Leonte împotriva României

Reclamantul, dl. Iulian Dănuț Leonte, este cetățean român născut în 1967 și locuind în Bacău.

Guvernul român („Guvernul") este reprezentat de agentul acestuia, doamna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. A. Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamantul este președintele unei asociații cu scop non-profit numită „Help România" („asociația"), înregistrată la registrul asociațiilor și fundațiilor Tribunal de primă instanță din Bacău. Statutul acestei asociații prevedea că putea colecta fonduri pentru a întreprinde acțiuni caritabile și pentru a acorda ajutor persoanelor infectate cu virusul HIV, în particular femeilor și copiilor.

La 15 septembrie 2000, adunarea generală a „Help România" a votat organizarea unei colecte de fonduri prin intermediul unei tombole care urma să fie retransmisă de o televiziune națională. Posesori biletelor câștigătoare urmau să primească diverse premii (sume de bani, vouchere pentru călătorii sau vouchere pentru cure termale). La 27 octombrie 2000, adunarea generală a hotărât să pună în circulație 155.800 bilete de tombolă, la prețul de 10.000 lei fiecare. În calitate de președinte, reclamantul, ajutat de directorul asociației, C.L., a organizat vânzarea biletelor la nivel național.

La 12 februarie 2001, în urma unui control efectuat de doi agenți ai administrației financiare, s-a întocmit un proces-verbal de contravenție împotriva asociației. Controlori au notat că reclamantul, în calitate de președinte al asociației, a făcut să se tipărească 155.800 bilete de tombolă în vederea vânzării lor prin intermediul unei televiziuni naționale, și aceasta fără a fi cerut anterior o licență de exploatare a jocurilor de noroc, așa cum era cerut de art. 5 din hotărârea guvernamentală nr. 251/1999. Pe baza art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului (OUG) nr. 69/1998, au ordonat confiscarea, pe contul bancar al asociației, a 537.880.000 lei, sumă corespunzând venitului din vânzarea biletelor de tombolă deja vândute, cât și confiscarea a 101.512 bilete încă nevândute. Au sesizat organele de urmărire penală pentru a incepe impotriva reclamantului o urmărire penală pentru exercitarea neautorizată a activităților în domeniul jocurilor de noroc. 1. Acțiunea de anulare a procesului-verbal de contravenție

Asociația „Help România" a cerut anularea procesului-verbal de contravenție întocmit la 12 februarie 2001 de controlori financiari, dar Tribunalul de primă instanță din Bacău a confirmat legalitatea și temeinicia acestuia. A estimat că organizarea unei trageri de tip tombolă prin intermediul televiziunilor naționale, activitate prevăzută în statutul asociației, intra într-adevăr în noțiunea legală de joc de noroc și cerea deci obținerea prealabilă a unei autorizații. Tribunalul a mai afirmat că, în virtutea art. 9 din hotărârea guvernamentală nr. 68/1998, bunurile care au servit la desfășurarea activităților ilicite sau care constituiau produsul unor asemenea activități erau pasibile de confiscare.

Asociația a depus recurs. Prin hotărâre definitivă din 25 februarie 2002, Tribunalul județean din Bacău a admis recursul și a anulat procesul-verbal. Potrivit hotărârii, întrucât controlori financiari sesizaseră organele de urmărire penală pentru a se stabili dacă o infracțiune fusese sau nu comisă, aceași controlori nu erau competenți să ordoneze confiscarea, care nu constituia o măsură putând fi aplicată în mod autonom ci o pedeapsă complementară celor prevăzute de codul penal. 2. Procedura penală dusă împotriva reclamantului

Parchetul a trimis reclamantul în judecată în fața Tribunalului de primă instanță din Bacău. Rechizitoriul îl acuza că a comis infracțiunea pedepsită de art. 9 din hotărârea guvernamentală nr. 68/1998. Potrivit parchetului, în calitate de președinte al asociației, reclamantul a organizat între octombrie și noiembrie 2000 o tombolă care urma să fie retransmisă de o televiziune națională, fără a cere autorizația prevăzută de lege.

În fața tribunalului, reclamantul a indicat că consultase un funcționar al Ministerului Finanțelor, care l-ar fi informat că autorizație nu era necesară pentru o activitate de acest tip, în măsura în care era prevăzută în statutul asociației și că decizia de a organiza o asemenea activitate fusese cu adevărat luată în adunare generală. Nu a precizat numele persoanei respective.

Tribunalul de primă instanță din Bacău a pronunțat sentința la 20 decembrie 2002; a condamnat reclamantul la o pedeapsă de amendă. La apelul parchetului și al reclamantului, condamnarea aceasta a fost anulată printr-o hotărâre din 24 aprilie 2003 a Tribunalului județean din Bacău, care a trimis cauza din nou în fața Tribunalului de primă instanță.

Prin sentință din 12 februarie 2004, Tribunalul de primă instanță din Bacău l-a achitat pe reclamant pe motiv că realitatea faptelor de care era acuzat nu fusese dovedită și că nicio infracțiune la legile în vigoare nu i se putea reproșa. A ordonat restituirea asociației, care se constituise parte civilă, a biletelor care fuseseră confiscate de controlorii financiari. Tribunalul a subliniat că, în virtutea legislației naționale, în special a art. 8 a) din hotărârea guvernamentală nr. 251/1999 privind condițiile de autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc, tombola organizate în școli sau în alte colectivități și care aveau caracter de divertisment și din care organizatorii nu retrăgeau profituri nu erau considerate jocuri de noroc și puteau fi organizate fără autorizație specială. Tribunalul a notat de asemenea că, la lumina unei lecturi combinate a textelor diferitelor legi pertinente, doar persoanele juridice care retrăgeau profituri din exploatarea jocurilor de noroc eram supuse procedurii de autorizare și trebuiau să plătească o taxă. A concluzionat că asociațiile nu erano obligate să obțină o licență deoarece, conform art. 1 din OUG nr. 26/2000, nu aveau scop lucrativ.

