SECȚIUNEA AKMAN ȘI ALTE C. TURCIA (solicitarea nr. 2267/08) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 mai 2013 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Akman și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Peer Lorenzen, președinte, András Sajó, Nebojša Vučić, judecători și Françoise Elens-Passos; La 7 mai 2013, după deliberarea sa în camera Consiliului, se adoptă o hotărâre la această dată a procedurii A la origine a cauzei (n 2267/08) împotriva Republicii Turcia, dintre care nouă sunt resortisanți ai acestui stat, ale căror nume sunt indicate în anexă ( La 26 decembrie 2007, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( September 2009, cererea a fost comunicată guvernului.
În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA L printr-o hotărâre din 5 noiembrie 1973, Tribunalul de Mare Instanță din Bozova a respins acțiunea lor. Prin hotărârea din 9 aprilie 1974, Curtea de Casație a infirmat hotărârea atacată. Ulterior, Tribunalul de Mare Instanță din Bozova a declarat incompetent rațional materiae și a înaintat cauza Tribunalului de Cadastru din Bozova. Între 1977 și 2004, cuju-ul reclamanților au decedat și aceștia au continuat procedura inițiată în fața instanței de mare instanță ca moștenitori ai acestora. Între timp, printr-o hotărâre din 24 aprilie 1991, Tribunalul de Cadastru din Bozova a acceptat parțial acțiunea reclamanților.
10. Prin hotărârea din 24 martie 1992, Curtea de Casație infirmă hotărârea atacată pentru că nu a efectuat o analiză aprofundată a elementelor de probă. 11. Prin hotărârea din 22 iunie 2007, Tribunalul de Cadastru din Bozova a acceptat parțial acțiunea reclamanților. 12. Reclamanții s-au ocupat de casare. 13. La 17 februarie 2009, Curtea de Casație infirmă această hotărâre. 14. Procedura este în continuare pendinte în fața instanței de primă instanță.
Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 16. 17 Perioada care trebuie luată în considerare a început după data de 28 ianuarie 1987 a recunoașterii dreptului individual de recurs de către Turcia. Cu toate acestea, pentru a aprecia caracterul rezonabil al termenelor care au trecut de la data respectivă, trebuie să se țină seama de starea în care se afla cauza (Kaplan c. Turcia, nr. 24240/07, punctul 42, 20 martie 2012). Perioada în cauză nu se încheiase încă la 4 mai 2011. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție.
În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. Pe fond 19. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și domeniul de aplicare al litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII și Kaplan, citată anterior, § 48). 20. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz.
Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Protocolul nr. 1 la Convenția nr. 1 la Convenția nr. 21, reclamanții se plâng, de asemenea, că durata procedurii în litigiu a încălcat dreptul la respectarea bunurilor lor, astfel cum a fost garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 22. Guvernul contestă această teză 23. Curtea arată că acest litigiu este legat de cel examinat mai sus și, prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil.
24. Având în vedere constatarea referitoare la art. 6 alineatul (1) (punctul 20 de mai sus), Curtea consideră că … În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune 26. Reclamanții solicită, pentru fiecare dintre ei, 50 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și 150 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 27. Guvernul contestă aceste pretenții. 28. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere.
În schimb, Curtea consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, aceasta le acordă împreună 18 000 EUR în acest sens. De asemenea, reclamanții solicită o sumă adecvată pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne fără a prezenta nicio justificare. 30. Guvernul contestă aceste pretenții. 31. Având în vedere lipsa unei justificări prezentate de solicitanți, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale. Interese moratoriu 32. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PE CESURI, CURȚA ÎN L 1 din Protocolul nr. 1 afirmă că statul pârât trebuie să plătească în comun, în termen de trei luni, 18 000 EUR (18 000 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale, pentru a fi convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Înmânat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 28 mai 2013, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
Françoise Elens-Passos Peer Lorenzen Grefier adjunct f.f.
