SECȚIUNEA A DOUA RĂSPUNSURI N 22729/08 și 10581/09 Süleyman CELEB Reclamanții, ale căror nume figurează în anexă, sunt cetățeni turci, cu reședința la Istanbul. Reclamantul, Süleyman queelebi (S.O.) este președintele Confederației sindicatelor lucrătorilor revoluționari ( DIS La 29 martie și 10 aprilie 2007, S.O.S., în calitate de președinte al D.S.SK, a anunțat într-o conferință de presă că un protest a fost planificat pentru cea de-a 30-a aniversare a evenimentelor sângeroase care au avut loc la 1 mai 1977, în locul lui Taksim, provocând moartea a 34 de persoane. La 19 aprilie 2007, D au informat Comisia cu privire la un eveniment care urma să aibă loc în locul lui Taksim pentru a sărbători 1 mai 2007, la 13 05. Plănuiau să depună o coroană de flori în fața memoriului d'Atatürk și să organizeze o conferință de presă pentru a solicita recunoașterea din 1 mai ca o sărbătoare legală.
La 30 aprilie 2007, Hotărârea pentru Siguranța Dimineții a trimis o scrisoare prin fax la sediul D ask pentru a informa că ora de protest pentru depunerea coroanei a fost modificată între orele 9-10 dimineața. Participarea la acest gest fusese limitată și la reprezentanții Consiliului de administrație al sindicatului. Mai 2007, aproximativ 50 de sindicaliști s-au adunat în fața palatului Dolmabahçe încă din 730 și au fost arestați de forțele de ordine înainte de a începe să meargă în locul lui Taksim. Poliția i-a somat să pună capăt adunării și să se împrăștie. În ceea ce privește refuzul demonstranților de a fi arestați, a izbucnit o confruntare în cursul căreia protestatarii au fost interpelați într-un mod musculos, cu gaz lacrimogen și jet de apă sub presiune.
Patruzeci și trei de lideri ai sindicatelor dintre care figurează reclamanții au fost reținuți până în ziua următoare. De asemenea, forțele de ordine ar fi blocat intrarea în oraș, membrii sindicatului care veneau cu autobuzul pentru demonstrație. În total, 1051 de sindicaliști ar fi fost reținuți în orașul d Dosarul în fața Curții conține înregistrări video ale dispersiei puternice a protestatarilor, precum și mai multe tăieturi de ziare referitoare la eveniment. Plângerile depuse de protestatari La 7 mai 2007, reclamanții au depus o plângere la procurorul principal al statului pentru abuz de putere, tratamente abuzive, arestări ilegale, împotriva prefectului, directorului securității din Istanbul și a adjunctului acestuia, precum și împotriva tuturor membrilor forțelor de ordine care ar fi participat la dispersarea masivă a manifestanților.
Ei s-au plâns, printre altele, de libertatea de exprimare și de manifestarea pașnică, de violarea vieții private, de percheziție ilegală, de discriminare și de decesul provocat de o bombă lacrimogenă. Partea plângerii privind forțele de ordine a fost respinsă printr-o decizie de neacuzare pronunțată de Parchet la 12 martie 2008, la 16 iunie 2008, opoziția formulată de reclamanți a fost respinsă definitiv de către instanța de judecată din Beyo În ceea ce privește partea referitoare la înalții funcționari, Parchetul a decis incompetența sa, din cauza statutului inculpaților, și a transmis plângerea procurorului general la Curtea de Casație pentru examinare. La 20 iunie 2007, Parchetul principal din apropierea Curții de Casație a decis să nu dea curs plângerii.
Împotriva acestei decizii, reclamanții au formulat opoziție în fața Consiliului de Stat. La 21 septembrie 2007, prima cameră a Consiliului de Stat a respins opoziția formulată de reclamanți. Această decizie a fost notificată reclamanților la 22 octombrie 2007. În același timp, la 24 decembrie 2008, prefectura a decis să nu deschidă o anchetă internă. La 26 ianuarie 2009, opoziția pe care reclamanții au formulat-o împotriva acestei decizii a fost respinsă la Tribunalul Administrativ Regional. La 27 aprilie 2007, printr-un act de punere sub acuzare, reclamanții au fost acuzați de încălcarea legii nr. 2911 privind reuniunile și protestele publice, pentru că au anunțat public și au invitat populația la un protest în Piața Taksim, asupra căruia prefectura a interzis protestele printr-o decizie din 2 martie 2005. La 21 septembrie 2007, Parchetul a emis o decizie de neacuzare împotriva reclamanților.
