AFFAIRE ANTONETA TUDOR c. ROUMANIE

La originea cauzei se află o cerere (nr. 23445/04) îndreptată împotriva României și sesizată de o cetățeană a acestui Stat, d-na Antoneta Tudor ("reclamanta"), Curții la data de 2 aprilie 2004 în virtutea articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția").

Reclamanta a fost reprezentată de d-na M. Matei, avocat la București. Guvernul român ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul acestuia, d-na I. Cambrea, din ministerul Afacerilor Externe.

Reclamanta susține o nerespectare a dreptului la respectarea vieții private garantat de art. 8 din Convenție din cauza imposibilității de a obține acces la ansamblul dosarelor și documentelor deținute de ancienii servicii secrete ai regimului comunist cu privire la defunctul său tată. Ea estimează, de altfel, că nu s-a bucurat de garanțiile prevăzute de art. 6 § 1 din Convenție în procedura pe care o întocmise în fața instanțele interne, din cauza refuzului autorităților competente de a transmite tribunalelor informații complete privind dosarele și documentele în cauză.

La 23 iunie 2011, petiția a fost comunicată Guvernului. După cum permite art. 29 § 1 din Convenție, s-a hotărât, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și fondului. ÎN FAPT I.

De mai multe ori în 2000 și 2001, reclamanta s-a adresat Consilului Național pentru Studiul Arhivelor Securității (CNSAS), organism creat prin legea nr. 187/1999 privind accesul cetățenilor la dosarul personal ținut la adresa lor de foștii servicii secrete ai regimului comunist ("Securitatea") și a solicitat accesul la dosarul ținut de Securitate privind defunctul său tată, N.T.

La cererea CNSAS din 22 ianuarie 2002, Serviciul Român de Informații (SRI) a remis CNSAS-ului, la 15 octombrie 2003, două dosare privind N.T. Dosarele în cauză erau: dosarul nr. 24618/București (dosar penal) și nr. 6625/București (dosar de urmăriri penale).

Reclamanta a consultat aceste dosare la 4 mai și 16 noiembrie 2001 și la 24 martie 2003. Conținutul acestor dosare a relevat existența a două alte dosare privind N.T., și anume dosarul de "problemă" (dosarul problema) nr. 129 și dosarul de fond operativ (dosar fond operativ) nr. 53172, tom 764.

Reclamanta a solicitat în mai multe rânduri CNSAS-ului accesul la aceste două alte dosare. Ea susținea că voia să descopere adevăratele cauze ale decesului tatălui său, survenit în condiții suspecte în timp ce era subiect al unei anchete a serviciilor secrete pentru presupusa sa apartenență la o mișcare legionară. Ea indica că elementele pe care putuse să le consulte sugerau că tatăl ei se sinucidese prin spânzurare, ceea ce o îndoia puternic la lumina declarațiilor mai multor martori care asistaseseîn la înmormântare și care putuse constata că frontul era criblat de glonțuri.

Printr-un corespondență din 17 septembrie 2003, CNSAS a cerut SRI-ului să-i transmită toate dosarele privind N.T., făcând referință la celelalte două dosare identificate de reclamanta, diferite de cele deja transmise.

La 15 octombrie 2003, SRI-ul a răspuns CNSAS-ului că nu identificase alte dosare privind N.T. în afară de cele pe care le transmisese deja. CNSAS a informat reclamanta de răspunsul primit.

Reclamanta a formulat o nouă cerere direct după SRI-ul pentru a obține accesul la celelalte două dosare susceptibile de a conține informații cu privire la defunctul ei tată.

La 22 ianuarie 2004, SRI-ul i-a răspuns că dosarele privind tatăl ei fuseseîn deja transferate CNSAS-ului. A informat-o în același timp că nu putea să dea curs cererilor sale, explicând că "dosarele la care voia să aibă acces nu se găseau în [arhivele sale] sau intrau în sfera aplicării legii privind protecția informațiilor clasificate". B. Acțiunea în contencios administrativ

La 7 iulie 2003, reclamanta a sesizat curtea de apel București cu o acțiune îndreptată împotriva CNSAS-ului, pentru a-i asigura accesul la toate dosarele privind N.T. A menționat că conținutul dosarelor consultat relevă existența altor dosare privind defunctul ei tată, și anume dosarul de "problemă" (dosarul problema) nr. 129 și dosarul de fond operativ (dosar fond operativ) nr. 53172, tom 764, la care nu obținuse acces. Ea indica că dorește deci să clareze circumstanțele decesului tatălui ei, anterior vizat de o anchetă a Securității.

Printr-o hotărâre din 2 decembrie 2003, curtea de apel respingé acțiunea reclamantei, estimând că cererile acesteia la CNSAS fuseseîn satisfăcute. Ea trimite la scrisoarea adresată de SRI-ul CNSAS-ului informând-o că-i transmisese două dosare privind N.T., și anume dosarul nr. 24618/București (dosar penal) și nr. 6625/București (dosar de urmăriri penale) și că nu identificase alte dosare privind N.T. (§7 și 11 mai sus).

