Secțiunea a treia Cerere nr 35922/05 Gyongyver Maria BABA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 17 septembrie 2013 într-un comitet compus din Alvina Gyulumyan, președinte, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 16 septembrie 2005, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, domnul Gyongyver Maria Baba, este un resortisant român născut în 1954 și rezident în Timișoara. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul S.I. Meici, avocată la Timișoara. Guvernul român ( A fost reprezentat de agentul său, dl I. Cambra, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 24 mai 2004, comisia de disciplină a spitalului public din Timișoara, unde reclamanta fusese angajată într-un post de asistentă medicală și era responsabilă de înregistrarea pacienților în bazele de date ale spitalului . Această anchetă a vizat, de asemenea, asistenta C.A., o colegă a recurentei care deținea aceeași funcție pe care o deținea. Conducerea spitalului le-a reproșat că nu și-au îndeplinit atribuțiile profesionale și, în special, că au refuzat, la 14 aprilie 2004, să copieze pe o dischetă, la cererea superiorilor lor, listele de pacienți care nu au achitat sumele datorate spitalului. Printr-o decizie din 26 mai 2004, reclamanta a fost sancționată de către conducerea spitalului printr-o reducere a salariului cu 10 %, pe o perioadă de trei luni. Colegul său C.A. este văzut sancționată printr-un avertisment. pentru ca aceasta să adopte o atitudine recalcitrantă față de ierarhia sa și pentru că refuză să îndeplinească sarcinile care îi fuseseră încredințate. El a menționat, de asemenea, că reclamanta redactase memorii adresate ierarhiei în numele C.A. Recurenta a contestat decizia din 26 mai 2004 în fața tribunalului departamental din Timiș. Ea a susținut că sarcinile pe care superiorii săi superiori i le-au cerut nu i-au revenit în atribuții. De asemenea, s-a plâns că a fost discriminată în raport cu colega sa C.A., care nu primise decât un avertisment în urma aceleiași anchete disciplinare. Prin hotărârea din 23 septembrie 2004, tribunalul județean din Timiș a confirmat temeinicia sancțiunii aplicate recurentei, indicându-i că îi revenea sarcina de a îndeplini toate sarcinile de natură profesională pe care superiorii săi ierarhici i le-ar fi atribuit, chiar dacă acestea nu făceau parte în mod expres din descrierea funcției sale. Recurenta s-a ocupat de recurs împotriva acestei hotărâri. Ea a afirmat că conducerea spitalului nu i-a acordat nici timpul necesar pentru a duce la bun sfârșit sarcina pe care o deținea la 14 aprilie 2004 și nici nu a furnizat dischetele de care avea nevoie pentru a-l executa. Aceasta a subliniat faptul că sancțiunea luată împotriva sa a avut un caracter discriminatoriu pe baza originii sale magyare, întrucât o colegă din România nu a fost sancționată pentru aceleași fapte. Prin hotărârea definitivă din 22 ianuarie 2005, instanța de apel din Timișoara a respins recursul la Tribunalul de departament și a confirmat temeinicia hotărârii pronunțate de tribunalul departamental. Comisia a considerat că sarcina pe care reclamanta și-a asumat-o la 14 aprilie 2004 corespunde descrierii postului său și nota că aceasta nu se referea la elementele furnizate de către aceasta că ar fi solicitat dischete și că această cerere i-ar fi fost refuzată. Instanța de apel a arătat, de asemenea, că faptul că alți colegi ai recurentei nu au fost sancționați nu a revenit în discuție deoarece cauza pe care a trebuit să o soluționeze se referea exclusiv la situația recurentei și nu la cea a colegilor săi. Dreptul și practica internă relevantă 10. Legislația națională relevantă (Legea nr. 53/2003 privind dreptul muncii; Ordonanța guvernului nr. 137/2002 privind combaterea oricărei forme de discriminare) interzice orice fel de diferențe, restricții, excluderi sau preferințe întemeiate, printre altele, pe originea etică sau națională ; Dreptul muncii este guvernat de principiul egalității între angajați și interzice, de asemenea, orice diferență între ei care ar fi fondate, interallia, pe originea lor etică sau națională. 