În temeiul deciziei sale, procurorul a indicat că prefectul refuzase autorizația de a manifesta în locul lui Taksim pe 1 Mai 2007, din cauza riscului de perturbare de către grupurile provocatoare, procurorul a subliniat că, în ceea ce privește ordinea de dispersare, refuzul demonstranților a dus la ciocniri cu forțele de ordine. Motivele manifestanților nu ar putea fi interpretate ca o rezistență la forțele de ordine, deoarece este vorba mai degrabă de o reacție de autoprotecție împotriva utilizării forței În cele din urmă, el a considerat că adunarea fusese dispersată de forțele de ordine, ceea ce împiedicase realizarea demonstrației ilegale.
El a ajuns la concluzia că nu există nici o componentă a unei infracțiuni pentru a cădea sub incidența legii nr. 2911. Tot la 27 aprilie 2007, printr-un act de punere sub acuzare separat, Süleyman queelebi a fost acuzat de o demonstrație ilegală în calitate de președinte al D Mai 2007, în pofida interdicției privind prefectura. La 1 iulie 2008, Tribunalul de Mare Instanță din Jurisdicție l-a numit pe reclamant. Judecătorul a menionat în motivele hotărârii sale principalele linii ale jurisprudenței referitoare la art. 10 din CEDH și a încheiat. (...) restricția impusă de autorități declarațiilor pârâtului care se refereau numai la organizarea sărbătorii de 1 mai în locul lui Taksim nu poate fi considerată necesară într-o societate democratică.
(...) În plus, este cunoscut faptul că în locul lui Taksim, festivități cum ar fi Ziua Poliției, sau Ziua Lalelei, concerte etc. erau deja organizate. (...) Prin urmare, o astfel de măsură de interdicție a manifestării de la 1 mai, recunoscut în mod obișnuit ca sărbătoare a solidarității lucrătorilor, nu poate fi considerată necesară într-o societate democratică și că administrația are datoria de a garanta buna desfășurare a protestelor și că dreptul de a manifesta lucrători trebuie respectat în conformitate cu art. 11 din CEDO (...) potrivit elementelor dosarului, din lipsă de recurs, hotărârea a devenit definitivă. În acest sens, aceștia se plâng de dispersia prematură și manu militari a adunării lor pașnice.
În mod similar, invocând articolele 1 și 13 din Convenție, ei consideră că statul nu și-a îndeplinit obligația de a garanta exercitarea efectivă a drepturilor omului, precum și de a oferi o cale de atac eficientă și, în plus, se plâng de arestarea și deținerea lor, invocă o încălcare a articolului 5 din Convenție. Ei se plâng, de asemenea, de procedurile penale împotriva lor pentru organizarea unui protest. Fără a invoca o dispoziție specifică a Convenției, ei se plâng în cele din urmă de nerespectarea dreptului lor la informare. ITMarkFactsComplaintsEND RĂSPUNSURI A existat vreo încălcare a dreptului reclamanților la libertatea de întrunire pașnică, în sensul art. 11 din Convenție, ca urmare a interdicției de a desfășura o demonstrație în Piața Taksim și a dispersării acestora înainte de începerea demonstrației?
A fost afectată libertatea de exprimare a lui Süleyman care leelebi, și în special dreptul său de a comunica informații, în sensul articolului 10 alineatul (1) din convenție? În acest caz, această încălcare a fost prevăzută de lege și necesară, în sensul articolului 10 alineatul (2) din anexa ITMarkApendix Cererea N Introdusă data nașterii Locul nașterii reprezentat de 22729/08 21/04/2008 Süleyman CELEB 01/01/1953 Istanbul Musa CAAM 01/01/1953 Istanbul Adnan SERDARO Ohio01/1961 Istanbul Kamer AKTAȘ 01/01/1949 Istanbul Celul OVAT 01/01/1971 Istanbul Ali R
Requêtes n os 22729/08 et 10581/09 Süleyman ÇELEBİ et autres contre la Turquie et Gençay GÜRSOY et Arzu ÇERKEZOĞLU contre la Turquie (voir liste en annexe)
Les requérants, dont les noms figurent en annexe sont des ressortissants turcs, résidant à Istanbul. Le requérant, Süleyman Çelebi (S.Ç.) est le président de la confédération des syndicats des ouvriers révolutionnaires (« la DİSK »), Gençay Gürsoy est le président de l’Union turque des médecins (« la TTB ») et Arzu Çerkezoğlu est la présidente du syndicat révolutionnaire des travailleurs de la Santé (« le DSİS »). Les autres requérants sont membres du conseil administration de la DİSK et des membres. Ils sont représentés devant la Cour par M es N. Okcan, et O.M. Eyüpoğlu, avocats à Istanbul. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Les 29 mars et 10 avril 2007, S.Ç., en sa qualité de président de la DİSK, annonça dans une conférence de presse qu’une manifestation était prévue pour le trentième anniversaire des événements sanglants ayant eu lieu le 1 er mai 1977, sur la place de Taksim, causant la mort de 34 personnes. Le 19 avril 2007, la DİSK, la TTB et le DSİS informèrent la préfecture d’une manifestation qui aurait lieu sur la place de Taksim pour célébrer le 1 er mai 2007, à 13 h 05. Ils avaient prévu de déposer une couronne de fleurs devant le mémorial d’Atatürk et de tenir une conférence de presse afin de demander la reconnaissance du 1 er mai comme un jour férié. Le 30 avril 2007, la direction de la sûreté d’Istanbul envoya un courrier par fax au siège de la DİSK pour informer que l’heure de manifestation pour déposer la couronne avait été modifiée entre les 9-10 heures du matin.
