DUMITRESCU c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
DUMITRESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2013)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cererea nr. 67939/10 Alexandra DUMITRUCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 17 septembrie 2013 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 5 noiembrie 2010, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă de recurentă, dl Alexandra Dumitrescu, este un resortisant român născut în 1925 și rezident la București. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către M. S.F. Roșca, avocat în București. Guvernul român (adică, mai mult decât atât) a fost reprezentat de agentul său, domnul I. Cambera, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 ianuarie 2007, recurenta a dat în judecată statul, societatea H., administrator al bunurilor de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92 din 1950. Aceasta susținea că, în momentul naționalizării, proprietarii proprietății pe care a moștenit-o aparțineau categoriilor sociale scutite de naționalizare. Recurenta a fost asistată de un avocat ales de el pe parcursul întregii proceduri în fața instanței de primă instanță. Prin hotărârea din 14 mai 2009, comunicată recurentei la 25 Iunie 2009, Tribunalul de Primă Instanță din București și-a respins cererea, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 112/1995, ceea ce, în opinia sa, echivala cu o recunoaștere implicită a legalității titlului de la Susținută de un avocat ales de acesta, reclamanta a solicitat această hotărâre în termenul de cincisprezece zile prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac September 2009, ea a trimis instanței motivele sale de recurs. Ea a fost întotdeauna asistată de un avocat la alegerea sa, care a continuat apoi să o reprezinte pe parcursul întregii proceduri în fața tribunalului departamental din București. În cadrul unei audieri publice din 15 decembrie 2009, tribunalul județ din București a solicitat recurentei să indice valoarea bunului imobil care făcea obiectul litigiului. Recurenta a răspuns că valoarea sa s . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În cadrul unei audieri publice din 9 martie 2010, tribunalul departamental, Ö Õ a fost o contestare a pârâtei cu privire la valoarea bunului în litigiu indicat de reclamantă, a întrebat atunci Hotărârea Impozitelor și Impozitelor Locale din București care era baza de impozitare a bunului în cauză. La 14 mai 2010, Hotărârea pentru Impozite și Impozite Locale din București a răspuns instanței că valoarea de da'impozitare a bunului în cauză se ridică la 11 243,23 RON. 10. În timpul Într-o instanță publică din 18 mai 2010, tribunalul județ, întotdeauna din cauza existenței unui dezacord al părților cu privire la valoarea bunului în litigiu, a decis să supună această chestiune unei dezbateri contradictorii. Recurenta a explicat că valoarea indicată de nota Direcției Impozitelor și Impozitelor Locale din București era mai mică decât prețurile practicate pe piață pentru bunuri echivalente și că s-a realizat o expertiză pentru a determina valoarea reală a imobilului. Tribunalul a respins această cerere ca fiind tardivă în ceea ce privește art. 112 din Codul de procedură civilă (CPC), în temeiul căruia partea reclamantă are obligația de a indica, de la cererea sa din CPC (punctul 14 de mai jos), din calea de reformulare exercitată de recurentă împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instană. L a avocatului recurentei Indiqua că a lăsat această chestiune la latitudinea instanței. Partea pârâtă a solicitat instanței ca cererea reclamantei să fie calificată drept recurs (recurs 11. La sfârșitul deliberărilor, tribunalul a decis că, având în vedere valoarea bunului în cauză indicat în nota Direcției Impozite și Impozite Locale de la București, hotărârea din 14 mai 2009 a instanței de primă instanță de la București nu putea fi atacată decât prin recurs, în temeiul articolului 282 din partea CPC. Prin urmare, a redenumit declarația reclamantei în declarație de recurs. 12. Un al treilea judecător al aceleiași instanțe, care asigura permanența, s-a alăturat, prin urmare, formării inițiale de judecată pentru a examina cererea reclamantei, care a fost de acum înainte considerată ca fiind un recurs. 