SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 12464/11 mailfan BAȘAK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 1 octombrie 2013 într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și Seçkin Erel, grefier adjunct al secțiunii f.f., având în vedere cererea formulată anterior la 23 decembrie 2010, Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 16 iulie 2012 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA Reclamantul, domnul A fost reprezentat de agentul său. Reclamantul s-a plâns de durata detenției provizorii suferite de el, precum și de durata și durata procedurilor penale intentate împotriva sa. El nu a solicitat nici un articol din Convenție. În urma hotărârii de condamnare a instanței judecătorești dassis da'Adana din 23 noiembrie 2010, reclamantul este în prezent deținut în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (a) din convenție. La 28 martie 2012, cererea a fost comunicată guvernului în mod legal cu privire la durata detenției provizorii și a procedurii penale Reclamantul se plângea de durata detenției provizorii suferite de acesta și de durata procedurilor penale diligente împotriva sa. El nu a invocat nici un articol din Convenție. După eșecul încercărilor de soluționare amiabilă, printr-o scrisoare din 16 În iulie 2012, guvernul a informat Curtea că are în vedere formularea unei declarații unilaterale pentru soluționarea problemei ridicate de cerere. În plus, el a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din convenție. Astfel, declarația a fost formulată, declar că guvernul Republicii Turcia oferă reclamantului [...] suma de 4 400 (patru mii patru cenți) EUR, care acoperă orice prejudiciu material și moral, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant. Această sumă va fi convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data plății și fără orice taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. Guvernul consideră că procedura penală inițiată împotriva reclamantului a avut o durată excesivă în sensul jurisprudenței bine stabilite a Curții (Daneshpayeh c. Turcia, 21086/04, 16 iulie 2009). Guvernul recunoaște, de asemenea, că, în speță, durata globală a detenției provizorii a reclamantului a adus atingere dreptului său garantat prin art. 5 alineatul (3) din convenție (Demirel c. Turcia, nr 18623/03 și Kürüm c. Turcia, nr 56493/07). Cu respect, solicită Curții să spună că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să o elimine din rol în conformitate cu art. 37 din Convenție. Prin scrisoarea din 10 septembrie 2012, reclamantul a fost invitat să-și prezinte comentariile cu privire la declarația unilaterală trimisă de guvern. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa (în special, Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], nr 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003 VI, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia, (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia, (dec.) n 28953/03). Curtea a stabilit într-o serie de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Turciei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe durata detenției provizorii și cea a procedurii (a se vedea, de exemplu, Cahit Demirel c. Turcia, nr 18623/03, 7 iulie 2009 și Daneshpayeh c. Turcia, nr 21086/04, 16 iulie 2009). Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul taxei propuse, care este în conformitate cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1)). c)). În această privință, trebuie subliniat faptul că Curtea acordă o importanță deosebită faptului că reținerea provizorie a reclamantului în sensul articolului 5 alineatul (3) din convenție s-a încheiat la 23 noiembrie 2010, cu condamnarea în primă instanță (Zdziarski c. Polonia, 14239/09, §§ 22-24, 25 ianuarie 2011 și Beniak c. Polonia, n 46117/07, § 22, 1 iunie 2010). În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și având în vedere în special jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [art. 37 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). În aceste circumstanțe, cererea de rol trebuie eliminată, cu condiția ca aceasta să se refere la obiecțiile care decurg din durata procedurii și din detenția provizorie. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care era competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor garantate de Convenție sau a protocoalelor sale. În consecință, acest aspect trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la articolele 5 și 6 din Convenție și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel luate decise să șteargă cererea privind rolul în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție, cu condiția ca aceasta să se refere la obiecțiile care decurg din durata procedurii și a detenției provizorii, obiecții vizate de declarația menționată Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Seçkin Erel Dragoljub Popović Modululer adjunct f.f. președinte
Requête n
o
12464/11
İrfan BAȘAK
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 1
er
octobre 2013 en un comité composé de
:
Dragoljub Popović,
président,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
juges,
et de Seçkin Erel,
greffier adjoint
de section f.f.,
Vu la requête susmentionnée introduite le 23 décembre 2010,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 16
juillet 2012 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante
à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. İrfan Bașak, est un ressortissant turc né en 1977 et résidant à Adana.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
Le requérant se plaignait de la durée de la détention provisoire subie par lui ainsi que de la durée et de l’iniquité de la procédure pénale diligentée contre lui. Il n’indiquait aucun article de la Convention.
Suite à l’arrêt de condamnation de la cour d’assises d’Adana du 23
novembre 2010, le requérant est actuellement détenu sur la base de l’article 5 § 1 a) de la Convention.
Le 28 mars 2012, la requête avait été communiquée au Gouvernement
.
A.
Sur la durée de la détention provisoire et de la procédure pénale
Le requérant se plaignait de la durée de la détention provisoire subie par lui ainsi que de la durée de la procédure pénale diligentée contre lui. Il n’indiquait aucun article de la Convention.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 16
juillet 2012, le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. En outre, il a invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
Je déclare que le Gouvernement de la République de Turquie offre de verser au requérant (...)
la somme de 4
400 (quatre mille quatre cents) euros, couvrant tout préjudice matériel et moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant.
Cette somme sera convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et exemptes de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. (...) Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le Gouvernement considère que la procédure pénale engagée à l’encontre du requérant a connu une durée excessive au sens de la jurisprudence bien établie de la Cour (
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, 16 juillet 2009). Le Gouvernement reconnait également qu’en l’espèce, la durée globale de la détention provisoire du requérant a porté atteinte à son droit garanti par l’article 5 § 3 de la Convention (
Demirel c. Turquie
, n
o
18623/03 et
Kürüm c. Turquie
, n
o
56493/07).
Il invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention.
»
Par une lettre du 10 septembre 2012, le requérant a été invité à présenter ses commentaires sur la déclaration unilatérale envoyée par le Gouvernement. Il n’a pas répondu à cette lettre.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence (en particulier,
Tahsin Acar c.
Turquie
(question préliminaire) [GC], n
o
2003
‑
VI,
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
, (déc.) n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
, (déc.) n
o
28953/03).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Turquie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la durée de la détention provisoire ainsi que celle de la procédure (voir, par exemple,
Cahit Demirel c. Turquie
, n
o
18623/03, 7 juillet 2009, et
Daneshpayeh c.
Turquie
, n
o
21086/04, 16 juillet 2009).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37 §
1
c)). A cet égard, il convient de souligner que la Cour attache une importance particulière au fait que la détention provisoire du requérant au sens de l’article 5 § 3 de la Convention a pris fin le 23 novembre 2010 avec sa condamnation en première instance (
Zdziarski c. Pologne,
n
o
14239/09, §§ 22-24, 25 janvier 2011, et
Bieniek c. Pologne
, n
o
46117/07, § 22, 1
er
juin 2010).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37 §
1
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
Dans ces circonstances, il y a lieu de rayer la requête du rôle, pour autant qu’elle concerne les griefs tirés de la durée de la procédure et de la détention provisoire.
B.
Sur le défaut d’équité de la procédure pénale
Le requérant se plaint également de l’iniquité de la procédure pénale diligentée à son encontre.
Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession et dans la mesure où elle était compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant les articles 5 et 6 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention pour autant qu’elle concerne les griefs tirés de la durée de la procédure et de la détention provisoire, griefs visés par ladite déclaration
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Seçkin Erel
Dragoljub Popović
Greffier adjoint f.f.
Président