- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 7 octombrie 2013
- Stat pârât
- ROU
Serce împotriva României
Traducere în română Auto
Cererea nr. 35049/08 Ali SERCE împotriva României depusă la 15 iulie 2008 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Ali Serce, este un național turc, care s-a născut în 1966 și este în prezent reținut în închisoarea Giurgiu. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Soția lui locuiește în Turcia împreună cu copiii lor. La 28 iunie 2005, reclamantul a fost condamnat de Curtea Județeanului București la 18 ani de închisoare pentru crimă agravată. Timpul petrecut de către reclamant la detenție în închisoare începând cu 3 februarie 2004 a fost dedus din sentința finală. Curtea județului București a decis, de asemenea, expulziarea reclamantului în Turcia la sfârșitul termenului său de închisoare.
La 28 martie 2007, Curtea județului Ankara a recunoscut în mod oficial hotărârea instanței române și a hotărât că restul condamnării reclamantului ar trebui executat în Turcia. Condițiile de detenție a reclamantului Pentru o perioadă de timp neespecificată la începutul condamnării, reclamantul a fost reținut în închisoarea Rahova. La 20 martie 2008, reclamantul a fost văzut de un medic la spitalul penitenciar Colibași și a fost diagnosticat cu diabet zaharat nou descoperit, polineuropatie diabetică foarte sensibilă, dislipidemia, tracheo-bronchită și tulburări de somn. Pentru diabetul său, el a fost recomandat tratament de medicamente, o dieta specială cu cinci mase pe zi, precum și verificări periodice de zahăr în sânge și o nouă evaluare medic în trei luni.
În scrisorile sale adresate Curții reclamantul se plânge în mod constant că condițiile de detenție sunt inumane și nu sunt potrivite pentru starea de sănătate. El afirmă că calitatea alimentelor este foarte săracă, că el primește rar carne și că el nu primește mase adaptate diabetului sau tratamentului, așa cum prescrie medicul. El se plânge de asemenea că nu poate dormi noaptea și că sunt bug-uri în pat. Reclamantul susține că, deoarece el nu vorbește sau nu înțelege românul, el nu este inclus în niciun program educațional și nu este permis să efectueze nici un lucru, astfel încât să nu fie în măsură să integreze, să fie re-educat sau să obțină orice deducere a timpului din sentința sa de închisoare.
Solicitațiile reclamantului de transfer în Turcia 10. Pe parcursul executării condamnării sale, reclamantul a încercat să își transfere închisoarea în Turcia pentru a fi mai aproape de familie. Potrivit lui, familia lui locuiește într-un sat turc în condiții umile și nu au mijloace de călătorie în România. 11. Dinaintea instanțelor competente din România, reclamantul a susținut că un astfel de transfer ar fi în conformitate cu convenția semnată între România și Turcia și i-ar permite să-și vadă copiii și să primească vizitele familiei sale care să-i furnizeze alimente și tratamente adecvate pentru diabetul său.
12. Într-o hotărâre din 4 aprilie 2008, Curtea de Apel a respins cererea de transfer a reclamantului, raționând că Turcia are dispoziții juridice mai severe privind eliberarea condițională care pot duce la eliberarea reclamantului într-o perioadă mai scurtă, neatingând astfel scopul punitiv și educațional al sentinței 13. La 15 decembrie 2011, Curtea de Apel a respins din nou o cerere similară depusă de reclamant. Curtea a susținut că, deși reclamantul suferă de diabet și dispozițiile relevante din legislația internă se referă la refuzul de transfer ca opțiune și nu ca obligație, acest refuz este necesar în circumstanțele cazului reclamantului. Legea internă relevantă 14. Convenția dintre România și Turcia privind transferul persoanelor condamnate a fost ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 99/1992.
Cele două state se angajează la transferul reciproc al persoanelor condamnate.
