A DOUA SECȚIUNE CAUZA ȘÜKRAN BOZ c. TURCIA (solicitarea nr. 7906/05) HOTĂRÂREA STRASBURG octombrie 2013 DEFINITIVF 01/01/2014 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Șukran Boz c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (adică secțiune), care se află într-o cameră compusă din Guido Raimondi, președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Iș 7906/05) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, M Șükran Boz ( La 9 decembrie 2008, cererea a fost declarată parțial inadmisibilă, iar lipsa de comunicare a concluziilor procurorului general în apropierea Consiliului de Stat a fost comunicată guvernului.
După cum permite art. 29 alin. (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. CIRCONSTANȚE DE LA luat în considerare faptul că reclamanta s-a născut în 1969 și este rezidentă în Osmaniye. După ce a reușit un concurs general al funcției publice, reclamanta a fost numită în cadrul Direcției departamentului pentru afaceri sociale din Osmaniye la 30 iunie 1997. La 8 octombrie 1997, actul de numire a fost retras de către administrație ca urmare a descoperirii unei nereguli în componența comisiei de concurs. La 7 noiembrie 1997, reclamanta a introdus o acțiune în deplină instanță în fața instanței administrative din Adana ( La data de 9 decembrie 1997 la care reclamanta a răspuns prin duplica sa din 30 decembrie 1997. La 3 aprilie și 13 mai 1998, recurenta și-a prezentat observațiile suplimentare.
Tribunalul administrativ, considerând că un act administrativ favorabil înfășurat în vreun fel nu mai putea fi retras de către administrație după un termen de 60 de zile în cazul în care îi este imputabil, a încheiat la data de 21 mai 1998. 10. În urma acestei hotărâri, la 17 iulie 1998 reclamanta și-a reînceput funcțiile. 11. La data de 5 noiembrie 1998, Consiliul a pronunțat o hotărâre împotriva instanței administrative și a prezentat o cerere de suspendare a executării acesteia. 12. La data de 5 noiembrie 1998, Consiliul a emis o hotărâre în primă instanță. 13. La 2 decembrie 1998, recurenta și-a prezentat replicile la memoriul în recurs al administrației.
14. La 14 decembrie 1998, recurenta a fost obligată din nou să își părăsească postul în temeiul deciziei de suspendare din 5 noiembrie 1998. 15. Prin hotărârea din 17 februarie 2000, după ce a ascultat observațiile procurorului, Consiliul a infirmat hotărârea pronunțată și a trimis cauza în fața instanței administrative. În motivele hotărârii sale, Consiliul de Stat Indiqua că, dincolo de data în care a fost redactată comisia de concurs, a existat, de asemenea, o neregulă în copierea pronunțată de reclamantă și a considerat că o numire făcută ca urmare a unui concurs înfășurat în mod ilegal încălca principiul egalității de șanse și era de natură să aducă atingere încrederii pe care trebuie să o aducă în fața statului și a instituțiilor.
16. La 22 noiembrie 2000, instanța de trimitere a urmat soluția reținută de Consiliul de Stat și a demisionat reclamanta. 17. La 31 ianuarie 2001, recurenta a formulat un recurs în casație. La 30 mai 2001, administrația și-a prezentat replica. La o dată nespecificată, reclamanta a depus în scris observațiile suplimentare. 18. Consiliul a confirmat această hotărâre printr-o hotărâre din 19 februarie 2003 de respingere a recursului recurentei. 19. La 3 iulie 2003, recurenta a solicitat o hotărâre pronunțată. Aceasta a susținut din nou în memoriul său că administrația nu putea retrage un act administrativ favorabil înfășurat în ceva în cazul în care această ilegalitate era imputată administrației.
20. Ambele cereri au fost respinse printr-o hotărâre pronunțată la 15 iunie 2004 și notificată recurentei la 9 august 2004. Recurenta susține că nu a beneficiat de principiul contradictoriei și al egalității de arme din cauza lipsei comunicării concluziilor procurorului în cadrul Consiliului de Stat. Aceasta se referă la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat în partea sa relevantă: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 22. Curtea constată că Tribunalul nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție.
Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 24. Curtea amintește că a examinat un litigiu similar celui prezentat de recurent și că a concluzionat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție ca urmare a necomunicarii avizului procurorului general (a se vedea Meral c. Turcia, n 3346/02, §§ 27-39, 27 noiembrie 2007). Curtea nu vede niciun motiv în speță de a se abate de la această jurisprudență. 25. Prin urmare, a existat în speță o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II.
PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 26. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 2000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 28. Guvernul consideră că aceste pretenții sunt exagerate. 29. Curtea nu vede nicio legătură de cauzalitate între prejudiciul material invocat de reclamant și la adresa dreptului său la un proces echitabil.
În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea apreciază că constatarea încălcării oferă o satisfacție echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral suferit de reclamantă în speță (a se vedea, printre multe altele, Akyaz 43452/02, § 30, 15 decembrie 2009). Cheltuieli și cheltuieli de judecată 30. Recurenta solicită, de asemenea, 2 459 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și 7 674 EUR pentru cele angajate în fața Curții. În sprijinul cererii sale, aceasta furnizează tariful orar al avocaților stabilit de baroul da jurisdicțiar și o factură de cheltuieli de traducere de o valoare de 1 În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei acestora și constată că recurenta nu furnizează documente justificative privind onorariile avocatului său.
În plus, Comisia observă că reclamanta nu prezintă niciun document privind cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și, prin urmare, respinge această cerere. În schimb, consideră rezonabil să aloce suma de 450 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 33. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție ca urmare a necomunicarii reclamantului cu privire la avizul procurorului general în apropierea Consiliului de Stat A declarat că constatarea unei încălcări reprezintă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral care ar fi putut fi suferit de reclamanta menționată în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 450 EUR (patru sute cincizeci de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie convertită în moneda statului pârât, la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data restanței, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinsă, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
octombrie 2013, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Guido Raimondi Modululer Președinte
AFFAIRE ȘÜKRAN BOZ c. TURQUIE (Requête n o 7906/05) ARRÊT STRASBOURG 1 er octobre 2013 DÉFINITIF 01/01/2014 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Șükran Boz c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Guido Raimondi, président, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, juges, et de Stanley Naismith, greffier de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 10 septembre 2013, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 7906/05) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet Etat, M me Șükran Boz (« la requérante »), a saisi la Cour le 28 janvier 2005 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.La requérante a été représentée par M e F. Benli, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent.
3.Le 9 décembre 2008, la requête a été déclarée partiellement irrecevable et le grief tiré de l’absence de communication des conclusions du procureur près le Conseil d’Etat a été communiqué au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT
4. La requérante est née en 1969 et réside à Osmaniye.
5.Après avoir réussi un concours général de la fonction publique, la requérante fut nommée au sein de la direction départementale des affaires sociales d’Osmaniye le 30 juin 1997.
6.Le 8 octobre 1997, l’acte de nomination fut retiré par l’administration suite à la découverte d’une irrégularité dans la composition de la commission des concours.
7.Le 7 novembre 1997, la requérante introduisit un recours de plein contentieux devant le tribunal administratif d’Adana (« le tribunal administratif »).
8.L’administration présenta sa réplique le 9 décembre 1997 à laquelle la requérante a répondu par sa duplique du 30 décembre 1997. Les 3 avril et 13 mai 1998, la requérante présenta ses observations complémentaires.
9.Le tribunal administratif, considérant qu’un acte administratif favorable entaché d’illégalité ne pouvait plus être retiré par l’administration après un délai de soixante jours lorsque l’illégalité lui est imputable, annula l’acte déféré par un jugement du 21 mai 1998.
10.A la suite de ce jugement, le 17 juillet 1998 la requérante reprit ses fonctions.
11.L’administration forma un pourvoi en cassation contre le jugement du tribunal administratif et présenta une demande de sursis à l’exécution de celui-ci.
12.Le 5 novembre 1998, le Conseil d’Etat ordonna le sursis à l’exécution du jugement de première instance.
13.Le 2 décembre 1998, la requérante présenta sa réplique au mémoire en pourvoi de l’administration.
