SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 39416/06 Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 20 septembrie 2006, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl N. Bulgan, avocat în Gaziantep. Guvernul turc ( La 7 iulie 1997, reclamantul a intentat o acțiune în constatarea prejudiciului la tribunalul de mari instanțe din Pazarcćk, care stabilește, la 15 august 1997, daunele cauzate arborilor săi de un incendiu. La 1 decembrie 1998, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Gaziantep pentru o acțiune în deplină instanță împotriva Ministerului de la Õ pe baza acestei hotărâri.
La 19 aprilie 2000, Tribunalul Administrativ din Gaziantep a primit cererea și a condamnat Ministerul de Interne să despăgubească reclamantul pe baza sumei indicate în hotărârea din 15 august 1997, însoțită de dobânda moratorie. La 25 februarie 2003, Consiliul de Stat a infirmat hotărârea Tribunalului Administrativ din cauza faptului că originea incendiului nu fusese elucidată. La 23 octombrie 2003, Tribunalul Administrativ din Gaziantep s-a conformat hotărârii Consiliului de Stat și l-a exonerat pe reclamant de cererea sa. La 14 aprilie 2006, Consiliul de Stat a confirmat această ultimă hotărâre.
Dreptul și practica internă relevante Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în hotărârea Do Legea privind despăgubirea prejudiciilor cauzate de actele de terorism sau de măsurile de combatere a terorismului A intrat în vigoare la 27 iulie 2004. Ea stabilește principiile și procedura care trebuie urmate în ceea ce privește despăgubirea persoanelor care au suferit prejudicii din cauza actelor teroriste sau a măsurilor luate de autorități pentru combaterea terorismului. Legea este aplicabilă retroactiv.
Astfel, conform articolului 1 provizoriu, aceasta acoperă prejudiciile suferite între 19 iulie 1987 (data primului decret privind starea de urgență) și 17 iulie 2005 (un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 5233). Această a doua dată a fost amânată de două ori prin amendamente legislative, adică până la 24 iulie 2004 Mai 2008 (articolele provizorii din Legea nr. 5442 din 28 decembrie 2005 și 5666 din 24 mai 2007). 10. În plus, legea prevede repararea tuturor daunelor legate de terorism, începând cu intrarea sa în vigoare, fără limită de timp. În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Legea nr. 5233, cererea de despăgubire trebuie depusă în termen de 60 de zile de la data la care persoana respectivă a luat cunoștință de incidentul la care a avut loc prejudiciul și, în orice caz, în termen de un an de la data la care incidentul a avut cunoștință de incidentul respectiv.
GRIFS 11. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea proprietății sale și a lipsei de echitate a procedurii administrative, în care rapoartele de competență ar fi fost ignorate și nu s-ar fi efectuat nici o cercetare adecvată. Reclamantul consideră că incendiul a fost cauzat de antrenamente militare și se plânge în special de o încălcare a bunurilor sale și de lipsa unei despăgubiri. 13. Guvernul contestă această teză și susține că teroriștii incendiau plantațiile sau pădurile din regiune pentru a-i înscena și ataca pe soldații sau pompierii care au intervenit. Soldații aflați în funcție ar fi observat incendiul, ar fi observat locul și l-ar fi văzut pe individ și apoi ar fi tras focuri de avertisment.
Guvernul observă, de asemenea, că reclamantul nu a sesizat comisiile de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 5233 și invită Curtea să declare cererea inadmisibilă. Reclamantul consideră această acțiune ca fiind inexistentă. 15. În măsura în care obiecțiunile privesc procedura desfășurată în fața instanțelor administrative, Curtea nu poate decât să constate că acestea se reportează la încheierea acestei proceduri. Or, Tribunalul nu este de competența Curții a Uniunii Europene să aprecieze ea însăși elementele de fapt care au determinat o instanță națională să adopte o astfel de decizie mai degrabă decât alta, altfel aceasta ar fi judecat în a treia sau a patra instanță și ar încălca limitele misiunii sale (García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDH 1999-I).
16. În ceea ce privește restul, Curtea constată că situația reclamantului este reglementată de legea menționată anterior și că acesta putea sesiza comisiile de despăgubire pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a distrugerii bunurilor sale. 17. Curtea a examinat deja această acțiune și a concluzionat că a fost efectiv pentru a prezenta astfel de obiecții. Curtea a considerat că acțiunea era accesibilă și oferea șanse rezonabile de succes (çyer, menționat anterior, Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că nu există nicio împrejurare excepțională de natură să scutească reclamantul de obligația de a epuiza această cale. 19. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă pentru a nu epuiza căile de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție.
Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că Stanley Naismith Guido Raimondi Modululer Președinte
DÉCISION Requête n o 39416/06 İbrahim GANİDAĞLI contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 24 septembre 2013 en une chambre composée de : Guido Raimondi, président, Danutė Jočienė, Peer Lorenzen, Dragoljub Popović, Ișıl Karakaș, Nebojša Vučinić, Paulo Pinto de Albuquerque, juges, et de Stanley Naismith, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 20 septembre 2006, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
1.Le requérant, M. İbrahim Ganidağlı, est un ressortissant turc né en 1946 et résidant à Kahramanmaraș. Il a été représenté devant la Cour par M e N. Bulgan, avocat à Gaziantep. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent. A. Les circonstances de l’espèce
2.Le requérant est le propriétaire d’une exploitation d’arbres fruitiers située près d’une zone de manœuvres militaires aux alentours du village de Ganidağı, commune de Pazarcık.
