RODIN v. RUSSIA

Cererea nr. 18524/09 Sergey Maratovich RODIN împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 17 septembrie 2013 în calitate de comitet compus din: Elisabeth Steiner, președinte, Mirjana Lazarova Trajkovska, Linos-Alexandre Sicilianos, judecători și André Wampach, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 5 martie 2009, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Dl Sergey Maratovich Rodin este un național al Uzbekistanului, care s-a născut în 1968 și a trăit până la arestarea sa în orașul Karshi, Uzbekistan. El și-a îndeplinit condamnarea în colonia de corecții din orașul Chelyabinsk, regiunea Chelyabinsk. Guvernul Rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul, care a fost condamnat la șase ani de închisoare de către Curtea de District Sovetskiy din Chelyabinsk după condamnarea lui de jaf agravat, s-a plâns, în special în temeiul art. 6 din Convenție, despre absența sa de la audierea de recurs în cadrul procedurii penale. Plângerile reclamantului au fost comunicate guvernului, care și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și meritul. Observațiile au fost transmise reclamantului, care a fost invitat să-și prezinte propriile observații. Nu a fost primit niciun răspuns la scrisoarea Registrului. Prin scrisoarea din 11 februarie 2013, trimisă prin post înregistrat, reclamantul a fost notificat că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor sale s-a expirat la 9 ianuarie 2013 și că nu s-a solicitat prelungirea termenului. Reclamantul a fost atrasă atenția asupra articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție, care prevede că Curtea poate trage un caz din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să urmeze cererea. La 28 mai 2013, Curtea a solicitat Guvernului să furnizeze informații factuale. În special, guvernul a fost solicitat să confirme că reclamantul a primit scrisorile Curții, inclusiv cea trimisă la 11 februarie 2013, și să furnizeze dovezi în sprijinul declarațiilor lor. La 9 iulie 2013, Guvernul a informat Curtea că la 14 iunie 2012, reclamantul a fost eliberat cu eliberare condiționată. El a informat administrația coloniei corecționale cu privire la intenția sa de a reveni în Uzbekistan. Guvernul a prezentat o copie a dosarului, semnat de reclamant și care indică adresa sa de origine în Uzbekistan. După ce au produs extracte din registrele de corespondență ale coloniei corecționale a reclamantului, au subliniat, de asemenea, că scrisorile Curții primite după eliberarea reclamantului au fost transmise la adresa de domiciliu a reclamantului în Uzbekistan. Curtea a transmis scrisoarea guvernului din 9 iulie 2013 la adresa reclamantului în Uzbekistan. Nu s-a primit niciun răspuns. În acest context, Curtea reamintește că, în temeiul articolului 47 § 6 din Regulamentul Curții, „aplicanții trebuie să păstreze Curtea informată cu privire la orice schimbare de adresă și de orice circumstanță relevantă pentru cerere”. În temeiul acestei dispoziții, reclamantul trebuie să furnizeze cel puțin un minim de informații, și anume adresa poștală, permițând Curții să conducă corespondență cu el și să efectueze petiția sa. În acest caz, reclamantul nu a informat Curtea cu privire la modificarea adresei poștale sau a indicat orice adresă provizorie la care poate fi efectuată comunicarea cu el. Reclamantul ar fi putut, de asemenea, să numească un reprezentant cu care Curtea ar fi putut menține comunicarea în timp ce reclamantul nu a putut răspunde. Curtea consideră că reclamantul nu mai dorește să își continue cererea în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să elimine cererea din lista sa de cazuri. André Wampach Elisabeth Steiner Președintele adjunct al grefierului Steiner

FIRST SECTION

DECISION

Application no. 18524/09

Sergey Maratovich RODIN

against Russia

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 17

September 2013 as a Committee composed of:

Elisabeth Steiner,

President,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

Linos-Alexandre Sicilianos,

judges,

and André Wampach,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 5 March 2009,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Sergey Maratovich Rodin, is a national of Uzbekistan, who was born in 1968 and lived until his arrest in the town of Karshi, Uzbekistan. He was serving his sentence in the correctional colony in the town of Chelyabinsk, Chelyabinsk Region.

The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr

Matyushkin, Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.

The applicant, who was sentenced to six years of imprisonment by the Sovetskiy District Court of Chelyabinsk following his conviction of aggravated robbery, complained, in particular, under Article 6 of the Convention about his absence from the appeal hearing in the criminal proceedings.

The applicant’s complaints were communicated to the Government, who submitted their observations on the admissibility and merits. The observations were forwarded to the applicant, who was invited to submit his own observations. No reply was received to the Registry’s letter.

By letter dated 11 February 2013, sent by registered post, the applicant was notified that the period allowed for submission of his observations had expired on 9 January 2013 and that no extension of time had been requested. The applicant’s attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application. No response followed.

On 28 May 2013 the Court asked the Government to provide factual information. In particular, the Government was requested to confirm that the applicant had received the Court’s letters, including the one sent on 11

February 2013, and to provide evidence in support of their statements.

On 9 July 2013 the Government informed the Court that on 14 June 2012 the applicant had been released on parole. He had informed the administration of the correctional colony of his intention to return to Uzbekistan. The Government submitted a copy of the record, signed by the applicant and indicating his home address in Uzbekistan. Having produced extracts from the correspondence logs of the applicant’s correctional colony, they further stressed that the Court’s letters received after the applicant’s release had been forwarded to the applicant’s home address in Uzbekistan.

The Court forwarded the Government’s letter of 9 July 2013 to the applicant’s address in Uzbekistan. No response has been received.

THE LAW

In that context, the Court recalls that, pursuant to Rule

47 §

6 of the Rules of Court, “applicants shall keep the Court informed of any change of address and of all circumstances relevant to the application”. Under that Rule, it is incumbent on the applicant to provide at least a minimum of information, namely his postal address, enabling the Court to conduct correspondence with him and to proceed with his petition.

In the present case the applicant failed to inform the Court of the change of his postal address or to indicate any provisional address at which communication with him can be effected. The applicant also could have appointed a representative with whom the Court could have maintained communication while the applicant was not able to respond.

The Court infers therefrom that the applicant no longer wishes to pursue his application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1

in fine

, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case.

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

André Wampach

Elisabeth Steiner

Deputy Registrar

President