- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 28 mai 2013
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Kirmaç împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KIRMAç c. TURCIA Cererea nr. 36233/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 mai 2013 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza K maiç c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Peer Lorenzen, președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători, și Françoise Elens-Passos; La 7 mai 2013, după deliberarea sa în camera Consiliului, a fost adoptată la această dată procedurală La originea cauzei (n 36233/06) împotriva Republicii Turcia, printre care și un resortisant al acestui stat, dl Olyas K La 10 august 2006, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet.
ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA L La 15 iunie 2000, Tribunalul de Mare Instanță s-a declarat incompetent și a trimis cauza în fața instanței muncii. La 14 octombrie 2004, instanța muncii l-a exonerat pe reclamant de cererea sa. La 10 octombrie 2005, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre.
Reclamantul a luat cunoștință de această hotărâre la 14 februarie 2006. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 10. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 18 iunie 1999 și s-a încheiat la 10 octombrie 2005. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz.
Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. Pe fond 13. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII, Kaplan c. Turcia, n 24240/07, § 48, 20 martie 2012). Curtea amintește că o măsură specială se impune pentru soluționarea muncii (Ruotolo c. Italia, Hotărârea din 27 februarie 1992, seria A n 230-D, p. 39, § 17). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că nu există niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în acest caz.
Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Protocolul nr. 1 la Convenție. Curtea arată că acest litigiu este legat de cel examinat mai sus și, prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. 18. Având în vedere constatarea referitoare la art. 6 alineatul (1) (punctul 14 de mai sus), Curtea consideră că … CU PRIVIRE LA ALTE VIOLAȚII ALEGATE 19. Reclamantul se plânge în sfârșit de respingerea cererii sale de despăgubire și de lipsa motivării hotărârii Tribunalului de Muncă 20. Curtea a examinat această cauză.
Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a evidențiat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 22. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea consideră că … a fost încălcată art. 6 alin. (1) din Convenție A se vedea art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură.
Françoise Elens-Passos Peer Lorenzen Grefiere adjuncte f.f. președinte
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE KIRMAÇ c. TURQUIE ( Requête n o 36233/06) ARRÊT STRASBOURG 28 mai 2013 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Kırmaç c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un Comité composé de : Peer Lorenzen, président, András Sajó, Nebojša Vučinić, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section f.f., Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 mai 2013, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 36233/06) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. İlyas Kırmaç (« le requérant »), a saisi la Cour le 10 août 2006 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
Le requérant est représenté par M e A. Keskintürk, avocat à İstanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.
Le 1 er septembre 2009, la requête a été communiquée au Gouvernement. En application du protocole n o 14, la requête a été attribuée à un comité. EN FAIT
LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE
4. Le requérant est né en 1954, il n’indique pas son lieu de résidence.
Le 18 juin 1999, le requérant introduisit une action en dommages-intérêts pour résiliation de son contrat de travail, devant le tribunal de grande instance.
Le 15 juin 2000, le tribunal de grande instance se déclara incompétent et renvoya l’affaire devant le tribunal du travail.
Le 14 octobre 2004, le tribunal du travail débouta le requérant de sa demande.
Le 10 octobre 2005, la Cour de cassation confirma ce jugement. Le requérant prit connaissance de cet arrêt le 14 février 2006. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
9. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La période à considérer a débuté le 18 juin 1999 et s’est terminée le 10 octobre 2005. Elle a donc duré environ six ans et quatre mois, pour deux instances. A. Sur la recevabilité
La Cour constate que le grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 (a) de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII, Kaplan c. Turquie , n o 24240/07, § 48, 20 mars 2012). La Cour rappelle qu’une diligence particulière s’impose pour le contentieux du travail ( Ruotolo c. Italie , arrêt du 27 février 1992, série A n o 230-D, p. 39, § 17).
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce, la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1 DE LA CONVENTION
15. Le requérant se plaint également de ce que la longueur de la procédure litigieuse a porté atteinte au droit au respect de ses biens tel que garanti par l’article 1 du Protocole n o 1.
Le Gouvernement conteste cette thèse.
La Cour relève que ce grief est lié à celui examiné ci-dessus et doit donc aussi être déclaré recevable.
Eu égard au constat relatif à l’article 6 § 1 (paragraphe 14 ci-dessus), la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner s’il y a eu, en l’espèce, violation de cette disposition (voir Zanghì c. Italie , arrêt du 19 février 1991, série A n o 194-C, p. 47, § 23). III.
SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES
19. Le requérant se plaint enfin du rejet de sa demande en dommages-intérêts et de l’absence de motivation du jugement du tribunal de travail.
La Cour a examiné ce grief. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention. IV.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
21. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. »
Le requérant n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre. PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure sous l’angle des articles 6 de la Convention et 1 du protocole n o 1 et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit qu’il n’y a pas lieu d’examiner le grief tiré de l’article 1 du Protocole n o 1 ; Fait en français, puis communiqué par écrit le 28 mai 2013, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Françoise Elens-Passos Peer Lorenzen Greffière adjointe f.f. Président