Printr-o hotărâre din 17 septembrie 2004, Tribunalul județean din Bacău a admis apelul depus de parchet și Ministerul Finanțelor și a condamnat reclamantul la o amendă penală. A ordonat confiscarea biletelor care încă nu fuseseră vândute, cât și a venitului financiar din vânzarea biletelor deja vândute. A estimat că, prin a face tipări bilete de tombolă și prin a se încărca cu vânzarea lor, reclamantul exercitase fără titlu o activitate legal supusă autorizării și că se făcuse deci vinovat de infracțiunea pedepsită de art. 9 din OUG nr. 69/1998.

Reclamantul a depus recurs, susținând că o asociație fără scop lucrativ ca cea al cărei președinte era nu era supusă obținerii aceleiași licențe ca cea cerută „agenților economici" pentru care jocurile de noroc aveau vocația să genereze profituri. Printr-o hotărâre definitivă din 16 decembrie 2004, Curtea de apel din Bacău a confirmat hotărârea Tribunalului județean. A notat că rezulta din art. 8 a) din hotărârea guvernamentală nr. 251/1999 că doar activitățile de tombolă organizate în scopuri de divertisment într-un cadru restrâns puteau fi întreprinse fără licență. Or, în măsura în care tombola organizată de reclamant pentru socul asociației al cărei președinte era captu caracter național din cauza difuzării sale de o televiziune națională, ea făcea parte din activitățile care art. 1, 2, 5 și 6 d) din legea nr. 251/1999 supuneau autorizării Ministerului Finanțelor Publice, sub forma unei licențe de exploatare a jocurilor de noroc.

Amenda penală la care reclamantul a fost condamnat prin hotărârea din 17 septembrie 2004 a Tribunalului județean din Bacău nu a fost pusă în executare, faptele fiind amnistiate în urma intrării în vigoare a legii nr. 543/2002. B. Dreptul și practica interna pertinente

Ordonanța de urgență a Guvernului (OUG) nr. 69/1998 privind regimul de autorizare a activităților în materia jocurilor de noroc, publicată în Monitorul oficial din 30 decembrie 1998, prevede următoarele: Art. 1 „Agenții economici care organizează și exploatează jocuri de noroc pot desfășura activitate doar pe baza unei autorizații eliberate de Ministerul Finanțelor, denumită licență de organizare și exploatare a jocurilor de noroc. (...)" Art. 9 „Exercitarea fără licență de activități în domeniul jocurilor de noroc constituie o infracțiune și este pedepsibilă cu pedeapsă cuprinsă între șase luni și patru ani de închisoare sau cu o pedeapsă de amendă. Bunurile și valorile care au servit la comiterea infracțiunii sau constituie produsul activităților ilicite vor fi confiscate. "

Dispozițiile pertinente ale hotărârii guvernamentale nr. 251/1999, publicată în Monitorul oficial din 22 aprilie 1999, privind condițiile de autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc, hotărâre care completează dispozițiile OUG nr. 69/1998, sunt redactate după cum urmează: Art. 1 „[Constituie un] joc de noroc orice procedură de atribuire a premiilor de orice fel, în funcție de anumite elemente aleatoare, prin plata [de către jucător] a unui drept de participare (...) Dreptul de participare constă într-o sumă de bani versată direct de jucător organizatorului în schimbul dreptului de a participa la joc. " Art. 2 „Organizarea unui joc de noroc implică, în general, existența următoarelor elemente: un joc, un pariu, mijloace, un organizator și un participant. " Art. 5 „Exploatarea jocurilor de noroc nu poate avea loc decât pe baza unei autorizații eliberate de Ministerul Finanțelor, denumită licență de exploatare a jocurilor de noroc, denumită în continuare 'licență'. " Art. 6 „Diferitele tipuri de jocuri de noroc sunt: (...) d) pariuri sportive, jocuri de tip Bingo retransmise de canale naționale (...), tombole de orice fel, precum și jocuri interactive retransmise în direct pe posturi de televiziune (...) " Art. 8 „Nu constituie jocuri de noroc și sunt permise fără autorizație următoarele tipuri de jocuri: a) tombola organizate în școli, grădinițe sau alte colectivități având caracter de agrement și din care organizatorii nu retrăg profituri. (...) "

Hotărârea guvernamentală nr. 671 din 17 august 2000 reglementează taxele datorate de organizatorii de jocuri de noroc. Conform art. 2 din această hotărâre, agenții economici care organizează și exploatează jocuri de noroc prin intermediul canalelor de televiziune naționale sunt obligați să plătească o taxă ridicată la 18% din volumul de afaceri anual estimat la data cererii de autorizare.

OUG nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile prevede, în art. 1 al acestuia, că asociațiile și fundațiile sunt persoane juridice de drept privat fără scop lucrativ. Art. 4 al OUG precizează că asociația este un subiect de drept constituit din trei sau mai mulți oameni care, pe baza unui acord, pun în comun, fără drept de restituire, contribuții materiale, sau încă cunoștințele sau munca lor pentru a realiza activități în interesul general sau comunitar sau în interesul personal dar non-patrimonial.

