AFFAIRE KARAMEHMET ET ELPE c. TURQUIE

AFFAIRE KARAMEHMET ET ELPE c. TURQUIE (CtEDO, 2013)

În cauza Karamehmet și Elpe c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și de Atilla Nalbant, grefier adjunct al secțiunii f.f., După ce a intenționat în camera Consiliului la 3 septembrie 2013, se pronunță pronunțarea hotărârii, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 35075/05) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv trei resortisanți ai acestui stat, domnii Mehmet Hasan Karamehmet și Mehmet Resat Karamehmet și domnul Vesile Alv Elpe ( La 21 septembrie 2005, în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a drepturilor omului și a libertăilor fundamentale (inclusiv Convenia privind drepturile omului). Reclamanii au fost reprezentai de domnul D. Yarpuz, avocat la Mercin. Guvernul turc (atuncul) a fost reprezentat de agentul său. La 11 decembrie 2009, cererea a fost comunicată guvernului. În fapt, reclamanții s-au născut în 1957, 1958 și, respectiv, 1965, cu reședința în Tarsus. La 26 iulie 1999, prefectura Mercin ( 190 EUR (EUR) la momentul respectiv. La 30 decembrie 1999, în dezacord cu suma stabilită, la data de 19 decembrie 1999, a introdus o cale de atac în creștere în instanța de judecată din Tarsus. La 31 ianuarie 2001, instanța a decis să se alăture celor două acțiuni în cauză. Prin hotărârea din 16 martie 2001, instanța a acceptat parțial cererea reclamantului. La 8 octombrie 2001, Curtea de Casație la Infirma. Prin hotărârea din 12 aprilie 2002, tribunalul i-a acordat domnului Mehmet Karamehmet o indemnizație suplimentară, însă, la 24 septembrie 2002, Curtea de Casație a infirmat din nou hotărârea în cauză. La 7 mai 2003, Tribunalul i-a acordat o parțială câștig de cauză. Cu toate acestea, la 17 noiembrie 2003, Înalta Instanță a infirmat din nou hotărârea pronunțată. 10. La 19 iunie 2004, domnul Mehmet Karamehmet a decedat. 11. La 24 noiembrie 2004, instanța, sesizată cu trimitere, s-a conformat la hotărârea Curții de Casație și a condamnat administrația să plătească reclamanților o indemnizație suplimentară de 17 246 250 000 TRL (aproximativ 9 225 EUR la momentul respectiv), însoțită de dobânzi restante începând cu 19 decembrie 2000 12. Printr-o hotărâre din 14 februarie 2005, notificată la 25 februarie 2005, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. 13. La 28 martie 2005, reclamanții au inițiat o procedură de executare forțată împotriva administrației în cauză. 14. La 17 august 2005, administrația a trimis reclamanților suma de 61 104,19 noi cărți turcești (TRY) [1] (aproximativ 36 500 La 5 mai 2005, pe baza faptului că rata dobânzii fusese aplicată în mod incorect creanței, reclamanții au inițiat o nouă procedură de executare forțată prin care au solicitat o sumă suplimentară de 7 840,11 TRY (aproximativ 4 505) Cu toate acestea, la 12 mai 2005, administrația a formulat o opoziție împotriva acestei cereri în fața instanței de executare forțată. 16. La 7 februarie 2006, instanța sesizată a condamnat administrația să plătească reclamanților o sumă de 263,67 TRY (aproximativ 165 EUR la momentul respectiv) cu titlu de dobânzi neplătite și 200 TRY (aproximativ 125 TRY) La 21 septembrie 2006, administrația a plătit reprezentantului reclamanților suma de 553,31 TRY (aproximativ 295 EUR la momentul respectiv). Astfel cum este prevăzut în art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 19. Întrucât cele două proceduri sunt strâns legate între ele, acestea trebuie considerate o procedură unică, perioada care trebuie luată în considerare a început la 30 decembrie 1999 și s-a încheiat la 21 septembrie 2006. Curtea subliniază că a fost introdusă în Turcia o nouă acțiune în despăgubire ca urmare a aplicării procedurii de pronunțare a unei hotărâri-pilot în cauza Ümmühan Kaplan c. Turcia 24240/07, 20 martie 2012). Aceasta amintește că, în decizia sa Turgut și alții c. 4860/09, 26 martie 2013), Comisia a declarat inadmisibilă o nouă cerere, din cauza faptului că nu au epuizat căile de atac interne, și anume noua cale de atac. În acest sens, Comisia a considerat, printre altele, că această nouă acțiune era, a priori, accesibilă și susceptibilă de a oferi perspective rezonabile de redresare pentru obiecțiunile referitoare la durata procedurii. 