AFFAIRE TANER GÜNDÜZ c. TURQUIE

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL GÜNDÜZ c. TURQUE Cerere nr. 32000/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 mai 2013 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Taner Gündüz c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea Secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Peer Lorenzen, președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători, și Françoise Elens-Passos; graffière adjunct de secțiune f.f După ce a intenționat în camera Consiliului la 7 mai 2013, se pronunță la hotărâre că, adoptat la această dată a procedurii A la originea cauzei se află o cerere (n 32000/06) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Taner Gündüz ( La 26 iulie 2006, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 12 iunie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice pârâtul întemeiat pe durata procedurii guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA luat în considerare, reclamantul s-a născut în 1948 și a locuit în Istanbul. În 1995, reclamantul a intentat o procedură de executare împotriva E.A. În urma vânzării prin licitație a două parcele aparținând E.A., acesta din urmă a introdus două acțiuni în anulare a acestor invitații la licitație împotriva reclamantului. Prima procedură s-a încheiat la 8 aprilie 2004, data la care Curtea de Casație a respins acțiunea prin rectificarea hotărârii. În ceea ce privește a doua procedură, aceasta a început la 1 aprilie 2004. La 12 august 1999, tribunalul a respins cererea E.A. 10. La 9 noiembrie 1999, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. 11. La 16 mai 2000, instanța a aprobat cererea E.A. și a respins licitația. 12. La 5 octombrie 2000, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 13. La 25 iulie 2002, terenul în cauză a fost vândut din nou printr-o procedură de licitație. 14. La 8 august 2002, o nouă acțiune în anulare a procedurii de licitație a aceleiași parcele în fața instanței de executare a fost introdusă împotriva reclamantului. 15. La 9 martie 2004, instanța a acceptat cererea părții reclamante. 16. La 24 iunie 2004, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. 17. La 5 aprilie 2005, instanța a respins cererea părții reclamante și licitația a devenit definitivă. 18. La 10 octombrie 2005, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 19. La 23 martie 2006, Curtea de Casație a respins acțiunea în soluționarea hotărârii. ÎN CURSUL VIOLAȚIEI ALOCATE DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 20. Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, așa cum este prevăzut în art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 21. Curtea constată că prima procedură de executare este încheiată la 8 aprilie 2004, adică cu mai mult de șase luni înainte de introducerea cererii. În consecință, această parte a cererii este întârziată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. 23. În ceea ce privește a doua procedură, Curtea constată că Tribunalul nu este în mod clar întemeiat în mod greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 24. Perioada care trebuie luată în considerare în ceea ce privește a doua procedură de executare a debutat la 1 Februarie 1999, data la care a fost introdusă acțiunea în fața instanței de executare și sa încheiat la 23 martie 2006, data la care a fost pronunțată hotărârea Curții de Casație. Aceasta a durat aproximativ șapte ani și o lună pentru două instanțe. 25. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII și Kaplan c. Turcia, n 24240/07, § 48, 20 martie 2012). 26. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că nu există niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. În ceea ce privește aplicarea articolului 41 din convenție Pagube 27. Reclamantul solicită 28 078 612,73 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și solicită, de asemenea, 2 000 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 28. Guvernul contestă aceste revendicări. 29. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 3 600 EUR în acest sens. Costuri și cheltuieli de judecată 30. Reclamantul solicită, de asemenea, dreptul de a avocat, fără a furniza nicio justificare. 31. Guvernul contestă aceste pretenții. 32. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea respinge cererea cu privire la taxele de avocat în la. absența unei justificări prezentate de reclamant în acest sens. Interese moratorii 33. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA ÎN L în termen de trei luni, 3 600 EUR (trei mii șase sute de euro) pentru a fi convertite în cărți turcești, la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 28 mai 2013, în temeiul articolului 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Peer Lorenzen Grefier adjunct f. f.

