© Consilul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014. Prezenta traducere a fost efectuată cu sprijinul Fondului încrederii pentru drepturile omului al Consilului Europei (www.coe.int/humanrightstrustfund). Ea nu obligă Curtea. Pentru mai multe informații vă rugăm să consultați indicația privind drepturile de autor la sfârșitul prezentului document.
Notă informativă privind jurisprudența Curții nr. 166
August-septembrie 2013
Robineau împotriva Franței (hotărâre)
- 58497/11
Hotărâre din 3 septembrie 2013 [Secția a V-a]
Articolul 2
Obligații pozitive
Sinucidere în custodie. Inadmisibilă.
Faptele cauzei
– În octombrie 2003, un membru al familiei reclamantului a fost plasat în custodie în locul unde se dețineau persoanele arestate de poliție. A fost apoi condus la procurorul public, care a cerut deschiderea anchetei și menținerea sa sub control judiciar. După ce i s-a permis să se întâlnească cu avocatul său, escorta de poliție și de securitate care îl însoțea l-a condus într-una din camerele obișnuite ale clădirii administrative a tribunalului. La cererea avocatului, cătușele au fost scoase și cei doi agenți de escortă au ieșit din cameră pentru ca persoana și avocatul acesteia să poată vorbi în particular. Cu toate acestea, prin geam, ei au continuat să o supravegheze. La aproximativ 20 de minute după începerea consultatiei, bărbatul s-a ridicat, s-a îndreptat spre fereastră și a sărit pe fereastră.
Drept
– Articolul 2: în dreptul francez, „défèrement"-ul este perioada cuprinsă între încheierea formală a detenției unei persoane la poliție și momentul în care persoana este condusă la judecător, constituie o parte incontestabilă a măsurii coercitive aplicabile și este comparabil cu perioada detenției la poliție, perioadă în care persoana interesată rămâne sub controlul autorităților de investigație și sub control judiciar.
Autoritățile interne nu puteau ști că suspectul putea să se sinucidă. În timpul detenției și transportului la poliție, acesta a lăsat impresia unei persoane liniștite cu toți cei pe care i-a întâlnit. Psihiatrul care l-a examinat a considerat că era o persoană stabilă și nimic nu sugera că era preocupat de ceea ce i se întâmplase. Într-adevăr, autoritățile ar fi trebuit probabil să observe semne îngrijorătoare din cauza faptului că de 3-4 ori a refuzat să accepte mâncarea care i se oferea la acel moment. Cu toate acestea, aceasta nu era în sine suficientă pentru a determina anchetatorii sau agenții de escortă să se îngrijoreze cu privire la pericolul iminent al sinuciderii. Totuși, nu există nicio bază obiectivă pentru a crede că autoritățile știau sau ar fi trebuit să știe că acea persoană putea să se sinucidă, prin urmare obligațiile pozitive ale autorităților prevăzute de articolul 2 din Convenție nu le-au impus să întreprindă măsuri speciale în afară de măsurile elementare de precauție necesare pentru a proteja viața unei persoane.
În plus, agenții de escortă au ieșit din cameră pentru a permite suspectului să aibă o consulație privată cu avocatul său, dar au continuat să-l supravegheze prin geam. Securitatea suspectului în perioada detenției la poliție și a transportului la judecător este garantată de un anumit cadru juridic care nu lasă poliția singură să evalueze starea psihică a persoanei pe care o escortează sau pericolul unei sinucideri din partea acesteia. Cu toate acestea, în special în acest caz, nu a existat obligația de a determina existența unui pericol sau a unui pericol similar și măsurile de securitate luate în acest caz au fost suficiente și nu există o încălcare a obligațiilor statului prevăzute de articolul 2 din Convenție în speța prezentată.
În sfârșit, prezenta cauză diferă de cauza Eremeiazova și Pechova împotriva Republicii Cehe (23944/04, 16 februarie 2012), în care Curtea a constatat o încălcare a articolului 2, în special din punct de vedere material. În acea cauză, în care era evident că persoana s-a sinucis în încercarea de a scăpa prin sărire pe fereastră, este clar că măsurile efective luate de autorități demonstrau că acestea au prevăzut posibilitatea ca persoana să recurgă la o tentativă de evadare. În plus, incidentul s-a produs în timp ce persoana se afla complet sub controlul agenților de escortă, care o însoțeau din toalete către o altă secțiune a subsectorului poliției și nu, după cum se întâmplă în prezenta cauză, în timpul unei consulații private cu avocatul, care era de natură confidențială.
Concluzie:
Inadmisibilă (manifestă lipsă de temei).
Consilul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Acest rezumat al Secretariatului Curții nu obligă Curtea.