14.Le 14 décembre 1998, la requérante fut à nouveau contrainte de quitter son poste en application de la décision de sursis du 5 novembre 1998.
15.Par un arrêt du 17 février 2000, après avoir entendu les observations du procureur, le Conseil d’Etat infirma le jugement déféré et renvoya l’affaire devant le tribunal administratif. Dans les motifs de son arrêt, le Conseil d’Etat indiqua qu’outre l’irrégularité dans la composition de la commission des concours, une irrégularité avait également été relevée dans la copie rendue par la requérante, et considéra qu’une nomination faite à la suite d’un concours entaché d’irrégularité violait le principe de l’égalité des chances et était de nature à porter atteinte à la confiance que se doivent d’inspirer l’Etat et les institutions.
16.Le 22 novembre 2000, la juridiction de renvoi suivit la solution retenue par le Conseil d’Etat et débouta la requérante.
17.Le 31 janvier 2001, la requérante forma un pourvoi en cassation. Le 30 mai 2001, l’administration présenta sa réplique. A une date non précisée, la requérante soumit, par écrit, ses observations complémentaires.
18.Le Conseil d’Etat confirma ce jugement par un arrêt du 19 février 2003 rejetant le pourvoi de la requérante.
19.Le 3 juillet 2003, la requérante demanda une rectification d’arrêt. Elle soutint à nouveau dans son mémoire que l’administration ne pouvait retirer un acte administratif favorable entaché d’illégalité lorsque que cette illégalité était imputable à l’administration.
20.Ces deux demandes furent rejetées par un arrêt rendu le 15 juin 2004 et notifié à la requérante le 9 août 2004. EN DROIT I.
21. La requérante soutient ne pas avoir bénéficié du principe du contradictoire et de l’égalité des armes du fait de l’absence de communication des conclusions du procureur auprès du Conseil d’État. Elle invoque l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé en sa partie pertinente : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
22.Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. A. Sur la recevabilité
23.La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable. B. Sur le fond
24.La Cour rappelle avoir examiné un grief similaire à celui présenté par la requérante et avoir conclu à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention du fait de la non-communication de l’avis du procureur général (voir Meral c. Turquie , n o 33446/02, §§ 27-39, 27 novembre 2007). Elle ne voit aucune raison en l’espèce de s’écarter de cette jurisprudence.
25.Par conséquent, il y a eu en l’espèce violation de l’article 6 § 1 de la Convention. II.
26. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
27.La requérante réclame 69 252 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et 3 000 EUR au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi.
28.Le Gouvernement estime que ces prétentions sont exagérées.
29.La Cour ne voit aucun lien de causalité entre le préjudice matériel invoqué par la requérante et l’atteinte à son droit à un procès équitable. Quant au dommage moral, la Cour juge que le constat de violation fournit une satisfaction équitable suffisante pour tout préjudice moral subi par la requérante en l’espèce (voir, parmi beaucoup d’autres, Akyazıcı c. Turquie , n o 43452/02, § 30, 15 décembre 2009). B. Frais et dépens
30.La requérante demande également 2 459 EUR pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et 7 674 EUR pour ceux engagés devant la Cour. A l’appui de sa demande, elle fournit le tarif horaire des avocats établi par le barreau d’Istanbul et une facture de frais de traduction d’un montant de 1 000 livres turques (soit environ 450 EUR).
31.Le Gouvernement conteste ces montants.
32.Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. Elle relève que la requérante ne fournit pas de justificatifs des honoraires de son avocat. Elle observe de surcroît que la requérante ne soumet aucun document concernant les frais encourus devant les juridictions internes. Par conséquent, elle rejette cette demande. En revanche, elle estime raisonnable d’allouer la somme de 450 EUR au titre de frais et dépens. C. Intérêts moratoires
33.La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention du fait de la non-communication au requérant de l’avis du procureur près le Conseil d’État ; 3. Dit que le constat d’une violation représente en soi une satisfaction équitable suffisante pour tout préjudice moral pouvant avoir été subi par la requérante ; 4. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 450 EUR (quatre cent cinquante euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur, au taux applicable à la date du règlement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette , la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 1 er octobre 2013, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Stanley Naismith Guido Raimondi Greffier Président