Invocând de asemenea art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost victimă a unei interpretări și aplicări eronate a legii naționale. De asemenea denunță lipsa impartialității instanțelor care au hotărât asupra cauzei sale. ÎN DREPT A. Privind presupusa încălcare a art. 7 din Convenție

Reclamantul susține o necunoaștere a art. 7 din Convenție, care este redactat după cum urmează în părțile sale pertinente: „1. Niciun om nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul când a fost comisă, nu constituia o infracțiune conform dreptului național sau internațional. (...)" 1. Argumente ale părților

Reclamantul estimează că a fost urmărit penal pentru o infracțiune care nu era definită ca atare în momentul faptelor în legislația națională. El susține că, potrivit redactării legii naționale, obținerea de la Ministerul Finanțelor a unei autorizații de a organiza și exploata jocuri de noroc era impusă doar „agenților economici". Or, după el, prin scop non-lucrativ consubstanțial naturii sale, asociația pe care o prezida nu putea fi considerată un agent economic. De aceea, estimează că asociația era scutită de obligația de a obține o licență în speța respectivă.

Guvernul subliniază că, dacă este adevărat că OUG nr. 69/1998 utilizează noțiunea de „agenți economici" pentru a desemna entitățile supuse obligației de a obține o licență, niciun tip de persoană juridică, chiar și fără scop lucrativ, nu poate fi scutit de această obligație în măsura în care este vorba de organizare și exploatare a unui joc de noroc din care entitatea în cauză va retrage profituri. El susține că o interpretare diferită a dispozițiilor naționale ar permite oricui să ocolească legea prin a se amplasă sub pavăza entităților fără scop lucrativ pentru a organiza și exploata jocuri de noroc fără autorizație cu impunitate totală, ceea ce ar fi inacceptabil în conformitate cu principiul fundamental al răspunderii care trebuie să se atașeze actelor contrare legii.

Guvernul adaugă că afirmația reclamantului făcută în fața Tribunalului de primă instanță din Bacău, conform căreia ceruse opinia unui agent specializat al Ministerului Finanțelor care i-ar fi indicat că nicio autorizație nu era necesară (§ 10 de mai sus), nu este susținută de niciun element de dovadă. El precizează la acest privire că nici reclamantul nici niciun din membrii asociației interogați de tribunale nu au indicat numele funcționarului respectiv sau au dat detalii privind contextul în care discuțiile în cauză ar fi avut loc. Chiar și în ipoteza că asemenea discuții „clandestine" ar fi avut cu adevărat loc, ele nu ar putea atesta un comportament prudent și rezonabil din partea reclamantului în absența unei cereri „oficiale", în bună și devoie formă, a unui aviz de la Ministerul în cauză. 2. Aprecierea Curții

Curtea reamintește că art. 7 § 1 din Convenție consacrează, în mod general, principiul legalității infracțiunilor și pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine lege) și interzice, în special, aplicarea retroactivă a dreptului penal atunci când se operează în detrimentul inculpatului (Kokkinakis c. Grecia, 25 mai 1993, § 52, seria A nr. 260-A). El cere de altfel să nu se aplice legea penală în mod larg în detrimentul inculpatului, de exemplu prin analogie. Rezultă deci că legea trebuie să definească clar infracțiunile și pedepsele care le reprimă (Achour c. Franța [MC], nr. 67335/01, § 41, 29 martie 2006).

Noțiunea de „drept" („law") utilizată la art. 7 corespunde cu cea de „lege" care apare în alte articole din Convenție; ea cuprinde drept de origine atât legislativă, cât și jurisprudențială și implică condiții calitative, printre altele acelea ale accesibilității și previzibilității (vezi, în special, Cantoni c. Franța, 15 noiembrie 1996, § 29, Culegerea hotărârilor și deciziilor 1996-V; Coëme și alții c. Belgia, nr. 32492/96, 32547/96, 32548/96, 33209/96 și 33210/96, § 145, CEDO 2000-VII; și E.K. c. Turcia, nr. 28496/95, § 51, 7 februarie 2002).

În speța respectivă, Curtea observă, ca o chestiune preliminară, că instanțele naționale au condamnat reclamantul în aplicarea unor dispoziții naționale diferite privind jocurile de noroc, înțelese în mod combinat (§ 13 și 14 de mai sus). Niciun nu contestă că dispozițiile legale în cauză fuseseră publicate în Monitorul oficial și fuseseră deci accesibile oricărei persoane interesate. Rămâne de stabilit dacă aplicarea care s-a făcut acestora era de asemenea previzibilă.

Curtea a deja constatat că, din cauza chiar a principiului generalității legilor, redactarea acestora putea să nu prezinte o precizie absolută, una din tehnicile tipice de reglementare constând precis în recurge la categorii generale mai degrabă decât liste exhaustive. Deci numeroase legi se folosesc prin forța lucrurilor de formule mai mult sau mai puțin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă și pentru a putea se adapta la schimbări de situații (vezi, printre alții, Kokkinakis, citat, § 40, și Cantoni, citat, § 31). Art. 7 nu interzice clarificarea progresivă a regulilor răspunderii penale prin interpretare judiciară de caz la caz, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și rezonabil previzibil (Korbely c. Ungaria [MC], nr. 9174/02, § 71, CEDO 2008; Jorgic c. Germania, nr. 74613/01, §§ 100-101, 12 iulie 2007; Streletz, Kessler și Krenz c. Germania [MC], nr. 34044/96, 35532/97 și 44801/98, § 50, CEDO 2001-II, și S.W. c. Regatul Unit și C.R. c. Regatul Unit, 22 noiembrie 1995, §§ 34-36, seria A nr. 335-B, și §§ 32-34, seria A nr. 335-C, respectiv).