11. Guvernul oferă mai multe exemple de jurisprudență a instanțelor interne care: că, în urma declarațiilor de discriminare formulate de reclamanți în fața instanțelor naționale și găsite justificate de acestea din urmă, autoritățile care au tratat în mod diferit și fără nicio justificare obiectivă și rezonabilă, persoanele care se aflau în situații similare au fost condamnate la plata unor daune-interese și/sau a unei amenzi (decizia nr. 706 din 19 mai 2010 a Tribunalului de apel din Craiova; Decizia nr. 129 din 27 mai 2009 a Tribunalului de apel din Alba Iulia etc.). GRIEF 12. Invocând articolele 6 și 14 combinate din convenție, recurenta se plânge de caracterul inechitabil al procedurii civile încheiate prin hotărârea definitivă din 22 ianuarie 2005 a Tribunalului din Timișoara din cauza refuzului instanțelor naționale de a examina bunul întemeiat al afirmațiilor sale prin care se plângea că a fost victima unui tratament discriminatoriu nejustificat. ÎN DREPTUL (13), Curtea consideră că cererea recurentei nu este nici incompatibilă cu dispozițiile Convenției sau ale Protocoalelor acesteia, nici vădit nefondată sau abuzivă, în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 14. Cu toate acestea, având în vedere intrarea în vigoare la 1 iunie 2010 a Protocolului nr. 14, Curtea consideră că este necesar să se examineze din oficiu dacă este cazul să se aplice în speță noul criteriu de admisibilitate prevăzut la art. 35 alineatul (3) litera (b) din Convenția modificată, care dispune astfel: Curtea declară inadmisibilă orice hotărâre individuală introdusă în temeiul articolului 34 atunci când consideră: (...) (b) că reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, cu excepția cazului în care respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale necesită o examinare a cererii pe fond și cu condiția să nu respingă, din acest motiv, nicio cauză care nu a fost examinată în mod corespunzător de o instanță internă. 14. În acest scop, este de competența Curții să examineze dacă cele trei condiții prevăzute la art. 35 alineatul (3) litera (b) sunt îndeplinite în speță. În ceea ce privește măsura în care recurenta a suferit un prejudiciu important 15. Curtea amintește că noul criteriu de admisibilitate a fost conceput pentru a-i permite să soluționeze mai rapid cazurile cu caracter inutil și, astfel, să se concentreze asupra misiunii sale esențiale, care este de a asigura, la nivel european, protecția juridică a drepturilor garantate de convenție și a protocoalelor suplimentare ale acesteia. Încălcarea unui drept, indiferent de realitatea sa din punct de vedere strict juridic, trebuie să atingă un prag minim de gravitate pentru a justifica o examinare de către o instanță internațională. Acest prag trebuie apreciat de la caz la caz, în funcție de toate circumstanțele din speță (a se vedea, mutatis mutandis, Holub c. Republica Cehă (dec.), nr. 24880/05, 14 decembrie 2010 Korolev c. Rusia (dec.), nr. 25551/05 , CEDH 2010, și Adrian Mihai Ionescu c. România (dec.), n 36659/04 , 1 iunie 2010). 16. Curtea a examinat deja problema absenței sau a unui prejudiciu important în lumina unor criterii cum ar fi impactul monetar al problemei în litigiu sau la adresa cauzei pentru reclamant (a se vedea mutatis mutandis, Holub (dec.), citată anterior și Korolev (dec.), menționat anterior. În aplicarea acestor criterii în speță, Curtea constată că singura indicație a domeniului de aplicare a prejudiciului pe care l-ar fi suferit recurenta este sancțiunea pe care o aplică în ierarhia sa, și anume reducerea cu 10 % a salariului său pe o perioadă de trei luni. În aceste condiții, prejudiciul invocat de reclamant era deosebit de redus. Dincolo de aspectul financiar al litigiului, nu există niciun motiv pentru a stabili că sancțiunea aplicată recurentei a avut, în circumstanțele din speță, consecințe semnificative asupra situației sale personale. În condițiile sale, Curtea consideră că reclamanta nu a