A DOUA SECȚIUNE CAUZA KOLUKIRIKO și de Atilla Nalbant, grefier adjunct al secțiunii f.f., După ce a deliberat în camera Consiliului la 3 septembrie 2013, a luat hotărârea în acest sens, adoptat la această dată procedural La origine a cauzei se află o cerere (n 21002/06) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Niyazi Koluk La 14 aprilie 2006, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( Reclamantul s-a născut în 1948 și își are reședința în Tarsus. La 7 octombrie 1999, reclamantul a introdus o acțiune împotriva unei bănci în fața instanței comerciale din Adana. Între timp, banca nu își mai putea îndeplini angajamentele, controlul și administrarea sa au fost transferate Fondului de garantare a depozitelor bancare la decizia Consiliului de reglementare și control bancar. La 3 octombrie 2003, în cadrul procedurii de punere în aplicare, Tribunalul a acordat o parțială câștig de cauză reclamantului, dar a respins cererea de despăgubire de 40%. La 3 decembrie 2004, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. La 5 iulie 2005, Curtea de Casație a respins acțiunea în rectificare. 10. La 14 octombrie 2005, această hotărâre a fost notificată reclamantului. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 11. Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul "timpul rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 7 octombrie 1999 și se încheie la 5 iulie 2005. Prin urmare, aceasta a durat aproximativ cinci ani și nouă luni pentru două instane. Cu privire la admisibilitate14. Curtea subliniază că a fost introdusă în Turcia o nouă acțiune în despăgubire ca urmare a aplicării procedurii de pronunțare a unei hotărâri pilot în cauza Ümmühan Kaplan c Turcia. 24240/07, 20 martie 2012). 4860/09, 26 martie 2013), Comisia a declarat inadmisibilă o nouă cerere, din cauza faptului că nu au epuizat căile de atac interne, și anume noua cale de atac. În acest sens, Comisia a considerat, printre altele, că această nouă acțiune era, a priori, accesibilă și susceptibilă de a oferi perspective rezonabile de redresare pentru obiecțiunile legate de durata procedurii. 15. Curtea amintește, de asemenea, că, în hotărârea sa pilot Ümmühan Kaplan (citată anterior, § 77), Curtea a precizat, printre altele, că aceasta poate, prin procedura normală, să continue examinarea unor astfel de hotărâri deja comunicate guvernului. În plus, aceasta constată că Ö nu a invocat în prezenta cauză o excepție referitoare la această nouă acțiune. 16. În lumina celor de mai sus, Curtea decide să continue examinarea prezentei cereri. Cu toate acestea, aceasta reamintește că această concluzie nu aduce atingere în niciun fel examinării unei astfel de excepții care ar putea fi invocată de guvern în cadrul altor instanțe comunicate. Pe fond 17. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII și Ümmühan Kaplan c. Turcia, citată anterior, § 48). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 19. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de la data la care procedura internă a fost respinsă. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul invocă, de asemenea, o încălcare a dreptului său de proprietate 20. Curtea a examinat aceste obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a evidențiat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din convenție. III. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 4 000 000 de dolari americani (USD) pentru daune materiale și 1 000 000 de dolari pentru daune morale pe care le-ar fi suferit. 23. Guvernul contestă aceste pretenții 24. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 3 000 EUR (EUR) în acest sens. 000 USD pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate de instanțele interne. El nu prezintă nicio justificare pertinentă în susținerea acestor pretenții. 26. Guvernul contestă aceste pretenții. 27. Având în vedere că nu există documente relevante prezentate de solicitant, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale. Interese moratorii 28. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA ÎN LÂNGĂ, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 3 000 EUR (trei mii EUR), pentru daune morale, care trebuie convertite în cărți turcești, la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 24 septembrie 2013, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Atilla Nabant Dragoljub Popović Grefier adjunct f.f. Președintele
DEUXIÈME SECTION
KOLUKIRIKOĞLU c. TURQUIE
(
Requête n
o
21002/06)
ARRÊT
24 septembre 2013
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Kolukırıkoğlu c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un Comité composé de
:
Dragoljub Popović,
président,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
juges,
et de Atilla Nalbant,
greffier adjoint
de section f.f.,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 3 septembre 2013,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
21002/06) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Niyazi Kolukırıkoğlu («
le requérant
»), a saisi la Cour le 14 avril 2006 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
A Giray, avocat à Mersin. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le 4 novembre 2010, la requête a été communiquée au Gouvernement.