Clic aici pentru notele informative privind jurisprudența
© Consilul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014
Limbile oficiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt franceza și engleza. Prezenta traducere a fost efectuată cu sprijinul Fondului încrederii pentru drepturile omului al Consilului Europei (www.coe.int/humanrightstrustfund). Ea nu obligă Curtea și aceasta nu-și asumă responsabilitatea pentru calitatea acesteia. Poate fi descărcată din baza de jurisprudență HUDOC a Curții Europene a Drepturilor Omului (http://hudoc.echr.coe.int) sau din orice altă bază de date cu care Curtea a partajat-o. Poate fi reprodusă în scopuri necomerciale, cu condiția ca titlul complet al cauzei să fie citat și să fie însoțit de indicația de copyright de mai sus și de referința la Fondul încrederii pentru drepturile omului. Orice persoană care dorește să utilizeze total sau parțial prezenta traducere în scopuri comerciale este rugată să notifice acest lucru la următoarea adresă: [email protected].
© Եվրոպայի խորհուրդ/ Մարդու իրավունքների եվրոպական Դատարան, 2014: Սույն թարգմանությունն իրականացվել է Եվրոպայի խորհրդի Մարդու իրավունքների հավատարմագրային ֆոնդի (
www.coe.int/humanrightstrustfund
) աջակցությամբ: Այն որևէ կերպ չի պարտավորեցնում Դատարանին: Ավելին իմանալու համար ծանոթացեք սույն փաստաթղթի վերջում ներկայացված հեղինակային իրավունքի վերաբերյալ նշումներին:
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2014. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (
www.coe.int/humanrightstrustfund
). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2014. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (
www.coe.int/humanrightstrustfund
). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus de renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
Դատարանի նախադեպային իրավունքի վերաբերյալ տեղեկատվական նշում թիվ 166
2013 թվականի օգոստոս-սեպտեմբեր
Ռոբինեայուն ընդդեմ Ֆրանսիայի (dec.)
- 58497/11
2013 թվականի սեպտեմբերի 3-ի որոշում [V բաժանմունք]
2-րդ հոդված
Պոզիտիվ պարտավորություններ
Կալանավորման ընթացքում ինքնասպանություն. Անընդունելի:
Գործի փաստական հանգամանքները
– 2003 թվականի հոկտեմբերին դիմողի ընտանիքի անդամին կալանքի էին վերցրել ոստիկանությունում ձերբակալվածներին պահելու վայրում: Հաջորդիվ նա տարվել էր հանրային մեղադրողի մոտ, ով պահանջել էր քննություն սկսել և նրան պահել դատական վերահսկողության ներքո: Քանի որ նրան թույլատրել էին տեսակցել իր պաշտպանի հետ, նրան ուղեկցող ոստիկանական և անվտանգության ուղեկցող պահակախումբը տարել էր դատարանի վարչական շենքի սովորական սենյակներից մեկը: Պաշտպանի խնդրանքով այդ անձի ձեռնաշղթաները հանվել են, և ուղեկցող երկու սպաները դուրս են եկել սենյակից, որպեսզի նա ու նրա պաշտպանը կարողանան առանձին զրուցել: Այդուհանդերձ, դիտանցքով նրանք շարունակել են հետևել նրան: Հարցազրույցի մոտավորապես 20-րդ րոպեին տղամարդը կանգնել է, ապա գնացել պատուհանի մոտ և պատուհանից դուրս է ցատկել:
Իրավունք
– 2-րդ հոդված. ֆրանսիական իրավունքում “
défèrement
”-ը` այն ժամանակահատվածն է, որն ընկած է ոստիկանությունում անձին կալանքի տակ պահելու ֆորմալ ավարտի և անձին դատավորի մոտ տանելու պահի միջև, հարկադրանքի միջոցի կիրառման անվիճելի մասնիկն է, որը համեմատելի է ոստիկանությունում անձին կալանքի տակ պահելու ժամանակահատվածի հետ, և որի ընթացքում շահագրգիռ անձը մնում է նախաքննական մարմինների մոտ՝ դատական վերահսկողության ներքո:
Ներպետական իշխանությունները չէին կարող տեղյակ լինել, որ կասկածյալը կարող է ինքնասպանություն գործել: Ոստիկանությունում կալանքի տակ գտնվելու և փոխադրվելու ընթացքում նա հանգիստ անձնավորության տպավորություն է թողել բոլոր նրանց մոտ, ում հանդիպել է: Նրան զննած հոգեթերապևտը գտել էր, որ նա կայուն անձնավորություն է, և ոչինչ չի վկայել, որ նա մտահոգված էր իր հետ տեղի ունեցածով: Իրոք, իշխանությունները հավանաբար պետք է նկատեին անհանգստացնող նշաներ՝ պայմանավորված այն հանգամանքով, որ նա 4-ից 3 անգամը հրաժարվել էր այդ ժամանակ իրեն առաջարկված սնունդն ընդունելուց: Այնուամենայնիվ, դա ինքնին բավարար չէր քննիչների կամ ուղեկցող սպաների համար անհանգստանալու ինքնասպանություն գործելու մոտալուտ վտանգից: Այդպես եղավ, սակայն առկա չէ որևէ օբյեկտիվ հիմք հավատալու, որ իշխանությունները իմացել էին կամ պարտավոր էին իմանալ, որ այդ անձը կարող է ինքնասպանություն գործել, հետևաբար՝ Կոնվենցիայի 2-րդ հոդվածով սահմանված իշխանությունների պոզիտիվ պարտավորությունները նրանցից չէին պահանջում այդ դեպքում ձեռնարկել հատուկ միջոցներ, քան անձի կյանքը պաշտպանելու համար անհրաժեշտ հիմնական նախազգուշական միջոցառումներն են:
Բացի դրանից, ուղեկցող պահակախմբի սպաները դուրս էին եկել սենյակից` կասկածյալին թույլատրելով առանձնազրույց ունենալ իր պաշտպանի հետ, սակայն շարունակել էին նրան հետևել դիտանցքով: Կասկածյալի անվտանգության հարցը ոստիկանությունում նրան կալանքի տակ պահելու և դատավորի մոտ տանելու ժամանակահատվածում երաշխավորված է որոշակի իրավական շրջանակով, որը ոստիկանությանը միայնակ չի թողնում գնահատելու այն անձի հոգեվիճակը, ում նրանք ուղեկցում են, կամ նրա կողմից ինքնասպանություն գործելու վտանգը: Այնուամենայնիվ, հատկապես տվյալ դեպքում վտանգ կամ նման վտանգի առկայությունը պարզելու պարտավորություն չի եղել, և այս դեպքում ձեռնարկված անվտանգության միջոցառումները բավարար էին, և ներկայացված գործում առկա չէ Կոնվենցիայի 2-րդ հոդվածով սահմանված պետության պարտավորությունների խախտում:
Վերջապես, այս գործը տարբերվում է Էրեմիազովան և Պեչովան ընդդեմ Չեխիայի Հանրապետության գործից (23944/04, 2012 թվականի փետրվարի 16), որում Դատարանը 2-րդ հոդվածի խախտում էր արձանագրել, մասնավորապես` դրա նյութական տեսակետով: Այդ գործում, որում ակնհայտ էր, որ սուբյեկտն ինքն էր իրեն սպանել, երբ փորձել էր փախչել՝ ցատկելով պատուհանից, պարզ է, որ իշխանությունների փաստացի ձեռնարկած քայլերը վկայում էին, որ նրանք կանխատեսել էին անձի կողմից փախուստի փորձի դիմելու հնարավորությունը: Ավելին, միջադեպը տեղի էր ունեցել այն ժամանակ, երբ տվյալ անձը լիովին գտնվել էր ուղեկցող պահակախմբի սպաների հսկողության ներքո, ովքեր նրան զուգարանից ուղեկցում էին ոստիկանության մասնաշենքի մեկ այլ հատված, և ոչ թե, ինչպես այս գործում է, պաշտպանի հետ առանձնազրույցի ընթացքում, ինչն իր բնույթով խորհրդապահական էր:
Եզրակացություն.
անընդունելի (ակնհայտ անհիմն):
Եվրոպայի խորհուրդ/Մարդու իրավունքների եվրոպական դատարան
Դատարանի քարտուղարության այս ամփոփումը պարտադիր չէ Դատարանի համար
Սեղմեք այստեղ
Նախադեպերի տեղեկատվական ծանուցումների համար
©
Եվրոպայի խորհուրդ/ Մարդու իրավունքների եվրոպական Դատարան, 2014
Մարդու իրավունքների եվրոպական դատարանի պաշտոնական լեզուներն են ֆրանսերենը և անգելերենը: Սույն թարգմանությունն իրականացվել է Եվրոպայի խորհրդի Մարդու իրավունքների հավատարմագրային ֆոնդի (
www.coe.int/humanrightstrustfund
) աջակցությամբ: Այն որևէ կերպ չի պարտավորեցնում Դատարանին, որը պատասխանատու չէ թարգմանության որակի համար: Այն կարելի է բեռնել HUDOC-ից` Մարդու իրավունքների եվրոպական դատարանի նախադեպային իրավունքի տվյալների բազայից (
http://hudoc.echr.coe.int
), կամ տվյալների ցանկացած այլ բազայից, որին HUDOC-ը տրամադրել է փաստաթուղթը: Այն կարող է վերաթողարկվել ոչ առևտրային նպատակներով` պայմանով, որ գործի անվանումը ներկայացվի ամբողջական և ուղեկցվի վերը նշված հեղինակային իրավունքի նշումներով, ինչպես նաև Մարդու իրավունքների հավատարմագրային ֆոնդին հղումով: Առևտրային նպատակներով սույն թարգմանությունը մասնակիորեն կամ ամբողջապես օգտագործելու դեպքում, հարկ է այդ մասին տեղեկացնել հետևյալ հասցեով`
[email protected]
.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2014
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (
www.coe.int/humanrightstrustfund
). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be downloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights (
http://hudoc.echr.coe.int
) or from any other database with which the Court has shared it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact
[email protected]
.
©Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2014
Les langues officielles de la Cour européenne des droits de l’homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (
www.coe.int/humanrightstrustfund
). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut être téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (
http://hudoc.echr.coe.int
), ou de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut être reproduite à des fins non commerciales, sous réserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que de la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante :
[email protected]
.