Președintele Anexe Nume și date de naștere ale reclamanților Cemal Akman, născut în 1954 Aysel Shimtekin, născut la 1 ianuarie 1975 Fahri Kay noiembrie 1970 Fidan Altun, născut în 1952 Șehriban Altun, născut la 1 ianuarie 1974 Perihan Altun, născut la 1 ianuarie 1981 Hasan Altun, născut la 1 ianuarie 1984, Mehmet Nuri K Elmas Kayhan, născut în 1951, Haci Yusuf Altun, născut la 7 ianuarie 1977, Neșe Erdo Hasan Bozan, născut la 1 ianuarie 1947 la Fehime Akman, născut la 20 august 1978 la Hatice Cömert, născut la 1 ianuarie 1966 la Mustafa Akman, născut în 1941 la Suveren, născut la 1 ianuarie 1959 la Almast Korkmaz, născut la 1 ianuarie 1974 la Ahmet Suveren, născut la 25 ianuarie 1941 la Fatma Suveren, născut în 1930 la Fatime Suveren, născut la 1 ianuarie 1944 Aziz Suveren, născut la 17 mai 1970 la Suveren, născut la 1 ianuarie 1957 Hatice Suveren, născut la 1 ianuarie 1965, Vesil Suveren, născut la 1 iulie 1931 Abuzer Suveren, născut la 1 ianuarie 1981, Zeliha Suveren, născut la 1 noiembrie 1940 Müslüm Suveren, născut la 1 ianuarie 1972, Mehmet Tahir Suveren, născut la 21 februarie 1968 Necmettin K Feride K. Z., născută în 1936 Feride Kl., născută la 17 februarie 1933 Fatma Kl., născută la 12 aprilie1962 Ahmet Kl., născută în 1953 Hasan Akman, născută la 1 ianuarie 1977 Șehriban Akman, născută la 17 ianuarie 1985 S 1 ianuarie 1968 Habip Kay Kadriye Bașarano.
Născut la 1 ianuarie 1963 la Zahide Almaz, născut la 3 martie 1963 la Ziya Polat, născut la 2 iulie 1962 la Türkan Boztepe, născut la 1 ianuarie 1973 la Fatma Demirye Fezil Yazan, născut la 10 iulie 1928 Lütfiye Suveren (Avli), născut la 10 iunie 1941 Șefika quiicek, născut la 29 mai 1944 Mustafa Suveren, născut la 1 iulie 1940 Zeliha Küçükaslan, născut la 1 noiembrie 1958 Mehmet Sar Nazire Durur (Kizzël), născută la 1 ianuarie 1968
AFFAIRE AKMAN ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 2267/08) ARRÊT STRASBOURG 28 mai 2013 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Akman et autres c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un Comité composé de : Peer Lorenzen, président, András Sajó, Nebojša Vučinić, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section f.f., Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 mai 2013, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 2267/08) dirigée contre la République de Turquie et dont quatre-vingt neuf ressortissants de cet Etat, dont les noms sont indiqués en annexe, (« les requérants ») ont saisi la Cour le 26 décembre 2007 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Les requérants sont représentés par M e Ș. Birleștirici, avocat à Ankara. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.
3.Le 1 er septembre 2009, la requête a été communiquée au Gouvernement. En application du protocole n o 14, la requête a été attribuée à un comité. EN FAIT
4. Le 22 mai 1972, soutenant être propriétaires des parcelles n os 420, 421, 422, 423, 424, 425 et 426 situées au village de Bağlıca (Șanlıurfa) et enregistrées sur le registre foncier au nom des tiers, les de cujus des requérants introduisirent devant le tribunal de grande instance de Bozova une action en annulation des titres de propriété de ces terrains et demandèrent l’enregistrement de ces derniers à leurs noms.
5.Par un arrêt du 5 novembre 1973, le tribunal de grande instance de Bozova rejeta leur action.
6.Par un arrêt du 9 avril 1974, la Cour de cassation infirma le jugement attaqué.
7.Par la suite, le tribunal de grande instance de Bozova se déclara incompétent ratione materiae et renvoya l’affaire devant le tribunal de cadastre de Bozova.