Legea prevede următoarele situații atunci când transferul poate fi refuzat: art. 6 „Transferirea persoanei condamnate este respinsă: dacă una dintre cele două state consideră că transferul poate încălca suveranitatea, securitatea, ordinea publică, principiile fundamentale ale statului de drept sau altor interese fundamentale; dacă autoritățile competente din statul de execuție au emis o hotărâre finală împotriva aceleiași persoane condamnate, pentru aceleași acte; c) dacă hotărârea împotriva persoanei condamnate nu poate fi executată în statul de execuție datorită rețetei sau a oricărei alte cauze care, în conformitate cu legislația statului respectiv, împiedică executarea condamnării; d) dacă condamnarea a fost eliberată pentru o infracțiune strict militară.” 15. Dispozițiile relevante din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală în vigoare în momentul respectiv sunt următoarele: art. 140 – Refuzul facultativ al transferului „Solicitarea de transfer al persoanei condamnate poate fi refuzată, în principal din următoarele motive: (...) c) există motive suficiente pentru a crede că, o dată transferată, persoana condamnată poate fi eliberată imediat sau pe termen prea scurt în comparație cu restul condamnării pentru a fi îndeplinite în conformitate cu legislația românească;
(...)” Legea internațională relevantă Standardul ONU Normele minime pentru tratarea prizonierilor 16. Standardul normativ al ONU pentru tratarea prizonierilor 1955 prevede la art. 37: „Prisonerii sunt autorizați sub supravegherea necesară pentru a comunica cu familia lor și prietenii de reputație la intervale regulate, atât prin corespondență, cât și prin primirea vizitelor.” Documente Convenția Consiliului Europei privind transferul persoanelor condamnate 1983 17. Convenția privind transferul persoanelor condamnate, care este direct aplicabilă în România, prevede un mecanism oficial prin care deținuții pot fi transferați din România către alte state contractante.
18. Raportul explicativ la Convenția menționează la punctul 8 că scopul Convenției este: „să faciliteze transferul prizonierilor străini în țările lor de origine.” Punctul 9 din Raportul explicativ menționează: „În facilitarea transferului deținuților străini, convenția ia în considerare tendințele moderne ale criminalității și politicii penale. În Europa, mijloacele de transport și comunicare îmbunătățite au condus la o mai mare mobilitate a persoanelor și, în consecință, la o mai mare internaționalizare a criminalității. Întrucât politica penală a ajuns să pună mai mult accent pe reabilitarea socială a infractorilor, ar putea fi de o importanță primordială ca sancțiunile impuse infractorului să fie aplicate în țara sa de origine, mai degrabă decât în statul în care a fost comisă infracțiunile și judecata renduă.
Această politică este, de asemenea, înracinată în considerații umanitare: dificultățile în comunicare din cauza barierelor lingvistice, alienarea culturii și obiceiurilor locale, și absența contactelor cu rudele pot avea efecte negative asupra prizonierului străin.
Prin urmare, repatrierea persoanelor condamnate poate fi în interesul cel mai bun al prizonierilor, precum și al guvernelor în cauză.” 19. Preambul Convenției menționează, printre altele, că: „Considerând că o astfel de acțiune ar trebui să continue sfârșitul justiției și reabilitarea socială a persoanelor condamnate; Având în vedere faptul că aceste obiective impun ca străinii care sunt privați de libertate să își dea posibilitatea să își îndeplinească condamnările în societatea lor; și având în vedere că acest obiectiv poate fi cel mai bine realizat prin transferul lor în țările lor...” art. 2 din Convenție prevede: Părțile se angajează să se ofere reciproc cea mai largă măsură de cooperare în ceea ce privește transferul de persoane condamnate în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții.
(2) O persoană condamnată pe teritoriul unei părți poate fi transferată pe teritoriul unei alte părți, în conformitate cu dispozițiile prezentei Convenții, pentru a îndeplini condamnarea impusă. În acest scop, poate exprima interesul său față de statul condamnării sau statului administrator în cazul transferului în temeiul prezentei Convenții.” art. 3 stabilește diferite condiții care trebuie îndeplinite pentru transferul unei persoane. Precizează că o persoană condamnată poate fi transferată numai dacă este un cetățean al statului de primire. De asemenea, prevede că statul de condamnare și statul de primire trebuie să consimtă transferul.
În conformitate cu art. 4 orice persoană condamnată la care se poate aplica prezenta convenție este informată de statul de condamnare cu privire la substanța prezentei convenții și dacă persoana condamnată a exprimat interesul statului de condamnare în cazul transferului în temeiul prezentei convenții, statul respectiv informează astfel statul destinatar propus, cât mai curând posibil, după ce hotărârea devine finală. Regulile de închisoare europene 20. Regulile de închisoare europene (Rec (2006) 2) adoptate de Comitetul de Miniștri la 11 ianuarie 2006, menționează: „17.1 Prizonierii vor fi alocați, cât mai mult posibil, la închisoarea apropiată de casele sau locurile de reabilitare socială…
24.1 Prizonierii sunt autorizați să comunice cât mai des posibil prin scrisoare, telefon sau alte forme de comunicare cu familiile lor, alte persoane și reprezentanți ai organizațiilor exterioare și să primească vizite de la aceste persoane. 24.4 Dispozițiile de vizitare trebuie să permită deținuților să mențină și să dezvolte relațiile familiale cât mai normal posibil. 24.5 Autoritățile penitenciare ajută deținuții să mențină un contact adecvat cu lumea exterioară și să le ofere asistența socială adecvată pentru a face acest lucru.” Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și a Tratamentelor sau Păzirii Inumane și Degradante (CPT) 21. În 2ul raport general (CPT/Inf (92)3), CPT a declarat: „51.
