VIEIRA PINHEIRO v. PORTUGAL

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Cereri nr. 72092/11 și 3521/12 Paulo Manuel VIEIRA PINHEIRO împotriva Portugaliei și Paulo Manuel VIEIRA PINHEIRO împotriva Portugaliei Curții Europene a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința la 1 octombrie 2013 în calitate de comitet compus din: Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători și Seçkin Erel, grefier adjunct al secțiunii interioare, având în vedere cererile depuse la 16 noiembrie 2011 și, respectiv, la 6 ianuarie 2012, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 18 februarie 2013 cere Curții să elimine cererile din lista cazurilor, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Paulo Manuel Vieira Pinheiro, este un național portughez, născut în 1968 și locuiește în Braga. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl J. J. F. Alves, un avocat practicant în Matosinhos. Guvernul portughez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. F. da Graça Carvalho, procuror general adjunct. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii civile în fața Curții de la Ponte da Barca și a Curții de Apel a Guimarães. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Cererea nr. 72092/11 La 12 iulie 2011, reclamantul a inițiat o procedură civilă în fața Curții de la Ponte da Barca ( Tribunalul de Ponte da Barca se referă la un contract de vânzări de promisiune. Atunci când cererea a fost depusă în fața Curții, procedura era încă în așteptare și a durat deja 10 ani și patru luni timp de două nivele de competență. A doua cerere se referă la procedurile civile care au fost introduse împotriva reclamantului în fața Curții de la Ponte da Barca la 9 ianuarie 2003 și care, atunci când cererea a fost depusă în fața Curții, au fost încă în așteptare și au durat deja opt ani și 11 luni pentru patru niveluri de competență. Partea cererilor privind durata procedurii a fost comunicată Guvernului. DREPTUL Reclamantul s-a plâns cu privire la lungimea totală a celor două proceduri civile diferite în fața Curții de Ponte da Barca, având în vedere amândoi excesive. În prima cerere, reclamantul se plânge, de asemenea, cu privire la durata procedurii de la Curtea de Guimarães (Cortea de apel). La momentul depunerii cererilor, ambele proceduri erau încă pendente în fața Curților Portugheze. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 18 februarie 2013, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor formulate de cererile. De asemenea, au solicitat Curtea să elimine cererile în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Je soussignée, M. M. F. da Graça Carvalho, Procureur général adjunct, clare que le gouvernement portugal offre de verser à M. Paulo Manuel Vieira Pinheiro, la somme de 7 800 euro couvrant tout préjudice moral et la somme de 1 000 euro couvrant l’ensemble des frais et dépens, au titre des inscrites sous les n 72092/11 et 3521/12, portant sur le lai raisonnable. Ces sommes seront exempte de toute taxa éventulement applicable et seront payeé dans les trois moi suvant la date de la notification de la décision de radiation rendue par la Cour sur le fondement l’article 37 § 1 c) de la Convention. Apartament de reglement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à comter de l’expiration de acesta et jusqu’au règlement Effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Le Gouvernement reconnaît qu’en l’espèce il y a eu încălcarea l’art. 6 § 1 de la Convenție.” Reclamantul a fost notificat cu privire la această declarație, dar nu a prezentat niciun răspuns la aceasta. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererilor”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazurilor. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (nevoia preliminară) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Portugaliei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia, nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007; în ceea ce privește Portugalia, a se vedea Martins Castro și Alves Correia de Castro c. Portugalia , nr. 33729/06, 10 iunie 2008). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererilor (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererilor (art. 37 § 1 în amendă) În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 1 la Convenție, reclamantul, în ambele cazuri, se plânge de dreptul său la un remediu eficace și de drepturile sale de viață privată și la proprietate au fost încălcate. Având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care este competentă să examineze aceste acuzații, Curtea nu a constatat nicio apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau de Protocolele sale. Rezultă că această parte a cererii este vădit nefondată și, prin urmare, trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se alăture cererilor. a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să lovească partea cererilor privind plângerea de lungă durată din lista cazurilor sale în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Declară restul cererilor inadmisibil. Seçkin Erel Dragoljub Popovi își exprimă președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Applications nos. 72092/11 and 3521/12