În speța respectivă, Curtea observă că funcția de decizie încredințată instanțelor naționale a permis precis să se risipească îndoielile care putea exista privind interpretarea normelor și formulelor folosite în legislația națională privind jocurile de noroc, inclusiv privind noțiunea de „agent economic". Forța de convingere rezultă deci că, prin deciziile din 17 septembrie și 16 decembrie 2004, Tribunalul județean și Curtea de apel din Bacau au concluzionat – la término unei analize aprofundate a diferitelor dispoziții naționale pertinente, aplicate în mod conjugat – că tombola organizată de reclamant pentru socul asociației al cărei președinte era făcea parte, din cauza difuzării sale de o cană națională de televiziune, din activitățile pentru exercitarea cărora, în virtutea art. 1, 2, 5 și 6 d) din hotărârea nr. 251/1999, o autorizație trebuia să fie pretreptiv acordată de Ministerul Finanțelor Publice, în pofida calității de organizație fără scop lucrativ a entității agisante. Pentru a ajunge la această concluzie, tribunalele s-au bazat pe o lectură per a contrario a art. 8 a) din hotărârea guvernamentală nr. 251/1999, conform căreia tombola organizate în scopuri de divertisment într-un cadru restrâns nu eram supuse licenței: estimând că speța respectivă nu intra în această categorie, au dedus că o licență era necesară.

Curtea estimează că rezultatul la care au ajuns instanțele naționale era coerent cu substanța infracțiunii imputate reclamantului și rezonabil previzibil. De fapt, și după cum Guvernul indică cu justețe, o interpretare diferită a dispozițiilor naționale conjugate ar fi permis în practică oricui având intenția să ocolească legea regizând jocurile de noroc să o facă cu impunitate totală, prin a acționa sub pavăza unei entități fără scop lucrativ – cum ar fi o asociație sau o fundație –, ceea ce este inacceptabil într-o societate democratică.

Curtea reamintește de altfel că cerința previzibilității legii nu se opune că persoana în cauză să fie aducă să recurge la consiluri iluminate pentru a evalua, la un grad rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele putând rezulta dintr-un act determinat (vezi, printre alții, Tolstoy Miloslavsky c. Regatul Unit, 13 iulie 1995, § 3, seria A nr. 316-B). Aceasta este mai ales adevărat pentru profesioniști, obișnuiți să trebuie să dea dovadă de mare prudență în exercitarea meseriei lor. Deci se poate aștepta de la ei să pun o grijă specială la evaluarea riscurilor pe care le comportă (Cantoni, citat, § 35).

La acest privire, Curtea observă că afirmația făcută de reclamant în fața Tribunalului de primă instanță conform căreia consultase un funcționar al Ministerului Finanțelor nu este susținută de niciun element de dovadă. După opinia Curții, dată fiind calitatea sa de președinte a unei organizații neguvernamentale, reclamantul ar fi trebuit să dea dovadă de prudență pentru a determina, înconjoiindu-se dacă este cazul de consiluri iluminate, întinderea obligațiilor care se atașau proiectului său în virtutea legislației naționale privind jocurile de noroc. Or, nimic nu dovedește că persoana interesată ceruse un punct de vedere oficial al administrației competente sau avizul unui profesionist al dreptului privind chestiunea dacă o autorizație era sau nu necesară înainte de a lansa, la nivel național, o operație de tombolă prin intermediul canalelor de televiziune pentru socul asociației pe care o prezida. Procedând astfel, reclamantul a asumat cu cunoștință de cauză riscul de a suporta consecințele penale ale actelor sale, declarate ilegale de instanțele interne la város unei proceduri publice și contradictorii.

Rezultă deci că prezentul motiv de plângere este vădit nefondat și trebuie respins în aplicarea art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. B. Privind motivul de plângere tras din art. 6 § 1 din Convenție

Reclamantul se plânge de altfel de interpretarea și aplicarea, după el eronate, făcute de instanțele tribunalelor legii naționale. El vede în aceasta o necunoaștere a art. 6 din Convenție, redactat deci în părțile sale pertinente: „1. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată echitabil (...) de o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. (...)"

Guvernul se opune acestei teze. El susține că reclamantul a beneficiat de o procedură contradictorii, a fost ascultat de instanțele naționale și a putut, la diferitele etape ale procedurii, prezenta argumentele pe care le considera relevante pentru apărarea cauzei sale. Guvernul observă de altfel că niciun element al dosarului nu ar putea stârni dubii privind impartialitatea magistraților care au hotărât.

Ținând cont de ansamblul elementelor în posesia sa, și în măsura în care este competentă să cunoască alegerile formulate, Curtea nu observă nicio apariție a unei violări a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau Protocoalele sale.

Rezultă deci că acest motiv de plângere este vădit nefondat și trebuie respins în aplicarea art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Grefier Președintele

Le requérant, M. Iulian Dănuț Leonte, est un ressortissant roumain né en 1967 et résidant à Bacău.

Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») est représenté par son agente, M me C. Brumar, du ministère des Affaires étrangères. A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant est le président d’une association à but non lucratif dénommée « Help România » (« l’association »), enregistrée au registre des associations et des fondations du tribunal de première instance de Bacău. Les statuts de cette association prévoyaient qu’elle pouvait collecter des fonds pour entreprendre des actions de bienfaisance et pour procurer une aide à des personnes atteintes du virus HIV, en particulier les femmes et les enfants.

Le 15 septembre 2000, l’assemblée générale de « Help România » vota l’organisation d’une collecte de fonds par l’intermédiaire d’une tombola qui devait être relayée par une chaîne télévisée nationale. Les possesseurs de billets gagnants devaient recevoir différents lots (sommes d’argent, bons pour un voyage ou bons pour une cure thermale). Le 27 octobre 2000, l’assemblée générale décida de mettre en circulation 155 800 billets de tombola, au prix de 10 000 lei chacun. En sa qualité de président, le requérant, aidé par le directeur de l’association, C.L., organisa la vente des billets au niveau national.

Le 12 février 2001, à la suite d’un contrôle opéré par deux agents de l’administration des Finances, un procès-verbal de contravention fut dressé à l’encontre de l’association. Les contrôleurs notèrent que le requérant, en sa qualité de président de l’association, avait fait imprimer 155 800 billets de tombola en vue de les vendre par l’intermédiaire d’une chaîne de télévision nationale, et ce sans avoir préalablement demandé de licence d’exploitation de jeux de hasard, comme l’exigeait l’article 5 de l’arrêté gouvernemental n o 251/1999. Se fondant sur l’article 9 de l’ordonnance d’urgence du gouvernement (OUG) n o 69/1998, ils ordonnèrent la confiscation, sur le compte bancaire de l’association, de 537 880 000 lei, somme correspondant au produit de la vente des billets de tombola déjà écoulés, ainsi que la confiscation des 101 512 billets encore invendus. Ils saisirent les organes de poursuites pénales pour qu’ils déclenchent à l’encontre du requérant une enquête pénale pour exercice non autorisé d’activités relevant du domaine des jeux de hasard. 1. L’action en annulation du procès-verbal de contravention

L’association « Help România » demanda l’annulation du procès ‑ verbal de contravention dressé le 12 février 2001 par les contrôleurs financiers, mais le tribunal de première instance de Bacău en confirma la légalité et le bien-fondé. Il estima que l’organisation d’un tirage de type tombola par l’intermédiaire de chaînes télévisées nationales, activité prévue dans les statuts de l’association, entrait bien dans la notion légale de jeu de hasard et nécessitait à ce titre l’obtention préalable d’une autorisation. Le tribunal énonça par ailleurs que, en vertu de l’article 9 de l’arrêté gouvernemental n o 68/1998, les biens ayant servi à mener des activités illicites ou qui constituaient le produit de telles activités étaient passibles de confiscation.

L’association se pourvut en recours. Par un arrêt définitif du 25 février 2002, le tribunal départemental de Bacău accueillit le pourvoi et annula le procès-verbal. Selon l’arrêt, dès lors que les contrôleurs financiers avaient saisi les organes de poursuites pénales pour qu’il soit établi si une infraction avait ou non été commise, ces mêmes contrôleurs n’étaient pas compétents pour ordonner la confiscation, qui ne constituait pas une mesure pouvant être appliquée de manière autonome mais une peine complémentaire à celles prévues par le code pénal. 2. La procédure pénale menée contre le requérant

Le parquet renvoya le requérant en jugement devant le tribunal de première instance de Bacău. Le réquisitoire l’accusait d’avoir commis l’infraction punie par l’article 9 de l’arrêté gouvernemental n o 68/1998. Selon le parquet, en sa qualité de président de l’association, le requérant avait organisé entre octobre et novembre 2000 une tombola censée être relayée sur une chaîne télévisée nationale, sans demander l’autorisation prévue par la loi.

Devant le tribunal, le requérant indiqua qu’il avait consulté un fonctionnaire du ministère des Finances, lequel l’aurait informé qu’une autorisation n’était pas nécessaire pour une activité de ce type dès lors qu’elle était prévue dans les statuts de l’association et que la décision d’organiser une telle activité avait bien été prise en assemblée générale. Il ne précisa pas le nom de la personne en question.

Le tribunal de première instance de Bacău rendit son jugement le 20 décembre 2002 ; il condamna le requérant à une peine d’amende. Sur appel du parquet et du requérant, cette condamnation fut annulée par un arrêt du 24 avril 2003 du tribunal départemental de Bacău, qui renvoya l’affaire devant le tribunal de première instance.

Par un jugement du 12 février 2004, le tribunal de première instance de Bacău acquitta le requérant au motif que la réalité des faits dont il était accusé n’avait pas été prouvée et qu’aucune infraction aux lois en vigueur ne pouvait lui être reprochée. Il ordonna la restitution à l’association, qui s’était constituée partie civile, des billets qui avaient été confisqués par les contrôleurs financiers. Le tribunal souligna que, en vertu de la législation nationale, en particulier de l’article 8 a) de l’arrêté gouvernemental n o 251/1999 sur les conditions d’autorisation, d’organisation et d’exploitation des jeux de hasard, les tombolas organisées dans des écoles ou dans d’autres collectivités et qui avaient le caractère d’un divertissement et dont les organisateurs ne retiraient pas de profits n’étaient pas considérées comme des jeux de hasard et pouvaient être organisées sans autorisation particulière. Le tribunal nota également qu’à la lumière d’une lecture combinée du libellé des différents textes de loi pertinents, seules les personnes morales qui retiraient des profits de l’exploitation de jeux de hasard étaient soumises à la procédure d’autorisation et devaient payer une taxe. Il conclut que les associations n’étaient pas tenues d’obtenir une licence car, selon l’article 1 de l’OUG n o 26/2000, elles n’avaient pas un but lucratif.

