Secțiunea a doua Cerere nr. 67449/12 Adalet ALADA împotriva Turciei introdusă la 28 august 2012 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, dl Adalet Alada, este o resortisantă turcă născută în 1959 și rezidentă în mail. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Kazan, dl Kazan Gilmore și dl Laçin, avocați din Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: la 30 octombrie 2001, din cauza conflictelor dintre conducerea Universităii de la Istanbul și studenți, aceștia din urmă au organizat proteste, și ca urmare a incidentelor 29 din care au fost arestați. În aceeași zi, secretarul general al facultăii a emis un ordin de transfer pentru consultare la Facultatea de Medicină din Istanbul. La 31 octombrie 2001, recurenta a fost examinată de către medicii serviciului de oftalmologie care au constatat efectul Mai târziu, în timpul procedurii, la 7 ianuarie 2002, pe baza concluziilor medicilor cu privire la efectele gazului asupra recurentei, institutul medico-legal al statului de origine întocmește un raport care indică faptul că rănile nu prezintă un pericol vital, însă raportul concluzionează că reclamanta nu a putut lucra timp de 7 zile. La 21 noiembrie 2001, a depus o plângere penală la tribunalul din Istanbul. În plângerea sa, ea a declarat că, în timpul evenimentelor, ea a făcut un curs care trebuia să se încheie la ora 12:30 și ar fi prelungit cursul pentru a aștepta sfârșitul evenimentelor. La 12:45-12:50, când a văzut liniștea de afară, ar fi terminat cursul și ar fi început să meargă spre biroul administrației, după ce aștepta să plece studenții. În timp ce mergea singură pe hol, ea ar fi văzut un student la doi metri distanță de el. Polițiștii care așteptau în grup lângă ușa de ieșire s-ar fi îndreptat spre studentul care a fost elev. a vorbit singur, iar unul dintre polițiști s-ar fi apropiat de el și ar fi stropit cu gaz lacrimogen în față; foarte aproape și intens. La 26 noiembrie 2001, procurorul Republicii Dalja l-a pus pe prefect să dea autorizația de a deschide proceduri penale împotriva polițistului în cauză, în cadrul legii nr. 4483 privind procedura privind urmărirea penală a funcționarilor. La 7 februarie 2002, prefectul d 4483 privind procedura privind urmărirea penală a funcționarilor, precum și privind elementele dosarului și declarațiile părților interesate, nu a autorizat inițierea procedurilor penale împotriva domnului G., director adjunct al secției forței de intervenție rapidă, care intervenise împreună cu echipa sa, la cererea conducătorilor facultății. Într-o hotărâre din 11 iunie 2002, Tribunalul Administrativ Regional (D.I.A.), considerând că există suficiente dovezi în dosarul cauzei pentru a autoriza inițierea unei acțiuni penale împotriva polițistului incriminat, a infirmat decizia din 7 februarie 2002. La 19 noiembrie 2002, în temeiul articolului 245 din Codul penal anterior și în lumina rapoartelor medicale, a procesului-verbal de identificare și a altor documente, procurorul Republicii a intentat o acțiune penală împotriva domnului G. al șefului maltratării (efrada suimuamele). La o dată nespecificată, recurenta este constituită parte civilă. La 17 februarie 2004, cu ocazia celei de-a treia audieri, cei doi studenți E.K. și C.G.K., martori oculari ai incidentului, au fost audiați de tribunalul corecțional din La 7 septembrie 2005, tribunalul corecțional de la Yozgat l-a auzit pe domnul Ö., unul dintre ceilalți martori ai apărării. 12. La 11 noiembrie 2005, C.S., un alt martor al apărării a fost ascultat de tribunal, care a încercat să-și adune mărturiile prin comisia de recurs și a scris din greșeală Tribunalului Corecțional din Șlarnak, în loc de cel al lui Silopi. 