SERİN v. TURKEY

DECIZIE A SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE nr. 28528/11 Mehmet SERİN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 1 octombrie 2013 în calitate de comitet compus din: Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători și Seçkin Erel, grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere cererea depusă la 2 septembrie 2010, Având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURA Dl Mehmet Serin este un național turc, care s-a născut în 1955 și trăiește în Izmir. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Çetinkinkaya, un avocat care practică în Izmir. Guvernul turc (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 octombrie 2002, reclamantul a fost luat în custodie de poliție după o luptă pe care a avut-o cu un vecin. Soția reclamantului și fiica sa au mers, de asemenea, la secția de poliție cu reclamantul. Potrivit argumentelor reclamantului, în timp ce în custodia de poliție el a fost bătut de poliție și amenințat de moarte. Ofițerii de poliție au insultat, de asemenea, soția și fiica sa. La o dată neespecificată, reclamantul, soția și fiica sa au depus o plângere penală împotriva ofițerilor de poliție care erau în serviciu în secția de poliție la momentul respectiv. La 2 aprilie 2003, procurorul public Izmir a depus o declarație de inculpare la Curtea Penală Izmir și a acuzat un număr de ofițeri de poliție care au tratat nedrept reclamantul, insultând soția și fiica reclamantului și abuzul de sarcini oficiale. La 10 octombrie 2007, Curtea Penală Izmir a condamnat șase ofițeri de poliție care au tratat nedreptate reclamantul și doi ofițeri care au insultat rudele reclamantului. Doi ofițeri au fost condamnați la nouă luni de închisoare și cei patru ofițeri rămasi au fost condamnați la trei luni de închisoare. Având în vedere faptul că ofițerii nu au avut antecedente penale anterioare și că sunt oficiali de stat, instanța a hotărât să suspende executarea condamnărilor. La 21 octombrie 2008, Curtea de Casație a anulat hotărârea instanței de primă instanță care susține că aceasta din urmă ar fi trebuit să examineze întrebarea privind dacă declararea hotărârii ar putea fi suspendată, în conformitate cu art. 231 din Codul de Procedură Penală (Legea nr. 5271). La 3 februarie 2010, Curtea Criminală Izmir a respectat hotărârea Curții de Casație și a examinat aplicabilitatea suspendării de pronunțare a hotărârii. Cu toate acestea, a constatat că aceasta nu a fost aplicabilă și a pronunțat aceeași hotărâre. La 8 aprilie 2011, Curtea de Casație a susținut că cazul ar trebui întrerupt din cauza faptului că acuzația a fost interzisă. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 3 din Convenție, că a fost tratat rău în timpul detenției sale în custodie de poliție și a susținut, de asemenea, că autoritățile naționale nu au efectuat o anchetă eficace asupra acuzațiilor sale de maltrat. Reclamantul a afirmat în continuare, în conformitate cu articolele 6 § 1 și 13, că durata procedurii penale împotriva ofițerilor de poliție a depășit cerința de „tempă motivabilă”. HOTĂRÂREA La 24 ianuarie 2013, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească ex grația dl Mehmet Serin, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 19,500 (noiprezece mii cinci sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu moral și 1.500 (o mie cinci sute de euro) pentru a acoperi orice cost și cheltuieli, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului. Aceste sume vor fi convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista cauzelor sale. În cazul în care sumele nu se plătesc în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pentru ele, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. În conformitate cu jurisprudența stabilită de Curte, Guvernul recunoaște că, în acest caz, faptul că reclamantul a fost supus maltratului și nu a efectuat o investigație eficace împotriva celor responsabile a fost incompatibilă cu cerințele de la art. 3 din Convenție (a se vedea Salman c. Turcia [GC], nr. 2886/93, § 100, CEDH 2000 VII; Batı și alții c. Turcia) , nr. 33097/96 și 57834/00 , § 136, CEDO 2004, Taylan c. Turcia , nr. 32051/09 , § 44, 3 iulie 2012, Eski c. Turcia , nr. 8354/04 , § 34, 5 iunie 2012 . În acest domeniu, Guvernul se angajează să ia măsuri privind prevenirea maltraturilor în custodie și, dacă este cazul, să efectueze anchete eficace împotriva persoanelor responsabile în conformitate cu principiile stabilite de convenție. Având în vedere cele menționate mai sus, Guvernul invită cu respect Curtea să declare că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să elimine situația din lista sa în conformitate cu art. 37 din Convenție (a se vedea Cesnieks c. Letonia (dec.), nr. 9278/06, §§§ 35-38, 6 martie 2012; Pekalin și Dudenko c. Rusia (dec.), nr. 56167/08 și 58846/09, 16 octombrie 2012). La 25 martie 2013, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „I, Suat Çetinkaya, menționează că Guvernul Turciei sunt pregătite să plătească ex-gratie dl Mehmet Serin în vederea asigurării unei soluții prietenoase a celor de mai sus citat caz pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului, 19,500 (noiprezece mii cinci sute de euro) pentru a acoperi orice și toate prejudiciile morale și 1.500 (o mie cinci sute) euro pentru a acoperi orice și toate costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului. Aceste sume vor fi convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista cauzelor sale. În cazul în care sumele nu se plătesc în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pentru ele, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazurilor. După consultarea clientului meu, vă informez că acceptă propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. El declară că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți. Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive pentru a justifica o examinare continuă a cererii. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate de a elimina aplicarea din lista de cazuri în conformitate cu art. 39 din Convenție. Seçkin Erel Dragoljub Popović Președintele adjunct al grefierului interimar

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 28528/11

Mehmet SERİN

against Turkey

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 1

October 2013 as a Committee composed of:

Dragoljub Popović,

President,

Paulo Pinto de Albuquerque,

Helen Keller,

judges,

and Seçkin Erel,

Acting Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 2 September 2010,

Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Mehmet Serin, is a Turkish national, who was born in 1955 and lives in Izmir. He was represented before the Court by Mr

S.