Par un arrêt du 17 septembre 2004, le tribunal départemental de Bacău accueillit l’appel formé par le parquet et le ministère des Finances, et condamna le requérant à une amende pénale. Il ordonna la confiscation des billets qui n’avaient pas encore été vendus ainsi que du produit financier de la vente des billets déjà écoulés. Il estima qu’en faisant imprimer des billets de tombola et en se chargeant de leur vente, le requérant avait exercé sans titre une activité légalement soumise à autorisation et qu’il s’était donc rendu coupable de l’infraction punie par l’article 9 de l’OUG n o 69/1998.

Le requérant se pourvut en recours, soutenant qu’une association sans but lucratif comme celle dont il était président n’était pas assujettie à l’obtention de la même licence que celle exigée des « agents économiques » pour qui les jeux de hasard avaient vocation à engendrer des profits. Par un arrêt définitif du 16 décembre 2004, la cour d’appel de Bacău confirma l’arrêt du tribunal départemental. Elle nota qu’il ressortait de l’article 8 a) de l’arrêté gouvernemental n o 251/1999 que seules les activités de tombola organisées à des fins de divertissement dans un cadre restreint pouvaient être entreprises sans licence. Or, dès lors que la tombola organisée par le requérant pour le compte de l’association dont il était président avait pris un caractère national du fait de sa diffusion par une chaîne de télévision nationale, elle faisait partie des activités que les articles 1, 2, 5 et 6 d) de la loi n o 251/1999 soumettaient à l’autorisation du ministère des Finances publiques, sous la forme d’une licence d’exploitation de jeux de hasard.

L’amende pénale à laquelle le requérant fut condamné par l’arrêt du 17 septembre 2004 du tribunal départemental de Bacău ne fut pas mise en recouvrement, les faits s’étant trouvés amnistiés par suite de l’entrée en vigueur de la loi n o 543/2002. B. Le droit et la pratique internes pertinents

L’ordonnance d’urgence du gouvernement (OUG) n o 69/1998 sur le régime d’autorisation des activités en matière de jeux de hasard, publiée dans le Moniteur officiel du 30 décembre 1998, dispose ce qui suit : Article 1 « Les agents économiques qui organisent et exploitent des jeux de hasard peuvent déployer leur activité seulement sur la base d’une autorisation délivrée par le ministère des Finances, dénommée licence d’organisation et d’exploitation de jeux de hasard. (...) » Article 9 « L’exercice sans licence d’activités dans le domaine des jeux de hasard constitue une infraction et est punissable d’une peine comprise entre six mois et quatre ans de prison ou d’une peine d’amende. Les biens et les valeurs qui ont servi à commettre l’infraction ou constituent le produit des activités illicites seront confisqués. »

Les dispositions pertinentes de l’arrêté gouvernemental n o 251/1999, publié au Moniteur officiel du 22 avril 1999, sur les conditions d’autorisation, d’organisation et d’exploitation des jeux de hasard, arrêté qui complète les dispositions de l’OUG n o 69/1998, sont libellées comme suit : Article 1 « [Constitue un] jeu de hasard toute procédure d’attribution de gains de toutes sortes, en fonction de certains éléments aléatoires, moyennant le paiement [par le joueur] d’un droit de participation (...) Le droit de participation consiste en une somme d’argent versée directement par le joueur à l’organisateur en échange de son droit de participer au jeu. » Article 2 « L’organisation d’un jeu de hasard implique, en général, l’existence des éléments suivants : un jeu, une mise, des moyens, un organisateur et un participant. » Article 5 « L’exploitation des jeux de hasard ne peut avoir lieu que sur la base d’une autorisation délivrée par le ministère des Finances, dite licence d’exploitation de jeux de hasard, désignée ci-après sous le terme ‘la licence’. » Article 6 « Les différents types de jeux de hasard sont : (...) d) les paris sportifs, les jeux de type Bingo retransmis par des chaînes nationales (...), les tombolas de toute sorte ainsi que les jeux interactifs retransmis en direct sur les postes de télévision (...) » Article 8 « Ne constituent pas des jeux de hasard et sont permis sans autorisation les types de jeux suivants : a) les tombolas organisées dans des écoles, haltes-garderies ou autres collectivités ayant un caractère de loisir et dont les organisateurs ne retirent pas de profits. (...) »

L’arrêté gouvernemental n o 671 du 17 août 2000 régit les taxes dues par les organisateurs de jeux de hasard. Selon l’article 2 de cet arrêté, les agents économiques qui organisent et exploitent des jeux de hasard par le biais des chaînes nationales de télévision sont tenus de payer une taxe s’élevant à 18 % du chiffre d’affaires annuel estimé à la date de la demande d’autorisation.

