AFFAIRE TEKİN c. TURQUIE

A DOUA SECȚIUNE PENTRU TEKÂN c. TURCIA Cererea nr. 26252/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 mai 2013 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă.

În cauza Tekin c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Peer Lorenzen, președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători, și Françoise Elens-Passos, graffière adjuvantière din secțiunea f.f., După ce a intenționat în camera Consiliului la 7 mai 2013, se pronunță pronunțarea hotărârii, adoptat la această dată a procedurii A la originea cauzei se găsește o cerere (n 26252/06) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Arife Tekin ( La 20 iunie 2006, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În februarie 2011, cererea a fost declarată parțial inadmisibilă, iar motivul întemeiat pe durata procedurii a fost comunicat guvernului.

DEFINIȚIA CIRCONSTANȚELOR DE LA L Cu Hüseyin Altun (H.A.). Ea nu a avut niciodată o căsătorie civilă în fața ofițerului primar competent în conformitate cu dispozițiile codului civil. Din această uniune s-au născut trei copii născuți în 1989, 1991 și 1994 ; acești copii au fost recunoscuți de către tatăl lor. H.A. în funcțiile de gardă de sat până la moartea sa, la 21 ianuarie 1994, în timpul unei confruntări cu membrii PKK. La 12 aprilie 2001, fondul de pensii d . Ankara a refuzat să acorde recurentei pensia defunctului său concubin. La 22 iunie 2001, reclamanta a contestat această decizie a fondului de pensii d . Ankara în fața instanței administrative da . Prin hotărârea din 5 iulie 2001, instanța administrativă da … Prin hotărârea din 10 iunie 2002, tribunalul administrativ al societății Ankara a respins cererea recurentei pe motiv că nu a încheiat o căsătorie civilă în conformitate cu codul civil.

10. La 23 septembrie 2002, recurenta s-a ocupat în fața Consiliului de Stat. 11. Printr-o hotărâre din 15 noiembrie 2005, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea Tribunalului Administrativ din Ankara. În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE12, recurenta a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 13. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 22 iunie 2001 și a fost încheiată la 15 noiembrie 2005. Prin urmare, a durat aproape patru ani și cinci luni, pentru două instanțe.

Curtea constată că respondența nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fond 16. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII și Kaplan c. Turcia, nr. 24240/07, § 48, 20 martie 2012 17. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz.

Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 19. Recurenta nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. PRIN aceste motive, CURȚA ÎN L mai mult de un an, Declară restul cererii admisibile A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție.

Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 28 mai 2013, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Peer Lorenzen Grefier adjunct f.f. Președintele

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE TEKİN c. TURQUIE ( Requête n o 26252/06) ARRÊT STRASBOURG 28 mai 2013 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Tekin c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un Comité composé de : Peer Lorenzen, président, András Sajó, Nebojša Vučinić, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section f.f., Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 mai 2013, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4. La requérante est née en 1967 et réside à Istanbul.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

12. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

18. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. »