13. La cererea instanței, la 19 decembrie 2005, reclamanta a prezentat la dosar cele mai recente concluzii pe fond și-a făcut pledoaria cu ocazia audierii din 20 decembrie 14. La 7 februarie 2006, în cadrul celei de-a douăsprezecea audieri, instanța a constatat o eroare în audierea unuia dintre martorii apărării. Tribunalul a constatat, de asemenea, că procesul-verbal de confruntare din 7 ianuarie 2002 nu era în dosar. El a decis să amân cazul pentru a completa elementele lipsă. La 22 iunie 2006, instanța a stabilit că polițistul M.G. a cauzat rana recurentei prin aspergarea gazului lacrimogen, ceea ce i-a condus la o incapacitate de muncă de șapte zile. Cu toate acestea, Tribunalul l-a judecat pe polițistul în cauză din cauza absenței unui element intenționat de a comite o infracțiune, pentru că nu putea să știe că ea era profesoară, nu unul dintre studenții/rezistenții care se confruntau cu poliția. 16. La 13 octombrie 2008, Curtea de Casație a clasat hotărârea atacată și a constatat că au existat inconsecvențe între depozițiile polițistului în cauză; pe care l-a acceptat mai întâi pentru utilizarea gazului lacrimogen în timpul depoziției sale în cursul anchetei preliminare și a susținut contrariul în fața instanței. De asemenea, Comisia a subliniat faptul că reclamanta a identificat polițistul și că versiunea sa a fost în conformitate cu raportul medico-legal. În cele din urmă, a menționat că nu a fost explicat motivul pentru care declarațiile și concluziile raportului medical nu au fost evaluate în funcție de celelalte probe 17. La 12 februarie 2009, tribunalul corecțional al statului membru a constatat că termenul de prescripție de cinci ani a expirat la 21 octombrie 2008 și a oprit acțiunea publică pentru prescripție. 18. La 12 februarie 2009, reclamanta și-a depus candidatura la Casație, invocând, printre altele, articolele 3 și 13 din convenție, aceasta s-a plâns, printre altele, de neregulile procedurale și de întârzierile în dreptul intern care au făcut imposibilă protecția drepturilor și libertăților garantate prin convenție 19. Prin hotărârea din 11 iulie 2001, Curtea de Casație a confirmat hotărârea Tribunalului Penal din Istanbul. La 14 august 2012, hotărârea a fost notificată unuia dintre reprezentanții recurentei, domnul S. Laçin, împotriva unui proces-verbal întocmit de grefa Tribunalului. 22. La 28 august 2012, recurenta depune cererea sa la Curte. 23. Printr-o scrisoare din 20 noiembrie 2012, modulul Curții a solicitat recurentei să o informeze cu privire la data la care a fost pronunțată hotărârea Curții de Casație la dosar, la grefa Curții sau să îi trimită o copie electronică, publicată pe UYAP. 24. La 18 decembrie 2012, ca răspuns la cererea reprezentantului recurentei din aceeași zi, judecătorul Tribunalului Corecțional de Justiie din Istanbul notase că hotărârea respectivă fusese depusă la dosar la 26 august 2011 și că această hotărâre nu fusese publicată pe UYAP. În aceeași zi, grefierul Tribunalului a adnotat, în marja scrisorii reprezentantului recurentei, că hotărârea respectivă fusese notificată unuia dintre reprezentanții recurentei, domnul S Laçin, la 14 august 2012. Reprezentantul recurentei susține că Dreptul și practica internă relevante în acest caz, în vigoare la data faptelor, sunt descrise în hotărârea castelik c. Turcia (n 36487/07, § 47-50, 15 noiembrie 2012). Invocând articolele 3 și 13 din convenție, recurenta a declarat că a fost supusă unor tratamente abuzive din partea unui ofițer de poliție, care l-ar fi stropit intenționat cu gaz lacrimogen de foarte aproape, pe față, în timpul evenimentelor care au avut loc la 30 octombrie 2001, în timp ce ea mergea singură pe un coridor gol, la ieșirea din cursul pe care tocmai terminase, la capacitatea științelor politice de la Istanbul, unde este profesoară. Aceasta