Reclamanta s-a pourvoit în cale de atac împotriva acestei hotărâri. Ea reproba curții de apel să fi ignorat cererile CNSAS-ului la SRI-ul menționar a două alte dosare. Ea considera că era necesar să se verifice dacă aceste dosare existau cu adevărat sau nu.

Printr-o hotărâre definitivă din 5 octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție respingé pourviul, reținând că reclamanta avusese acces la toate dosarele privind tatăl ei identificate de SRI și transmise CNSAS-ului, și anume dosarul nr. 24618/București (dosar penal) și nr. 6625/București (dosar de urmăriri penale). Nicio mențiune nu fu făcută a celorlalte două dosare menționate de CNSAS în scrisoarea din 17 septembrie 2003 (§10 mai sus). C. Dezvoltările posterioare hotărârii definitive din 5 octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Printr-o scrisoare din 10 octombrie 2011, SRI-ul, răspunzând unei cereri de informații a agentului guvernului român, indica că dosarul de "problemă" (dosarul problema) nr. 129 nu putuse fi identificat în arhivele pe care le preluase de la foста Securitate. Cât privește dosarul de fond operativ (dosar fond operativ) nr. 53172, tom 764, preciza că acesta fusese parte, până în 2005, din dosarele privind securitatea națională și că fusese ulterior desecretizat și transferat CNSAS-ului în decembrie 2006.

Printr-o scrisoare din 20 octombrie 2011, CNSAS-ul, răspunzând unei cereri de informații a agentului Guvernului, indica că era în posesia, din 2006, a dosarului de fond operativ (dosar fond operativ) nr. 53172, tom 764. Acest dosar fusese parte din miile de dosare pe care SRI-ul le transferase în 2006. Preciza, de altfel, că întocmise recent verificări în dosarul în cauză și identificase o pagină în care era menționat numele tatălui reclamantei. Preciza că interesata ar fi invitată să studieze documentul în cauză.

Printr-o scrisoare din 20 octombrie 2011, CNSAS-ul informa reclamanta că ca urmare a unei verificări suplimentare în arhivele sale pe baza cererii pe care o fecuse în 2000, identificase o nouă pagină unde era menționat numele tatălui ei. Invita reclamanta la sediul CNSAS-ului pentru ca să o poată studia. II.

Potrivit articolului 20 al legii, CNSAS a fost încredințat cu primirea și gestionarea tuturor documentelor în privința cărora se exercită drepturile prevăzute în prezenta lege, cu excepția celor privind securitatea națională. Conform paragrafului 2 al articolului menționat, membrii CNSAS se bucură de acces nelimitat (neîngrădit) la arhivele vizate de lege, pentru întreaga perioadă în care sunt păstrate de SRI sau alte instituții. Potrivit paragrafului 3 al articolului menționat, SRI-ul, ministerele Internelor, Justiției și Apărării, Arhivele Naționale și orice instituție care deține documente de acest gen trebuie să garanteze CNSAS-ului dreptul de acces și, la cerere, să-i furnizeze documentele în cauză. Paragraful 6 al articolului menționat prevede că revine CNSAS-ului să decidă, în acord cu direcția SRI-ului, dacă un dosar privea sau nu securitatea națională. În caz de divergență la această privință între SRI și CNSAS, competența de a tranșa chestiunea dacă un dosar privea securitatea națională revine Consilului Superior de Apărare a Țării.

Primul raport privind activitatea CNSAS-ului, publicat în 2002 și care privea perioada din 13 martie 2000 la 31 mai 2002, expunea în preambulul dificultăți întâmpinate în funcționarea acestuia, dintre care imposibilitatea de a avea acces direct la arhivele care se găseau în mâinile serviciilor secrete, reticente să le remită.

Ordonanța de urgență a guvernului nr. 16/2006 de modificare a legii nr. 187/1999 încredința, în §7 al articolului 20, unor comisii mixte paritare de membri SRI și CNSAS sarcina de a determina concret dosarele și alte documente ale arhivelor privind securitatea națională. În caz de divergență, competența de a decide dacă un dosar privea securitatea națională revine Consilului Superior de Apărare a Țării. Potrivit raportului anual CNSAS publicat în 2008, Serviciul Român de Informații remisese 15 500 dosare CNSAS-ului în 2007.

Ordonanța de urgență a guvernului nr. 24/2008 privind accesul oricărei persoane la propriul dosar, care înlocuise legea nr. 187/1999, a extins dreptul de acces la dosar, în caz de deces al persoanei în cauză, la moștenitori și membri ai familiei până la al patrulea grad de rudenie. Ordonanța a menținut dispozițiile anterioare privind competența comisiilor mixte paritare, compuse din membri SRI și CNSAS, pentru a determina concret dosarele și alte documente ale arhivelor privind securitatea națională. art. 24 prevede de altfel că revine CNSAS-ului dreptul de a cere desecretizarea dosarelor în cauză dacă estimează că menținerea caracterului secret nu se justifică.

