SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 22569/12 K.M. împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 24 septembrie 2013 în cadrul unui comitet compus din Angelika Nußberger, președinte, Ganna Yudkivska, André Potocki, judecători, și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 17 aprilie 2012, Având în vedere măsura provizorie indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamant După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamantul, K.M., este un resortisant etiopian născut în 1982 și rezident în Metz-Queuleu. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul C. Pouly, avocat la Paris. Guvernul francez ( Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Despre faptele așa cum au avut loc în Etiopia răscruce etiopian născut la Addis Abeba, reclamantul este mamă eritreeană și tată etiopian. El este născut din etnie Oromo de către tatăl său. Militar sub regimul Derg (junta militară care a condus Etiopia între 1974 și 1987), acesta din urmă a devenit comerciant în momentul demobilizării. În 1991, mama reclamantului a fost expulzată din cauza naționalității sale eritreene. După ce și-a obținut diploma de profesor în 2005, reclamantul a fost repartizat într-o școală din provincia Wollo în În 2006, la trei luni după ce a fost repartizat, el a aflat că tatăl său, membru al L.A.L.F. (Frontul de Eliberare Oromo), fusese chemat de poliție și arestat și a spus că nu a mai auzit de el de atunci. De asemenea, în 2006, în timp ce se află încă în același colegiu, reclamantul a fost convocat împreună cu colegii săi să participe la o conferință în cursul căreia li s-a cerut să devină membru al partidului coaliției guvernamentale și a ales să părăsească conferința și a explicat că problemele sale au început în acel moment. Constrâns să demisioneze ca urmare a presiunilor din partea conducerii sale, a colegilor săi și a partidului politic aflat la putere, el și-a dat demisia la Addis Abeba. Addis Abeba a declarat că nu mai poate lucra în domeniul educației, inițiind o nouă activitate în domeniul învățământului. În timpul alegerilor prezidențiale din octombrie 2007, a ales să se angajeze în cadrul El a fost responsabil de întocmirea de rapoarte privind activitățile coaliției guvernamentale și, în special, abuzurile comise de aceasta împotriva opozanților politici. Rapoartele au fost transmise lui N.G., responsabil pentru partidul care însuși le-a dat D.I., liderul L.O.F., care astăzi ar trăi în subteran. După ce și-a dat seama că era urmărit de poliție, reclamantul și-a luat zborul de acasă la 12 aprilie 2009 și a decis să doarmă o noapte la hotel din motive de securitate. La întoarcerea sa acasă a doua zi, a găsit o convocare a poliției din 12 aprilie 2009, solicitându-i să se prezinte secretariatului Comisiei Poliției Federale la data de 28 aprilie. După ce a renunțat la ideea de a pleca în Eritreea, s-a dus în Franța. Despre faptele așa cum au avut loc în Franța Sosirea în Franța la 10 mai 2009 cu un pașaport suedez fals, reclamantul a pus la dispoziție, la 1 O cerere de azil care a fost respinsă de către Oficiul Francez pentru Protecția Refugiaților și Apatridilor (OFPRA), la 19 februarie 2010, la 21 ianuarie 2011, CNDA a respins acțiunea reclamantului, considerând că acesta din urmă nu a oferit nicio precizare suplimentară care să permită stabilirea angajamentului său politic și susținerea temerilor sale. Ca urmare a acestor refuzuri, reclamantul a părăsit Franța pentru Regatul Unit și a solicitat azil. După o lună de detenție în această țară, a fost readmis în Franța la 9 august 2011. La data de 24 august, prefectul Seine-Saint-Denis a luat împotriva sa un decret privind obligația de a părăsi teritoriul și a precizat că reclamantul ar putea fi deportat către țara al cărei resortisant este sau către țara în care este legal eligibil. A fost arestat la 5 aprilie 2012, iar reclamantul a fost pus în detenție în aceeași zi și a contestat în mod inutil, în fața instanței administrative, detenția sa și obligația de a părăsi teritoriul fără a interveni în apel. La 17 aprilie 2012, reclamantul prezintă Curții o cerere de măsură provizorie în vederea suspendării expulzării sale. A doua zi, Curtea a decis să comunice guvernului francez, în temeiul articolului 39 din Regulamentul său de procedură, că este de dorit să nu se trimită reclamantul în Etiopia pe durata procedurii în fața Curții. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se teme că va fi expus la tratamente inumane sau degradante în cazul în care se întoarce în Etiopia. Reclamantul se plânge, de asemenea, că nu a recurs efectiv la obligația de a părăsi teritoriul în fața instanței administrative. Reclamantul susține că o trimitere către Etiopia ar putea fi supusă unor tratamente contrare articolului 3 din convenție, astfel cum este formulat, nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Guvernul indică faptul că reclamantul a fost prezentat atât autorităților consulare etiopiene, cât și celor eritreene, dar că, fără a-l recunoaște ca fiind unul dintre resortisanții lor, aceștia au refuzat să-i acorde un permis de liberă trecere. În primul rând, Curtea trebuie să caute dacă lipsa unui permis consular de liberă trecere trebuie să conducă la concluzia că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (a se vedea în special R.S. c. Franța (dec.), nr. 50254/09, 25 mai 2010) și că, prin urmare, cererea poate fi retrasă din rolul Curții în aplicarea articolului 37 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat În orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se ajungă la concluzia că reclamantul nu mai intenționează să o mențină; sau că litigiul a fost soluționat; sau că, din orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale la (b) și (c) fără acordul reclamantului, consimțământul acestuia nu constituie o condiție în acest sens (pisano c. Italia [GC] (radiație), nr. 36732/97, § 41, 24 octombrie 2002 Akman c. Turcia (radiație), nr. 37453/97, CEDH 2001-VI). Curtea amintește în primul rând că, pentru a concluziona că litigiul a fost soluționat în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (b) și că, prin urmare, menținerea cererii de către reclamant nu se mai justifică în mod obiectiv, este necesar să se examineze, pe de o parte, dacă faptele a căror cauză directă persistă sau nu și, pe de altă parte, dacă consecințele care ar putea rezulta dintr-o eventuală încălcare a convenției din cauza acestor fapte au fost, de asemenea, șterse ( În ceea ce privește primul dintre aceste criterii, Curtea arată că preocupările reclamantului erau legate de riscul unor tratamente abuzive pe care ar fi putut să le suporte și ar fi fost retrimis din Franța către Etiopia, astfel încât trimiterea sa ar fi încălcat cu încuviințare art. 3 din convenție. Or, lipsa unui permis de liberă trecere împiedică în mod clar trimiterea reclamantului Franței către țara sa de origine, permițând astfel eliminarea oricăror preocupări ale reclamantului în această privință (RS, citată anterior). În ceea ce privește al doilea criteriu, Curtea constată că principalul motiv al reclamantului, și anume riscul de a suferi abuzuri în caz de trimitere către Etiopia, era orice condiționat de o trimitere în practică, ceea ce este în prezent exclus. Comisia constată, de asemenea, că: nu există motive speciale pentru respectarea drepturilor omului garantate de Convenția nr. 1 care să impună continuarea examinării acestui aspect în temeiul art. 37 alin. (1) în fine din Convenție. În această privință, Curtea subliniază că această decizie nu aduce atingere fondului cauzei, în special în ceea ce privește riscurile pe care le implică reclamantul în cazul trimiterii efective către Etiopia. Într-adevăr, prin prezenta decizie, Curtea nu face decât să constate că executarea concretă a măsurii de expulzare care cântărea apoi asupra reclamantului. Cu toate acestea, Comisia precizează, în orice scop util, că, în cazul în care această situație ar trebui să evolueze și în cazul în care situația ar fi considerată întotdeauna necesară, este în continuare posibil ca reclamantul să solicite restabilirea cauzei la rolul Curții (art. 37.2). Din cele menționate anterior rezultă că ar trebui să se șteargă cererea din partea rolului în ceea ce privește fărâmițarea articolului 3 din Convenție. Aplicarea art. 39 se încheie astfel. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a recurs efectiv la decizia de a se pronunța. Această dispoziție este astfel formulată art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în prezenta convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale Curtea constată că reclamantul nu își explică în mod explicit . să șteargă cererea de a-și retrage rolul în ceea ce privește acțiunile reținute din art. 3 al Convenției Declară restul cererii inadmisibile. Stephen Phillips Angelika Nußberger Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
22569/12
K.M.
