les siennes en réponse. Le 22 juin 2015, les parties ont été invitées à présenter des observations complémentaires. Le Gouvernement a envoyé les siennes dans le délai fixé, mais la lettre de la Cour adressée à la requérante est demeurée sans réponse. Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 19 août 2015, la Cour a attiré l’attention de la requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu depuis le 16 juillet 2015 et qu’elle n’en avait pas sollicité la prolongation.

La Cour a en outre précisé qu’aux termes de l’article 37 § 1 a) de la Convention, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser que la requérante n’entend pas maintenir celle-ci. La lettre est bien parvenue à la représentante de la requérante le 25 août 2015, mais celle-ci n’y a pas répondu. EN DROIT À la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que la requérante n’entend plus maintenir sa requête (article 37 § 1 a) de la Convention). En l’absence de circonstances particulières touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles, la Cour considère qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 de la Convention.

Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle. Par ailleurs, dans ces circonstances, l’application de l’article 39 du Règlement prend fin. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Fait en français puis communiqué par écrit le 10 décembre 2015. Marialena Tsirli Helen Keller Greffière adjointe Présidente