22. Curtea amintește, de asemenea, că, în hotărârea sa pilot Ümmühan Kaplan (citată anterior, § 77), Curtea a precizat, printre altele, că aceasta poate, prin procedura normală, să continue examinarea unor astfel de hotărâri deja comunicate guvernului. În plus, aceasta constată că Ö nu a invocat în prezenta cauză o excepție referitoare la această nouă acțiune. 23. În lumina celor de mai sus, Curtea decide să continue examinarea prezentei cereri. Cu toate acestea, aceasta amintește că această concluzie nu aduce atingere în niciun fel examinării unei astfel de excepții care ar putea fi invocată de guvern în cadrul altor acte comunicate. 24. Constatând că t ă ț ii întemeiate în mod clar în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție și că aceasta nu se confruntă cu nici un alt motiv de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și domeniul de aplicare al litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII Ümmühan Kaplan c. Turcia , citată anterior, § 48). 26. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu, și anume șase ani și nouă luni pentru două instanțe [punctul 20 de mai sus], este excesivă și nu răspunde cerinței De asemenea, reclamanții se plâng că durata procedurii în litigiu, precum și lipsa intereselor moratorii au încălcat dreptul la respectarea bunurilor lor, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 28. Guvernul contestă această teză. 29. Curtea arată că motivul întemeiat pe durata procedurii este legat de cel examinat mai sus și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. 30. Având în vedere constatarea referitoare la art. 6 alineatul (1) (punctul 26 de mai sus), Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În ceea ce privește litigiul întemeiat pe insuficiența dobânzilor moratorii, având în vedere elementele dosarului și modul de calcul bine stabilit în Hotărârea Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Rec., 1997 IV), Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă din lipsă vădită de temei, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 32. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Rău 33. Reclamanții solicită 27 307 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și 6 34. Guvernul contestă aceste pretenții. 35. Curtea nu are nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral cert. 36. Reclamanții solicită 708,54 EUR pentru rambursarea cheltuielilor poștale și de traducere. În această privință, aceștia prezintă documente în sprijinul acestei cereri. De asemenea, aceștia solicită 3 000 EUR pentru plata în avans a cheltuielilor de avocat, fără a furniza o justificare. 37. Guvernul contestă aceste revendicări. 38. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 700 EUR pentru toate cheltuielile și acordul acordat reclamanților. Având în vedere circumstanțele din speță și din lipsa unei justificări în sprijinul cererii formulate de părțile interesate cu titlu de judecător în materie de avocat, Curtea respinge pretențiile reclamanților în această privință. Interese moratorii 39. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE ACESURI, CURȚA LA L în ceea ce privește motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibil pentru cauza referitoare la insuficiența dobânzilor moratorii; A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Décité d'que que que quel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pe care statul pârât trebuie să le plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni, sumele următoare, care urmează să fie convertite în moneda landului restant la rata aplicabilă la data Regulamentului (CE) nr. 3 000 EUR (trei mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 700 EUR (șapte sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 24 septembrie 2013, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. Atilla Nabant Dragoljub Popović Grefier adjunct f.f. Președinte [1] La 1 ianuarie 2005, cartea turcă (TRY), care înlocuiește vechea carte turcească (TRL), a intrat în vigoare. 1 TRY valorează un milion TRL.