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 24 septembre 2013en un comité composé de
:
Angelika Nußberger,
présidente,
Ganna Yudkivska,
André Potocki,
juges,
et de Stephen Phillips,
greffier adjoint
de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 17 avril 2012,
Vu la mesure provisoire indiquée au gouvernement défendeur en vertu de l’article
39 du règlement de la Cour,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, K.M., est un ressortissant éthiopien né en 1982 et résidant à Metz-Queuleu. Il a été représenté devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
Sur les faits tels qu’ils se sont déroulés en Éthiopie
Ressortissant éthiopien né à Addis-Abeba, le requérant est de mère érythréenne et de père éthiopien. Il est issu de l’ethnie Oromo par son père. Militaire sous le régime du Derg (la junte militaire qui gouverna l’Éthiopie entre 1974 et 1987), ce dernier devint commerçant au moment de la démobilisation. En 1991, la mère du requérant fut expulsée en raison de sa nationalité érythréenne. Après avoir obtenu son diplôme d’enseignant en
2005, le requérant fut affecté dans une école dans la province de Wollo en
2006.Trois mois après son affectation, il apprit que son père, membre de l’OLF (Front de libération Oromo), avait été convoqué par la police puis arrêté. Il dit n’avoir plus jamais eu de nouvelles de lui depuis lors.
Également en 2006, alors qu’il enseignait toujours dans le même collège, le requérant fut convoqué avec ses collègues à participer à une conférence au cours de laquelle il leur fut demandé de devenir membre du parti de la coalition gouvernementale. Il choisit de quitter la conférence et explique que ses ennuis commencèrent à ce moment-là. Contraint à démissionner à la suite de pressions de la part de sa direction, de ses collègues et du parti politique au pouvoir, il s’installa à Addis-Abeba. Affirmant ne plus pouvoir travailler dans l’enseignement, il commença une nouvelle activité dans l’automobile.
Au cours des élections présidentielles d’octobre 2007, il choisit de s’engager au sein de l’OLF. Il était chargé de rédiger des rapports concernant les activités de la coalition gouvernementale et, en particulier, les exactions commises par celle-ci à l’égard des opposants politiques. Les rapports étaient transmis à N.G., responsable du parti qui, lui-même, les donnait à D.I., leader de l’OLF qui vivrait aujourd’hui dans la clandestinité.
Se rendant compte qu’il était suivi par la police, le requérant s’échappa de chez lui, le 12 avril 2009, et décida de dormir une nuit à l’hôtel par sécurité. À son retour à la maison le lendemain, il trouva une convocation de la police datée du 12 avril 2009 lui demandant de se présenter au secrétariat de la Commission de la police fédérale le 28 avril suivant. Il dit alors avoir eu peur, recherché en vain le soutien de l’OLF et décidé de partir. Après avoir abandonné l’idée de partir en Érythrée, il se rendit en France.
2.
Sur les faits tels qu’ils se sont déroulés en France
Arrivé en France le 10 mai 2009 muni d’un faux passeport suédois, le requérant déposa, le 1
er
juillet suivant, une demande d’asile qui fut rejetée par l’Office français de protection des réfugiés et apatrides (OFPRA), le 19
février 2010. Le 21 janvier 2011, la CNDA rejeta le recours du requérant, considérant que ce dernier «
n’avait apporté aucune précision supplémentaire de nature à établir son engagement politique et à étayer ses craintes
».
À la suite de ces refus, le requérant quitta la France pour le Royaume-Uni dans l’intention d’y demander l’asile. Après un mois de rétention dans ce pays, il fut réadmis en France le 9 août 2011. Le 24 août suivant, le préfet de la Seine-Saint-Denis prit à son encontre un arrêté portant obligation de quitter le territoire et précisant que le requérant est susceptible d’être éloigné à destination du pays dont il a la nationalité ou du pays dans lequel il est légalement admissible.
Interpellé le 5 avril 2012, le requérant fut placé en rétention le jour même. Il contesta vainement devant le tribunal administratif son placement en rétention et l’arrêté portant obligation de quitter le territoire sans toutefois interjeter appel.
Le 17 avril 2012, le requérant saisit la Cour d’une demande de mesure provisoire en vue de faire suspendre son expulsion. Le lendemain, la Cour décida d’indiquer au gouvernement français, en application de l’article
39 de son règlement, qu’il était souhaitable de ne pas renvoyer le requérant vers l’Éthiopie pour la durée de la procédure devant la Cour.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant craint d’être exposé à des traitements inhumains ou dégradants en cas de retour en Ethiopie. Le requérant se plaint également de n’avoir pas eu un recours effectif pour contester l’obligation de quitter le territoire devant le tribunal administratif.