susține că acest tratament degradant care a avut loc în fața elevilor săi a fost umilit, rănit și a trebuit să urmeze un tratament medical de opt zile, susținând că ancheta penală desfășurată cu privire la acuzațiile sale nu a fost eficientă și că acțiunile autorităților judiciare interne au dus la aplicarea regulii de prescripție. Invocând art. 6 din Convenție, Comisia se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil într-un termen rezonabil. Aceasta susține că, din cauza duratei procedurii, acțiunea penală inițiată împotriva polițistului este încheiată prin prescrierea faptelor, astfel încât a rămas nepedepsit, deși instanța a stabilit că polițistul în cauză este autorul faptelor reprobabile. 1 din Convenție Având în vedere afirmațiile recurentei, guvernul este invitat să dea explicații privind funcționarea UUYAP în general și în condițiile speciale ale prezentei cauze. Cu încălcarea articolului 3 din Convenție, recurenta a fost supusă unor tratamente inumane și degradante. Tribunalul este invitat să prezinte Curții toate documentele relevante referitoare la procedurile interne referitoare la obiecțiunile recurentei. [i] UYAP : Ulusal Yarg
Requête n
o
67449/12
Adalet ALADA
contre la Turquie
introduite le 28 août 2012
La requérante, M
me
Adalet Alada, est une ressortissante turque née en
1959 et résidant à İstanbul. Elle est représentée devant la Cour par M
e
T.
Kazan, M
e
e
A.
Les circonstances de l’espèce
1.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
2.
Le 30 octobre 2001, en raison de conflits entre la direction de l’Université d’Istanbul et les étudiants, ces derniers organisèrent des protestations, et à la suite des incidents 29 d’entre eux furent arrêtés. La requérante, qui est enseignante à la faculté des sciences politiques de l’université allègue avoir été agressée par un policier, qui l’aurait aspergé de très près du gaz lacrymogène. Le même jour, la secrétaire générale de la faculté établit un ordre de transfert pour consultation à la faculté de médecine d’Istanbul.
3.
Le 31 octobre 2001, la requérante fut examinée par les médecins du service d’ophtalmologie qui constatèrent l’effet «
chimique
» sur son visage et dans ses yeux.
La requérante affirme avoir appliqué un traitement médical pendant 8
jours pour ses yeux.
Plus tard, durant la procédure, le 7 janvier 2002, en se basant sur les conclusions des médecins concernant les effets du gaz sur la requérante, l’Institut médico-légal d’Istanbul établit un rapport indiquant que les blessures ne présentaient pas de danger vital. Le rapport conclut néanmoins à une incapacité de travail de 7 jours de la requérante.
4.
Le 21 novembre 2001, elle porta une plainte pénale devant le parquet d’Istanbul. Dans sa plainte elle déclara que, lors des évènements, elle était en train de faire un cours qui devait se terminer à 12h30. Elle aurait prolongé le cours pour attendre la fin des évènements. À 12h45-12h50, en constatant le calme dehors, elle aurait fini le cours et commencé à marcher vers le bureau de l’administration, après avoir attendu le départ des étudiants. Alors qu’elle marchait dans le couloir toute seule, elle aurait aperçu un étudiant à deux mètres de distance d’elle. Les policiers qui attendaient en groupe près de la porte de sortie se seraient dirigés sur l’étudiant qui «
parlait tout seul
», et un des policiers se serait rapproché d’elle et l’aurait aspergé au visage du gaz lacrymogène
; de très près et intensivement.
5.
Le 26 novembre 2001, le procureur de la République d’Istanbul demanda au préfet d’Istanbul de donner l’autorisation de l’ouverture de poursuites pénales contre le policier en question, dans le cadre de la loi n
o
4483 sur la procédure relative à la poursuite des fonctionnaires.
6.