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

TANER GÜNDÜZ c. TURQUIE

(

Requête n

o

32000/06)

ARRÊT

STRASBOURG

28 mai 2013

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Taner Gündüz c. Turquie,

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un Comité composé de

:

Peer Lorenzen,

président,

András Sajó,

Nebojša Vučinić,

juges,

et de Françoise Elens-Passos,

greffière adjointe de section f.f

.

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 mai 2013,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

32000/06) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Taner Gündüz («

le requérant

»), a saisi la Cour le 26 juillet 2006 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant a été représenté par M

e

K. Alioğlu, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent.

3.

Le 12 juin 2009, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. En application du protocole n

o

14, la requête a été attribuée à un comité.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Le requérant est né en 1948 et réside à Istanbul.

5.

En 1995, le requérant intenta une procédure d’exécution contre E.A.

6.

A la suite de la vente par adjudication de deux parcelles appartenant à E.A., ce dernier introduisit deux actions en annulation de ces adjudications à l’encontre du requérant.

7.

La première procédure se termina le 8 avril 2004, date à laquelle la Cour de cassation rejeta le recours en rectification de l’arrêt.

8.

En ce qui concerne la deuxième procédure, elle commença le 1

er

février 1999, par l’introduction de l’action en annulation de l’adjudication de la deuxième parcelle devant le tribunal d’exécution à l’encontre du requérant.

9.

Le 12 août 1999, le tribunal rejeta la demande de E. A.

10.

Le 9 novembre 1999, la Cour de cassation infirma ce jugement.

11.

Le 16 mai 2000, le tribunal admit la demande de E.A. et annula l’adjudication.

12.

Le 5 octobre 2000, la Cour de cassation confirma ce jugement.

13.

Le 25 juillet 2002, la parcelle en question fut à nouveau vendue par adjudication.

14.

Le 8 août 2002, une nouvelle action en annulation de l’adjudication de la même parcelle devant le tribunal d’exécution fut introduite à l’encontre du requérant.

15.

Le 9 mars 2004, le tribunal accepta la demande de la partie plaignante.

16.

Le 24 juin 2004, la Cour de cassation infirma ce jugement.

17.

Le 5 avril 2005, le tribunal rejeta la demande de la partie plaignante et l’adjudication devint définitive.

18.

Le 10 octobre 2005, la Cour de cassation confirma ce jugement.

19.

Le 23 mars 2006, la Cour de cassation rejeta le recours en rectification de l’arrêt.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

20.

Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

21.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

A.

Sur la recevabilité

22.

La Cour observe que la première procédure d’exécution s’est terminée le 8 avril 2004, soit plus de six mois avant l’introduction de la requête. Il s’ensuit que cette partie de la requête est tardive et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

23.

En ce qui concerne la deuxième procédure, la Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 (a) de la Convention. Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.

B.

Sur le fond

24.

La période à considérer concernant

la deuxième procédure d’exécution a débuté le 1

er

février 1999, date d’introduction de l’action devant le tribunal d’exécution, et s’est terminée le 23 mars 2006, date de l’arrêt de la Cour de cassation. Elle a duré environ sept ans et un mois pour deux instances.

25.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000-VII, et

Kaplan c. Turquie

, n

o

24240/07, § 48, 20 mars 2012).

26.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce, la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

».

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

A.

Dommage

27.

Le requérant réclame 28

078 612,73 euros (EUR) au titre du préjudice matériel. Il demande également 2

000

000 EUR pour le dommage moral qu’il aurait subi.

28.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

29.

La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 3 600 EUR à ce titre.

B.

Frais et dépens

30.

Le requérant demande également les honoraires d’avocat sans fournir aucun justificatif.

31.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

32.

Compte tenu des documents en sa possession et de sa jurisprudence, la Cour rejette la demande relative aux honoraires d’avocat en l’absence de justificatif présenté par le requérant à ce titre.

C.

Intérêts moratoires

33.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable pour autant qu’elle porte sur la durée de la deuxième procédure d’exécution et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, 3

600 EUR (trois mille six cents euros), à convertir en livres turques, au taux applicable à la date du règlement, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 28 mai 2013, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Françoise Elens-Passos

Peer Lorenzen

Greffière adjointe

f. f.

Président