DECIZIE A SEGUNDEI DECIZIE Nr. 55155/07 Dragan GAVRILOVI împotrivă Serbiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința la 1 octombrie 2013 în calitate de comitet compus din: Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Dragoljub Popović, Helen Keller, judecători și Seçkin Erel, grefier interimar, având în vedere cererea depusă la 5 decembrie 2007, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 9 ianuarie 2013 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Dragan Gavrilović, este un național sârb, care s-a născut în 1952 și trăiește în Čačak. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Ž. Jeremić, un avocat practicant în Čačak. Guvernul sârb („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl S. Carić. Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează: La 31 august 1998, reclamantul a depus o cerere civilă împotriva Loteriei Naționale („Narodna lutrija”) pentru incumplinarea unei obligații contractuale. La 31 martie 2005, Curtea Municipală („Prvi opštinski sud”) a stat în parte în favoarea reclamantului. La 26 iulie 2006, Curtea de District („Okružni sud”) a anulat hotărârea Curții Municipale și a ordonat un judecată. La 23 octombrie 2006, Curtea Municipală a suspendat procedurile din cauza falimentului succesorului părții interesate. Această decizie a fost înaintată reclamantului la 28 iunie 2007. Se pare că procedurile sunt încă pendente în primă instanță. În conformitate cu articolele 6 § 1 și 13 din Convenție, reclamantul s-a plângut, în principal, de durata procedurii de mai sus și de lipsa unui remediu intern eficient în acest sens. 1. Partea cererii privind durata procedurii civile și lipsa unui remediu intern eficace în acest sens au fost comunicate guvernului. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea de 9 Ianuarie 2013 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de această parte a cererii. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că guvernul Republicii Serbiei recunoaște că a existat o încălcare a dreptului [s] reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 13 din Convenție și că ofer să plătească reclamantului, dl Dragan Gavrilović, suma de 2,610 EUR [doi mii șase sute și zece euro] în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 55155/07 în fața Curții Europene pentru Drepturile Omului. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu moral, precum și costurile, se plătește în contravalor dinar, fără impozite care pot fi aplicabile și la un cont numit de solicitant. Suma este plătită în termen de trei luni de la data eliberării hotărârii de către Curte. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au dus la introducerea prezentei cereri.” Reclamantul nu a făcut niciun comentariu. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (nevoia preliminară) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Serbiei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil și lipsa unui remediu intern eficient în acest sens (a se vedea, de exemplu, Ilić c. Serbia , nr. 30132/04, §§§ 93 și 105, 9 octombrie 2007; și Nemet c. Serbia , nr. 22543/05, §§§ 17-18, 8 decembrie 2009). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse, care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu atribuțiile Curții în cazuri similare, atunci când se ține seama de faptul că acțiunea a fost în așteptare în cadrul competenței Curții ratione temporis pentru mai mult de nouă ani (Serbia care a ratificat Convenția la 3 martie 2004), Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În ceea ce privește natura recursului propus, Curtea interpretează declarația guvernului în sensul că compensația propusă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenție și că, în caz de nerespectare a acestei perioade, dobânzile simple se achită pe suma în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În consecință, această parte a cererii ar trebui să fie eliminată din lista cazurilor. Trebuie remarcat faptul că această decizie nu aduce atingere meritelor cererii interne ale reclamantului sau, într-adevăr, abilitatea sa de a obține remediere pentru orice întârziere procedurală suplimentară care poate apărea după data prezentei decizii. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). (2) Reclamantul se plânge, de asemenea, că procedura civilă nedreptă. În consecință, această plângere este prematură și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să lovească o parte din cererea privind durata procedurii și lipsa unui remediu intern eficace în acest sens din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 (c) din Convenție. Declarați restul cererii inadmisibil. Seçkin Erel Paulo Pinto de Albuquerque Președintele adjunct al grefierului interimar
Application no. 55155/07
Dragan GAVRILOVIĆ
against Serbia
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 1
October 2013 as a Committee composed of:
Paulo Pinto de Albuquerque,
President,
Dragoljub Popović,
Helen Keller,
judges
and Seçkin Erel,
Acting
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 5 December 2007,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 9 January 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
The applicant, Mr Dragan Gavrilović, is a Serbian national, who was born in 1952 and lives in Čačak. He was represented before the Court by Mr
Ž. Jeremić, a lawyer practising in Čačak.
The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr S. Carić.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows:
On 31 August 1998 the applicant filed a civil claim against the National Lottery (“
Narodna lutrija
”) for failure to fulfil a contractual obligation.
On 31 March 2005 the Municipal Court (“
Prvi opštinski sud
”) in Belgrade ruled partly in the favour of the applicant.
On 26 July 2006 the District Court (“
Okružni sud
”) in Belgrade quashed the Municipal Court judgment and ordered a retrial.
On 23 October 2006 the Municipal Court suspended the proceedings due to the bankruptcy of the respondent party’s successor. This decision was served on the applicant on 28 June 2007.
It would appear that the proceedings are still pending at the first instance.
Under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention the applicant complained, primarily, about the length of the above proceedings and a lack of an effective domestic remedy in that regard. He also complained about the fairness of the impugned civil proceedings.
1.The part of the application concerning the length of the civil proceedings and a lack of an effective domestic remedy in that respect were communicated to the Government.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 9
January 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“I declare that the Government of the Republic of Serbia acknowledge that there had been a violation of the applicant’s right[s] under Articles 6 paragraph 1 and 13 of the Convention and offer to pay to the applicant, Mr Dragan Gavrilović, the amount of EUR 2,610 [two thousand six hundred and ten euros] in respect of the application registered under no. 55155/07 before the European Court for Human Rights.
This sum, which covers any non-pecuniary damage as well as costs, shall be paid in dinar counter-value, free of any taxes that may be applicable and to an account named by the applicant. The sum shall be payable within three months from the date of delivery of the judgment by the Court. This payment will constitute the final resolution of the case.
The Government regret the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application.”
The applicant made no comment.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v.
Turkey
(preliminary issue) [GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.) no. 28953/03, 18
September 2007).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Serbia, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time and a lack of an effective domestic remedy in that respect (see, for example,
Ilić v. Serbia
, no. 30132/04, §§ 93 and 105, 9 October 2007; and
Nemet v. Serbia
, no. 22543/05, §§ 17-18, 8 December 2009).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed, which can be considered reasonable in comparison with the Court’s awards in similar cases, when account is taken of the fact that the proceedings have been pending within the Court’s competence
ratione temporis
for over nine years (Serbia having ratified the Convention on 3 March 2004), the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).
Turning to the nature of the proposed redress, the Court interprets the Government’s declaration as meaning that the compensation proposed is to be paid within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the Convention and that, in the event of failure to settle within this period, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that the respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
). Accordingly, this part of the application should be struck out of the list of cases.
It is to be noted that this decision is without prejudice to the merits of the applicant’s domestic claim or, indeed, his ability to obtain redress for any additional procedural delay which may occur after the date of the present decision.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
2.Relying on Article 6 § 1 the applicant also complained that the impugned civil proceedings were unfair.
The Court notes that those proceedings are still pending. Accordingly, this complaint is premature and must be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike part of the application concerning the length of the proceedings and a lack of an effective domestic remedy in that regard out of its list of cases in accordance with Article
37 § 1 (c) of the Convention.
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Seçkin Erel
Paulo Pinto de Albuquerque
Acting Deputy Registrar
President