suferit nici un prejudiciu important în sensul art. 35 alin. (3) lit. (b) din Convenție. Rămâne de stabilit dacă sunt îndeplinite următoarele două condiții. Pe de altă parte, dacă respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale necesită să se examineze cererea în fond 17. Curtea constată că formularea articolului 35 alineatul (3) litera (b) se referă la a doua teză din art. 37 alin. (1) din Convenție. În trecut, Comisia a considerat, pe teren a acestei din urmă dispoziții, că respectarea drepturilor omului nu impunea continuarea examinării cererii în cazul în care a existat, de exemplu, o jurisprudență clară și abundentă cu privire la chestiunea Convenției care se află în cauza supusă Curții (a se vedea, printre altele, Van Houten c. Țările de Jos (radiation), n 25149/03 , CEDO 2005-IX, și Kavak c. Turcia (dec.), n 3479/04 37472/05 , 19 mai 2009). 18. În speță, Curtea constată că Tribunalul pune în discuție în principal obligația instanțelor naționale de a răspunde în mod explicit la unul dintre argumentele invocate de recurentă pentru a contesta sancțiunea pe care o consideră a fi impusă. Or, Curtea a trebuit deja să cunoască cauze care priveau afirmații similare. În acest context, Curtea a subliniat în repetate rânduri obligația tribunalelor de a examina în mod efectiv motivele, argumentele și ofertele de probă ale părților (Perez c. Franța [GC], nr. 47287/99, § 80, CEDH 2004-I Van de Hurk c. Țările de Jos, 19 aprilie 1994, § 59, seria A nr. 288, și Kraska c. Elveția, 19 aprilie 1993, § 30, seria A nr. 254 B. Curtea a remarcat, de asemenea, că dreptul la un proces echitabil garantat prin art. 6 alin. (1) din Convenție nu putea fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților erau într-adevăr Acestea sunt principii care pot ghida instanțele naționale care ar trebui să cunoască afirmații similare celor formulate în speță de recurentă (a se vedea, mutatis mutandis, Manuela Ștefanescu c. România (dec.), nr 1170404/04, § 44, 12 aprilie 2011 19. Curtea subliniază, de asemenea, că principiul nediscriminării este garantat de legislația națională și că instanțele interne o fac pe scară largă la nivel național, sancționând obstacolele care, în situații similare, nu se bazează pe justificări obiective și rezonabile (punctele 10 și 11 de mai sus). În aceste împrejurări, Curtea consideră că nici un imperativ întemeiat pe ordinea publică europeană nu justifică continuarea examinării Cel de-al treilea element al noului criteriu d A concluzionat că acesta este primul sens care trebuie reținut (Holub (dec.), citată anterior și Korolev. (dec.), menționat anterior. Prin urmare, este necesar să se verifice în speță dacă cauza care a dus la presupusa încălcare a convenției sau a protocoalelor acesteia, și anume contestarea reclamantei împotriva deciziei angajatorului său, a făcut obiectul unei examinări judiciare la nivel intern. Instanțele naționale, în primă instanță și în recurs. 22. În aceste condiții, nu se poate susține că cauza reclamantei nu a fost tratată în mod corespunzător în conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. (3) lit. (b) final Concluzie 23. Din moment ce cele trei condiții prevăzute la art. 35 alin. (3) lit. (b) din Convenție, așa cum este ea reglementată de Protocolul nr. 14 sunt, în speță, reunite, Curtea consideră că aceasta trebuie declarată inadmisibilă în temeiul acestei dispoziții. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Grefier adjunct
Requête n
o
35922/05
Gyongyver Maria BABA
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 17 septembre 2013 en un comité composée de
:
Alvina Gyulumyan,
présidente,
Kristina Pardalos,
Johannes Silvis,
juges,
et de Marialena Tsirli,
greffière adjointe de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 16 septembre 2005,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
La requérante, M
me
Gyongyver Maria Baba, est une ressortissante roumaine née en 1954 et résidant à Timișoara. Elle est représentée devant la Cour par M
e
S.-I. Meici, avocate à Timișoara.