Un inventar mai cuprinzător al dispozițiilor legislative relevante în privința accesului la dosarele personale ținute de foștii servicii secrete ai regimului comunist, precum și dispozițiile privind datele cu caracter personal este expus în hotărârile Haralambie c. România (nr. 21737/03, §§ 31-48, 27 octombrie 2009), Rotaru c. România ([GC], nr. 28341/95, §§ 31-32, CEDO 2000-V) și Petrina c. România (nr. 78060/01, §§ 17-18, 14 octombrie 2008) și în decizia Rad c. România ((dec.), nr. 9742/04, §§ 24-29, 9 iunie 2009). ÎN DROIT I.

Guvernul ridică obiecție că reclamanta nu are calitatea de victime, în sensul articolului 34 din Convenție, a unei posibile nerespectări a articolului 8 al Convenției; de fapt, informațiile la care ea afirmă că nu avea acces nu o vizau pe ea personal, dar privau o persoană decedată.

Reclamanta susține că era esențial, pentru ea, să clareze circumstanțele suspecte ale decesului tatălui ei prin accesul la dosarele concernente deținute de Securitate, După cum o permitea legea națională. Ea susține că, din schimbarea regimului politic în România, nu a înceta să caute să adune informații privind ancheta dusă la adresa defunctului ei tată de serviciile secrete ale regimului vechi.

Curtea observă că reclamanta nu era de fapt vizată ea însăși de dosarele ținute de Securitate. Cu toate acestea, Curtea consideră că există o relație directă între cererea ei de acces la dosarul defunctului tată și propria viață privată, în sensul articolului 8 din Convenție. De fapt, conținutul acestui dosar era sigur important pentru ea pentru a-i ajuta să stabilească circumstanțele decesului tatălui ei survenit la o epocă când era subiect al unei anchete a serviciilor secrete. Curtea observă, de altfel, că legea națională-i recunoaște dreptul de a accesa dosarele personale și arhivele deținute de Securitate privind un membru apropiat al familiei. Interesata se poate deci prezenta ca victime, în sensul articolului 34 din Convenție, a presupusei încălcări a articolului 8.

Curtea constată, de altfel, că présent grievul nu se ciocnește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. B. Cu privire la fond

Reclamanta indica că în ciuda numeroaselor demersuri la autoritățile naționale, nu reușise să consulte ansamblul dosarelor și documentelor dressate de foștii servicii secrete la adresa defunctului ei tată. Ea susține că instanțele naționale nu dusese investigații aprofundate pentru a regăsi anumite dosare și documente în posesia SRI-ului, pe care afla existența indirect consultând alte dosare la care avusese acces. Ea subliniază că nu a fost decât după comunicarea cererei ei guvernului român, adică mai bine de zece ani după ce-și fecuse prima cerere la CNSAS, că putut consulta o parte din dosarele în cauză.

Guvernul estimează ca titlu principal că nu a existat în cazul de față nicio nerespectare a dreptului la respectarea vieții private a reclamantei. Ei subliniază că interesata avusese acces de mai multe ori la dosarele care vizau tatăl ei și putuse obține fotocopii. Trimite la deciziile tribunalelor naționale, care nu confirmaseseîn alegațiile reclamantei cât privește caracterul incomplet al documentelor aduse la atenția sa. Cât privește dosarul de "problemă" (dosarul problema) nr. 129 și dosarul de fond operativ (dosar fond operativ) nr. 53172, tom 764, Guvernul trimite la informațiile pe care le-a primit în octombrie 2011 din partea SRI și CNSAS-ului, indicând că prima nu fusese găsită și că o pagină pertinentă din a doua fusese transmisă interesatei în 2011. Ca titlu subsidiare, Guvernul estimează că ingerința în dreptul la respectarea vieții private a reclamantei a loc în conformitate cu al doilea paragraf al articolului 8, CNSAS-ul efectuând demersurile prevăzute de lege pentru a asigura identificarea tuturor documentelor privind tatăl reclamantei.

Curtea amintește că a avut deja în trecut ocazia să examineze eficacitatea mecanismelor naționale puse la dispoziția cetățenilor români pentru a asigura accesul interesaților la dosarele deținute de Securitate. Ea constatat că Statul român nu satisfăcuse obligația pozitivă care-i incumba oferi reclamantilor o procedură efectivă și accesibilă permițând să aibă acces în termen rezonabil la ansamblul informațiilor relevante privind-i care fuseseîn strânse de foста Securitate și care se găseau încă în posesia autorităților publice (vezi Haralambie, precitată, § 96 și Jarnea c. România, nr. 41838/05, § 60, 19 iulie 2011). La lumina circumstanțelor prezentei cauze, Curtea estimează că nimic nu permite ajunge la o concluzie diferită pentru aceasta.

