Decizia nr. 48448/11 Ömer YILDIZ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 1 octombrie 2013 în calitate de comitet compus din: Peer Lorenzen, Președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători și, Seçkin Erel, grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere cererea depusă la 4 mai 2011, după ce a deliberat, decide după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Ömer Yıldız, este un cetățen turc, care s-a născut în 1970 și trăiește în Istanbul. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 26 martie 2008, reclamantul a fost arestat și luat în custodie de poliție în contextul unei anchete privind traficul ilicit de droguri. La 27 martie 2008, reclamantul a fost reținut în reținere de către Curtea de Magistrate Büyükçekmece (în materie penală). La 20 aprilie 2008, procurorul public Istanbul a depus o declarație de acuzație la Curtea de Assize din Istanbul și a acuzat reclamantul de trafic ilegal de droguri (heroi). La 15 iunie 2010, Curtea de Assize din Istanbul a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la opt ani și nouă luni de închisoare și a impus o amendă judiciară de 1.500 de lire turce. La 28 mai 2012, Curtea de Casație a susținut decizia Curții de Assize din Istanbul. În baza articolului 5 §§ 1 litera (a), 3, 4 și 5 din Convenție, reclamantul s-a plângut că durata deținerii sale în reținere era excesivă. El a susținut în continuare, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că lungimea procedurii penale aduse împotriva lui a fost încălcat de cerința de „tempă rațională”. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 5 §§ § 1 litera (a), 3, 4 și 5 din Convenție, că lungimea deținerii sale în reținere a reținutului a fost nejustificată. Curtea constată că plângerea reclamantului ar trebui examinată în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție. Condamnarea reclamantului a devenit finală la 28 mai 2012. În consecință, începând cu data respectivă, reclamantul a avut dreptul să solicite compensații în temeiul articolului 141 din Codul de Procedură Penală, dar nu a făcut acest lucru. (dec.), nr. 51770/07, 16 octombrie 2012). Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurii penale. Curtea observă că un nou remediu intern a fost instituit în Turcia după aplicarea procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia Curtea reamintește că, în decizia sa în cazul Turgut și alții c. Turcia (n. 4860/09, 26 martie 2013), acesta a declarat o nouă cerere inadmisibilă din cauza faptului că reclamanții nu au reușit să epuizeze căile de recurs interne ca fiind un nou remediu intern. În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu a fost, a priori Prin urmare, această plângere trebuie respinsă în temeiul art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recoursurilor interne. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă.
Application no. 48448/11
Ömer YILDIZ
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 1
October 2013 as a Committee composed of:
Peer Lorenzen,
President,
András Sajó,
Nebojša Vučinić,
judges,
and, Seçkin Erel,
Acting Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 4 May 2011,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Ömer Yıldız, is a Turkish national, who was born in 1970 and lives in Istanbul.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 26 March 2008 the applicant was arrested and taken into police custody within the context of an investigation concerning illicit drug trafficking.
On 27 March 2008 the applicant was detained on remand by the Büyükçekmece Magistrates’ Court (in criminal matters).
On 20 April 2008 the Istanbul public prosecutor filed a bill of indictment with the Istanbul Assize Court and charged the applicant with illegal drug (heroin) trafficking.
On 15 June 2010 the Istanbul Assize Court convicted the applicant as charged and sentenced him to eight years and nine months’ imprisonment and further imposed a judicial fine of 1,500 Turkish liras.
On 28 May 2012 the Court of Cassation upheld the decision of the Istanbul Assize Court.
Relying on Article 5 §§ 1(a), 3, 4 and 5 of the Convention, the applicant complained that the length of his detention on remand had been excessive.
He further contended under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the criminal proceedings brought against him had been in breach of “reasonable time” requirement.
1.
The applicant alleged under Article 5 §§ 1 (a), 3, 4 and 5 of the Convention that the length of his detention on remand had been unreasonably long.
The Court notes that the applicant’s complaint should be examined under Article 5 § 3 of the Convention.
The applicant’s conviction became final on 28 May 2012. Consequently, from that date onwards, the applicant had been entitled to seek compensation under Article 141 of the Code of Criminal Procedure, but he had failed to do so.
It follows that this complaint must be rejected under Article 35 §§ 1 and
4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies (see
Șefik Demir v. Turkey
(dec.), no 51770/07, 16 October 2012).
2.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the excessive length of the criminal proceedings.
The Court observes that a new domestic remedy has been established in Turkey after the application of the pilot judgment procedure in the case of
Ümmühan Kaplan v. Turkey
(no. 24240/07, 20 March 2012). The Court recalls that in its decision in the case of
Turgut and Others v. Turkey
(no.
4860/09, 26 March 2013), it declared a new application inadmissible on the ground that the applicants had failed to exhaust the domestic remedies as a new domestic remedy had been envisaged. In so doing, the Court in particular considered that this new remedy was,
a priori
, accessible and capable of offering a reasonable prospect of redress for complaints concerning the length of proceedings.
It follows that this complaint must be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.
For these reasons, the Court unanimously
Declares
the application inadmissible.
Seçkin Erel
Peer Lorenzen
Acting Deputy Registrar
President