8.Entre 1977 et 2004, les de cujus des requérants décédèrent et ces derniers poursuivirent la procédure engagée devant le tribunal de grande instance en tant que leurs héritiers.
9.Entre-temps, par un jugement du 24 avril 1991, le tribunal de cadastre de Bozova avait accepté partiellement l’action des requérants.
10.Par un arrêt du 24 mars 1992, la Cour de cassation infirma le jugement attaqué pour ne pas avoir procédé à une analyse approfondie des éléments de preuves.
11.Par un jugement du 22 juin 2007, le tribunal de cadastre de Bozova accepta partiellement l’action des requérants.
12.Les requérants se pourvurent en cassation.
13.Le 17 février 2009, la Cour de cassation infirma ce jugement.
14.La procédure est toujours pendante devant la juridiction de première instance. EN DROIT I.
15. Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
16.Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
17.La période à considérer n’a commencé qu’avec la prise d’effet, le 28 janvier 1987, de la reconnaissance du droit de recours individuel par la Turquie. Toutefois, pour apprécier le caractère raisonnable des délais écoulés à partir de cette date, il faut tenir compte de l’état où l’affaire se trouvait alors ( Kaplan c. Turquie , n o 24240/07, § 42, 20 mars 2012). La période en question n’avait pas encore pris fin au 4 mai 2011. Elle avait à cette dernière date déjà duré vingt-quatre ans et trois mois pour deux instances. A. Sur la recevabilité
18.La Cour constate que le grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 (a) de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond
19.La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérants et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII, et Kaplan, précité, § 48).
20.Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
o
21. Les requérants se plaignent également de ce que la longueur de la procédure litigieuse a porté atteinte au droit au respect de leurs biens tel que garanti par l’article 1 du Protocole n o 1.
22.Le Gouvernement conteste cette thèse.
23.La Cour relève que ce grief est lié à celui examiné ci-dessus et doit donc aussi être déclaré recevable.
24.Eu égard au constat relatif à l’article 6 § 1 (paragraphe 20 ci-dessus), la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner s’il y a eu, en l’espèce, violation de cette disposition (voir Zanghì c. Italie , 19 février 1991, § 23, série A n o 194 ‑ C). III.
25. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
26.Les requérants réclament, pour chacun d’entre eux, 50 000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et 150 000 EUR au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi.
27.Le Gouvernement conteste ces prétentions.
28.La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime que les requérants ont subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle leur accorde conjointement 18 000 EUR à ce titre. B. Frais et dépens
29.Les requérants demandent également une somme appropriée pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes sans présenter aucun justificatif.
30.Le Gouvernement conteste ces prétentions.
31.Vu l’absence de justificatif présenté par les requérants, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens de la procédure nationale. C. Intérêts moratoires
