CtEDO 03.09.2013 Auto

KUBİLAY c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
03.09.2013
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
KUBİLAY c. TURQUIE (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 6783/12 Mürüvvet KUB ElectroluxLAY împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 3 septembrie 2013 într-un comitet compus din Peer Lorenzen, președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători, și Atilla Nalbant, grefier adjunct al secțiunii f.f. Având în vedere cererea menționată anterior adresată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 25 noiembrie 2011, După ce a deliberat în acest sens, face ca următoarea decizie, Mürüvvet Kubilay, să fie o resortisantă turcă născută în 1965 și rezidentă în Antalya. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul Sinan Ebren, avocat la Antalya. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurentă, pot fi rezumate după cum urmează. La 4 octombrie 2007, recurenta a fost supusă unei operații estetice de reducere a sânilor la spitalul Yașam particular d La 11 octombrie 2007, medicul a informat-o pe reclamantă că sânii reclamantei erau infectați, în special, la nivelul sfârcurilor. La o dată imprecisă, în timpul unui al doilea control, Ö.G. i-a informat că o a doua operație de transplant de țâțe fusese respinsă de către organism. Mai târziu, reclamanta, refuzând să fie operată de același medic, s-a dus la spitalul particular Anadolu d La 23 februarie 2009, recurenta a depus o plângere la Parchetul din Antalya în privința dl Ö.G. La 30 noiembrie 2010, Parchetul din Antalya a prezentat, după examinarea raportului din partea institutului medico-legal, o ordonanță de nejudiciare. La 2 mai 2011, tribunalul de azil a respins opoziția formulată împotriva refuzului. Această decizie a fost notificată recurentei la 27 mai 2011. GRIFS Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, recurenta susține că nu a avut acces la o cale de atac judiciară eficientă, în cazul în care instanța judecătorească ar fi respins opoziția sa printr-o decizie nemotivată în urma unei examinări incomplete a cauzei. Invocând, pe fond, art. 8, recurenta deplânge faptul că medicul Ö.G. nu l-a informat niciodată cu privire la consecințele și riscurile operației estetice în cauză. Curtea, stăpână a calificării juridice a faptelor, consideră că obiecțiunile recurentei solicită o examinare pe teren a articolului 8 din Convenție. Curtea consideră că obiecțiunile întemeiate pe articolele 6 și 13 sunt absorbite de art. 8. Curtea amintește că aspectele legate de protecția integrității morale și fizice a persoanelor, de participarea acestora la alegerea actelor medicale care le sunt acordate și de consimțământul lor în această privință intră în domeniul de aplicare al articolului 8 din convenție. În această privință, Curtea amintește, de asemenea, că principiile referitoare la protecția prin legea dreptului la viață consacrată de art. 2 sunt valabile și în cazul încălcării grave a integrității fizice care intră sub incidența articolului 8 (Trocellier c. Franța, (dec.) n 757/72/01, 5 octombrie 2006). În contextul specific al neglijenței medicale, obligația de a institui un sistem judiciar eficient nu impune, în toate cazurile, acțiuni de natură penală. O astfel de obligație poate fi îndeplinită, de exemplu, în cazul în care sistemul juridic în cauză oferă persoanelor interesate o cale de atac în fața instanțelor civile/administrative și/sau o cale de atac disciplinară, singur sau în comun cu o cale de atac în fața instanțelor penale, în scopul stabilirii răspunderii medicilor în cauză și, dacă este cazul, în scopul de a obține aplicarea oricărei sancțiuni civile adecvate ( Calvelli și Ciglio c. Italia [GC], n 32967/96, § 51, CEDH 2002 I. Jurisprudența Curții nu se referă la posibilitatea de a intenta o acțiune penală în contextul neglijenței medicale. Cu toate acestea, Curtea consideră că, în dreptul turc, recursul la utilizarea de către reclamanți a neglijențelor medicale este, în principiu, de natură civilă și/sau administrativă (a se vedea Karakoca c. Turcia (dec.), nr. 46156/11, CEDH 21 mai 2013). În speță, recurenta nu este prevalorată de posibilitatea de a da o acțiune în despăgubire, acțiune care i-ar fi fost deschisă în dreptul turc și care ar fi permis stabilirea unei eventuale răspunderi a medicului pus în discuție și, dacă este cazul, de a obține despăgubiri. În această privință, Curtea nu a conchis în dosar, nimic care să permită să se tragă concluzia că o astfel de acțiune nu ar fi prezentat nicio perspectivă rezonabilă de succes sau că aceasta ar fi condamnată la eșec. În consecință, cererea trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție, din motive de neobosire a căilor de atac interne. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Atilla Nabant Peer Lorenzen Moduler adjunct f.f. președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă