Pejović împotriva Muntenegrului

SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 22668/08 Jovan PEJOVI depusă împotriva Muntenegrului la 15 aprilie 2008 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Jovan Pejović, este un național muntenegrin, care s-a născut în 1956 și trăiește în Herceg Novi. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează: Articolul și procedurile penale care au urmat La 1 iulie 2004, un ziar muntenegren , DAN , a publicat un articol intitulat „Președintele instanței a permis îmbogățirea nedreptă a fratelui său”. Articolul, în esență, susține că au existat numeroase eșecuri ( propusti ) în Tribunalul de Primă Instanță ( Osnovni sud ) în Herceg-Novi, majoritatea dintre care au fost atribuite președintelui instanței respective, V.Š., împotriva căruia au fost depuse o serie de plângeri criminale.

Una dintre astfel de plângeri, depuse de solicitant, astfel cum a raportat articolul, a impus abuzul său de birou. Se presupune că a ascuns o cerere de expulzie depusă de o companie privată X împotriva fratelui său, D. Š, și a companiei fratelui său. Prin urmare, el a permis D.Š. să facă un profit ilegal între 15000 și 20.000 euro (EUR) pe bază lunară prin utilizarea proprietății altcuiva. La 25 august 2004 și 29 iulie 2004 V.Š. și D.Š. fiecare a depus o acțiune penală privată împotriva reclamantului de difamare ( kleveta ), susținând că declarațiile acestuia nu au fost corecte și, prin urmare, nucitoare pentru onoare și reputație lor. La 19 octombrie 2004, Curtea Supremă ( Vrhovni sud ) a desemnat Tribunalul de Primă Instanță la Kotor drept instanță competentă pentru a procesa acțiunile.

La 7 noiembrie 2007, după un repartizare, reclamantul a fost considerat vinovat de difamare ( kleveta u producženom trajanju ), amendat 2400 euro (“EUR”) și a ordonat să plătească 100 EUR pentru taxele judiciare ( sudski paušal ). Hotărârea a precizat că, dacă amenzile nu au fost plătite în termen de 60 de zile începând de la momentul în care hotărârea a devenit finală, ar fi fost transformată într-un termen de 60 de zile de închisoare. În cursul procedurii, reclamantul a confirmat că a depus o plângere penală la poliție și a formulat o semnificație similară Curții Supreme, dar a susținut că nu a dat niciodată o declarație la DAN referitor la acuzațiile conținute în articolul. Intenția sa nu a fost de a insulta D.Š., ci de a atrage atenția asupra neregulilor din activitatea V.Š.

Jurnalistul care a scris articolul susține că sursa sa de informații este de la Ministerul Internului, a cărui identitate nu a vrut să dezvăluie, și că articolul a fost scris doar pe baza plângerii penale ale reclamantului. V.Š., din partea sa, a considerat că sursa de informații a ziarului este reclamantul. Nu a fost adevărat că a păstrat dosarul de evacuare ascuns și singurul motiv pentru care cazul nu a fost încheiat mai devreme a fost datorită unui număr enorm de cazuri care se petrece în fața instanței respective, care era în mare măsură cunoscută. În orice caz, fratele său nu a fost o parte contestată în aceste proceduri. D.Š. a susținut că reclamantul a făcut declarații false în articolul publicat în DAN despre utilizarea ilegală a sediilor comerciale deținute de X. Curtea a stabilit că depunerea reclamantului a făcut la o serie de organisme judiciare presupusă, printre altele , că V.Š.

a acționat împotriva Legii Curților timp de doi ani prin nealocarea acestui caz către un alt judecător. Restul depunerii conține acuzații legate doar de V.Š. S-a stabilit, în continuare, că articolul de ziar conține, printre altele, acuzațiile din cauza plângerii penale a reclamantului care implică că V.Š. Curtea a luat în considerare faptul că reclamantul nu a demonstrat veracitatea creanțelor sale, deoarece nu a avut un condamnat final judecător împotriva V.Š. în acest sens. Declarația jurnalistului a fost considerată illogică și făcută cu scopul de a ajuta reclamantul. Având în vedere acest lucru, instanța a susținut că reclamantul a dat declarații false cu privire la procurorii privați prin intermediul mass-media sau într-o manieră similară și a comis astfel această infracțiune.

În special, el a formulat o prezentare la Curtea Înaltă și la alte organisme, precum și o declarație falsă către DAN despre V.Š. și implicarea sa în procesul de expulsie, care „în mod nedobdător a afectat onoarea și reputația procurorilor privați”. Cu toate acestea, Curtea nu a acceptat că declarațiile ar fi putut duce la consecințe mai severe. Fără a verifica statutul financiar al reclamantului (imovinsko Stanje ), instanța a considerat că amenzile impuse era adecvată și că reclamantul ar putea să-l plătească în termenul prescris, deoarece „a efectuat fără îndoială o practică juridică privată și, evident, a avut clienții având în vedere că a solicitat suspendarea unora dintre audieri pentru a participa la procedura în cazul clienților săi”.

El a susținut, în special, că el nu a dat declarația menționată ziarului, care a fost confirmat de autorul articolului însuși. Este inacceptabil ca cineva să fie considerat vinovat de difamare pentru depunerea depusă într-o plângere penală depusă împotriva unui oficial public. În plus, V.Š însuși a recunoscut că el nu a alocat dosarul de expulsie unui alt judecător timp de doi ani, și că el, reclamantul, nu a fost autorizat să dovedească veracitatea plângerii sale penale, și anume că, prin acest lucru, V.Š. a permis o îmbogățire nedreaptă semnificativă a fratelui său. El a susținut, de asemenea, că a solicitat excluderea judecătorului unic din instanța de primă instanță care se ocupă de acest caz, dar că a rendu hotărârea.

Ea a luat, de asemenea, concluzii cu privire la statutul său financiar, fără a-l verifica. El a propus în cele din urmă ca hotărârea să fie anulată și ca judecătorul anterior de primă instanță să fie exclus în procedura de reexaminare. La 10 martie 2008, Curtea Înaltă a susținut hotărârea de primă instanță în baza argumentului său și a susținut că toate celelalte acuzații formulate în recurs nu ar putea conduce instanța să decidă altfel. La o dată neespecificată ulterior, reclamantul a plătit amendă. Alte informații relevante Revenuul lunar mediu din Muntenegru atunci când deciziile interne relevante au fost difuzate a fost de 338 EUR în 2007 și de 416 EUR în 2008. Intermediarii financiari au avut cele mai mari venituri, acestea fiind de 770 EUR în 2007 și 854 EUR în 2008 [1] Legea internă relevantă Codul penal (Krivični zakonik, publicat în Jurnalul Oficial al Republicii Muntenegru nos.

70/03, 13/04 și 47/06, precum și în Jurnalul Oficial al Muntenegru - OGM - nos. 40/08, 25/10, 73/10, 32/11 și 64/11) Secțiunea 196 prevede că oricine, în raport cu altul, a afirmat sau a difuzat o falsitate care ar putea deteriora onoarea sau reputația sa, ar avea o amendă între 3.000 și 10.000 EUR impusă. Dacă acest lucru a fost comis prin mass-media sau într-o ședință publică, autorul ar fi amendat între 5.000 EUR și 14000 EUR. În cazul în care inculpatul a dovedit că există motive rezonabile de a crede în veracitatea creanțelor pe care le-a făcut sau diseminat, nu ar fi pedepsit pentru difamare, ci ar putea fi pedepsit pentru infracțiune. Secțiunea 39 § 6 prevede că, dacă amenda nu a fost plătită în termenul specificat, aceasta ar fi înlocuită cu o condamnare la închisoare, de 40 EUR corespunzător unei zile de închisoare.

Această dispoziție a fost modificată în temeiul modificărilor Codului penal, care au intrat în vigoare la 1 august 2006, și care prevede că 25 EUR corespund unei zile de închisoare. În același timp, a fost introdusă o nouă dispoziție în vederea înlocuirii amenzii nerambursate cu o activitate în interesul public ( rad u javnom interesu ) în loc de o condamnare la închisoare, 25 EUR corespunzător la opt ore de muncă. Secțiunea 196 a fost abrogată la 9 iulie 2011 în temeiul unui alt set de amendamente ale Codului Penal. Amnistia Persoanelor Condamnate pentru o Lege de Insult si Defamare (Zakon o amnestiji lica osuδenih za krivična uvela i kleveta; publicată în OGM nr. 31/12) Prezenta lege a intrat în vigoare la 23 iunie 2012. Prezenta lege prevede, printre altele , că sancțiunile pentru difamare nu vor fi aplicate, că condamnările vor fi eliminate și că consecințele lor juridice vor înceta.

Cu toate acestea, nu se referă la sancțiunile care au fost deja executate. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 10 din Convenție cu privire la încălcarea dreptului său la libertatea de exprimare care rezultă dintr-o hotărâre penală finală dictată împotriva acestuia. El se plânge, de asemenea, în temeiul articolului 6 din Convenție, despre imparțialitatea instanței de primă instanță ca unul dintre procurorii privați care lucrau acolo și a fost un prieten și un coleg al judecătorului care a pronunțat hotărârea de primă instanță.

