Decizia nr. 76939/11 Mustafa Murat ȘAHİN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 3 septembrie 2013 în calitate de comitet compus din: Peer Lorenzen, Președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători și Atilla Nalbant, grefier interimar având în vedere cererea depusă la 4 noiembrie 2011, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Mustafa Murat Șahin, este un cetățean turc, născut în 1979 și locuiește în Ankara. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna E. Onurluer Akșin, avocat practicant în Ankara. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Tatăl reclamantului, pacientul, a fost admis la departamentul de boli pulmonare al Spitalului Educației și Cercetării Ankara Atatürk pentru boala pulmonară cronică. La 24 ianuarie 2010, pacientul a fost trimis la radiologie pentru un radiografie. A Omul angajat de compania de curățare de la spital l-a escortat la camera și pacientul a fost ținut de așteptare acolo, în ciuda oxigenului în rezervorul său de oxigen a fost de scăzut. Datorită aprovizionării insuficiente de oxigen, pacientul a leșinat. După cinci zile, el a murit. Reclamantul a depus o plângere împotriva personalului medical îngrijit de procurorul public din Ankara pentru neglijență. La 14 decembrie 2010, Guvernatorul a hotărât să nu acorde permisiunea de urmărire penală. Pe baza anchetei administrative, s-a afirmat că personalul medical a intervenit în timp util; că pacientul a fost intubat după arestarea respiratorie; că o arestare cardiacă a fost dezvoltată după intubație și că pacientul a fost trimis la un alt spital echipat de o ambulanță, deoarece nu a existat nici un loc disponibil în unitatea de îngrijire intensivă. Prin urmare, procurorul a hotărât să întrerupă ancheta în ceea ce privește personalul medical. În ceea ce privește omul de curățare, el a dat o decizie de a nu urmări. Această decizie din 30 decembrie 2010 a fost susținută de Curtea Assize de Sincan la 25 mai 2011. Hotărârea acesteia a fost îndreptată pe reclamant la 14 iulie 2011. Reclamantul a inițiat o procedură în fața Curții Administrative din Ankara care solicită anularea deciziei administrative ale Guvernatorului de a nu acorda permisiunea penală. Cazul său a fost respins și Curtea Administrativă Regională a susținut această decizie la 14 Aprilie 2011 pe baza anchetei administrative efectuate de Guvernare. Reclamantul a fost notificat de această decizie la 9 mai 2011. Reclamantul, împreună cu alți membri ai familiei, a formulat o cerere administrativă de compensare. La 1 martie 2011 Ministerul Sănătății a respins cererea de referință la decizia guvernatorului din Ankara data 14 Decembrie 2010. Potrivit dosarului, reclamantul nu a inițiat procedurile în instanța administrativă în urma refuzului Ministerului. Reclamantul s-a plâns că persoana care a umplut și plasat rezervorul medical de oxigen nu a fost de la personalul medical de îngrijire, că nu a fost supravegheat de un medic sau asistent. El a susținut că plângerea tatălui său și a avertizat asupra rezervorului său de oxigen nu au fost luate în considerare și el a fost totuși ținut în așteptare. 6 că dreptul său de acces la o instanță și dreptul la un remediu eficace au fost încălcate în faptul că Guvernatorul nu a acordat permisiunea pentru proceduri penale; că el nu a fost în măsură să participe eficient la ancheta administrativă și că circumstanțele care înconjoară moartea tatălui său nu au fost examinate în mod corespunzător. El susține, de asemenea, că cerința de autorizare a administrației de a da în judecată unui funcționar public este încălcarea statului de drept și separarea competențelor și că nu ar fi fost necesară permisiunea în cazul în care personalul medical în cauză lucrase în spitale private. Curtea, în calitate de competent al caracterizării care trebuie acordată în drept faptelor cauzei, consideră că toate plângerile reclamantului sunt examinate numai în temeiul articolului 2 din Convenție. În sfera specifică a neglijenței medicale, obligația pozitivă impusă de art. 2 de a institui un sistem judiciar eficace nu necesită neapărat prevederea unui remediu penal în fiecare caz. Obligația poate fi, de asemenea, îndeplinită în cazul în care sistemul juridic oferă victimelor un remediu în instanța civilă/administrativă și/sau măsuri disciplinare, fie singur sau coroborat cu un remediu în instanța penală, permițând stabilirea oricărei răspunderi a medicilor în cauză și a oricărui recurs civil adecvat (a se vedea, Calvelli și Ciglio c. Italia) [GC], nr. 32967/96, § 51, CEDO 2002-I). Jurisprudența Curții nu exclude prevederea unui remediu penal în contextul neglijenței medicale. Cu toate acestea, Curtea consideră că, în principiu, în sistemul turc, remediul adecvat care trebuie utilizat de către reclamanții care se plâng de neglijență medicală este o acțiune civilă și/sau administrativă (a se vedea Karakoca c. Turcia) (dec.), nr. 46156/11, CEDH 21 mai 2013). În ceea ce privește circumstanțele prezentei cauze, Curtea observă că reclamantul nu a făcut usor de posibilitatea de a introduce proceduri de compensare, un remediu pe care sistemul juridic turc îl permite și care ar fi putut duce atât la stabilirea răspunderii profesioniștilor de sănătate, cât și la plata daunelor. În acest sens, Curtea constată că nu există nimic în cazul în care să-i permită să concludă că o acțiune pentru daune nu ar avea perspective rezonabile de succes și ar fi obligată să eșueze. Prin urmare, cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție, din cauza neeșuării măsurilor interne de evacuare. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate Atilla Nalbant Peer Lorenzen Președintele adjunct al grefierului interimar
Application no. 76939/11
Mustafa Murat ȘAHİN
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 3
September 2013 as a Committee composed of:
Peer Lorenzen,
President,
András Sajó,
Nebojša Vučinić,
judges,
and Atilla Nalbant,
Acting
Deputy Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 4 November 2011,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Mustafa Murat Șahin, is a Turkish national, who was born in 1979 and lives in Ankara. He was represented before the Court by Ms E. Onurluer Akșin, a lawyer practicing in Ankara.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
The applicant’s father, the patient, was admitted to the lung diseases department of the Ankara Atatürk Education and Research Hospital for his chronic lung disease.
On 24 January 2010 the patient was referred to radiology for an X-ray. A
man employed by the cleaning company at the hospital escorted him to the room and the patient was kept waiting there despite the oxygen in his oxygen tank was running low. Due to the insufficient supply of oxygen, the patient fainted.
After five days, he died.
The applicant lodged a complaint against the medical staff concerned with the public prosecutor of Ankara for negligence.
On 14 December 2010 the Governorship decided not to grant permission for criminal prosecution. Based on the administrative investigation it was held that the medical staff had intervened in a timely manner; that the patient had been intubated following the respiratory arrest; that a cardiac arrest had developed after the intubation and that the patient had been referred to another equipped hospital by an ambulance since there had not been any available place in the intensive care unit.
As a result, the public prosecutor decided to discontinue the investigation in so far as the medical staff were concerned. With regard to the cleaning man, he gave a decision not to prosecute. This decision dated 30
December 2010 was upheld by the Assize Court of Sincan on 25 May 2011. The decision of the latter was served on the applicant on 14 July 2011.
The applicant initiated proceedings before the Ankara Administrative Court seeking the annulment of the administrative decision of the Governorship not to grant permission for criminal prosecution. His case was rejected and the Regional Administrative Court upheld this decision on 14
April 2011 on the basis of the administrative investigation carried out by the Governorship. The applicant was notified of this decision on 9
May 2011.
The applicant, together with other family members, made an administrative request for compensation. On 1 March 2011 the Ministry of Health rejected the request referring to the decision of the Governorship of Ankara dated 14
December 2010. According to the file, the applicant did not initiate proceedings in the administrative court following the refusal of the Ministry.
The applicant complained that the person who had filled and placed the medical oxygen tank was not from the health-care personnel, that he had not been supervised by a doctor or nurse. He submitted that his father’s grievance and warning about his oxygen tank had not been taken into account and he had nevertheless been kept waiting. He alleged under Article
6 that his right of access to a court and right to an effective remedy had been violated in that the Governorship had not granted permission for criminal proceedings; that he had not been able to participate effectively in the administrative investigation and that the circumstances surrounding his father’s death had not been examined properly. He further argued that the requirement for a permission from the administration to sue a civil servant was in contravention of rule of law and separation of powers and that no permission would have been needed if medical staff concerned had been working in private hospitals.
The Court, being master of the characterisation to be given in law to the facts of the case, considers that all of the applicant’s complaints fall to be examined under Article 2 of the Convention alone.
In the specific sphere of medical negligence the positive obligation imposed by Article 2 to set up an effective judicial system does not necessarily require the provision of a criminal-law remedy in every case. The obligation may for instance also be satisfied if the legal system affords victims a remedy in the civil/administrative courts and/or disciplinary measures, either alone or in conjunction with a remedy in the criminal courts, enabling any liability of the doctors concerned to be established and any appropriate civil redress to be obtained (see,
Calvelli and Ciglio v. Italy
[GC], no. 32967/96, § 51, ECHR 2002-I).
The Court’s case-law does not exclude the provision of a criminal-law remedy in the context of medical negligence. However, the Court considers that, in principle, in the Turkish system the appropriate remedy to be used by applicants complaining of medical negligence is a civil and/or administrative action (see,
Karakoca v. Turkey
(dec.), no. 46156/11, ECHR 21 May 2013).
Turning to the circumstances of the present case, the Court observes that the applicant has not made use of the possibility of bringing compensation proceedings, a remedy that the Turkish legal system affords and that could have led both to the establishment of the health care professionals’ liability and to the payment of damages. In this connection, the Court notes that there is nothing in the case file to allow it to conclude that an action for damages would have no reasonable prospects of success and was bound to fail.
It follows that the application must be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention on the grounds of a failure to exhaust domestic remedies.
For these reasons, the Court unanimously
Declares
the application inadmissible.
Atilla Nalbant
Peer Lorenzen
Acting Deputy Registrar
President