La participation à ce geste avait été limitée également aux représentants du Conseil d’administration du syndicat. Le 1 er mai 2007, une cinquantaine de syndicalistes se réunirent dès 7 h 30 devant le palais de Dolmabahçe . Ils furent arrêtés par les forces de l’ordre avant de commencer leur marche vers la place de Taksim. La police les somma à mettre fin à leur rassemblement et de se disperser. Sur le refus des manifestants d’obtempérer, un affrontement éclata au cours duquel les manifestants furent interpellés d’une manière musclée, au moyen de gaz lacrymogène et de jet d’eau sous pression. Quarante-trois dirigeants des syndicats parmi lesquels figurent les requérants furent placés en garde à vue jusqu’au lendemain.
Les forces de l’ordre auraient également bloqué l’entrée de la ville, aux membres du syndicat qui venaient par bus pour la manifestation. Au total 1051 syndicalistes auraient été placés en garde à vue dans la ville d’İstanbul pendant la journée du 1 er mai 2007. Les caméras des journalistes qui filmaient les événements furent saisis par les forces de l’ordre. Le dossier devant la Cour contient des enregistrements vidéo de la dispersion musclée des manifestants ainsi que plusieurs coupures de journaux relatives à l’événement. A. Les plaintes déposées par les manifestants Le 7 mai 2007, les requérants portèrent plainte auprès du procureur principal d’Istanbul pour abus de pouvoir, mauvais traitements, arrestation illégale, contre le préfet, le directeur de la sécurité d’Istanbul et de son adjoint ainsi qu’à l’encontre de tous les membres des forces de l’ordre qui auraient participé à la dispersion musclée des manifestants.
Ils se plaignirent entre autres, d’atteinte à la liberté d’expression et à la manifestation pacifique, de violation de la vie privée, de perquisition illégale, de discrimination ainsi que d’atteinte à la vie en raison d’un décès causé par une bombe lacrymogène. La partie de la plainte concernant les forces de l’ordre fut rejetée par une décision de non poursuite rendue par le parquet, le 12 mars 2008. Le 16 juin 2008, l’opposition formulée par les requérants, fut rejetée définitivement par la cour d’assises de Beyoğlu. Quant à la partie concernant les hauts fonctionnaires, le parquet d’Istanbul décida son incompétence, en raison du statut des accusés, et transmit la plainte au procureur général auprès de la Cour de cassation pour examen.
Le 20 juin 2007, le parquet principal près de la Cour de cassation décida de ne pas donner suite à la plainte. Contre cette décision, les requérants formèrent opposition devant le Conseil d’Etat. Le 21 septembre 2007, la première chambre du Conseil d’Etat rejeta l’opposition formulée par les requérants. Cette décision fut notifiée aux requérants le 22 octobre 2007. Parallèlement, le 24 décembre 2008, la préfecture décida de ne pas ouvrir une enquête interne. Le 26 janvier 2009, l’opposition formulée par les requérants contre cette décision auprès du tribunal administratif régional fut rejetée. La décision devint définitive.
B. Le procès pénal engagé contre les manifestants Le 27 avril 2007, par un acte d’accusation, les requérants furent accusés de l’infraction à la loi n o 2911 relative aux réunions et manifestations publiques, pour avoir annoncé publiquement et invité la population à une manifestation sur la place Taksim, sur laquelle la préfecture avait interdit les manifestations par une décision datée du 2 mars 2005. Le 21 septembre 2007, le parquet rendit une décision de non poursuite à l’égard des requérants. Dans les motifs de sa décision, le procureur indiqua que le préfet avait refusé l’autorisation de manifester sur la place de Taksim le 1 er mai 2007, en raison des risques de perturbation par des groupes provocateurs.