2.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
Le 24 mai 2004, la commission de discipline de l’hôpital public de Timișoara, où la requérante avait été embauchée sur un poste d’infirmière et était chargée de l’enregistrement des patients dans les bases de données de l’hôpital, mena une enquête à son encontre. Cette enquête concernait également l’infirmière C.A., une collègue de la requérante qui exerçait la même fonction qu’elle. La direction de l’hôpital leur reprochait de ne pas s’être acquittées de leurs attributions professionnelles et, en particulier, d’avoir refusé, le 14 avril 2004, de copier sur une disquette, à la demande de leurs supérieurs hiérarchiques, les listes de patients qui n’avaient pas acquitté les montants dus à l’hôpital.
5.
Par une décision du 26 mai 2004, la requérante fut sanctionnée par la direction de l’hôpital par une diminution de son salaire de 10
%, pour une période de trois mois. Sa collègue C.A. s’est vue sanctionnée par un avertissement. L’hôpital retint que la requérante avait cherché à instiguer sa collègue C.A. afin qu’elle adopte une attitude récalcitrante à l’égard de sa hiérarchie et qu’elle refuse d’exécuter les tâches qui lui avaient été confiées. Il nota que la requérante avait en outre rédigé des mémoires adressés à la hiérarchie pour le compte de C.A.
6.
La requérante contesta la décision du 26 mai 2004 devant le tribunal départemental de Timiș. Elle allégua que les tâches que ses supérieurs hiérarchiques lui avaient demandé d’exécuter ne rentraient pas dans ses attributions. Elle se plaignit également d’avoir été discriminée par rapport à sa collègue C.A., qui n’avait reçu qu’un avertissement à l’issue de la même enquête disciplinaire.
7.
Par un jugement du 23 septembre 2004, le tribunal départemental de Timiș confirma le bien-fondé de la sanction infligée à la requérante, en indiquant qu’il lui incombait d’exécuter toutes les tâches de nature professionnelle que ses supérieurs hiérarchiques lui auraient assignées, même si elles ne figuraient pas expressément dans le descriptif de sa fonction.
8.
La requérante se pourvut en recours contre ce jugement. Elle alléguait que la direction de l’hôpital ne lui avait ni alloué le temps nécessaire pour mener à bien la tâche qu’elle s’était vu assigner le 14 avril 2004 ni fourni les disquettes dont elle avait besoin pour l’exécuter. Elle souligna que la sanction prise à son encontre avait eu un caractère discriminatoire fondée sur son origine magyare, dès lors qu’une collègue roumaine n’avait pas été sanctionnée pour les mêmes faits.
9.
Par un arrêt définitif du 22 janvier 2005, la cour d’appel de Timișoara rejeta le recours de l’intéressée et confirma le bien-fondé du jugement rendu par le tribunal départemental. Elle estima que la tâche que la requérante s’était vu assigner le 14 avril 2004 correspondait à la description de son poste et nota qu’il ne résultait pas des éléments fournis par l’intéressée qu’elle aurait demandé des disquettes et que cette demande lui aurait été refusée. La cour d’appel indiqua par ailleurs que le fait que d’autres collègues de la requérante n’avaient pas été sanctionnées ne rentrait pas en ligne de compte car l’affaire dont elle avait à traiter visait exclusivement la situation de la requérante et non pas celle de ses collègues.
Le droit et la pratique internes pertinents
10.
La législation nationale pertinente (loi n
o
53/2003 sur le droit du travail
; l’ordonnance du Gouvernement n
o
137/2000 sur la lutte contre toute forme de discrimination) interdit toutes formes de différences, de restrictions, d’exclusions ou de préférences fondées, entre autres, sur l’origine éthique ou nationale
; le droit du travail est gouverné par le principe de l’égalité entre les employés et interdit, également, toutes différences entre eux qui seraient fondées, inter alia, sur leur origine éthique ou nationale.
11.