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

KARAMEHMET ET ELPE c. TURQUIE

(

Requête n

o

35075/05)

ARRÊT

STRASBOURG

24 septembre 2013

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Karamehmet et Elpe c. Turquie,

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un Comité composé de

:

Dragoljub Popović,

président,

Paulo Pinto de Albuquerque,

Helen Keller,

juges,

et de Atilla Nalbant,

greffier adjoint

de section f.f.,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 3 septembre 2013,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

35075/05) dirigée contre la République de Turquie et dont trois ressortissants de cet Etat, MM.

Mehmet Hasan Karamehmet et Mehmet Reșat Karamehmet et M

me

Vesile Alev Elpe («

les requérants

»), ont saisi la Cour le 21

septembre 2005 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Les requérants sont représentés par M

e

D. Yarpuz, avocat à Mersin. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent.

3.

Le 11 décembre 2009, la requête a été communiquée au Gouvernement.

EN FAIT

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Les requérants sont nés respectivement en 1957, 1958 et 1965 résident à Tarsus.

5.

Le 26 juillet 1999, la préfecture de Mersin («

l’administration

») procéda à l’expropriation d’un terrain appartenant à M. Mehmet Karamehmet dont les requérants sont les héritiers. L’administration fixa une indemnité d’expropriation de 1

902

000

000

livres

turques (TRL) (environ 4

190

euros (EUR) à l’époque).

6.

Le 30 décembre 1999, en désaccord avec le montant fixé, l’intéressé introduisit un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance de Tarsus («

le tribunal

»). Le 19

décembre 2000, il saisit de nouveau le même tribunal d’une demande d’intérêts moratoires. Le 31 janvier 2001, le tribunal décida de joindre les deux actions en question.

7.

Par un jugement du 16 mars 2001, le tribunal fit partiellement droit à la demande du requérant. Le 8 octobre 2001, la Cour de cassation l’infirma.

8.

Par un jugement du 12 avril 2002, le tribunal accorda à M. Mehmet Karamehmet une indemnité complémentaire mais, le 24 septembre 2002, la Cour de cassation infirma à nouveau le jugement en question.

9.

Le 7 mai 2003, le tribunal lui donna partiellement gain de cause. Cependant, le 17 novembre 2003, la Haute juridiction infirma à nouveau le jugement rendu.

10.

Le 19 juin 2004, M. Mehmet Karamehmet décéda.

11.

Le 24 novembre 2004, le tribunal, saisi sur renvoi, se conforma à l’arrêt de la Cour de cassation et condamna l’administration à verser aux requérants une indemnité complémentaire de 17

246

250

000

TRL (environ 9

225

EUR à l’époque), assortie d’intérêts moratoires à compter du 19

décembre 2000.

12.

Par un arrêt du 14 février 2005, notifié le 25 février 2005, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.

13.

Le 28 mars 2005, les requérants entamèrent une procédure d’exécution forcée à l’encontre de l’administration en question.

14.

Le 17 août 2005, l’administration versa aux requérants la somme de 61

104,19 nouvelles livres turques (TRY)

[1]

(environ 36

500

EUR à l’époque) à titre d’indemnité complémentaire assortie d’intérêts moratoires.

15.

Le 5 mai 2005, en se fondant sur le fait que le taux d’intérêt avait été erronément appliqué

à la créance, les requérants engagèrent une nouvelle procédure d’exécution forcée en réclamant une somme complémentaire de 7

840,11

TRY (environ 4

505

EUR à l’époque) à titre d’intérêts moratoires non payés. Cependant, le 12 mai 2005, l’administration forma une opposition contre cette demande devant le tribunal de l’exécution forcée.

16.

Le 7 février 2006, le tribunal saisi condamna l’administration à payer aux requérants un montant de 263,67

TRY (environ 165

EUR à l’époque) à titre d’intérêts moratoires non payés et 200

TRY (environ 125

EUR à l’époque) à titre d’honoraires d’avocat.

17.

Le 21 septembre 2006, l’administration paya au représentant des requérants la somme de 553,31

TRY (environ 295

EUR à l’époque).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

18.

Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

19.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

20.

Les deux procédures étant étroitement liées entre elles, il y a lieu de les considérer comme une procédure unique. La période à prendre en compte a débuté le 30 décembre 1999 et a pris fin le 21 septembre 2006. Elle a donc duré près de six ans et neuf mois pour deux instances.

A.

Sur la recevabilité

21.

La Cour fait observer qu’un nouveau recours en indemnisation a été instauré en Turquie à la suite de l’application de la procédure d’arrêt pilote dans l’affaire

Ümmühan Kaplan c. Turquie

(n

o

24240/07, 20 mars 2012). Elle rappelle que, dans sa décision

Turgut et autres c. Turquie

(n

o

4860/09, 26 mars 2013), elle a déclaré irrecevable une nouvelle requête, faute pour les requérants d’avoir épuisé les voies de recours interne, en l’occurrence le nouveau recours. Pour ce faire, elle a considéré notamment que ce nouveau recours était,

a priori

, accessible et susceptible d’offrir des perspectives raisonnables de redressement pour les griefs relatifs à la durée de la procédure.

