PELTEREAU-VILLENEUVE c. SUISSE

Secțiunea a doua Cerere nr. 60101/09 Benoit PELTREAU-VILLENEUVE împotriva Elveției introdusă la 22 octombrie 2009 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Benoit Pelteau-Villeneuve, este un cetățean elvețian născut în 1958 și rezident în Juvigny-En-Perthois. Este reprezentat în fața Curții de către dl Th Barth, avocat la Geneva. Faptele celor două cauze, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Prin Ordonanța din 25 septembrie 2008, procurorul general al cantonului de Geneva a clasat procedura deschisă împotriva reclamantului, preotul arhipret al Diocesei de Lausanne, Geneva și Fribourg, în special pentru constrângere sexuală, viol și acte de ordine sexuală comise asupra unei persoane incapabile de discernământ și rezistență. El a considerat că cel puțin acesta din urmă a comis acte de agresiune asupra a două persoane, dar că, faptele din 1991 și 1992, acțiunea penală era prevăzută. În motivarea ordonanței de clasificare, procurorul general a analizat toate condițiile în care a fost comisă încălcarea, concluzionând că această infracțiune a fost efectuată în cazurile de speță, dar că nu putea legitima o procedură penală ținând cont de prescrierea acțiunii penale. Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se considere că [reclamantul] a comis cel puțin asupra persoanelor de la [victima nr.1] și [victima nr. 2] acte de abuz al suferinței (...). În consecință, există în mod clar o legătură de subordonare și de dependență, de care [reclamantul] a profitat în mod nerușinat pentru a comite actele descrise de victime. Acțiunea penală (...) nu va putea fi efectuată din cauza prescripției, chiar dacă faptele duc la constatarea faptului că o infracțiune a fost comisă asupra victimelor. Recurentul a recurs la Camera de Acuzare Genevoise, concluzionând la pronunțarea unui refuz de judecată, subsidiar la trimiterea cauzei la Procurorul General pentru a rezindica o nouă decizie de clasificare care se limitează la a constata că faptele denunțate erau prescrise. Prin ordonanta din 5 noiembrie 2008, Camera de Acuzare a declarat recursul inadmisibil. Pe scurt, aceasta a considerat ca, neinculpatul nu avea dreptul de a solicita un non-judiciar și că aceasta nu avea în plus competența de a da procurorului general instrucțiuni cu privire la redactarea și la motivarea unui ordin de clasificare. Recurentul a formulat o acțiune în materie penală în cadrul Tribunalului Federal și a ajuns la concluzia că anularea ordonanței atacate ca atare refuză să dea curs concluziei sale de a pronunța o nouă decizie de clasificare. Prin Hotărârea 6B_1000/2008 din 19 martie 2009, Tribunalul Federal a respins acțiunea și a pus cheltuielile judiciare în sarcina reclamantului. Curtea Supremă concluzionează că nu este, în orice caz, arbitrar decăzută o acțiune care tinde pur și simplu să obțină o motivație diferită față de decizia atacată, fără ca acest lucru să nu aducă o modificare a sistemului acesteia din urmă. În ceea ce privește încălcarea prezumției de nevinovăție a reclamantului, Tribunalul Federal a Procedura deschisă împotriva apelantului a fost clasată pe baza prescripției. Cu toate acestea, constatarea că aceasta din urmă a avut o existență suficientă pentru prevenirea comisiei de declarații care putea fi pedepsită, care ar fi trebuit căutată pentru a stabili care sunt infracțiunile, pentru a determina care erau pedepsele, durata acestora trebuind să fie cunoscută pentru a judeca intervenția prescripției. Ca atare, aceasta arată la rândul său că prevenirea abuzului de situație este suficientă, dar că o clasificare trebuia totuși pronunțată din motive de vechime, decizia atacată nu încalcă garanția invocată. Potrivit Curții Supreme, decizia atacată nu conținea nimic care să depășească ceea ce este necesar pentru a justifica motivul clasificării. Dreptul intern relevant În conformitate cu Codul de procedură penală de la Geneva din 29 septembrie 1977 (CPP/GE), care nu mai este în vigoare de la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală din Elveția la 1 ianuarie 2011, dar care se aplică în speță, dispoziția relevantă este art. 116 al. 1 CPP/GE, care permite procurorului general să clasifice cauza în cazul în care există un impediment în calea exercitării acțiunii publice, că faptele nu sunt reglementate de o infracțiune sau că circumstanțele nu justifică exercitarea acțiunii publice, clasificarea astfel pronunțată fiind sub rezerva unor fapte noi sau a unor circumstanțe noi. Clasificarea bazată pe această dispoziție are loc înainte de deschiderea unei inculpări penale, care aparține instanței judecătorești. El poate face obiectul unei recursuri la camera de judecată. În plus, art. 198 al. 2 CPP/GE precizează competențele camerei de acuzare atunci când aceaceasta este sesizată cu recurs împotriva unei ordonanțe de clasificare a procurorului general pronunțată după încheierea procedurii, fie cea care se pronunță, pe baza art. 198 al. 1 CPP/GE, la sfârșitul procedurii. În astfel de cazuri, camera de judecată poate returna procedura instanței de judecată, menține clasificarea sau dispune procurorului general să ia rechiziții motivate. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (2) din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea prezumției de nevinovăție. A fost respectată în speță prezumția de nevinovăție garantată prin art. 6 alineatul (2) din convenție, în special de către procurorul general al cantonului de la Geneva în Ordonanța din 25 septembrie 2008 și, ulterior, de către instanțele elvețiene?