3.Le 7 juillet 1997, le requérant intenta un recours en constatation de dommage auprès du tribunal de grande instance de Pazarcık, lequel établit le 15 août 1997 les dégâts causés à ses arbres par un incendie.
4.Le 1 er décembre 1998, le requérant saisit le tribunal administratif de Gaziantep pour un recours de pleine juridiction à l’encontre du ministère de l’Intérieur sur la base de ce jugement. Le 19 avril 2000, le tribunal administratif de Gaziantep accueillit la demande et condamna le ministère de l’Intérieur à indemniser le requérant sur la base du montant indiqué dans le jugement du 15 août 1997, assorti des intérêts moratoires.
5.Le 25 février 2003, sur pourvoi du ministère de l’Intérieur, le Conseil d’Etat infirma le jugement du tribunal administratif au motif que l’origine de l’incendie n’avait pas été élucidée.
6.Le 23 octobre 2003, le tribunal administratif de Gaziantep se conforma au jugement du Conseil d’Etat et débouta le requérant de sa demande. Le 14 avril 2006, le Conseil d’Etat confirma ce dernier jugement. B. Le droit et la pratique internes pertinents
7.Le droit et la pratique interne pertinents sont décrits dans l’arrêt Doğan et autres c. Turquie (n os 8803-8811/02, 8813/02 et 8815-8819/02, §§ 31 – 35, CEDH 2004‑...) et dans les décisions İçyer c. Turquie (n o 18888/02, 12 janvier 2006) et Akbayır et autres c. Turquie (déc.), n o 30415/08 et 108 autres requêtes, 28 juin 2011).
8.En résumé, la loi n o 5233, intitulée « loi sur l’indemnisation des dommages résultant d’actes de terrorisme ou de mesures de lutte contre le terrorisme » est entrée en vigueur le 27 juillet 2004. Elle énonce les principes et la procédure à suivre concernant l’indemnisation des personnes ayant subi des préjudices en raison d’actes terroristes ou de mesures prises par les autorités pour combattre le terrorisme. Le préjudice subi et l’indemnité à verser en vertu de l’article 7 sont établis par des commissions d’indemnisation.
9.La loi est d’application rétroactive. Ainsi, d’après son article 1 provisoire, elle couvre les dommages subis entre le 19 juillet 1987 (date du premier décret de l’état d’urgence) et le 17 juillet 2005 (un an à partir de la date d’entrée en vigueur de la loi n o 5233). Cette deuxième date a été reportée à deux reprises par des amendements législatifs, soit jusqu’au 24 mai 2008 (articles provisoires des lois n os 5442 du 28 décembre 2005 et 5666 du 24 mai 2007).
10.Par ailleurs, la loi prévoit aussi la réparation de tous les dommages liés au terrorisme, à partir de son entrée en vigueur, sans limitation dans le temps. Selon l’article 6 § 1 de la loi n o 5233, la demande de réparation doit être déposée dans un délai de soixante jours à compter de la date à laquelle l’intéressé a eu connaissance de l’incident à l’origine du préjudice et, en tout état de cause, dans un délai d’un an après la survenance de l’incident litigieux. GRIEFS
11.Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 et l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint d’une atteinte à son droit au respect de ses biens et de l’absence d’équité de la procédure administrative, dans laquelle les rapports d’expertise aurait été ignoré et aucune recherche adéquate n’aurait été menée. EN DROIT
12.Le requérant considère que l’incendie a été causé par des entraînements militaires et se plaint en particulier d’une atteinte à ses biens et de l’absence d’une indemnisation.
13.Le Gouvernement conteste cette thèse et fait valoir que des terroristes incendiaient les plantations ou forêts dans la région pour piéger et attaquer les soldats ou pompiers qui intervenaient. Les soldats en poste auraient remarqué l’incendie, observé les lieux et aperçu des individus, puis effectué des tirs de sommation. Il présente des procès-verbaux dressés par la gendarmerie à cet égard.
14.Le Gouvernement fait aussi observer que le requérant n’a pas saisi les commissions d’indemnisation constituées en vertu de la loi n o 5233 et invite la Cour à déclarer la requête irrecevable. Le requérant considère ce recours comme ineffectif.
15.Pour autant que les griefs concernent la procédure menée devant les tribunaux administratifs, la Cour ne peut que constater que ceux-ci se reportent à l’issue de cette procédure. Or, il n’appartient pas à la Cour d’apprécier elle-même les éléments de fait ayant conduit une juridiction nationale à adopter telle décision plutôt que telle autre, sinon, elle s’érigerait en juge de troisième ou quatrième instance et elle méconnaîtrait les limites de sa mission ( García Ruiz c. Espagne [GC], n o 30544/96, § 28, CEDH 1999‑I).
16.Pour le reste, la Cour observe que la situation du requérant est couverte par la loi susmentionnée et que celui-ci pouvait saisir les commissions d’indemnisation pour demander réparation du dommage qu’il a subi en raison de la destruction de ses biens.
17.La Cour a déjà examiné ce recours et a conclu qu’il était effectif pour présenter de tels griefs. Elle a considéré que le recours était accessible et offrait des chances raisonnables de succès ( İçyer , précitée, §§ 73–87, Akbayır , précitée, §§ 64–73).
18.A la lumière de ce qui précède, la Cour considère qu’il n’y a aucune circonstance exceptionnelle de nature à dispenser le requérant de l’obligation d’épuiser cette voie.
19.Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Stanley Naismith Guido Raimondi Greffier Président