22.

La Cour rappelle également que dans son arrêt pilote

Ümmühan Kaplan

(précité, § 77) elle a précisé notamment qu’elle pourra poursuivre, par la voie de la procédure normale, l’examen des requêtes de ce type déjà communiquées au Gouvernement. Elle note en outre que le Gouvernement n’a pas soulevé dans la présente affaire une exception portant sur ce nouveau recours.

23.

A lumière de ce qui précède, la Cour décide de poursuivre l’examen de la présente requête. Toutefois, elle rappelle que cette conclusion ne préjuge en rien l’examen d’une telle exception qui serait éventuellement soulevée par le Gouvernement dans le cadre d’autres requêtes communiquées.

24.

Constatant que le grief tiré de l’article 6 § 1 n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 (a) de la Convention et qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour le déclare recevable.

B.

Sur le fond

25.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérants et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000-VII

,

Ümmühan

Kaplan c.

Turquie

, précité, § 48).

26.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce, la durée de la procédure litigieuse, à savoir six ans et neuf mois pour deux instances (paragraphe 20 ci-dessus), est excessive

et ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

».

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

SUR LES VIOLATIONS ALLÉGUÉES DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1 DE LA CONVENTION

27.

Les requérants se plaignent également de ce que la longueur de la procédure litigieuse ainsi que l’insuffisance des intérêts moratoires ont porté atteinte au droit au respect de leurs biens tel que garanti par l’article 1 du Protocole n

o

1.

28.

Le Gouvernement conteste cette thèse.

29.

La Cour relève que le grief tiré de la longueur de la procédure est lié à celui examiné ci-dessus et doit donc aussi être déclaré recevable.

30.

Eu égard au constat relatif à l’article 6 § 1 (paragraphe 26 ci-dessus), la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner s’il y a eu, en l’espèce, violation de cette disposition (voir

Zanghì c. Italie

, 19

février 1991, §

23 série A n

o

194-C).

31.

Pour ce qui est du grief tiré de l’insuffisance des intérêts moratoires, au vu des éléments du dossier et du mode de calcul bien établi dans l’arrêt

Akkuș

c. Turquie

(9 juillet 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997

‑

IV), la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

32.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

33.

Les requérants réclament 27

307 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et 6

000 EUR pour le préjudice moral qu’ils auraient subis.

34.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

35.

La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime que les requérants ont subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle leur accorde conjointement 3 000 EUR à ce titre.

B.

Frais et dépens

36.

Les requérants demandent 708,54 EUR en remboursement des frais postaux et de traduction. A cet égard, ils présentent des justificatifs à l’appui de cette demande. Ils demandent également 3

000 EUR correspondant aux honoraires d’avocat sans fournir de justificatif.

37.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

38.

Compte tenu des documents en sa possession et de sa jurisprudence, la Cour estime raisonnable la somme de 700 EUR tous frais confondus et l’accorde aux requérants.

Compte tenu des circonstances de l’espèce et de l’absence de justificatif à l’appui de la demande formulée par les intéressés au titre d’honoraires d’avocat, la Cour rejette les prétentions des requérants à cet égard.

C.

Intérêts moratoires

39.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le grief relatif à l’insuffisance des intérêts moratoires ;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

qu’il n’y a pas lieu d’examiner le grief tiré de l’article 1 du Protocole n

o

1

en ce qui concerne la durée excessive de la procédure

;

4.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser aux requérants conjointement, dans les trois mois, les sommes suivantes, à convertir

dans la monnaie de l’Etat défendeur

au taux applicable à la date du règlement

:

i)

3 000 EUR (trois mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral

;

ii)

700 EUR (sept cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par les requérants, pour frais et dépens

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 24 septembre 2013, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Atilla Nalbant

Dragoljub Popović

Greffier adjoint f.f.

Président

[1]

.

Le 1

er

janvier 2005, la livre turque (TRY), qui remplace l’ancienne livre turque (TRL), est entrée en vigueur. 1 TRY vaut un million TRL.