AFFAIRE HÜSEYİN KAPLAN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

01.10.2013

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Exception préliminaire rejetée (Article 35-1 - Epuisement des voies de recours internes);Exception préliminaire rejetée (Article 35-1 - Délai de six mois);Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété (article 1 al. 1 du Protocole n° 1 - Respect des biens);Satisfaction équitable réservée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE HÜSEYİN KAPLAN c. TURQUIE (CtEDO, 2013)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA HÜSEY președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișul Karakaș, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a intenționat în camera consiliului la 10 septembrie 2013, Rend la hotărârea pe care o avem aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o hotărâre (n 24508/09) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Hüseyin Kaplan ( A fost reprezentat de agentul său. La 31 august 2012, cererea a fost comunicată guvernului. După cum permite art. 29 alin. (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și asupra fondului cauzei. La 26 mai 1981, el a cumpărat o pajiște cu o suprafață de 2 990 m La 5 martie 1982, municipalitatea K Terenul reclamantului a câștigat statutul de teren de construcție pe o suprafață de 2 243 m 10. Municipalitatea a decis să dețină terenul reclamantului pentru a construi o instituție de învățământ tehnic și profesional. 11. Ea nu a expropriat reclamantul de proprietatea sa și nu a construit școala prevăzută. 12. La 26 februarie și 8 octombrie 2007, reclamantul a întrebat municipalitatea care era statutul terenului său în planul de urbanism în vigoare 13. Administrația a informat reclamantul că a existat o restricție de utilizare pentru terenul în cauză și că acesta a fost alocat în planul de urbanism la edificarea unei instituții de învățământ tehnic și profesional. Prin urmare, aceasta nu a fost posibilă pentru a obține un permis de construcție și nici pentru a efectua plantarea de arbori pe terenul său 14. La 15 ianuarie 2007, reclamantul a intentat, prin intermediul avocatului său, o acțiune în despăgubire împotriva Susținând că terenul în cauză fusese afectat în planul de urbanism pentru a construi o școală, și în lipsa exproprierii de către administrație, el se plângea că și-a pierdut uzul de proprietatea sa și susținea că dreptul său de proprietate era golit de substanța sa de 27 de ani. 16. El a adăugat că el nu putea folosi terenul pentru a planta copaci sau pentru a construi o clădire acolo. 17. Potrivit acestuia, această situație își întreținea complet dreptul de proprietate și avea consecințe dăunătoare, în special prin faptul că își reducea considerabil șansele de a-și vinde terenul. 18. Tribunalul a ordonat o expertiză. 19. La 5 iulie 2007, după ce a efectuat o vizită la fața locului, expertul și-a prezentat raportul. Prin hotărârea din 27 septembrie 2007, tribunalul l-a exonerat pe reclamant de cererea sa pe motiv că municipalitatea nu a efectuat un control asupra terenului în cauză și că nu a demonstrat prejudiciul material pretins. 21. Prin hotărârea din 17 martie 2008, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată în toate dispozițiile sale. Această decizie se citește după cum urmează în părțile sale relevante în speță. (...) Obiectul cererii este o cerere de despăgubire pentru expropriere de facto Având în vedere documentele și dovezile conținute în dosar, motivarea hotărârii atacate și, în special, faptul că administrația nu a ocupat terenul în cauză printr-o hotărâre judecătorească, hotărârea pronunțată de instanța de primă instanță este conformă cu normele procedurale și cu dispozițiile legale (...) 23. La 19 martie 2013, reclamantul și-a exprimat punctul de vedere cu privire la faptul că terenul în cauză a fost încă alocat pentru construirea unei instituții de învățământ tehnic și profesional. Potrivit articolului 10 din Legea nr. 3184, planurile de urbanism sunt adoptate pentru cinci ani. 26. În conformitate cu art. 6 din Legea din 11 iunie 2013, proprietarii de terenuri afectate de o restricție legală din cauza faptului că, în planul de afaceri, bunurile lor către un serviciu public pot intenta o acțiune în justiție în fața instanței administrative, după ce au sesizat în prealabil administrația în cauză. Dispozițiile acestui articol se aplică, de asemenea, litigiilor aflate în curs de desfășurare în fața instanțelor judecătorești și hotărârilor judecătorești care nu au devenit încă definitive. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIA 27. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul susține că exercitarea terenului său din 1982, fără nicio contraprestație, a limitat semnificativ utilizarea potențială a terenului respectiv și că aceasta și-a încălcat dreptul la respectarea proprietăților sale. Această dispoziție este formulată după cum urmează în părțile sale relevante în speță Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. (...) 28. Guvernul combate această teză. Despre admisibilitate 29. În acest sens, guvernul face referire la o decizie a Tribunalului privind conflictele din 2 iulie 2012 prin care se conferă competența în acest sens instanței administrative. În plus, menționând că data notificării deciziei interne definitive este 1 aprilie 2008, acesta reproșează reclamantului că nu și-a depus cererea în termen de șase luni de la data respectivă. 30. În ceea ce privește acțiunea în deplină instanță administrativă, Curtea consideră că reclamantul poate trece pentru că a epuizat căile de atac interne în măsura în care a sesizat instanțele judiciare cu o cerere în despăgubire pentru prejudiciul pe care îl presupune a fi suferit ca urmare a faptului că locul său de muncă la edificarea unei școli. În această privință, Curtea amintește că aceasta aplică regula epuizării căilor de atac interne, ținând seama în mod corespunzător de context și cu o anumită flexibilitate, fără formalism excesiv. Aceasta reafirmă că, atunci când a fost utilizată o cale de atac, utilizarea unei alte căi de atac care are practic același scop nu este impusă (Kozac 2334/03, § 39-43, CEDO 2009 și Idiab c. Belgia, n 29787/03 și 29880/03, § 84, CEDH 2008. În plus, Comisia observă că dispozițiile articolului 6 din Legea din 11 iunie 2013 (punctul 26 de mai sus) nu se aplică circumstanțelor cauzei, hotărârea Curții de Casație din 17 martie 2008 (punctul 22 de mai sus) fiind definitivă. 31. În ceea ce privește excepția întârzierii, Curtea amintește că art. 35 alineatul (1) din convenție nu poate fi sesizat decât după epuizarea căilor de atac interne și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. Comisia reamintește, de asemenea, că, atunci când presupusa încălcare constă într-o situație continuă, termenul de șase luni începe să curgă numai la data la care această situație continuă a luat sfârșit ( Marinakos c. Grecia (dec.), nr. 49282/99, 29 martie 2000 Malama c. Grecia, nr. 43622/98, 1 martie 2001 Paar c. Ungaria (dec.), nr. 40867/98, 20 septembrie 2001 Skowronski c. Polonia (dec.), 37909/97, 19 martie 2002 și Ülke c. Turcia (dec.), n 39437/98, 1 iunie 2004). Noțiunea de "situație continuă" se referă la o stare de lucruri care rezultă din acțiuni continue realizate de către statul membru sau în numele acestuia, al cărei solicitant este victimă. Atât timp cât o astfel de situație persistă, regula celor șase luni nu se aplică (Iordache c. România, n 6817/02, § 49 și 50, 14 octombrie 2008). În speță, Curtea constată că terenul reclamantului a rămas afectat în mod continuu de construirea unei școli în diferite planuri de urbanism adoptate o dată la cinci ani de către administrație, fără ca reclamantul să fi fost în niciun moment expropriat de proprietatea sa. În plus, dreptul intern nu a fost în măsură să remedieze incertitudinea legată de soarta terenului ui. Astfel, circumstanele incriminate de acesta din urmă nu pot fi reinute. 32. Având în vedere cele de mai sus, Curtea respinge excepiile preliminare ale guvernului. 