În cazul de față, se impune constatat că nu a fost decât zece ani după prima cerere la CNSAS a reclamantei că putut avea acces la o parte din documente a căror existență afla deja în 2001. Deși era ținut de lege să remită toate documentele cerute CNSAS-ului sau să-i dea acces la arhive, SRI-ul, autoritate care deținea arhivele foștei Securități, informa CNSAS-ul că nu mai deținea alte documente privind tatăl reclamantei în afară de cele pe care i le remisese deja (§11 mai sus). Or, rezultă din informațiile obținute, în special după comunicarea cererei, că asemenea documente existau cu adevărat în arhivele SRI-ului (§18-20 mai sus).

În măsura în care dosarele în cauză intrau în sfera aplicării legii privind protecția informațiilor clasificate, lucru care ar fi justificat refuzul SRI-ului de a le transfera, se impune constata că legea națională prevedea pentru aceste documente o procedură specială care nu a fost, în cazul de față, urmată. De fapt, legea națională prevedea, pentru a decide dacă un dosar privea sau nu securitatea națională, o competență împărțită între SRI și CNSAS sub forma comisiilor mixte paritare (§22 in fine). Or, prin omisiunea de a informa CNSAS-ul de existența acestor dosare, SRI-ul îl împiedeca exerciteze competențele prevăzute de lege.

Curtea observă, de surcroit, că instanțele naționale nu au controlat dacă reclamanta se bucurase cu adevărat de drepturile care-i era garantate de lege. Deși interesata semnalase existența altor dosare privind defunctul ei tată la care nu obținuse acces, tribunalele naționale o debouta din cerere fără procedură la o verificare a fondului alegațiilor sale la autoritățile competente (§15 și 17 in fine mai sus).

Curtea observă, de altfel, că, timp de mai bine de zece ani, reclamanta nu obținuse nicio explicație privind dosarele lipsă, în afară de răspunsul evasiv și lacunar SRI-ului în 2003, care lăsa să se întrevadă că era în posesia altor documente care ar fi putut-o interesa (§13 mai sus). De plus, reclamanta nu dispunea de niciun mijloc de a constrânge această autoritate să-i furnizeze mai multe informații sau să pună la dispoziție documentele lipsă, pentru că, de jurisprudență constantă, acțiunile îndreptate împotriva SRI-ului era nerecevabile din cauza absenței calității de a procesa în justiție a SRI-ului (Haralambie, precitată, §§ 41-43), ceea ce dădea zadarnice orice demersuri de insistență la această instituție.

Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că Statul nu satisfăcuse obligația pozitivă care-i incumba oferi reclamantei o procedură efectivă și accesibilă permițând să aibă acces în termen rezonabil la ansamblul informațiilor strânse cu privire la defunctul ei tată de foста Securitate și care se găseau încă în posesia autorităților publice.

Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție. II.

Curtea observă că acest griev este legat de cel examinat mai sus și trebuie deci de asemenea declarat admisibil. Nicio problemă distinctă nu se pune cu toate acestea pe fondul acestui griev ținând seama de motivele care au fondat constatarea la care Curtea ajunsese la §40 mai sus.

Curtea estimează deci că nu este cazul să-l examineze separat (mutatis mutandis, Haralambie, precitată, § 97 și Jarnea, precitată, § 62). III.

Reclamanta cere 50 000 euro (EUR) pentru paguba materiala ca "victime colaterala" a persecuțiilor suferite de tatăl ei sub regimul comunist vechi. Ea cere, de altfel, un milion EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit.

Guvernul estimează aceste sume ca excesive și consideră că o posibilă constatare de încălcare ar putea constitui de la sine o satisfacție echitabilă suficientă.

Curtea nu observă niciun liant de cauzalitate între încălcarea constatată și paguba materiala susținută și respinge această cerere. În schimb, consideră că insuficiențele procedurii de acces la dosarele tatălui au putut provoca la reclamanta suferințe și stare de incertitudine care nu pot fi reparate prin constatarea singură a încălcării. Pronunțând în echitate, după cum vrea art. 41, Curtea-i alocă 4 500 EUR din acest motiv. B. Cheltuieli și costuri

Reclamanta cere, de altfel, 1 000 EUR pentru cheltuielile și costurile suportate în fața instanțele interne și în fața Curții.

Guvernul cere Curții respingă această cerere, din cauza absenței dovezilor produse de interesata privind pretinsele cheltuieli.

Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor și costurilor doar în măsura în care se dovedesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei. În cazul de față, în absența oricărui document atestând realitatea cheltuielilor reclamate, Curtea nu putea aloca nicio sumă din acest motiv. C. Dobânzi moratorii

Curtea judecă potrivit să calcheze rata dobânzilor moratorii pe rata dobânzii facilitate de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Declară petiția admisibilă; 2. Declară că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție; 3. Declară că nicio problemă distinctă nu se pune sub unghiul articolului 6 § 1 din Convenție; 4. Declară a) că Statul pârât trebuie versa reclamantei, în trei luni de la data în care hotărârea va deveni definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenție, 4 500 EUR (patru mii cinci sute euro) plus orice sumă care poate fi datorată sub formă de impozit, pentru prejudiciu moral, a converti în moneda Statului pârât la rata aplicabilă la data reglementării; b) că din expirarea respectivului termen și până la versare, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă la o rată egală cu rata facilitații de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; 5. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest. Întocmit în franceză, apoi comunică în scris la 24 septembrie 2013, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament. Santiago Quesada Josep Casadevall Grefier Președinte

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 23445/04) dirigée contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet Etat, M me Antoneta Tudor (« la requérante »), a saisi la Cour le 2 avril 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).