13. În fața instanței astfel constituite în formațiune de trei judecători, pârâta a pledat la recursul recurentei pe motiv că nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege. 14. La avocat al reclamantei a susținut că aceasta se referea la credința indicațiilor date de tribunalul de primă instanță în dispozitivul hotărârii sale pe care clienta sa îl interjase. recursul la recursul la recursul la recursul la recursul la recursul la apelul la recurs. În această privință, Tribunalul a precizat că hotărârea Tribunalului de Primă Instanță a fost comunicată părților la 25 iunie 2009 și că reclamanta și-a motivat recursul numai la 10 septembrie 2009. Dreptul și practica internă relevantă Dispozițiile relevante în materie de recurs 16. În conformitate cu art. 28 din CPC, hotărârile instanțelor de primă instanță pot fi pronunțate în termen de 15 zile de la data notificării hotărârii. precizează că litigiile cu o valoare mai mică de 1 miliard de lei (ROL) nu pot fi soluționate. În cazul în care o parte interesată nu poate fi considerată parte interesată, aceasta trebuie să fie informată cu privire la motivele de fapt și de drept care au stat la baza cererii, precum și cu privire la elementele de probă pe suport pot fi furnizate de către aceasta într-un document separat ulterior. ; acest document trebuie să ajungă la instanța de apel cel târziu la data primei înfățișări a părților în fața acesteia, cu ocazia unei audieri la care părțile vor fi fost convocate în mod regulat cu cel puțin 15 zile înainte de 18. În cazul în care partea interesată nu își motivează apelul, aceasta este decăzută de dreptul de a furniza alte elemente de fapt sau de drept în raport cu cele prezentate în fața primilor judecători. Instanța de cauză examinează atunci temeinicia hotărârii prim-judecător în raport cu ansamblul elementelor depuse în dosarul Tribunalului de Primă Instanță. Dispozițiile relevante în materie de recurs 19. Deciziile pronunțate în apel după o judecată în primă instanță sau cele pronunțate de instanțele de primă instanță care nu sunt susceptibile de a fi atacate prin intermediul recursului pot fi atacate prin recurs de partea care nu a avut câștig de cauză și care, prin urmare, are un interes în contestare. Termenul de recurs este de 15 zile de la data notificării hotărârii în cauză. 20. Partea care formulează recursul este obligată să prezinte motivele în același termen de cincisprezece zile ca cel curent pentru formarea recursului însuși. Pedeapsa în caz de nerespectare a acestei cerințe procedurale este legală. Recursurile în recurs sunt examinate printr-o formare de judecată compusă din trei judecători. Alte dispoziții relevante ale CPC în vigoare la data faptelor 21. Celelalte dispoziții relevante ale CPC în vigoare la momentul faptelor au fost formulate după cum urmează art. 112 Cererea de informații trebuie să cuprindă (...). Descrierea bunurilor care fac obiectul cererii în justiție și valoarea acesteia, conform estimării părții solicitante (...). art. 103 Partea care este în lipsă de a exercita o cale de atac în termenul prevăzut de lege este decăzută [de la dreptul de a face acest lucru] cu excepția cazului în care dovedește că a fost împiedicată de circumstanțe independente de voința sa. În acest din urmă caz, partea în cauză poate efectua actul de procedură corespunzător în termen de 15 zile de la data la care cauza împiedicarii acesteia s-a încheiat Practica internă în ceea ce privește alegerea Õ unei căi de atac 22. După intrarea în vigoare a articolului 282 din CPC, care a introdus criteriul valorii obiectului litigiului pentru a stabili dacă o hotărâre pronunțată de o instanță de primă instanță este susceptibilă de a avea o singură cale de reformulare (recursul în recurs) sau de două căi succesive (la recurs și recurs), practica majoritară a instanțelor interne în acest domeniu este aceea că singura cale de reformare disponibilă părții interesate este cea prevăzută de lege, chiar și în cazul în care se indică în mod expres în dispozitivul hotărârii atacate Prin urmare, în cazul în care, în funcție de valoarea obiectului cauzei, calea prevăzută de lege pentru o cauză dată nu este la cerere, astfel cum se indică în dispozitivul de judecată al primilor judecători, dar recursul în recurs, partea interesată trebuie să respecte 713 din 26 octombrie 2005 a Tribunalului departamental din Vâlcea și hotărârea nr. 320 din 18 mai 2010 a Tribunalului departamental din București 23. Avizele trimise de instanțele naționale ca răspuns la o cerere de informare din partea agentului de guvern scot în evidență faptul că să solicite, în temeiul articolului 103 din CPC (punctul 21 de mai sus), o restaurare a termenului stabilit de lege pentru motivarea recursului (referința in termen) ) Justificarea dată acestei poziții este că recalificarea unui recurs poate fi considerată, pentru partea care dorește să conteste hotărârea în termenul prevăzut de lege, ca o împiedicare a unei situații independente de voința sa. GRIEF 24. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta se plânge că instanțele naționale au dat curs litigiului său imobiliar și consideră că interpretarea deosebit de strictă făcută de tribunalul județ din București cu privire la normele de procedură naționale laa privată de dreptul său de acces la o instanță. 25. În plus, aceasta denunță o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 1. În acest sens, ea subliniază că: prin declararea cererii sale inadmisibile pentru nerespectarea cerințelor procedurale, instanța departamentală nu s-a pronunțat în fond cu privire la contestarea legalității titlului de proprietate asupra imobilului care face obiectul litigiului. Cu privire la motivul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenție 26. Primul motiv al recurentei se referă la presupusa necunoaștere a dreptului său de a avea acces la o instanță în urma unei interpretări în conformitate cu aceasta excesiv de stricte a normelor de procedură de către tribunalul departamental din București. 27. Guvernul susține că limitarea dreptului de acces la o instanță care a fost supusă de recurentă ca urmare a recalificării cererii sale în recurs era previzibilă, legea națională fiind suficient de clară și de precisă pentru a permite părților să respecte acest lucru, cu excepția mențiunii eronate introduse în dispozitivul Tribunalului de Primă Instanță 28. În speță, Curtea constată că rezultatul recalificării cererii sale în recurs a fost de a priva reclamanta de o reexaminare a cauzei sale pe fond de tribunalul județ din București, ca urmare a diferențelor existente în ceea ce privește formalitățile necesare pentru exercitarea uneia și a celeilalte căi de reformare în cauză, în special în ceea ce privește termenele care trebuie respectate. Prin urmare, este justificată limitarea dreptului său de a avea acces la o instanță garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție. 29. Curtea amintește că dreptul la o instanță, al cărei drept de acces constituie un aspect (Golder c. Regatul Unit, 21 februarie 1975, ê 36, seria A n 18), nu este absolut. ; el este pregătit pentru limitări admise implicit, în special pentru condițiile de admisibilitate a unei căi de atac, deoarece, prin natura sa, solicită o reglementare prin intermediul statului care beneficiază în această privință de o anumită marjă de apreciere (Asingdane c. Regatul Unit, 28 mai 1985, § 57, seria A n 93). Aceste limitări nu pot restrânge accesul deschis la un justițiar într-un mod sau într-un punct, cum ar fi dreptul său de acces la o instanță din San Marino, atins chiar în substanța sa; în cele din urmă, ele nu se referă la art. 6 alineatul (1) din convenție decât dacă au un scop legitim și sil există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat (a se vedea în special Fayed c. Regatul Unit, 21 septembrie 1994, § 65, seria A n 294-B, Tolstoy Miloslavsky c. Regatul Unit, 13 iulie 1995, § 59, seria A n 316-B, și Bellet c. Franța, 4 decembrie 1995, § 31, seria A n 333-B). 30. Este necesar să se constate, în lumina elementelor dosarului, că recalificarea sesizării sale de către tribunalul departamental din București era previzibilă și urmărea un scop legitim, și anume respectarea principiului legalității care reglementează, la nivel național, exercitarea căilor de reformulare a hotărârilor. Curtea arată în această privință că art. 282 CPC a precizat în mod clar, la data faptelor, tipurile de litigii în care hotărârile pronunțate de instanțele de primă instanță erau susceptibile de a fi pronunțate. Având în vedere că recurenta a fost reprezentată pe tot parcursul procedurii în fața instanțelor interne de către un avocat ales de acesta, ar fi putut beneficia de consilierea în cunoștință de cauză a acestuia pe calea care trebuia urmată pentru a contesta hotărârea pronunțată de Tribunalul de Primă Instanță din București. 31. Este adevărat că alegerea unei căi de reformare prevăzute de lege depindea, printre altele, de valoarea bunului care forma obiectul litigiului, Curtea arată că cererea prezentată de recurentă în scopul de a vedea în amănunt o expertiză a fost respinsă ca fiind tardivă de tribunalul departamental, pe motiv că art. 112 din CPC impunea acesteia să precizeze valoarea bunului. Având în vedere caracterul specific al rolului de instanță de Casație care a fost acordat instanței departamentale în cauză, nu a fost rezonabil, în opinia Curții, ca procedura urmată în fața Curții să fie însoțită de un formal mai mare, inclusiv în materie de probe eligibile (a se vedea Negreanu c. România (dec.), n 30164/03, § 34, 14 mai 2013 și, mutatis mutandis, Brualla Gómez de la Torre c. Spania, 19 decembrie 1997, § 38, Repertoriu al hotărârilor și deciziilor 1997 VIII). 