Întrebarea părților a existat o încălcare a libertății de exprimare a reclamantului, în contravenție cu art. 10 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis Cump ustedes și Maz usted v. România [GC], nr. 33348/96, § 111, CEDO 2004 XI; Castells v. Spania , 23 aprilie 1992 , § 46, Serie A nr. 236; Sokołowski v. Polonia , nr. 75955/01, § 51, 29 martie 2005; Koprivica v. Muntenegru , nr. 41158/09 , § 73, 22 noiembrie 2011; Bodrožić v. Serbia , nr. 32550/05, § 58 în amendă , 23 iunie 2009)? În special, judecătorul Tribunalului de Primă Instanță din Kotor a fost imparțial, având în vedere faptul că a lucrat cu unul dintre procurori privați și a fost prietenul său (a se vedea Fey c. Austria, 24 februarie 1993, § 47, Serie A nr. 255 Piersack c. Belgia) , 1 octombrie 1982, § 30, Serie A nr. 53; Remli c. Franța , 23 aprilie 1996, § 48, Raporturi de hotărâri și decizii 1996 II)?

[1] Datele sunt luate din site-ul Agenției de Statistică a Muntenegruului la 16 septembrie 2013: http://www.monstat.org/cg/page.php?id=191&pageid=24

SECOND SECTION

Application no. 22668/08 Jovan PEJOVIĆ against Montenegro lodged on 15 April 2008

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Jovan Pejović, is a Montenegrin national, who was born in 1956 and lives in Herceg Novi. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows: 1. The article and the ensuing criminal proceedings On 1 July 2004 a Montenegrin daily newspaper, the DAN , published an article entitled “The president of the court enabled his brother’s unjust enrichment”. The article, in substance, alleged that there were numerous failures ( propusti ) in the Court of First Instance ( Osnovni sud ) in Herceg-Novi, most of which were attributable to the president of that court, V.Š., against whom a number of criminal complaints had been filed.

One of such complaints, filed by the applicant, as reported by the article, implied his abuse of office. He had allegedly kept hidden an eviction claim filed by a private company X against his brother, D. Š., and his brother’s company. He thus enabled D.Š. to unlawfully make a profit between 15.000 and 20.000 euros (EUR) on a monthly basis by using somebody else’s property. On 25 August 2004 and 29 July 2004 V.Š. and D.Š. each lodged a private criminal action against the applicant for defamation ( kleveta ), claiming that the latter’s statements were untrue and, therefore, harmful to their honour and reputation. On 19 October 2004 the Supreme Court ( Vrhovni sud ) designated the Court of First Instance in Kotor as the competent court to process the actions.

On 7 November 2007, after a remittal, the applicant was found guilty of defamation ( kleveta u produženom trajanju ), fined 2,400 euros (“EUR”), and ordered to pay EUR 100 for the court fees ( sudski paušal ). The judgment specified that if the fine was not paid within 60 days as of the day when the judgment became final, it would be converted into a 60-day prison term. In the course of the proceedings the applicant confirmed that he had filed a criminal complaint with the police and made a similar submission to the Supreme Court, but claimed that he had never given a statement to the DAN relating to the allegations contained in the article. His intention was not to insult D.Š., but to draw the attention to the irregularities in the work of V.Š.

The journalist who wrote the article maintained that his source of information was from the Ministry of Interior, whose identity he did not want to reveal, and that the article had been written on the basis of the applicant’s criminal complaint only. V.Š., for his part, considered that the newspapers’ source of information was the applicant. It was not true that he had kept the eviction case-file hidden and the only reason why the case had not been concluded earlier was due to an enormous number of cases pending before the said court, which was widely known. In any event, his brother was not a respondent party in these proceedings. D.Š. submitted that the applicant had made untrue statements in the article published in the DAN about his unlawful use of business premises owned by X. The court established that the applicant’s submission made to a number of judicial bodies alleged, inter alia , that V.Š.

had acted contrary to the Courts Act for two years by non-allocating the said eviction case to another judge. The remainder of the submission contained allegations related to V.Š. only. It was further established that the newspaper article contained, inter alia , the allegations from the applicant’s criminal complaint implying that V.Š. had abused his office by enabling his brother’s unjust enrichment. The court took into account that the applicant had failed to prove the veracity of his claims as he did not have a final convicting court judgment against V.Š. in this regard. The journalist’s statement was held to be illogical and made with the aim of helping the applicant. In view of this, the court held that the applicant had given untrue statements about the private prosecutors through the media or in a similar way and thus committed the said criminal offence.

In particular, he made a submission to the High Court and other bodies, as well as an untrue statement to the DAN about V.Š. and his involvement in the said eviction proceedings, which “undoubtedly harmed the honour and reputation of the private prosecutors”. The court, however, did not accept that the statements could have led to more severe consequences. Without verifying the applicant’s financial status ( imovinsko stanje ), the court considered that the imposed fine was adequate and that the applicant would be able to pay it within the prescribed time-limit as “he undoubtedly ran a private legal practice and obviously had clients given that he had asked for adjournment of some of the hearings in order to attend the proceedings in his clients’ cases”.