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

60101/09

Benoit PELTEREAU-VILLENEUVE

contre la Suisse

introduite le 22 octobre 2009

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Benoit Peltereau-Villeneuve, est un ressortissant suisse né en 1958 et résidant à Juvigny-En-Perthois. Il est représenté devant la Cour par M

e

Th. Barth, avocat à Genève.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits des deux causes, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Par ordonnance du 25 septembre 2008, le procureur général du canton de Genève a classé la procédure ouverte contre le requérant, le curé archiprêtre du Diocèse de Lausanne, Genève et Fribourg, notamment pour contrainte sexuelle, viol et actes d’ordre sexuel commis sur une personne incapable de discernement et de résistance. Il a considéré que celui-ci avait à tout le moins commis, sur deux personnes, des actes d’abus de détresse, mais que, les faits remontant à 1991 et 1992, l’action pénale était prescrite. Dans la motivation de l’ordonnance de classement, le procureur général analysa toutes les conditions de l’infraction d’abus de détresse, conclut que cette infraction était réalisée dans les cas d’espèce mais qu’il ne pouvait légitimer une procédure pénale compte tenu de la prescription de l’action pénale

:

«

Au vu de ce qui précède, il doit être considéré comme établi que [le requérant] a commis à tout le moins sur les personnes de [victime no.1] et [victime no. 2] des actes d’abus de la détresse, (...).

»

«

Il en découle qu’il existait manifestement un lien de subordination et de dépendance, dont [le requérant] a profité de manière éhontée pour commettre les actes décrits par les victimes.

»

«

L’action pénale (...) ne pourra s’exercer en raison de la prescription même si les faits conduisent au constat qu’une infraction a bel et bien été commise sur les victimes.

»

Le requérant a recouru à la Chambre d’accusation genevoise, concluant au prononcé d’un non-lieu, subsidiairement au renvoi de la cause au Procureur général pour qu’il rédige une nouvelle décision de classement se limitant à constater que les faits dénoncés étaient prescrits.

Par ordonnance du 5 novembre 2008, la Chambre d’accusation a déclaré le recours irrecevable. En bref, elle a considéré que, n’ayant pas été inculpé, le recourant n’était pas habilité à requérir un non-lieu et qu’elle n’avait au surplus pas la compétence de donner au procureur général des instructions quant à la rédaction et à la motivation d’une ordonnance de classement.

Le requérant a formé un recours en matière pénale au Tribunal fédéral. Il conclut à l’annulation de l’ordonnance attaquée en tant qu’elle refuse de donner suite à sa conclusion tendant à la rédaction d’une nouvelle décision de classement.

Par arrêt 6B_1000/2008 du 19 mars 2009, le Tribunal fédéral rejeta le recours et mit les frais judiciaires à la charge du requérant. La cour suprême conclut qu’il n’est en tout cas pas arbitraire d’écarter un recours qui tend simplement à obtenir une motivation différente de la décision attaquée, sans que cela n’emporte de modification du dispositif de cette dernière. Quant à la violation de la présomption d’innocence alléguée par le requérant, le Tribunal fédéral observa

:

«

La procédure ouverte contre le recourant a été classée à raison de la prescription. Or, le constat de cette dernière impliquait l’existence d’une prévention suffisante de la commission d’actes punissables, dont il y avait lieu de rechercher de quelles infractions ils pouvaient être constitutifs, afin de déterminer quelles étaient les peines encourues, la durée de celles-ci devant être connue pour juger de l’intervention de la prescription. En tant qu’elle relève à son tour que la prévention d’abus de détresse est suffisante, mais qu’un classement devait néanmoins être prononcé en raison de leur ancienneté, la décision attaquée ne viole donc pas la garantie invoquée.

»

Selon la cour suprême, la décision attaquée ne contenait rien qui aille au-delà de ce qui est nécessaire pour justifier le motif du classement.

B.

Le droit interne pertinent

Selon le Code de procédure pénale de l’Etat de Genève du 29

septembre

1977 (CPP/GE), qui n’est plus en vigueur depuis l’entrée en force du Code de procédure pénale suisse le 1

er

janvier 2011, mais applicable en l’espèce, la disposition pertinente est l’article 116 al. 1 CPP/GE, qui permet au procureur général de classer l’affaire lorsqu’il existe un obstacle à l’exercice de l’action publique, que les faits ne sont pas constitutifs d’une infraction ou que les circonstances ne justifient pas l’exercice de l’action publique, le classement ainsi prononcé l’étant sous réserve de faits nouveaux ou de circonstances nouvelles. Le classement fondé sur cette disposition intervient avant l’ouverture d’une instruction pénale, laquelle ressortit au juge d’instruction. Il peut faire l’objet d’un recours à la chambre d’accusation.

En plus, l’art. 198 al. 2 CPP/GE précise les compétences de la chambre d’accusation lorsqu’elle est saisie d’un recours contre une ordonnance de classement du procureur général rendue une fois la procédure terminée, soit celle qui est rendue, sur la base de l’art. 198 al. 1 CPP/GE, au terme de l’instruction. En pareil cas, la chambre d’accusation peut renvoyer la procédure au juge d’instruction, maintenir le classement ou ordonner au procureur général de prendre des réquisitions motivées.

GRIEFS

Invoquant l’article 6 § 2 de la Convention, le requérant se plaint de la violation de la présomption d’innocence.

QUESTION AUX PARTIES

La présomption d’innocence garantie par l’article 6 § 2 de la Convention a-t-elle été respectée en l’espèce, notamment par le procureur général du canton de Genève dans son ordonnance du 25 septembre 2008 et, ensuite, par les tribunaux suisses ?