La requérante a été représentée par M e M. Matei, avocate à Bucarest. Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M me I. Cambrea, du ministère des Affaires étrangères.

La requérante allègue une méconnaissance de son droit au respect de la vie privée garanti par l’article 8 de la Convention en raison de l’impossibilité d’obtenir accès à l’ensemble des fichiers et documents détenus par les anciens services secrets du régime communiste à propos de feu son père. Elle estime en outre qu’elle n’a pas joui des garanties prévues par l’article 6 § 1 de la Convention dans la procédure qu’elle avait entamée devant les juridictions internes, à cause du refus des autorités compétentes de transmettre aux tribunaux des renseignements complets concernant les fichiers et documents en question.

Le 23 juin 2011, la requête a été communiquée au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT I.

A plusieurs reprises en 2000 et 2001, la requérante s’adressa au Conseil national pour l’étude des archives de la Securitate (CNSAS), organisme créé par la loi n o 187/1999 relative à l’accès des citoyens au dossier personnel tenu à leur sujet par les anciens services secrets du régime communiste (« la Securitate ») et demanda à avoir accès au dossier tenu par la Securitate concernant feu son père, N.T.

A la demande du CNSAS du 22 janvier 2002, le Service roumain des renseignements (SRI) remit au CNSAS, le 15 octobre 2003, deux dossiers concernant N.T. Les dossiers en cause étaient : le dossier n o 24618/Bucarest (dossier pénal) et n o 6625/Bucarest (dossier de poursuites pénales).

La requérante consulta ces dossiers les 4 mai et 16 novembre 2001 et le 24 mars 2003. Le contenu de ces dossiers révéla l’existence de deux autres dossiers concernant N.T., à savoir le dossier de « problème » ( dosarul problema) n o 129 et le dossier de fond opérationnel ( dosar fond operativ ) n o 53172, tome 764.

La requérante sollicita à maintes reprises auprès du CNSAS l’accès à ces deux autres dossiers. Elle faisait valoir qu’elle voulait découvrir les véritables causes du décès de son père, survenu dans des conditions suspectes alors qu’il faisait l’objet d’une enquête des services secrets pour son appartenance supposée à un mouvement légionnaire. Elle indiquait que les éléments qu’elle avait pu consulter suggéraient que son père s’était suicidé par pendaison, ce dont elle doutait fortement à la lumière des déclarations de plusieurs témoins qui avaient assisté à l’enterrement, et qui avaient pu constater que son front était criblé de balles.

Par un courrier du 17 septembre 2003, le CNSAS demanda au SRI de lui transmettre tous les dossiers concernant N.T., en faisant référence aux deux autres dossiers identifiés par la requérante, différents de ceux déjà transmis.

Le 15 octobre 2003, le SRI répondit au CNSAS qu’il n’avait pas identifié d’autres dossiers relatifs à N.T. en sus de ceux qu’il avait déjà transmis. Le CNSAS informa la requérante de la réponse reçue.

La requérante formula une nouvelle demande directement après du SRI pour obtenir l’accès aux deux autres dossiers susceptibles de contenir des informations sur feu son père.

Le 22 janvier 2004, le SRI lui répondit que les dossiers concernant son père avaient déjà été transférés au CNSAS. Il l’informa par la même occasion qu’il ne pouvait pas donner suite à ses demandes, expliquant que « les dossiers auxquels elle souhaitait avoir accès ne se trouvaient pas dans [ses] archives ou entraient dans le champ d’application de la loi concernant la protection des informations classifiées ». B. L’action en contentieux administratif

Le 7 juillet 2003, la requérante saisit la cour d’appel de Bucarest d’une action dirigée contre le CNSAS, afin de lui assurer l’accès à tous les dossiers concernant N.T. Elle mentionna que le contenu des dossiers qu’elle avait consultés révélait l’existence d’autres dossiers concernant feu son père, à savoir le dossier de « problème » ( dosarul problema) n o 129 et le dossier de fond opérationnel ( dosar fond operativ ) n o 53172, tome 764, auxquels elle n’avait pas obtenu l’accès. Elle indiquait qu’elle souhaitait ainsi éclaircir les circonstances du décès de son père, antérieurement visé par une enquête de la Securitate .

Par un arrêt du 2 décembre 2003, la cour d’appel rejeta l’action de la requérante, en estimant que ses demandes auprès du CNSAS avaient été satisfaites. Elle renvoya à la lettre adressée par le SRI au CNSAS l’informant qu’il lui avait transmis deux dossiers concernant N.T., à savoir le dossier n o 24618/Bucarest (dossier pénal) et n o 6625/Bucarest (dossier de poursuites pénales) et qu’il n’avait pas identifié d’autres dossiers relatifs à N.T. (paragraphes 7 et 11 ci-dessus).