Le Gouvernement fournit plusieurs exemple de jurisprudence des tribunaux internes qui attestent qu’à la suite d’allégations de discrimination formulées par les plaignants devant les tribunaux nationaux et trouvées justifiées par ces derniers, les autorités qui avaient traité de façon différente, et sans aucune justification objective et raisonnable, des personnes qui se trouvaient dans des situations similaires ont été condamnées au paiement de dommages-intérêts et/ou d’une amende (décision n
o
706 du 19 mai 2010 de la cour d’appel de Craiova
; décision n
o
129 du 27 mai 2009 de la cour d’appel de Alba Iulia etc).
GRIEF
12.
Invoquant les articles 6 et 14 combinés de la Convention, la requérante se plaint du caractère inéquitable de la procédure civile terminée par l’arrêt définitif du 22 janvier 2005 de la cour d’appel de Timișoara en raison du refus des juridictions nationales d’examiner le bien
‑
fondé de ses allégations par lesquelles elle se plaignait d’avoir été victime d’un
traitement discriminatoire injustifié.
13.
La Cour estime que la requête de la requérante n’est ni incompatible avec les dispositions de la Convention ou de ses Protocoles, ni manifestement mal fondée ni abusive, au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention telle qu’amendée par la Protocole n
o
14.Néanmoins, eu égard à l’entrée en vigueur, le 1
er
juin 2010, du Protocole n
o
14, la Cour estime nécessaire d’examiner d’office s’il y a lieu d’appliquer en l’espèce le nouveau critère de recevabilité prévu par l’article 35 § 3 b) de la Convention amendé, qui dispose ainsi :
«
3.
La Cour déclare irrecevable toute requête individuelle introduite en application de l’article 34 lorsqu’elle estime: (...)
b) que le requérant n’a subi aucun préjudice important, sauf si le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles exige un examen de la requête au fond et à condition de ne rejeter pour ce motif aucune affaire qui n’a pas été dûment examinée par un tribunal interne.
»
14.
A cette fin, il incombe à la Cour d’examiner si les trois conditions posées à l’article 35 § 3 b) précité sont en l’espèce réunies.
A.
Sur le point de savoir si la requérante a subi un préjudice important
15.
La Cour rappelle que le nouveau critère de recevabilité a été conçu pour lui permettre de traiter plus rapidement les affaires à caractère futile et, ainsi, de se concentrer sur sa mission essentielle, qui est d’assurer au niveau européen la protection juridique des droits garantis par la Convention et ses Protocoles additionnels. La violation d’un droit, quelle que soit sa réalité d’un point de vue strictement juridique, doit atteindre un seuil minimum de gravité pour justifier un examen par une juridiction internationale. Ce seuil doit être apprécié au cas par cas, en fonction de l’ensemble des circonstances de l’espèce (voir, mutatis mutandis,
Holub c. République tchèque
(déc.), n
o
24880/05
, 14 décembre 2010
;
Korolev c. Russie
(déc.), n
o
25551/05
, CEDH 2010, et
Adrian Mihai Ionescu c. Roumanie
(déc.), n
o
36659/04
, 1
er
juin 2010).
16.
La Cour a déjà examiné la question de l’absence ou non d’un préjudice important à la lumière de critères tels que l’impact monétaire de la question litigieuse ou l’enjeu de l’affaire pour le requérant (voir, mutatis mutandis,
Holub
(déc.), précitée, et
Korolev
(déc.), précitée). Appliquant ces critères en l’espèce, la Cour note que la seule indication de l’étendue du préjudice qu’aurait subi la requérante est la sanction qu’elle s’est vu appliquer par sa hiérarchie, à savoir la diminution de 10 % de son salaire pour une période de trois mois. Dans ces conditions, le préjudice allégué par la requérante était particulièrement réduit. Au-delà de l’aspect financier du litige, rien ne permet d’établir que la sanction infligée à la requérante ait eu, dans les circonstances de l’espèce, des conséquences significatives sur sa situation personnelle. Dans ses conditions, la Cour estime que la requérante n’a subi aucun préjudice important au sens de l’article 35 § 3 b) de la Convention. Reste à déterminer si les deux conditions suivantes se trouvent remplies.
B.
Sur le point de savoir si le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles exige d’examiner la requête au fond
17.