On an unspecified date thereafter the applicant appealed. He maintained, in particular, that he had not given the said statement to the newspaper, which was confirmed by the author of the article himself. It was unacceptable that somebody be found guilty of defamation for submissions made in a criminal complaint filed against a public official. In addition, V.Š himself had admitted that he had not allocated the eviction case file to another judge for two years, and that he, the applicant, was not allowed to prove the veracity of his criminal complaint, namely that by doing so V.Š. had enabled his brother’s significant unjust enrichment. He further submitted that he had requested the exclusion of the first-instance court single judge dealing with the case, but that she had rendered the judgment nevertheless.

She had also drawn conclusions about his financial status without verifying it. He finally proposed that the judgment be quashed and that the previous first-instance judge be excluded in the retrial proceedings. On 10 March 2008 the High Court upheld the first-instance judgment in substance endorsing its reasoning, and held that all the other allegations made in the appeal could not lead the court to decide otherwise. On an unspecified date thereafter the applicant paid the fine. 2. Other relevant information The average monthly income in Montenegro when the relevant domestic decisions were rendered was EUR 338 in 2007 and EUR 416 in 2008. Financial brokers had the highest incomes, these being on average EUR 770 in 2007 and EUR 854 in 2008. [1] B. Relevant domestic law 1. The Criminal Code (Krivični zakonik, published in the Official Gazette of the Republic of Montenegro nos.

70/03, 13/04, and 47/06, and in the Official Gazette of Montenegro - OGM - nos. 40/08, 25/10, 73/10, 32/11 and 64/11) Section 196 provided that whoever, in relation to another, asserted or disseminated a falsehood which could damage his/her honour or reputation would have a fine of between EUR 3,000 and EUR 10,000 imposed on him/her. If this was committed through the media or at a public meeting, the perpetrator would be fined between EUR 5,000 and EUR 14,000. If the defendant proved that there were reasonable grounds to believe in the veracity of the claims which he/she had made or disseminated, he/she would not be punished for defamation, but could be punished for the offence of insult. Section 39 § 6 provided that if the fine was not paid within the specified time, it would be replaced by a prison sentence, EUR 40 corresponding to a day in prison.

This provision was changed by virtue of the amendments to the Criminal Code, which entered into force on 1 August 2006, and which provided that EUR 25 corresponded to a day in prison. At the same time a new provision was introduced to the effect that the unpaid fine could also be replaced by a work in the public interest ( rad u javnom interesu ) instead of a prison sentence, EUR 25 corresponding to eight hours of such work. Section 196 was repealed on 9 July 2011 by virtue of another set of amendments to the Criminal Code. 2. Amnesty of Persons Convicted for an Insult and Defamation Act (Zakon o amnestiji lica osuđenih za krivična djela uvreda i kleveta; published in the OGM no. 31/12) This Act entered into force on 23 June 2012. It provides, inter alia , that the sanctions for defamation shall not be enforced, the convictions shall be expunged and their legal consequences shall cease.

It makes no reference, however, to the sanctions which had already been enforced. COMPLAINTS The applicant complains under Article 10 of the Convention about a breach of his right to freedom of expression stemming from a final criminal court judgment rendered against him. He also complains under Article 6 of the Convention about the impartiality of the first-instance court as one of the private prosecutors used to work there and was a friend and a colleague of the judge who rendered the first-instance judgment.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Has there been a violation of the applicant’s freedom of expression, contrary to Article 10 of the Convention (see, mutatis mutandis , Cumpǎnǎ and Mazǎre v. Romania [GC], no. 33348/96, § 111, ECHR 2004 ‑ XI; Castells v. Spain , 23 April 1992, § 46, Series A no. 236; Sokołowski v. Poland , no. 75955/01, § 51, 29 March 2005; Koprivica v. Montenegro , no. 41158/09, § 73, 22 November 2011; Bodrožić v. Serbia , no. 32550/05, § 58 in fine , 23 June 2009)? 2. Was the court which dealt with the applicant’s case impartial, as required by Article 6 § 1 of the Convention? In particular, was the single judge of the Court of First Instance in Kotor impartial in view of the fact that she used to work with one of the private prosecutors and was his friend (see Fey v. Austria , 24 February 1993, § 47, Series A no. 255 ‑ A; Piersack v. Belgium , 1 October 1982, § 30, Series A no. 53; Remli v. France , 23 April 1996, § 48, Reports of Judgments and Decisions 1996 ‑ II)?

[1] The data are taken from the website of the Statistics Agency of Montenegro on 16 September 2013: http://www.monstat.org/cg/page.php?id=191&pageid=24 .