La requérante se pourvut en recours contre cet arrêt. Elle reprochait à la cour d’appel d’avoir ignoré les demandes du CNSAS auprès du SRI faisant mention de deux autres dossiers. Elle considérait qu’il était nécessaire de vérifier si ces dossiers existaient réellement ou pas.

Par un arrêt définitif du 5 octobre 2004, la Haute Cour de cassation et de justice rejeta son pourvoi, en retenant que la requérante avait eu accès à tous les dossiers concernant son père identifiés par le SRI et transmis au CNSAS, à savoir le dossier n o 24618/Bucarest (dossier pénal) et n o 6625/Bucarest (dossier de poursuites pénales). Aucune mention ne fut faite des deux autres dossiers mentionnés par le CNSAS dans sa lettre du 17 septembre 2003 (paragraphe 10 ci-dessus). C. Les développements postérieurs à l’arrêt définitif du 5 octobre 2004 de la Haute Cour de cassation et de justice

Par une lettre du 10 octobre 2011, le SRI, répondant à une demande d’informations de l’agent du gouvernement roumain, indiqua que le dossier de « problème » ( dosarul problema) n o 129 n’avait pas pu être identifié dans les archives qu’il avait reprises de l’ancienne Securitate. Quant au dossier de fond opérationnel ( dosar fond operativ ) n o 53172, tome 764, il précisait que celui-ci avait fait partie, jusqu’en 2005, des dossiers touchant à la sûreté nationale et qu’il avait ensuite été déclassifié et transféré au CNSAS en décembre 2006.

Par une lettre du 20 octobre 2011, le CNSAS, répondant à une demande d’informations de l’agent du Gouvernement, indiqua qu’il était en possession, depuis 2006, du dossier de fond opérationnel ( dosar fond operativ ) n o 53172, tome 764. Ce dossier faisait partie des milliers de dossiers que le SRI lui avait transférés en 2006. Il précisait en outre qu’il avait récemment entrepris des vérifications dans le dossier en question et qu’il avait identifié une page où le nom du père de la requérante était mentionné. Il précisait que l’intéressée serait invitée à étudier le document en question.

Par une lettre du 20 octobre 2011, le CNSAS informa la requérante qu’à la suite d’une vérification supplémentaire dans ses archives sur la base de la demande qu’elle avait faite en 2000, il avait identifié une nouvelle page où le nom de son père était mentionné. Il invita la requérante au siège du CNSAS pour qu’elle puisse l’étudier. II.

En vertu de l’article 20 de la loi, le CNSAS a été chargé de recevoir et de gérer tous les documents à l’égard desquels s’exercent les droits prévus dans la présente loi, à l’exception de ceux concernant la sécurité nationale. Selon le paragraphe 2 dudit article, les membres du CNSAS bénéficient d’un accès illimité ( neîngrădit ) aux archives visées par la loi, pour toute la période pendant laquelle elles sont conservées par le SRI ou d’autres institutions. D’après le paragraphe 3 dudit article, le SRI, les ministères de l’Intérieur, de la Justice et de la Défense, les Archives nationales et toute institution qui détiendrait des documents de ce genre doivent garantir au CNSAS le droit d’accès et, sur demande, lui fournir les documents en question. Le paragraphe 6 dudit article prévoit qu’il appartient au CNSAS de décider, en accord avec la direction du SRI, si un dossier concernait ou non la sécurité nationale. En cas de divergence à ce sujet entre le SRI et le CNSAS, la compétence pour trancher la question de savoir si un dossier concernait la sécurité nationale appartient au Conseil supérieur de la défense nationale.

Le premier rapport concernant l’activité du CNSAS, publié en 2002, et qui portait sur la période du 13 mars 2000 au 31 mai 2002, exposait dans son préambule les difficultés rencontrées dans son fonctionnement, dont notamment l’impossibilité d’avoir un accès direct aux archives se trouvant entre les mains des services secrets, réticents à les remettre.

L’ordonnance gouvernementale d’urgence no 16/2006 portant modification de la loi no 187/1999 confiait, au paragraphe 7 de son article 20, à des commissions mixtes paritaires de membres du SRI et du CNSAS le soin de déterminer concrètement les dossiers et les autres documents des archives relevant de la sécurité nationale. En cas de divergence, la compétence pour décider si un dossier concernait la sécurité nationale appartient au Conseil supérieur de la défense nationale. Selon le rapport annuel du CNSAS publié en 2008, le Service roumain de renseignements a remis 15 500 dossiers au CNSAS en 2007.

L’ordonnance gouvernementale d’urgence no 24/2008 sur l’accès de toute personne à son propre dossier, qui a remplacé la loi no 187/1999, a étendu le droit d’accès au dossier, en cas de décès de la personne concernée, à ses héritiers et aux membres de sa famille jusqu’au quatrième degré de parenté. L’ordonnance a maintenu les dispositions antérieures relatives à la compétence des commissions mixtes paritaires, composées de membres du SRI et du CNSAS, pour déterminer concrètement les dossiers et autres documents des archives relevant de la sécurité nationale. L’article 24 prévoit en outre qu’il est loisible au CNSAS de demander la déclassification des dossiers en question s’il estime que le maintien de leur caractère secret ne se justifie pas.