33. Constatând, pe de altă parte, că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și că aceasta nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz, aceasta declară admisibilă. Pe fond 34. Reclamantul susține că situația denunțată a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. El a declarat că a suferit o interferență în exercitarea dreptului său de a-și respecta bunurile din 1982, dată la care administrația ar fi decis să își dea terenul unui serviciu public. Pe parcursul acestei perioade, terenul său de teren cu statut de teren de construcție în 1991 mai este afectat de o restricție de utilizare constând într-o interdicție de a construi sau planta copaci, până când administrația a fost, la o dată nedeterminată, expropriată de această situație de incertitudine. Reclamantul se plânge de această situație de incertitudine. El reproșează autorităților inerțiale și reproșează lipsa de despăgubiri pentru sacrificiul care i-a fost impus. El susține că el a pierdut astfel deplina acoperire a terenului și că situația în litigiu a eliminat, de asemenea, orice posibilitate concretă de a găsi un cumpărător și, prin urmare, de a vinde terenul. Având în vedere situația denunțată, consideră că a existat o încălcare disproporționată a dreptului său la respectarea proprietăților sale. 35. Guvernul se limitează la repetarea excepțiilor sale preliminare și nu se pronunță asupra fondului cauzei. 36. În opinia Curții, a existat o interferență în exercitarea de către reclamant a dreptului său la respectarea proprietăților sale. Întradevăr, Curtea constată că, din 1982, terenul reclamantului a fost alocat unui serviciu public și că registrul funciar a fost adnotat în consecință. Aceasta arată clar din elementele dosarului că terenul respectiv, care avea inițial statutul de pășune, a dobândit statutul de teren de construcție în 1991 (punctele 8 și 9 de mai sus) și că a fost afectat în planul de d aurbanism la edificarea unei instituții de învățământ tehnic și profesional. Or, au trecut mai mult de douăzeci de ani, iar administrația nici măcar nu a început construcția școlii sau exproprierea reclamantului de pe teritoriul său. Curtea consideră că situația descrisă a avut, fără îndoială, ca efect crearea unei restricții a disponibilității bunului în cauză. Cu toate acestea, să se stabilească dacă această interferență a încălcat sau nu dispozițiile articolului 1 din Protocolul nr. 37. Curtea remarcă faptul că nu a existat nicio privare formală de proprietate deoarece dreptul de proprietate al reclamantului a rămas intact din punct de vedere juridic. Cu toate acestea, aceasta amintește că, în lipsa unui transfer de proprietate, trebuie să privească dincolo de aparențe și să analizeze realitatea situației în litigiu (Sporrong și Lönnroth c. Suedia, 23 septembrie 1982, § 63, seria A n 52, și Van Droogenbroeck c. Belgia, 24 iunie 1982, § 38, seria A n; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Airey c. Irlanda, 9 octombrie 1979, § 25, seria A n 32). 38. În această privință, aceasta arată că efectele situației în litigiu denunțate de solicitant decurg toate din limitările aduse dreptului de proprietate și din consecințele acestora asupra valorii imobilității. Prin urmare, toate acestea rezultă din restricția exercitată asupra posibilității de a dispune de proprietatea sa. Cu toate acestea, Curtea constată că, deși a pierdut substanța sa, dreptul în cauză nu a dispărut. Efectele măsurilor în cauză nu sunt atât de mult încât să poată fi considerate privați de proprietate. Reclamantul nu și-a pierdut nici accesul la teren, nici stăpânirea acestuia și, în principiu, posibilitatea de a-și vinde proprietatea, deși devine mai dificil de realizat, a rămas în urmă. În aceste condiții, Curtea consideră că a doua teză din primul paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție nu se aplică în speță (scordino c. Italia, n 36815/85, § 71, 15 iulie 2004); și Matos e Silva, Lda., și altele c. Portugalia , 16 septembrie 1996, § 85, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1996 IV. 39. În schimb, Comisia consideră că situația denunțată de solicitant intră sub incidența primei teze a articolului 1 din Protocolul nr 1 (Sporrong și Lönnroth, citată anterior, § 65 Erkner și Hofauer c. Austria, 23 aprilie 1987, § 74, seria A n 117 Pesti c. Austria , 23 aprilie 1987, § 64, seria A n 117 Elia S.r.l. c. Italia, n 37710/97, § 57, CEDH 2001-IX Spordino, citată anterior, § 73 Köktepe c. Turcia, n 35785/03, § 85, 22 iulie 2008 Hakan Arnac. Turcia, n 13331/07, § 37, 11 ianuarie 2011 și Ziya Cacevik c. Turcia, n 19145/08, § 36, 21 iunie 2011). 40. Prin urmare, Curtea trebuie să verifice dacă a fost menținut un echilibru corect între cerințele de interes general ale comunității și imperativele de protecție a drepturilor fundamentale ale reclamantului (Sporrong și Lönnroth, citată anterior, § 69, și Phocas c. Franța, 23 aprilie 1996, § 53, Rec., 1996 II). 