Le procureur souligna que sur l’ordre de dispersion, le refus des manifestants provoqua des bousculades avec les forces de l’ordre. Le procureur estima que « les réactions des manifestants ne pourraient pas être interprétées comme une résistance aux forces de l’ordre car il s’agissait plutôt d’une réaction d’autoprotection contre l’utilisation de la force ». Il estimait enfin que le rassemblement avait été dispersé par les forces de l’ordre ce qui avait empêché la réalisation de la manifestation illégale.
Il conclut à l’absence d’élément constitutif d’une infraction pour tomber sous le coup de la loi n o 2911. Toujours le 27 avril 2007, par un acte d’accusation séparé, Süleyman Çelebi fut accusé d’incitation à une manifestation illégale en sa qualité de président de la DİSK . Le parquet lui reprocha des déclarations de presse annonçant que leur syndicat refuserait de se conformer à la décision préfectorale et invitant la population à se rassembler sur la place de Taksim le 1 er mai 2007, en dépit de l’interdiction de la préfecture. Le 1 er juillet 2008, le tribunal de grande instance d’Istanbul acquitta le requérant.
Le juge mentionna dans les motifs de son arrêt les grandes lignes de la jurisprudence relative à l’article 10 de la CEDH et conclut « (...) la restriction imposée par les autorités aux déclarations de l’accusé qui ne concernaient que l’organisation de la fête de 1 er mai sur la place de Taksim ne saurait être considérée nécessaire dans une société démocratique. (...) De plus, il est connu que sur la place de Taksim, des festivités telle que la journée de la police, ou la fête de tulipe, des concerts etc. étaient déjà organisées.
(...) Par conséquent, une telle mesure d’interdiction de la manifestation du 1 er mai, communément admis comme la fête de solidarité des ouvriers, ne saurait passer pour nécessaire dans un société démocratique et que l’administration a le devoir de garantir le bon déroulement des manifestations et que le droit de manifester des ouvriers doit être respecté conformément à l’article 11 de la CEDH (...) ». Selon les éléments du dossier, faute de pourvoi, le jugement devint définitif. GRIEFS Invoquant les articles 10 et 11 de la Convention, les requérants allèguent la violation de leurs droits à la liberté d’expression et à la liberté de manifester. A cet égard, ils se plaignent notamment de la dispersion prématurée et manu militari de leur rassemblement pacifique.
De même, invoquant les articles 1 et 13 de la Convention, ils estiment que l’Etat a manqué à son obligation de garantir l’exercice effectif des droits de l’homme ainsi que d’offrir une voie de recours efficace. En outre, se plaignant de leur arrestation et leur placement en garde à vue, ils invoquent une violation de l’article 5 de la Convention. Ils se plaignent également d’iniquité de la procédure pénale entamée à leur encontre pour avoir organisé une manifestation. Sans invoquer une disposition spécifique de la Convention, ils se plaignent enfin du non-respect de leur droit à l’information.
ITMarkFactsComplaintsEND QUESTIONS 1. Y a-t-il eu violation du droit des requérants à la liberté de réunion pacifique, au sens de l’article 11 de la Convention, du fait de l’interdiction de tenir une manifestation sur la place Taksim et de leur dispersion avant même le début de la manifestation ? 2. Y a-t-il eu atteinte à la liberté d’expression de Süleyman Çelebi, et spécialement à son droit de communiquer des informations, au sens de l’article 10 § 1 de la Convention ? Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 10 § 2 ? ANNEXE ITMarkAppendix N o Requête N o Introduite le Requérant Date de naissance Lieu de résidence Représenté par 22729/08 21/04/2008 Süleyman ÇELEBİ 01/01/1953 Istanbul Musa ÇAM 01/01/1953 Istanbul Adnan SERDAROĞLU 01/01/1961 Istanbul Kamer AKTAȘ 01/01/1949 Istanbul Celal OVAT 01/01/1971 Istanbul Ali Rıza KÜÇÜKOSMANOĞLU 01/01/1959 Istanbul Necdet OKCAN 10581/09 30/01/2009 Gürsoy GENÇAY 20/08/1939 Istanbul Arzu ÇERKEZOĞLU 11/08/1969 Istanbul O. Meriç EYÜBOĞLU