4.
Le requérant est né en 1948 et réside à Tarsus.
5.
Le 7 octobre 1999, le requérant introduisit une action contre une banque devant le tribunal commercial d’Adana.
6.
Dans l’intervalle, la banque ne pouvant plus honorer ses engagements, son contrôle et son administration furent transférés au Fonds de garantie des dépôts bancaires, sur la décision du Conseil de la régulation et du contrôle bancaire.
7.
Le 3 octobre 2003, dans le cadre de la procédure d’exécution, le tribunal donna partiellement gain de cause au requérant mais rejeta sa demande d’indemnisation à hauteur de 40 %.
8.
Le 3
décembre 2004, la Cour de cassation confirma ce jugement.
9.
Le 5
juillet 2005, la Cour de cassation rejeta le recours en rectification.
10.
Le 14 octobre 2005, cet arrêt fut notifié au requérant.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
11.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
12.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
13.
La période à considérer a débuté le 7 octobre 1999 s’est terminée le 5 juillet 2005. Elle a donc duré environ cinq ans et neuf mois pour deux instances.
A.
Sur la recevabilité
14.
La Cour fait observer qu’un nouveau recours en indemnisation a été instauré en Turquie à la suite de l’application de la procédure d’arrêt pilote dans l’affaire
Ümmühan Kaplan c. Turquie
(n
o
24240/07, 20 mars 2012). Elle rappelle que, dans sa décision
Turgut et autres c. Turquie
(n
o
4860/09, 26 mars 2013), elle a déclaré irrecevable une nouvelle requête, faute pour les requérants d’avoir épuisé les voies de recours interne, en l’occurrence le nouveau recours. Pour ce faire, elle a considéré notamment que ce nouveau recours était, a priori, accessible et susceptible d’offrir des perspectives raisonnables de redressement pour les griefs relatifs à la durée de la procédure.
15.
La Cour rappelle également que dans son arrêt pilote
Ümmühan Kaplan
(précité, § 77) elle a précisé notamment qu’elle pourra poursuivre, par la voie de la procédure normale, l’examen des requêtes de ce type déjà communiquées au Gouvernement. Elle note en outre que le Gouvernement n’a pas soulevé dans la présente affaire une exception portant sur ce nouveau recours.
16.
A lumière de ce qui précède, la Cour décide de poursuivre l’examen de la présente requête. Toutefois, elle rappelle que cette conclusion ne préjuge en rien l’examen d’une telle exception qui serait éventuellement soulevée par le Gouvernement dans le cadre d’autres requêtes communiquées.
B.
Sur le fond
17.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
30979/96, § 43, CEDH 2000-VII, et
Ümmühan Kaplan c. Turquie
, précité, § 48,).
18.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
19.
Invoquant l’article
6 de la Convention, le requérant se plaint de l’iniquité de la procédure interne dans la mesure où sa demande d’indemnisation a été rejetée. Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, le requérant allègue également une atteinte à son droit de propriété.
20.
La Cour a examiné ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée, en application de l’article 35 § 4 de la Convention.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
21.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
22.
Le requérant réclame 4
000
000 de dollars américains (USD) au titre du préjudice matériel et 1
000
000 USD pour le dommage moral qu’il aurait subi.
23.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
24.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 3 000 euros (EUR) à ce titre.
B.
Frais et dépens
25.
Le requérant demande également 200
000 USD pour les frais et dépens engagés les juridictions internes. Il ne présente aucun justificatif pertinent à l’appui de ces prétentions.
26.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
27.
Vu l’absence de justificatifs pertinents présentés par le requérant, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens de la procédure nationale.
C.
Intérêts moratoires
28.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, 3
000 EUR (trois mille euros), pour dommage moral, à convertir en livres turques, au taux applicable à la date du règlement
:
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 24 septembre 2013, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Atilla Nalbant
Dragoljub Popović
Greffier adjoint f.f.
Président