La Cour observe que le libellé de article 35 § 3 b) s’inspire de la seconde phrase de l’article 37 § 1 de la Convention. Par le passé, elle a considéré, sur le terrain de cette dernière disposition, que le respect des droits de l’homme n’exigeait pas la poursuite de l’examen de la requête lorsqu’il existe, par exemple, une jurisprudence claire et abondante sur la question relative à la Convention qui se pose dans l’affaire soumise à la Cour (voir, entre autres,
Van Houten c. Pays-Bas
(radiation), n
o
25149/03
, CEDH 2005-IX, et
Kavak c. Turquie
(déc.), n
o
34719/04
et
37472/05
, 19
mai 2009).
18.
En l’espèce, la Cour note que la requête met principalement en cause l’omission des tribunaux nationaux de répondre de façon explicite à l’un des arguments soulevés par la requérante pour contester la sanction qu’elle s’était vu infliger. Or, la Cour a d’ores et déjà eu à connaître des affaires qui portaient sur des allégations similaires. Dans ce contexte, elle a souligné à maintes reprises l’obligation incombant aux tribunaux de se livrer à un examen effectif des moyens, arguments et offres de preuve des parties (
Perez c. France
[GC], n
o
;
Van de Hurk c.
Pays-Bas
, 19 avril 1994, § 59, série A no
288, et
Kraska c.
Suisse
, 19
avril 1993, § 30, série A no
254
‑
B). La Cour a noté en outre que le droit à un procès équitable garanti par l’article 6 § 1 de la Convention ne pouvait passer pour effectif que si les observations des parties étaient vraiment «
entendues
», c’est-à-dire dûment examinées par le tribunal saisi. Il s’agit là des principes qui peuvent guider les juridictions nationales qui auraient à connaître des allégations similaires à celles formulées, en l’espèce, par la requérante (voir, mutatis mutandis,
Manuela Ștefanescu c. Roumanie
(déc.), n
o
117404/04, §
44, 12 avril 2011).
19.
La Cour relève par ailleurs que le principe de non-discrimination est garanti par la législation nationale et que les tribunaux internes en font largement l’application au niveau national, en sanctionnant les entraves qui ne reposent pas, dans des situations similaires, sur des justifications objectives et raisonnables (paragraphes 10 et 11 ci-dessus).
C.
Sur le point de savoir si l’affaire a été dûment examinée par un
tribunal interne
20.
Dans ces circonstances, la Cour considère qu’aucun impératif tiré de l’ordre public européen ne justifie de poursuivre l’examen du grief.
21.
Le troisième élément du nouveau critère d’irrecevabilité vise à assurer qu’aucune requête ne soit rejetée par la Cour si l’affaire n’a pas été dûment examinée par un tribunal interne. La Cour s’est déjà penchée sur ce que recouvre le terme «
affaire
» en se demandant si l’examen du tribunal interne devait porter sur l’affaire (au sens de demande, action, prétention) que l’intéressée avait portée devant ledit tribunal ou sur les griefs tels qu’ensuite soumis à la Cour. Elle a conclu que c’est le premier sens qui devait être retenu (
Holub
(déc.), précitée, et
Korolev
(déc.), précitée). Il y a donc lieu de vérifier en l’espèce si l’affaire ayant prétendument entraîné des violations de la Convention ou de ses Protocoles, à savoir la contestation de la requérante contre la décision de son employeur, a fait l’objet d’un
examen juridictionnel au niveau interne. Or, tel est bien le cas en l’espèce, la cause de la requérante ayant été examinée sur le fond par deux
juridictions nationales, en première instance et en pourvoi.
22.
Dans ces conditions, l’on ne saurait prétendre que l’affaire de la requérante n’a pas été dûment examinée comme l’exige l’article 35 § 3 b)
in
fine
.
C.
Conclusion
23.
Dès lors que les trois conditions posées à l’article 35 § 3 b) de la Convention telle qu’amendée par le Protocole n
o
14 sont en l’espèce réunies, la Cour estime que le grief doit être déclaré irrecevable en vertu de cette disposition.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Marialena Tsirli
Alvina Gyulumyan
Greffière adjointe
Présidente