Decizia nr. 41973/10 Ilie TOTOI împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 17 septembrie 2013 în calitate de comitet compus din: Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători și Atilla Nalbant, grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere cererea depusă la 23 iulie 2010, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 18 februarie 2013 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor. Prin deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Ilie Totoi, este un național român, care s-a născut în 1963 și locuiește în Baixa Da Banheira. Locuiește în Portugalia începând din 2002. Guvernul portughez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. F. da Graça Carvalho, Procurorul General Adjunct. Guvernul român a fost invitat să își prezinte observațiile (art. 36 § 1 din Convenția și art. 44 din Regulamentul Curții) dar a decis să nu intervenească în procedura. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii civile în cadrul unui litigiu de muncă în fața Curții de Guimarães și a procedurilor de aplicare ulterioară în fața Curții de muncă de Santarém (Tribunal de Trabalho de Santarém ), care, la data depunerii prezentei cereri, au durat cinci ani și două luni și au fost încă în așteptare. În august 2007, reclamantul a fost victim de un atac violent care a dus la incapacitatea sa de a lucra. O procedură penală a fost inițiată, apoi încheiată în 2008, deoarece infractorii nu au fost identificați. Reclamantul a început apoi o procedură înaintea Comisiei pentru protecția victimelor crimelor care solicită compensare. La 13 iulie 2010, Secretarul de Justiție și-a acceptat cererea și a acordat reclamantului o compensație de 1.500 de euro (EUR). Reclamantul a considerat o astfel de sumă prea scăzută și a decis să solicite compensații de la Ministerul Justiției (Ministério da Justiça). Partea cererii privind durata procedurii a fost comunicată guvernului. Reclamantul s-a plâns că durata generală a procedurii administrative și de executare în fața Curților de Guimarães și Santarém a fost excesivă și s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 18 februarie 2013, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: “Je soussignée, M F. da Graça Carvalho, Procurateur général adjacent, clare que le gourvernement portugais offre de verser à M. Ilie Totoi, la somme de 3 250 euro couvrant tout préjudice moral et la somme de 400 euro couvrant l’ensemble des frais et dépens, au titre de la requête enregistrée sous le n 41973/10, portant sur le delai Raisonable. Ces sommes seront exonere de toute taxa éventulement aplicable et seront payeé dans les trois moi suvant la date de la notification de la décision de radiation rendue par la Cour sur le fondement l’article 37 §c) de la Convention. Le Paiement vaudra règlement finitif de la causa. Apartament de reglement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à comter de l’expiration de acesta et jusqu’au règlement Effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque Centrale Européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Le Gouvernement reconnaît qu’en l’espèce il y eu încălcarea l’art. 6 § 1 de la Convenție.” Reclamantul a fost notificat cu privire la această declarație, dar nu a prezentat niciun răspuns la aceasta. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Portugaliei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil și dreptul unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII; Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006 Majewski v. Polonia, nr. 52690/99, 11 octombrie 2005 și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007; în ceea ce privește Portugalia, a se vedea Martins Castro și Alves Correia de Castro c. Portugalia , nr. 33729/06, 10 iunie 2008). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 în amendă) În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). În baza articolelor 3, 9 § 1, 14 și 17 din Convenție, reclamantul s-a plâns, de asemenea, de suma stabilită ca compensație pentru agresiunea pe care a suferit-o și, fără a invoca nici un articol al Convenției, de situația sa precare în Portugalia. Având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care este competentă să examineze aceste acuzații, Curtea nu a constatat nicio apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau de Protocolele sale. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și, prin urmare, trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 litera (a) și cu art. 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate Atilla Nalbant Dragoljub Popović Președintele adjunct al grefierului interimar
Application no. 41973/10
Ilie TOTOI
against Portugal
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 17
September 2013 as a Committee composed of:
Dragoljub Popović,
President,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
judges,
and Atilla Nalbant,
Acting
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 23 July 2010,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 18 February 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases.
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
The applicant, Mr Ilie Totoi, is a Romanian national, who was born in 1963 and lives in Baixa Da Banheira. He has been living in Portugal since 2002.
The Portuguese Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms. M. F. da Graça Carvalho, Deputy Attorney-General. The Romanian Government were invited to present their observations (article 36 § 1 of the Convention and Article 44 of the Rules of the Court) but decided not to intervene in the procedure.
The applicant complained under Article 6 §1 of the Convention about the length of civil proceedings in a labour dispute before the Court of Guimarães and subsequent enforcement proceedings before the Labour Court of Santarém (
Tribunal de Trabalho de Santarém
) which, on the date of the lodging of the present application, had lasted five years and two months and were still pending. In August 2007 the applicant was victim of a violent assault which resulted in his incapacity for work. A criminal procedure was started but then terminated in 2008 as the offenders had not been identified. The applicant then started a procedure before the Commission for the Protection of Victims of Crimes seeking compensation. On 13 July 2010 the Secretary of Justice accepted his request and granted to the applicant a compensation of 1,500 euros (EUR). The applicant considered such amount too low and decided to ask for compensation from the Ministry of Justice (Ministério da Justiça).
The part of the application concerning the length of proceedings was communicated to the Government.
The applicant complained that the overall length of the administrative and enforcement proceedings before the Courts of Guimarães and Santarém was excessive. He relied on Article 6 §1 of the Convention.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 18 February 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“Je soussignée, M
me
250 euros couvrant tout préjudice moral et la somme de 400 euros couvrant l’ensemble des frais et dépens, au titre de la requête enregistrée sous le n
o
41973/10, portant sur le délai raisonnable.
Ces sommes seront exemptes de toute taxe éventuellement applicable et seront payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de radiation rendue par la Cour sur le fondement l’article 37 §c) de la Convention. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause.
A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque Centrale Européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Le Gouvernement reconnaît qu’en l’espèce il y eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention."
The applicant was notified of this declaration but did not submit any reply to it.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v.
Turkey
, [GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.) no. 28953/03).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Portugal, its practice concerning complaints about the violation of the right to a fair trial and one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender v.
France
[GC], no.
Cocchiarella v.
Italy
[GC], no.
‑
V;
Majewski v.
Poland
, no.
52690/99, 11 October 2005; and
Wende and Kukówka v.
Poland
, no.
56026/00, 10 May 2007; regarding Portugal, see
Martins Castro and Alves Correia de Castro v. Portugal
, no.
33729/06, 10 June 2008).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in the light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
Relying on articles 3, 9 § 1, 14 and 17 of the Convention the applicant also complained about the amount set as a compensation for the assault he suffered and, without invoking any article of the Convention, about his precarious situation in Portugal.
In the light of all the material in its possession, and in so far as it has jurisdiction to examine these allegations, the Court has not found any appearance of a breach of the rights and freedoms guaranteed by the Convention or its Protocols.
It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and, therefore, must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike that part of the application out of its list of cases in accordance with Article
37 § 1 (c) of the Convention.
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Atilla Nalbant
Dragoljub Popović
Acting Deputy Registrar
President