L’OUG n o 26/2000 sur les associations et fondations dispose, en son article 1, que les associations et les fondations sont des personnes morales de droit privé sans but lucratif. L’article 4 de l’OUG précise que l’association est un sujet de droit constitué de trois personnes ou plus qui, sur la base d’un accord, mettent en commun, sans droit à restitution, des contributions matérielles, ou encore leurs connaissances ou leur travail pour réaliser des activités dans l’intérêt général ou communautaire ou dans leur intérêt personnel mais non patrimonial. GRIEFS

Invoquant l’article 7 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été condamné pour une action qui, selon lui, ne constituait pas une infraction dans le droit national.

Invoquant en outre l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été victime d’une interprétation et d’une application erronées de la loi nationale. Il dénonce également un manque d’impartialité des juridictions qui ont statué sur sa cause. EN DROIT A. Sur la violation alléguée de l’article 7 de la Convention

Le requérant allègue une méconnaissance de l’article 7 de la Convention, qui est libellé comme suit dans ses parties pertinentes : « 1. Nul ne peut être condamné pour une action ou une omission qui, au moment où elle a été commise, ne constituait pas une infraction d’après le droit national ou international. (...» 1. Arguments des parties

Le requérant estime avoir été poursuivi pour une infraction qui n’était pas définie comme telle au moment des faits dans la législation nationale. Il fait valoir que, selon le libellé de la loi nationale, l’obtention auprès du ministère des Finances d’une autorisation d’organiser et d’exploiter de jeux de hasard n’était imposée qu’aux « agents économiques ». Or, selon lui, de par le but non lucratif consubstantiel à sa nature, l’association qu’il présidait ne pouvait être considérée comme un agent économique. Partant, il estime que l’association était exonérée de l’obligation d’obtenir une licence en l’espèce.

Le Gouvernement souligne que, s’il est vrai que l’OUG n o 69/1998 utilise la notion d’« agents économiques » pour désigner les entités assujetties à l’obligation d’obtenir une licence, aucun type de personne morale, même à but non lucratif, ne peut être exonéré de cette obligation dès lors qu’est en cause l’organisation et l’exploitation d’un jeu de hasard dont l’entité en question retirera des profits. Il fait valoir qu’une interprétation différente des dispositions nationales permettrait à tout un chacun d’éluder la loi en se plaçant sous le couvert d’entités à but non lucratif pour organiser et exploiter des jeux de hasard sans autorisation en toute impunité, ce qui serait inacceptable au regard du principe fondamental de la responsabilité qui doit s’attacher aux agissements contraires à la loi.

Le Gouvernement ajoute que l’affirmation du requérant faite devant le tribunal de première instance de Bacău, selon laquelle il avait sollicité l’opinion d’un agent spécialisé du ministère des Finances qui lui aurait indiqué qu’aucune autorisation n’était nécessaire (paragraphe 10 ci-dessus), n’est étayée par aucun élément de preuve. Il précise à cet égard que ni le requérant ni aucun des membres de l’association interrogés par les tribunaux n’ont indiqué le nom du fonctionnaire en question ou donné des détails sur le contexte dans lequel les discussions en cause auraient eu lieu. Même à supposer que de telles discussions « clandestines » aient effectivement eu lieu, elles ne sauraient attester d’un comportement prudent et raisonnable de la part du requérant en l’absence de sa part d’une demande « officielle », en bonne et due forme, d’un avis du ministère en question. 2. Appréciation de la Cour

La Cour rappelle que l’article 7 § 1 de la Convention consacre, de manière générale, le principe de la légalité des délits et des peines ( nullum crimen, nulla poena sine lege ) et prohibe, en particulier, l’application rétroactive du droit pénal lorsqu’elle s’opère au détriment de l’accusé ( Kokkinakis c. Grèce , 25 mai 1993, § 52, série A n o 260 ‑ A ). Il commande en outre de ne pas appliquer la loi pénale de manière extensive au détriment de l’accusé, par exemple par analogie. Il s’ensuit que la loi doit définir clairement les infractions et les peines qui les répriment ( Achour c. France [GC], n o 67335/01, § 41, 29 mars 2006).

La notion de « droit » (« law ») utilisée à l’article 7 correspond à celle de « loi » qui figure dans d’autres articles de la Convention ; elle englobe le droit d’origine tant législative que jurisprudentielle et implique des conditions qualitatives, entre autres celles de l’accessibilité et de la prévisibilité (voir, notamment, Cantoni c. France , 15 novembre 1996, § 29, Recueil des arrêts et décisions 1996 ‑ V ; Coëme et autres c. Belgique , n os 32492/96, 32547/96, 32548/96, 33209/96 et 33210/96, § 145, CEDH 2000-VII ; et E.K. c. Turquie , n o 28496/95, § 51, 7 février 2002).

En l’espèce, la Cour relève à titre liminaire que les tribunaux nationaux ont condamné le requérant en application de différentes dispositions nationales en matière de jeux de hasard, appréhendées de manière combinée (paragraphes 13 et 14 ci-dessus). Nul ne conteste que les dispositions légales en cause étaient publiées au Moniteur officiel et étaient donc accessibles à toute personne intéressée. Reste à savoir si l’application qui en a été faite était également prévisible.