41. Comisia constată că terenul n a fost mai liber de orice constrângere de la atribuirea sa, în 1982, unui serviciu public. Ea remarcă, de asemenea, că, odată cu dezvoltarea urbană și-a pierdut caracterul său inițial de pajiște și că a dobândit calitatea de teren de construcție în 1991 (punctele 8 și 9 de mai sus). 42. Or, acest teren, destinat exproprierii, a fost supus unei interdicții de a construi în temeiul unui plan de urbanism laic, care a fost destinat edificării unei școli. Această interdicție a fost menținută în mod continuu (punctul 24 de mai sus). 43. Curtea amintește că, într-un domeniu atât de complex și de dificil precum amenajarea teritoriului, statele contractante aveau o marjă largă de apreciere pentru a-și desfășura politica urbanistică (Sporrong și Lönnroth) , citată anterior, punctul 69. În circumstanțele cauzei, Comisia consideră că ingerința în exercitarea de către solicitant a dreptului său la respectarea bunurilor sale a îndeplinit cerințele de interes general. Cu toate acestea, aceasta nu poate renunța la exercitarea puterii sale de control. 44. Comisia observă că, pe parcursul întregii perioade în cauză, reclamantul a rămas într-o stare de incertitudine completă cu privire la soarta proprietății sale. La data de 20 martie 2013, nu a fost încă expropriat de proprietatea sa. 45. Curtea consideră că această stare de lucruri a împiedicat exercitarea deplină a dreptului de proprietate al reclamantului, care nu poate nici să construiască pe un teren cu statut de teren zidibil sau chiar să planteze copaci. În plus, această situație a avut efecte dăunătoare în acest sens, printre altele, a slăbit considerabil șansele de a vinde terenul său. 46. În cele din urmă, Curtea constată că reclamantul nu și-a văzut pierderea compensată de nicio compensație. 47. În lumina acestor considerații, Curtea consideră că reclamantul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să conducă între, pe de o parte, cerințele de interes general și, pe de altă parte, protecția dreptului la respectarea bunurilor sale (Hakan Ar , citată anterior, § Ziya quevik , citată anterior, § 47 Sporrong și Lönnroth , citată anterior, § 73 și 74 Erkner și Hofauer , citată anterior, § 78 și 79 Elia , citată anterior, § 83 Rossitto c. Italia, 7977/03, § 45, 26 mai 2009 Skibińscy c. Polonia , n 52589/99, § 98, 14 noiembrie 2006 Skrzzyński c. Polonia , n 386722/02, § 92, 6 septembrie 2007 Rosiński c. Polonia , n 17373/02, § 89, 17 iulie 2007 Buczkiewicz c. Polonia , 10446/03, § 77, 26 februarie 2008 și Pietrzak c. Polonia, n 38185/02, § 115, 8 ianuarie 2008). 48. Prin urmare, Curtea concluzionează că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. II. PRIVIND PUNEREA ÎN APLICARE A ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 49. Reclamantul solicită 120 000 EUR (EUR) pentru daune materiale; de asemenea, solicită ca această sumă să fie însoțită de dobânzi restante; acesta prezintă declarația sa privind impozitul pe profit din 2013, în care a indicat ca valoare actuală a terenului său 193 807,50 de lire turcești (aproximativ 77 435 EUR). În ceea ce privește prejudiciul moral, solicită 20 000 EUR. Reclamantul solicită, de asemenea, 5 000 EUR pentru onorariile reprezentantului său și 2 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. 50. Guvernul invită Curtea să respingă pretențiile reclamantului, pe care le consideră excesive și neîntemeiate. 51. În circumstanțele din speță, Curtea consideră că problema aplicării articolului 41 nu se află în stare de fapt, astfel încât aceasta ar trebui să fie rezervată luându-se în considerare posibilitatea de a se ajunge la un acord între statul pârât și reclamant. PE CES că problema aplicării articolului 41 din convenție nu se află în stare; prin urmare, rezerva invită guvernul și reclamantul să îi adreseze în scris, în termen de șase luni de la data notificării prezentei hotărâri, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge rezervă procedura ulterioară și deleagă președintelui camerei sarcina de a o stabili, dacă este necesar. Făcută în limba franceză și apoi comunicată în scris la octombrie 2013, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Guido Raimondi Președinte