Le 7 février 2002, le préfet d’Istanbul, en se fondant sur les articles concernés de la loi n
o
4483 sur la procédure relative à la poursuite des fonctionnaires ainsi que sur les éléments du dossier et les dépositions des intéressés, n’autorisa pas l’ouverture des poursuites pénales contre M.G., directeur adjoint de la section de la force d’intervention rapide, qui était intervenu avec son équipe, sur la demande des dirigeants de la faculté.
7.
Par un jugement du 11 juin 2002, le tribunal administratif régional d’Istanbul, considérant qu’il y avait suffisamment d’éléments de preuve dans le dossier de l’affaire pour autoriser l’ouverture d’une action pénale contre le policier incriminé, infirma la décision du 7 février 2002.
8.
Le 19 novembre 2002, sur le fondement de l’article 245 de l’ancien code pénal et à la lumière des rapports médicaux, du procès-verbal d’identification et d’autres documents, le procureur de la République intenta une action pénale contre M.G. du chef de mauvais traitements (
efrada suimuamele
). À une date non précisée, la requérante s’est constituée partie civile.
9.
Le 17 février 2004, lors de la troisième audience, les deux étudiants E.K. et C.G.K., témoins oculaires de l’incident, furent entendus par le tribunal correctionnel d’Istanbul («
tribunal
»).
10.
Le 2 novembre 2004 et le 30 juin 2005, lors des sixième et huitième audiences, le tribunal entendit cinq policiers, témoins oculaires de la défense de M.G.
11.
Sur commission rogatoire du tribunal, le 7 septembre 2005, le tribunal correctionnel de Yozgat entendit M.Ö., un des autres témoins de la défense.
12.
Le 11 novembre 2005, C.S., un autre témoin de la défense fut entendu par le tribunal, qui avait cherché à recueillir ses témoignages par commission rogatoire et avait écrit par erreur au tribunal correctionnel de Șırnak, au lieu de celui de Silopi.
13.
Sur la demande du tribunal, le 19 décembre 2005, la requérante versa au dossier ses dernières conclusion sur le fond, et fit sa plaidoirie lors de l’audience du 20 décembre.
14.
Le 7 février 2006, lors de la douzième audience, le tribunal constata une erreur dans l’audition d’un des témoins de la défense
; en effet, il n’avait pas été noté dans le procès-verbal d’audition de K.Y. que ses témoignages avaient été recueillis sous serment. Le tribunal constata également que le procès-verbal de confrontation du 7 janvier 2002 n’était pas dans le dossier. Il décida d’ajourner l’affaire pour compléter les éléments manquants.
15
.
Le 22 juin 2006, le tribunal établit que le policier M.G. avait causé la blessure de la requérante en l’aspergeant du gaz lacrymogène, ce qui lui avait valu une incapacité de travail de sept jours. Toutefois, le tribunal acquitta le policier en question en raison de l’absence de l’élément intentionnel de commettre un délit, parce qu’il ne pouvait pas savoir qu’elle était enseignante, et non pas un des étudiants/résistants qui s’affrontaient avec la police.
16.
Le 13 octobre 2008, la Cour de cassation cassa le jugement attaqué. Elle constata qu’il existait des incohérences entre les dépositions du policier en question
; qu’il avait d’abord accepté avoir utilisé le gaz lacrymogène lors de sa déposition pendant l’enquête préliminaire, et avait soutenu le contraire devant le tribunal. Elle souligna également que la requérante avait identifié le policier, et que sa version des faits était cohérente avec le rapport médicolégale. Elle nota enfin qu’il n’avait pas été expliqué pourquoi les témoignages et les conclusions du rapport médical n’avaient pas prévalu sur les autres preuves.
17.
Le 12 février 2009, le tribunal correctionnel d’Istanbul constata que le délai de cinq ans de prescription s’était écoulé le 21 octobre 2008, et éteignit l’action publique pour prescription.
18.