La Cour a déjà constaté qu’en raison même du principe de généralité des lois, le libellé de celles-ci pouvait ne pas présenter une précision absolue, l’une des techniques types de réglementation consistant précisément à recourir à des catégories générales plutôt qu’à des listes exhaustives. Aussi de nombreuses lois se servent-elles par la force des choses de formules plus ou moins floues, afin d’éviter une rigidité excessive et de pouvoir s’adapter aux changements de situation (voir, parmi d’autres, Kokkinakis , précité, § 40, et Cantoni , précité, § 31). L’article 7 ne proscrit pas la clarification graduelle des règles de la responsabilité pénale par l’interprétation judiciaire d’une affaire à l’autre, à condition que le résultat soit cohérent avec la substance de l’infraction et raisonnablement prévisible ( Korbely c. Hongrie [GC], n o 9174/02, § 71, CEDH 2008 ; Jorgic c. Allemagne , n o 74613/01, §§ 100-101, 12 juillet 2007 ; Streletz, Kessler et Krenz c. Allemagne [GC], n os 34044/96, 35532/97 et 44801/98, § 50, CEDH 2001 ‑ II, et S.W. c. Royaume-Uni et C.R. c. Royaume-Uni , 22 novembre 1995, §§ 34-36, série A n o 335-B, et §§ 32-34, série A n o 335-C, respectivement).

En l’espèce, la Cour observe que la fonction de décision confiée aux tribunaux nationaux a précisément permis de dissiper les doutes qu’il pouvait y avoir quant à l’interprétation des normes et des formules employées dans la législation nationale en matière de jeux de hasard, y compris quant à la notion d’« agent économique ». Force est de constater ainsi que, par leurs décisions des 17 septembre et 16 décembre 2004, le tribunal départemental et la cour d’appel de Bacau ont conclu – au terme d’une analyse approfondie des différentes dispositions nationales pertinentes, appliquées de façon conjuguée – que la tombola organisée par le requérant pour le compte de l’association dont il était président faisait partie, vu sa diffusion par une chaîne nationale de télévision, des activités pour l’exercice desquelles, en vertu des articles 1, 2, 5 et 6 d) de l’arrêté n o 251/1999, une autorisation devait être préalablement octroyée par le ministère des Finances publiques, nonobstant la qualité d’organisation à but non lucratif de l’entité agissante. Pour parvenir à cette conclusion, les tribunaux se sont appuyés sur une lecture per a contrario de l’article 8 a) de l’arrêté gouvernemental n o 251/1999, selon lequel les tombolas organisées à des fins de divertissement dans un cadre restreint n’étaient pas soumises à licence : estimant que le cas d’espèce ne relevait pas de cette catégorie, ils en ont déduit qu’une licence était nécessaire.

La Cour estime que le résultat auquel les tribunaux nationaux ont abouti était cohérent avec la substance de l’infraction reprochée au requérant et raisonnablement prévisible. En effet, et comme le Gouvernement l’indique à juste titre, une interprétation différente des dispositions nationales conjuguées aurait en pratique permis à quiconque ayant l’intention d’éluder la loi régissant les jeux de hasard de le faire en toute impunité, en agissant sous le couvert d’une entité à but non lucratif – telle qu’une association ou une fondation –, ce qui est inacceptable dans une société démocratique.

La Cour rappelle par ailleurs que l’exigence de prévisibilité de la loi ne s’oppose pas à ce que la personne concernée soit amenée à recourir à des conseils éclairés pour évaluer, à un degré raisonnable dans les circonstances de la cause, les conséquences pouvant résulter d’un acte déterminé (voir, parmi d’autres, Tolstoy Miloslavsky c. Royaume-Uni , 13 juillet 1995, § 3, série A n o 316-B). Il en va spécialement ainsi des professionnels, habitués à devoir faire preuve d’une grande prudence dans l’exercice de leur métier. Aussi peut-on attendre d’eux qu’ils mettent un soin particulier à évaluer les risques qu’il comporte ( Cantoni, précité, § 35).

A cet égard, la Cour relève que l’affirmation faite par le requérant devant le tribunal de première instance selon laquelle il avait consulté un fonctionnaire du ministère des Finances n’est étayée par aucun élément de preuve. De l’avis de la Cour, vu sa qualité de président d’une organisation non gouvernementale, le requérant aurait dû faire preuve de prudence pour déterminer, en s’entourant au besoin de conseils éclairés, l’étendue des obligations qui s’attachaient à son projet en vertu de la législation nationale sur les jeux de hasard. Or, rien ne prouve que l’intéressé ait sollicité un point de vue officiel de l’administration compétente ou l’avis d’un professionnel du droit sur la question de savoir si une autorisation était ou non nécessaire avant de lancer, au niveau national, une opération de tombola par le biais de chaînes de télévision pour le compte de l’association qu’il présidait. En procédant ainsi, le requérant a consciemment assumé le risque de supporter les conséquences pénales de ses actes, déclarés illégaux par les tribunaux internes à l’issue d’une procédure publique et contradictoire.

Il s’ensuit que le présent grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. B. Sur le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention

Le requérant se plaint en outre de l’interprétation et de l’application, selon lui erronées, faites par les tribunaux de la loi nationale. Il y voit une méconnaissance de l’article 6 de la Convention, ainsi libellé dans ses parties pertinentes : « 1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial ( ...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. (...) »

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Il fait valoir que le requérant a bénéficié d’une procédure contradictoire, a été entendu par les tribunaux nationaux et a pu, aux différents stades de la procédure, présenter les arguments qu’il jugeait pertinents pour la défense de sa cause. Le Gouvernement note par ailleurs qu’aucun élément du dossier ne saurait faire naître de doutes quant à l’impartialité des magistrats qui ont statué.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président