A DOUA SECȚIUNE CAUZA ESK. TURCIA Cererea nr. 23123/06) HOTĂRÂREA ACEASTA A FOST RĂSPUNSĂ LA 12 iulie 2013, în conformitate cu art. 81 din Regulamentul de procedură al Curții. STRASBURG 19 februarie 2013 Această hotărâre este definitivă. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Eskici c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (II secțiunea), care se află într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 29 ianuarie 2013, Rend la rend la chetă că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauza este o instanță (n 23123/06) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv o resortisantă a acestui stat, dl Busra Eskici ( La 1 septembrie 2009, cererea a fost comunicată guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L La 31 octombrie 2000, Tribunalul a respins cererea recurentei. La 27 iunie 2001, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. La 7 martie 2002, instanța de mare instanță s-a declarat incompetentă și a pronunțat cauza în fața instanței de instanță din tribunalul de instanță al tribunalului judecătoresc al tribunalului în cauză. La 24 iunie 2003, instanța judecătorească a demisionat reclamanta la cererea sa. 10. La 18 martie 2004, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 11. La 15 mai 2006, Curtea de Casație a respins acțiunea în rectificarea hotărârii. ÎN JUSTIȚIE PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA LEGISLAȚIA 6 § 1 DIN CONVENȚIA 12. Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil mai puțin stabilit în art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel cum se prevede în art. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 13. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 9 septembrie 1997 și a fost încheiată la 15 mai 2006. Curtea constată că respondența nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fond 16. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII, Kaplan c. Turcia, n 24240/07, § 48, 20 martie 2012 17. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PE ALTE VIOLAȚII ALEGATE 18. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta se plânge de respingerea cererii sale și de la sfârșitul procedurii. Invocând art. 13 din Convenție, aceasta se plânge de lipsa unei căi de atac împotriva deciziei de punere sub curatală. Pe baza articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, Comisia se plânge că a fost privată de bunurile de care ar fi moștenitoare și, în conformitate cu art. 14, de faptul că respingerea cererii sale s-ar baza pe originea sa [39]. 19. Curtea a examinat aceste obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a evidențiat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din convenție. III. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 21. Recurenta solicită 10 000 000 [1] EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit ca urmare a încălcării articolului 1 din Protocolul nr. (1) Cu toate acestea, Curtea arată că nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă cu privire la durata procedurii și nici nu a comunicat pretențiile sale în baza cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în conformitate cu art. 60 alin. (2) din Regulamentul de procedură. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să îi acorde o sumă acestor titluri. cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza duratei procedurii respinge cererea de satisfacție echitabilă. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 19 februarie 2013, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Grefier adjunct președinte [1] Rectificat la 12 iulie 2013 : textul a fost următorul:
DEUXIÈME SECTION
ESKİCİ c. TURQUIE
(
Requête n
o
23123/06)
ARRÊT
Cette version a été rectifiée le 12 juillet 2013
conformément à l’article 81 du règlement de la Cour.
19 février 2013
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Eskici c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un Comité composé de
:
Dragoljub Popović,
président,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 29 janvier 2013,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
23123/06) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Bușra Eskici («
la requérante
»), a saisi la Cour le 5 juin 2006 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le 1
er
septembre 2009, la requête a été communiquée au Gouvernement.
4.
La requérante est née en 1929 et réside à Kızıltepe.
5.
Le 9 septembre 1997, la requérante demanda la levée de la curatelle sur les biens qui appartenaient à sa mère défunte devant le tribunal de grande instance d’Üsküdar.
6.
Le 31 octobre 2000, le tribunal rejeta la demande de la requérante.
7.
Le 27
juin 2001, la Cour de cassation infirma ce jugement.
8.
Le 7 mars 2002, le tribunal de grande instance se déclara incompétent et renvoya l’affaire devant le tribunal d’instance d’Üsküdar.
9.
Le 24 juin 2003, le tribunal d’instance débouta la requérante de sa demande.
10.
Le 18 mars 2004, la Cour de cassation confirma ce jugement.
11.
Le 15 mai 2006, la Cour de cassation rejeta le recours en rectification de l’arrêt.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
12.
La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
13.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
14.
La période à considérer a débuté le 9 septembre 1997 et s’est terminée le 15 mai 2006. Elle a donc duré près de huit ans et huit mois, pour deux instances.
A.
Sur la recevabilité
15.
La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 (a) de la Convention. Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
16.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement de la requérante et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
Kaplan c. Turquie
, n
o
24240/07, § 48, 20 mars 2012).
17.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
18.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint du rejet de sa demande et de l’issue de la procédure. Invoquant l’article 13
de la Convention, elle se plaint de l’absence d’un recours effectif contre la décision de mise sous curatelle. Sur la base de l’article 1 du protocole n
o
1 de la Convention, elle se plaint d’avoir été privée des biens dont elle serait héritière et, sous l’angle de l’article 14, du fait que le rejet de sa demande serait fondé sur son origine libanaise.
19.
La Cour a examiné ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée, en application de l’article 35 § 4 de la Convention.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
20.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
21.
La requérante réclame 10
000
000
[1]
euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu’elle aurait subi du fait de la violation de l’article 1 du protocole n
o
1.Cependant, la Cour relève qu’elle n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable concernant la durée de la procédure ni n’a communiqué ses prétentions au titre des frais et dépens conformément à l’article 60 § 2 du règlement. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ces titres.
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
en raison de la durée de la procédure
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 19 février 2013, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Françoise Elens-Passos
Dragoljub Popović
Greffière adjointe
Président
[1]
Réctifié le 12 juillet 2013
: le texte était le suivant
: «
10
000 euros
»