Un inventaire plus exhaustif des dispositions législatives pertinentes en matière d’accès aux fichiers personnels tenus par les anciens services secrets du régime communiste ainsi que les dispositions concernant les données à caractère personnel est exposé dans les arrêts Haralambie c. Roumanie (no 21737/03, §§ 31-48, 27 octobre 2009), Rotaru c. Roumanie ([GC], n o 28341/95, §§ 31-32, CEDH 2000 ‑ V) et Petrina c. Roumanie (n o 78060/01, §§ 17-18, 14 octobre 2008) et dans la décision Rad c. Roumanie ((déc.), n o 9742/04, §§ 24-29, 9 juin 2009). EN DROIT I.

Le Gouvernement objecte que la requérante n’a pas la qualité de victime, au sens de l’article 34 de la Convention, d’une éventuelle méconnaissance de l’article 8 de Convention ; en effet, les informations auxquelles elle affirme ne pas avoir eu accès ne portaient pas sur elle personnellement, mais concernaient une personne décédée.

La requérante fait valoir qu’il était essentiel, pour elle, de clarifier les circonstances suspectes du décès de son père en ayant accès aux dossiers le concernant détenus par la Securitate, comme la loi nationale le lui permettait. Elle fait valoir que, depuis le changement de régime politique en Roumanie, elle n’a pas cessé de chercher à rassembler des informations concernant l’enquête menée à l’égard de feu son père par les services secrets de l’ancien régime.

La Cour observe que la requérante n’était en effet pas visée elle-même par les dossiers tenus par la Securitate. Néanmoins, la Cour considère qu’il existe une relation directe entre sa demande d’accès au dossier de feu son père et sa propre vie privée, au sens de l’article 8 de la Convention. En effet, le contenu de ce dossier était assurément important pour elle afin de l’aider à établir les circonstances du décès de son père survenu à une époque où il faisait l’objet d’une enquête des services secrets. La Cour relève en outre que la loi nationale lui reconnaît le droit d’accéder aux fiches personnelles et aux archives détenues par la Securitate concernant un membre proche de sa famille. L’intéressée peut, dès lors, se prétendre victime, au sens de l’article 34 de la Convention, de la violation de l’article 8 alléguée.

La Cour constate par ailleurs que le présent grief ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond

La requérante indique qu’en dépit de ses nombreuses démarches auprès des autorités nationales, elle n’est pas parvenue à consulter l’intégralité des dossiers et documents dressés par les anciens services secrets à l’égard de feu son père. Elle fait valoir que les juridictions nationales n’ont pas mené d’investigations approfondies pour retrouver certains dossiers et documents en possession du SRI, dont elle avait appris l’existence indirectement, en consultant d’autres dossiers auxquels elle avait eu accès. Elle souligne que ce n’est qu’après la communication de sa requête au gouvernement roumain, soit plus de dix ans après avoir fait sa première demande auprès du CNSAS, qu’elle a pu consulter une partie des dossiers en question.

Le Gouvernement estime à titre principal qu’il n’y a eu en l’espèce aucune méconnaissance du droit au respect de la vie privée de la requérante. Il souligne que l’intéressée a eu accès à plusieurs reprises aux dossiers qui visaient son père et a pu en obtenir des photocopies. Il renvoie aux décisions des tribunaux nationaux, qui n’ont pas confirmé les allégations de la requérante quant au caractère incomplet des documents portés à son attention. Quant au dossier de « problème » ( dosarul problema) n o 129 et le dossier de fond opérationnel ( dosar fond operativ ) n o 53172, tome 764, le Gouvernement renvoie aux informations qu’il avait reçues en octobre 2011 de la part du SRI et du CNSAS, indiquant que le premier n’avait pas été trouvé et qu’une page pertinente du second avait été transmise à l’intéressée en 2011. A titre subsidiaire, le Gouvernement estime que l’ingérence dans le droit au respect de la vie privée de la requérante a eu lieu en conformité avec le second paragraphe de l’article 8, le CNSAS ayant effectué les démarches prévues par la loi afin d’assurer l’identification de tous les documents concernant le père de la requérante.

La Cour rappelle qu’elle a déjà eu par le passé l’occasion d’examiner l’effectivité des mécanismes nationaux mis à la disposition des citoyens roumains afin d’assurer l’accès des intéressés aux fichiers détenus par la Securitate. Elle avait constaté que l’Etat roumain n’avait pas satisfait à l’obligation positive qui lui incombait d’offrir aux requérants une procédure effective et accessible leur permettant d’avoir accès dans un délai raisonnable à l’ensemble des informations pertinentes les concernant qui avaient été recueillies par l’ancienne Securitate et qui se trouvaient encore en possession des autorités publiques (voir Haralambie , précité, § 96 et Jarnea c. Roumanie , n o 41838/05, § 60, 19 juillet 2011). A la lumière des circonstances de la présente affaire, la Cour estime que rien ne permet d’aboutir pour celle-ci à une conclusion différente.