Le 12 février 2009, la requérante s’est pourvue en cassation. Invoquant, entre autres, les articles 3 et 13 de la Convention, elle se plaignit notamment des irrégularités procédurales et des lenteurs en droit interne qui ont rendu impossible la protection des droits et libertés garantis par la Convention.
19.
Par un arrêt du 11 juillet 2001, la Cour de cassation confirma l’arrêt du tribunal correctionnel d’Istanbul.
20.
Le 26 août 2011, l’arrêt comportant l’annotation «
Vous pouvez vous procurer la version électronique signée sur UYAP
[i]
» (Elektronik imzalı ilamı UYAP’tan alabilirsiniz) fut versé au dossier, au greffe du tribunal correctionnel d’Istanbul.
21.
Le 14 août 2012, l’arrêt fut notifié à un des représentants de la requérante, M
e
22.
Le 28 août 2012, la requérante introduit sa requête devant la Cour.
23.
Par une lettre du 20 novembre 2012, le Greffe de la Cour a demandé à la requérante de l’informer de la date du versement de l’arrêt de la Cour de cassation au dossier, au greffe du tribunal correctionnel, ou de lui envoyer une copie électronique, publié sur UYAP.
24.
Le 18 décembre 2012, en réponse à la demande du représentant de la requérante du même jour, le juge du tribunal correctionnel d’Istanbul nota que ledit arrêt avait été versé au dossier le 26 août 2011 et que cet arrêt n’avait pas été publié sur UYAP. Le même jour, le greffier du tribunal annota en marge de la lettre du représentant de la requérante que ledit arrêt avait été notifié à un des représentants de la requérante, M
e
août 2012.
Le représentant de la requérante soutient qu’il n’a pas eu la possibilité de prendre connaissance de l’arrêt, parce qu’il n’a pas été publié sur UYAP.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Le droit et la pratique internes pertinents en l’espèce, en vigueur à l’époque des faits, sont décrits dans l’arrêt
Çelik c. Turquie (n
o
3)
(n
o
36487/07, §§ 47-50, 15 novembre 2012).
Invoquant les articles 3 et 13 de la Convention, la requérante allègue avoir fait l’objet de mauvais traitements de la part d’un agent de police, qui l’aurait aspergé intentionnellement du gaz lacrymogène de très près, sur le visage, lors des événements qui se sont déroulés le 30 octobre 2001, alors qu’elle marchait seule dans un couloir vide, à la sortie du cours qu’elle venait de terminer, à la faculté des sciences politiques d’Istanbul où elle est enseignante. Elle soutient que ce traitement dégradant qui s’est déroulé devant ses élèves l’a humiliée, qu’elle a été blessée, et a dû suivre un traitement médical de huit jours.
Elle soutient que l’enquête pénale menée au sujet de ses allégations n’était pas effective et que les agissements des autorités judiciaires internes ont favorisé l’application de la règle de prescription.
Invoquant l’article 6 de la Convention, elle se plaint de ne pas avoir bénéficié d’un procès équitable, dans un délai raisonnable. Elle soutient que, en raison de la durée de la procédure, l’action pénale engagée contre le policier s’est terminée par la prescription des faits, de sorte qu’il est resté impuni, bien que le tribunal ait établi que le policier en question était l’auteur des faits reprochés.
1.
La requérante a-t-elle introduit sa requête, dans le délai de six mois fixé à l’article 35 §
1 de la Convention
?
Eu égard aux allégations de la requérante, le Gouvernement est invité à donner des explications en matière du fonctionnement de l’UYAP en général, et dans les conditions particulières de la présente affaire.
2.
La requérante a-t-elle été soumise, en violation de l’article 3 de la Convention, à des traitements inhumains et dégradants
? La procédure pénale menée en l’espèce contre le policier en question a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 3 de la Convention ?
Le Gouvernement est invité à soumettre à la Cour tous les documents pertinents relatifs aux procédures internes concernant les griefs de la requérante.
[i]
.
UYAP
: Ulusal Yargı Ağı Bilișim Sistemi: Système national d’information judicaire