1.
Le requérant allègue qu’un renvoi vers l’Éthiopie l’exposerait à être soumis à des traitements contraires à l’article 3 de la Convention ainsi libellé
:
«
Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.
»
Le Gouvernement indique que le requérant fut présenté à la fois aux autorités consulaires éthiopiennes et érythréennes mais que, ne le reconnaissant pas comme l’un de leurs ressortissants, celles-ci refusèrent de lui délivrer un laissez-passer. Le requérant ne soumet à cet égard aucune observation.
En premier lieu, la Cour doit rechercher si l’absence de laissez-passer consulaire doit l’amener à conclure qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (voir notamment
R.S.
c. France
(déc.), n
o
50254/09, 25
mai 2010) et que, dès lors, la requête peut être rayée du rôle de la Cour en application de l’article 37 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
À tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conclure
a)
que le requérant n’entend plus la maintenir
; ou
b)
que le litige a été résolu
; ou
c)
que, pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
Toutefois, la Cour poursuit l’examen de la requête si le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles l’exige. (...)
»
Le requérant souhaite manifestement maintenir la requête, l’alinéa a) de cette disposition n’est donc pas applicable. Cela n’exclut pas d’appliquer les alinéas
b) et c) sans l’accord du requérant, le consentement de celui-ci n’étant pas une condition à cet égard (
Pisano c.
Italie
[GC] (radiation), n
o
36732/97, § 41, 24 octobre 2002
;
Akman
c. Turquie
(radiation), n
o
La Cour rappelle tout d’abord que, pour conclure que le litige a été résolu au sens de l’article 37 § 1 b) et que le maintien de la requête par le requérant ne se justifie donc plus objectivement, il est nécessaire d’examiner, d’une part, la question de savoir si les faits dont le requérant fait directement grief persistent ou non et, d’autre part, si les conséquences qui pourraient résulter d’une éventuelle violation de la Convention à raison de ces faits ont également été effacées (
Pisano
,
précité, § 42).
Quant au premier de ces critères, la Cour relève que les préoccupations du requérant tenaient au risque de mauvais traitements qu’il aurait encouru s’il avait été renvoyé de la France vers l’Éthiopie, de sorte que son renvoi aurait emporté violation de l’article 3 de la Convention. Or, l’absence de laissez-passer fait clairement obstacle au renvoi du requérant de la France vers son pays d’origine, permettant ainsi de faire disparaître toute préoccupation du requérant à cet égard (
R.S.
, précité).
Quant au second critère, la Cour observe que le principal grief du requérant, à savoir le risque de subir des mauvais traitements en cas de renvoi vers l’Éthiopie, était quoi qu’il en soit conditionné à un renvoi en pratique, ce qui est actuellement exclu.
Elle constate par ailleurs qu’aucun motif particulier touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de ce grief en vertu de l’article 37 § 1
in fine
de la Convention. A cet égard, la Cour souligne que cette décision ne préjuge pas du fond de l’affaire, notamment en ce qui concerne les risques encourus par le requérant en cas de renvoi effectif vers l’Éthiopie. En effet, par la présente décision, la Cour ne fait que constater l’impossibilité de mise en œuvre concrète de la mesure d’expulsion qui pesait alors sur le requérant. Elle précise cependant, à toutes fins utiles, que si cette situation devait évoluer et s’il l’estimait toujours nécessaire, il reste loisible au requérant de demander la restauration de l’affaire au rôle de la Cour (Art. 37.2).
Il résulte de ce qui précède qu’il convient de rayer la requête du rôle quant au grief tiré de l’article 3 de la Convention. L’application de l’article
39 prend ainsi fin.
2.
Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint de n’avoir pas eu de recours effectif contre la décision d’éloignement. Cette disposition est ainsi libellée
:
Article 13
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la présente Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles
».
La Cour observe que le requérant n’explicite nullement son grief et qu’en particulier, il ne précise pas en quoi le recours dont il a bénéficié devant le tribunal administratif n’aurait pas été effectif au sens de l’article 13. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article
35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle quant au grief tiré de l’article 3 de la Convention
;
Déclare
le restant de la requête irrecevable.
Stephen Phillips
Angelika Nußberger
Greffier adjoint
Présidente