Paulo Manuel VIEIRA PINHEIRO against Portugal

and Paulo Manuel VIEIRA PINHEIRO against Portugal

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 1

st

October 2013 as a Committee composed of:

Dragoljub Popović,

President,

Paulo Pinto de Albuquerque,

Helen Keller,

judges,

and Seçkin Erel,

Acting Deputy Section Registrar,

Having regard to the above applications lodged on 16 November 2011 and 6 January 2012 respectively,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 18 February 2013 requesting the Court to strike the applications out of the list of cases,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Paulo Manuel Vieira Pinheiro, is a Portuguese national, who was born in 1968 and lives in Braga. He was represented before the Court by Mr J. J. F. Alves, a lawyer practising in Matosinhos.

The Portuguese Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms. M. F. da Graça Carvalho, Deputy Attorney-General.

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of civil proceedings before the Court of Ponte da Barca and the Court of Appeal of Guimarães.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

1.

Application no. 72092/11

On 12 July 2011 the applicant initiated civil proceedings before the Court of Ponte da Barca (

Tribunal de Ponte da Barca

) related to a promissory sales contract. When the application was lodged before the Court, the proceedings, were still pending and had already lasted 10 years and four months for two levels of jurisdiction.

2.

Application no. 3521/12

The second application relates to civil proceedings which were brought against the applicant before the Court of Ponte da Barca on 9 January 2003 and which, when the application was lodged before the Court, were still pending and had already lasted eight years and 11 months for four levels of jurisdiction.

The domestic proceedings related to the same contract.

The part of the applications concerning the length of proceedings was communicated to the Government.

THE LAW

The applicant complained about the overall length of the two different civil proceedings before the Court of Ponte da Barca, considering both of them excessive. In the first application, the applicant also complains about the length of the procedure in the Court of Guimarães (Court of Appeal). At the time of the lodging of the applications, both procedures were still pending before the Portuguese Courts. The applicant relied on Article

6

§

1

of the Convention.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 18 February 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the applications. They further requested the Court to strike out the applications in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“Je soussignée, M

me

M. F. da Graça Carvalho, Procureur général adjointe, déclare que le gouvernement portugais offre de verser à M. Paulo Manuel Vieira Pinheiro, la somme de 7 800 euros couvrant tout préjudice moral et la somme de 1 000 euros couvrant l’ensemble des frais et dépens, au titre des requêtes enregistrées sous les n

os

72092/11 et 3521/12, portant sur le délai raisonnable.

Ces sommes seront exemptes de toute taxe éventuellement applicable et seront payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de radiation rendue par la Cour sur le fondement l’article 37 § 1 c) de la Convention. Le paiement vaudra règlement définitif des causes.

A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

Le Gouvernement reconnaît qu’en l’espèce il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention. ”

The applicant was notified of this declaration but did not submit any reply to it.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the applications”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the cases to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

(preliminary issue) [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI;

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no.

11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03, 18 September 2007).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Portugal, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

V;

Majewski v.

Poland

, no.

52690/99, 11 October 2005; and

Wende and Kukówka v.

Poland

, no.

56026/00, 10 May 2007; regarding Portugal, see

Martins Castro and Alves Correia de Castro v. Portugal

, no. 33729/06, 10

June 2008).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the applications (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the applications (Article 37 § 1

in fine

).

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

Relying on Articles 8 and 13 of the Convention and on Article 1 of Protocol N

o

1 to the Convention, the applicant, on both cases, complains about his right of an effective remedy and his rights of private life and to property were breached.

In the light of all the material in its possession, and in so far as it has jurisdiction to examine these allegations, the Court has not found any appearance of a breach of the rights and freedoms guaranteed by the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and, therefore, must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to join the applications;

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the part of the applications regarding the length complaint out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Declares

the remainder of the applications inadmissible.

Seçkin Erel

Dragoljub

Popoviċ

Acting Deputy Registrar

President