32.La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit qu’il n’y a pas lieu d’examiner le grief tiré de l’article 1 du Protocole n o 1 ; 4. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser aux requérants conjointement, dans les trois mois, 18 000 EUR (dix-huit mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral, à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur au taux applicable à la date du règlement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 28 mai 2013, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Françoise Elens-Passos Peer Lorenzen Greffière adjointe f.f. Président ANNEXE Noms et dates de naissance des requérants Cemal Akman, né en 1954 Aysel İșimtekin, née le 1 er janvier 1975 Fahri Kayıkçı, né le 1 er janvier 1961 Müyesser Altun, née le 1 er février 1954 Haci Altun, né le 1 er novembre 1970 Fidan Altun, née en 1952 Șehriban Altun, née le 1 er janvier 1974 Perihan Altun, née le 1 er janvier 1981 Hasan Altun, né le 1 er janvier 1984 Mehmet Nuri Kızıl, né le 14 août 1929 Hatice Kızıl, née le 20 février 1971 Bahattin Kızıl, né en 1938 Mehmet Altun, né le 7 février 1978 Fidan Kızıl, née 2 mars 1948 Hatun Kara, née le 20 janvier 1943 Müzeyyen Kara, née le 1 er mars 1965 Elmas Kayhan, née en 1951 Haci Yusuf Altun, né le 7 janvier 1977 Neșe Erdoğan (Kızıl), née le 7 mai 1971 Fatma Melek (Suveren), née le 1 er janvier1947 Kudret Kaptıkaçtı (Suveren), née le 1 er janvier 1944 Faik Suveren, né le 1 er janvier 1939 Bedriye Sapçı (Suveren), née le 1er janvier 1938 Hikmet Akman, née le 1 er janvier 1960 Mehmet Sait Akman, né le 1 er janvier 1976 Cevdet Akman, né le 9 mars 1980 Hasan Bozan, né le 1 er janvier1947 Fehime Akman, née le 20 août 1978 Hatice Cömert, née le 1 er janvier 1966 Mustafa Akman, né en 1941 Sıdıka Suveren, née en 1959 Almast Korkmaz, née le 1 er janvier 1974 Ahmet Suveren, né le 25 janvier 1941 Fatma Suveren, née en 1930 Fatime Suveren, née le 1 er janvier 1944 Aziz Suveren, né le 17 mai 1970 Ali Suveren, né le 1 er janvier 1957 Hatice Suveren, née le 1er janvier 1965 Vesile Suveren, née le 1 er juillet 1931 Abuzer Suveren, né le 1 er janvier 1981 Zeliha Suveren, née le 1 er novembre 1940 Müslüm Suveren, né le 1 er janvier 1972 Mehmet Tahir Suveren, né le 21 février 1968 Necmettin Kızıl, né le 1 er février 1960 Hatice Kızıl, née le 1 er avril 1973 Melihat Kızıl, née le 10 janvier 1964 Fatma Kızıl, née le 1 er mars 1962 Feride Kızıl, née en 1936 Feride Kızıl, née le 17 février 1933 Fatma Kızıl, née le 12 avril1962 Ahmet Kızıl, né en 1953 Hasan Akman, né le 1 er janvier 1977 Șehriban Akman, née le 17 janvier 1985 Sıdıka Akman, née le 3 janvier 1947 Nurten Akman, née le 5 février 1980 Neclan Altun, née le 1 er janvier 1972 Saadet Altun, née le 1 er janvier 1970 Mehmet Ali Akman, né le 26 juillet 1953 Mehmet Altun, né le 1 er janvier 1968 Habip Kayıkçı, né le 1 er janvier 1972 Mehmet Emin Kayıkçı, né le 1 er janvier 1956 Hayriye Kayıkçı, née le 1 er mars 1953 Hansey Kayıkçı, née le 1 er janvier 1961 Mehmet Zeki Evren, né le 1 er février 1958 Ahmet Ziya Evren, né le 8 mars 1965 Halime Dikencik, née le 1 er juillet 1949 Melek Fidancı, née le 26 octobre 1975 Ayșe Vural, née le 2 avril 1963 Mehmet Ercan, né le 6 avril 1954 Kadriye Bașaranoğlu, née le 1 er janvier 1963 Zahide Almaz, née le 3 mars 1963 Ziya Polat, né le 2 juillet 1962 Türkan Boztepe, née le 1 er janvier 1973 Fatma Demiryeğe, née le 8 janvier 1956 Sıdıka Kurt, née le 1 er janvier 1962 Ahmet Ercan, né le 1 er janvier 1962 Ayșe Demir (Suveren), née le 9 décembre 1983 Aysel Ercan, née le 2 mars 1968 Nusret Ercan, né le 1 er octobre 1965 Fezile Yazan, née le 10 juillet 1928 Lütfiye Suveren (Avli), née le 10 juin 1941 Șefika Çicek, née le 29 mai 1944 Mustafa Suveren, né le 1 er juillet 1940 Zeliha Küçükaslan, née le 1 er novembre 1958 Mehmet Sarıtoprak, né le 17 mai 1932 Rahime Sarıtoprak (Kayıkçı), née le 1 er janvier 1975 Abdurrahim Sarıtoprak, né le 1 er janvier 1968 Elif Özaslan (Akman), née le 14 février 1983 Nezire Durur (Kızıl), née le 1 er janvier 1968