Çetinkaya, a lawyer practising in Izmir. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 12 October 2002 the applicant was taken into police custody following a fight he had with a neighbour. The applicant’s wife and his daughter also went to the police station with the applicant. According to the applicant’s submissions, while in police custody he was beaten by the police and threatened with death. Police officers also insulted his wife and his daughter.

On an unspecified date the applicant, his wife and his daughter filed a criminal complaint against the police officers who were on duty in the police station at the relevant time.

On 2 April 2003 the Izmir public prosecutor filed a bill of indictment with the Izmir Criminal Court and accused a number of police officers of ill-treating the applicant, insulting the applicant’s wife and daughter and abuse of official duties.

On 10 October 2007 the Izmir Criminal Court convicted six police officers of ill-treating the applicant and two officers of insulting the applicant’s relatives. Two officers were sentenced to nine months’ imprisonment and the remaining four officers were sentenced to three months’ imprisonment. Taking into account the fact that the officers did not have any previous criminal record and that they were state officials, the court decided to suspend the execution of the sentences.

On 21 October 2008 the Court of Cassation quashed the judgment of the first-instance court holding that the latter should have examined the question as to whether the pronouncement of the judgment could be suspended, pursuant to Article 231 of the Code of Criminal Procedure (Law no.

5271).

On 3 February 2010 the Izmir Criminal Court abided by the decision of the Court of Cassation and examined the applicability of the suspension of the pronouncement of the judgment. It however found it inapplicable and rendered the same judgment.

On 8 April 2011 the Court of Cassation held that the case should be discontinued on the ground that the prosecution was time-barred.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 3 of the Convention that he had been ill-treated during his detention in police custody. He further maintained that the national authorities had failed to conduct an effective investigation into his allegations of ill-treatment.

The applicant further alleged under Articles 6 § 1 and 13 that the length of the criminal proceedings brought against the police officers had exceeded the “reasonable time” requirement.

THE LAW

On 24 January 2013 the Court received the following declaration from the Government:

“I declare that the Government of Turkey offer to pay

ex gratia

to Mr Mehmet Serin with a view to securing a friendly settlement of the above mentioned case pending before the European Court of Human Rights, 19,500 (nineteen thousand five hundred) euros to cover any and all non-pecuniary damage and 1,500 (one thousand five hundred) euros to cover any and all costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant.

These sums will be converted into Turkish Liras at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court to strike the case out of its list of cases.

In the event of failure to pay the sums within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on them, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.

In line with the Court’s established case-law, the Government acknowledge that in the present case, the applicant’s being subjected to ill-treatment and failure to conduct an effective investigation against those responsible was incompatible with the requirements of Article 3 of the Convention

(see, Salman v. Turkey

[GC], no.

21986/93, § 100, ECHR 2000

‑

VII;

Batı and Others v. Turkey

, nos. 33097/96 and 57834/00, § 136, ECHR 2004,

Taylan v. Turkey

, no. 32051/09, § 44, 3 July 2012,

Eski v. Turkey

, no. 8354/04, § 34, 5 June 2012). In this scope, the Government commit to take measures on preventing the ill-treatment in custody and if any, conducting effective investigation against the persons responsible in accordance with the principles set out by the Convention.

In the light of the above-mentioned, the Government respectfully invite the Court to declare that it is not justified anymore to continue the examination of the application and to strike the case out of its list in accordance with Article 37 of the Convention (

see, Cesnieks v. Latvia (dec.), no. 9278/06, §§ 35-38, 6 March 2012; Pekalin and Dudenko v.

Russia (dec.), no.56167/08 and 58846/09, 16 October 2012).

”

On 25 March 2013 the Court received the following declaration signed by the applicant:

“I, Suat Çetinkaya, note that the Government of Turkey are prepared to pay

ex gratia

Mr Mehmet Serin with a view to securing a friendly settlement of the above

‑

mentioned case pending before the European Court of Human Rights, 19,500 (nineteen thousand five hundred) euros to cover any and all non-pecuniary damage and 1,500 (one thousand five hundred) euros to cover any and all costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant.

These sums will be converted into Turkish Liras at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court to strike the case out of its list of cases. In the event of failure to pay the sums within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on them, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the cases.

Having consulted my client I would inform you that he accepts the proposal and waives any further claims against Turkey in respect of the facts giving rise to this application. He declares that this constitutes a final resolution of the case.”

The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no reasons to justify a continued examination of the application.

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article

39 of the Convention.

Seçkin Erel

Dragoljub Popović

Acting Deputy Registrar

President