En l’espèce, force est de constater que ce n’est que dix ans après sa première demande auprès du CNSAS que la requérante a pu avoir accès à une partie des documents dont elle avait eu connaissance de l’existence dès 2001. Alors qu’il était tenu par la loi de remettre tous les documents requis au CNSAS ou de lui donner accès à ses archives, le SRI, autorité qui détenait les archives de l’ancienne Securitate, a informé le CNSAS qu’il ne détenait plus d’autres documents concernant le père de la requérante hormis ceux qu’il lui avait déjà remis (paragraphe 11 ci-dessus). Or, il ressort des informations obtenues notamment après la communication de la requête que de tels documents existaient bel et bien dans les archives du SRI (paragraphes 18-20 ci-dessus).

Pour autant que les dossiers en question entraient dans le champ d’application de la loi concernant la protection des informations classifiées, ce qui aurait justifié le refus du SRI de les transférer, force est de constater que la loi nationale prévoyait pour ce type de documents une procédure spéciale qui n’a pas, en l’espèce, été suivie. En effet, la loi nationale prévoyait, pour décider si un dossier concernait ou non la sécurité nationale, une compétence partagée entre le SRI et le CNSAS sous la forme de commissions mixtes paritaires (paragraphe 22 in fine ). Or, en omettant d’informer le CNSAS de l’existence de ces dossiers, le SRI l’a empêché d’exercer ses compétences prévues par la loi.

La Cour relève, de surcroît, que les juridictions nationales n’ont pas contrôlé si la requérante avait effectivement joui des droits qui lui étaient garantis par la loi. Bien que l’intéressée leur ait signalé l’existence d’autres dossiers concernant feu son père auxquels elle n’avait pas obtenu l’accès, les tribunaux nationaux la déboutèrent de sa demande sans procéder à une vérification du bien-fondé de ses allégations auprès des autorités concernées (paragraphes 15 et 17 in fine ci-dessus).

La Cour relève par ailleurs que, pendant plus de dix ans, la requérante n’a obtenu aucune explication quant aux dossiers manquants, hormis la réponse élusive et lacunaire du SRI en 2003, qui laissait entrevoir qu’il était en possession d’autres documents qui auraient pu l’intéresser (paragraphe 13 ci-dessus). De plus, la requérante n’avait à sa disposition aucun moyen de contraindre cette autorité à lui fournir davantage d’informations ou à mettre à sa disposition les documents manquants car, de jurisprudence constante, les actions dirigées contre le SRI étaient irrecevables en raison de l’absence de qualité pour ester en justice du SRI ( Haralambie , précité, §§ 41-43), ce qui rendait vaines toutes démarches d’insistance auprès de cette institution.

Ces éléments suffisent à la Cour pour conclure que l’Etat n’a pas satisfait à l’obligation positive qui lui incombait d’offrir à la requérante une procédure effective et accessible lui permettant d’avoir accès dans un délai raisonnable à l’ensemble des informations recueillies à propos de feu son père par l’ancienne Securitate et qui se trouvaient encore en possession des autorités publiques.

Partant, il y a eu violation de l’article 8 de la Convention. II.

La Cour relève que ce grief est lié à celui examiné ci-dessus et doit donc aussi être déclaré recevable. Aucune question distincte ne se pose en revanche sur le fond de ce grief compte tenu des raisons qui ont fondé le constat auquel la Cour est arrivée au paragraphe 40 ci-dessus.

La Cour estime donc qu’il n’y a pas lieu de l’examiner séparément ( mutatis mutandis , Haralambie , précité, § 97 et Jarnea , précité, § 62). III.

La requérante demande 50 000 euros (EUR) pour dommage matériel en tant que « victime collatérale » des persécutions subies par son père sous l’ancien régime communiste. Elle réclame en outre un million d’EUR au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi.

Le Gouvernement estime ces montants excessifs et considère qu’un éventuel constat de violation pourrait constituer en soi une satisfaction équitable suffisante.

La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle considère que les insuffisances de la procédure d’accès aux fiches de son père ont pu provoquer chez la requérante des souffrances et un état d’incertitude qui ne peuvent pas être réparés par le seul constat de violation. Statuant en équité, comme le veut l’article 41, la Cour lui alloue 4 500 EUR de ce chef. B. Frais et dépens

La requérante demande également 1 000 EUR pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et devant la Cour.

Le Gouvernement demande à la Cour de rejeter cette demande, faute pour l’intéressée d’avoir produit des justificatifs de ses prétendues dépenses.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce, en l’absence de tout document attestant la réalité des frais réclamés, la Cour ne saurait allouer aucune somme à ce titre. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 8 de la Convention ; 3. Dit qu’aucune question distincte ne se pose sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention ; 4. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 4 500 EUR (quatre mille cinq cents euros) plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral, à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur au taux applicable à la date du règlement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 24 septembre 2013, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président