32. Curtea arată, în cele din urmă, că, după o dezbatere contradictorie între părți, avocatul care o reprezenta atunci pe reclamantă nu a solicitat instanței să restabilească termenul acordat în mod legal recurentei pentru a furniza motivele recursului său ( repunere in termen ), așa cum i s-a permis să facă acest lucru în temeiul legislației naționale (punctul 21 de mai sus). În condițiile sale, recurenta și-a exprimat în cunoștință de cauză riscul de a-și vedea recursul respins fără examinare la fond. 33. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că recurenta nu a suferit un obstacol disproporționat în calea dreptului său de a avea acces la un tribunal. Al doilea motiv al recurentei se referă la presupusa necunoaștere a dreptului său la respectarea bunurilor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 1. Aceasta susține că: prin declararea recursului său inadmisibil pentru nerespectarea cerințelor procedurale, tribunalul județal la Curtea amintește că, în conformitate cu jurisprudența sa, un solicitant nu poate invoca o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care deciziile pe care le incriminează se referă la În cazul în care, în temeiul alineatului (1) din prezentul articol, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană fizică sau juridică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană sau un organism sau o persoană, o persoană sau un organism sau un organism care face parte, o persoană sau o persoană, o persoană sau o persoană sau o persoană, o persoană sau un organism sau o persoană, o persoană sau un organism sau o persoană sau o persoană, o persoană, o persoană sau o persoană, o persoană sau o persoană sau o persoană sau un organism, o persoană sau o persoană sau un organism, o persoană sau un organism sau un organism, o persoană ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori de drept ori ori de drept ori o persoană, o persoană, o persoană, o persoană sau o persoană, o persoană, o persoană sau o persoană, o persoană sau o persoană sau o persoană sau o persoană, o persoană, o persoană sau o persoană, o persoană sau o persoană sau o persoană ori ori ori ori ori ori o persoană ori ori ori ori ori o persoană, o persoană ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori de drept, o persoană sau o persoană ori de drept, o persoană ori ori ori ori o persoană ori de drept, o persoană ori de drept, o persoană ori de drept, o persoană, o persoană ori o persoană ori o persoană ori o persoană sau o persoană ori o persoană ori o persoană ori o persoană, o persoană, o persoană, o persoană, o persoană, o persoană, o persoană ori de drept, o persoană ori de drept, o persoană sau o persoană ori de drept, o persoană ori o persoană ori o persoană ori o persoană sau o persoană sau o persoană, o persoană, o persoană, o persoană, o persoană Pe de altă parte, speranța de a vedea supraviețuirea unui fost drept de proprietate, pe care o are de mult timp imposibil de exercitat efectiv, nu poate fi considerată un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr 1 (Kopeckýc. Slovacia [GC], nr. 44912/98, § 35 CEDH 2004-IX Prince Hans Adam II din Liechtenstein c. Germania [GC], n 42527/98, § 83, CEDH 2001-VIII Gratzinger și Gratzingerova c. Republica Cehă (dec.) [GC], n 39794/98, § 69, CEDO 2002-VII. 36. În speță, Curtea constată că reclamanta revendica, după căderea regimului comunist, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil care a aparținut, cu zeci de ani în urmă, membrilor familiei sale. Orice hotărâre judecătorească care recunoaște dreptul la titlul de la Curtea reamintește în această privință că există o diferență între o simplă speranță de restituire, oricât de ușor de înțeles, și o speranță legitimă, care trebuie să fie de natură mai concretă și să se bazeze pe o dispoziție legală sau un act juridic, cum ar fi o hotărâre judecătorească (Gratzinger și Gratzingerova) (dec.), citată anterior, punctul 73. 37. Prin urmare, această cauză este incompatibilă cu dispozițiile Convenției, în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Josep Casadevall Adjunct Președinte