De asemenea, este foarte important ca prizonierii să își mențină un contact rezonabil bun cu lumea exterioară. Mai presus de toate, un prizonier trebuie acordat mijloacele de a-și proteja relațiile cu familia și prietenii apropiati. Principiul de orientare ar trebui să fie promovarea contactului cu lumea exterioară; orice limitare a acestui contact ar trebui să se bazeze exclusiv pe preocupări de securitate a unei naturi apreciabile sau a unor considerații de resurse.” 22. CPT a subliniat semnificația specială a menținerii vizitelor familiale pentru prizonierii care sunt reținuți departe de familiile lor și a declarat: „CPT dorește să sublinieze în acest context necesitatea unei anumite flexibilități în ceea ce privește aplicarea normelor privind vizitele și contactele telefonice față de prizonierii a căror familii trăiesc departe (în acest context, efectuarea unor vizite periodice impracticabile).
De exemplu, aceste prizonieri ar putea fi autorizate să acumuleze timp de vizită și/sau să fie oferite posibilități îmbunătățite pentru contactele telefonice cu familiile lor… Desigur, CPT este de asemenea atent la problemele specifice care ar putea fi întâlnite de anumite categorii specifice de prizonieri, de exemplu: femei, tineri și străini.” Recomandarea Consiliului Europei (Rec (2003 23) a Comitetului de Miniștri către statele membre cu privire la gestionarea de către administrațiile de închisoare a condamnării pe viață și la alte prizonieri pe termen lung 23. Recomandarea Consiliului Europei privind gestionarea de către administrațiile de închisoare a condamnărilor pe viață și a altor deținuți pe termen lung afirmă la alineatul 22: „Ar trebui să se facă eforturi speciale pentru a preveni defalcarea legăturilor familiale.
În acest scop: deținuții ar trebui alocați, în cea mai mare măsură posibil, la închisoarele situate în apropiere de familiile lor sau rudele apropiate; scrisori, apeluri telefonice și vizite ar trebui să fie permise cu o frecvență maximă posibilă și cu confidențialitate. Dacă această dispoziție pune în pericol siguranța sau securitatea sau, dacă este justificată de evaluarea riscurilor, aceste contacte pot fi însoțite de măsuri de securitate rezonabile, cum ar fi monitorizarea corespondenței și a căutărilor înainte și după vizite.” COMPLAINTE 24. Reclamantul se plânge în substanță de condițiile inumane de detenție și lipsa de mase adecvate pentru starea medicală în închisoare. El susține, de asemenea, că, pentru că nu vorbește sau nu înțelege românul, nu este autorizat să participe la activități educaționale sau să lucreze.
25. De asemenea, reclamantul se plânge în substanță de încălcarea dreptului său la viața privată și de familie, deoarece nu poate menține legătura cu familia sa și cu patru copii din cauza refuzului autorităților române să permită transferul său să servească restul condamnării sale într-o închisoare turcă. El afirmă că familia lui este prea sărac pentru a călători în România și, de când încarcerarea sa în 2004 nu putea să vadă sau să vorbească cu copiii săi. Se plânge că suferința sa în acest sens este agravată de condițiile inumane de detenție pe care le îndura, de starea sa de sănătate și de izolare din cauza nevoia sa de a vorbi sau de a înțelege limba română. Reclamantul a fost supus unui tratament inuman sau degradant, în încălcarea articolului 3 din Convenție, din cauza condițiilor de detenție în închisoarea Rahova și Giurgiu?
Guvernul este invitat să prezinte informații cu privire la condițiile de detenție a reclamantului în închisoarea Rahova și Giurgiu, în special în ceea ce privește presupusa prezență de bug-uri în paturi, presupusa lipsă de alimente adecvate pentru diabetul reclamantului, precum și posibilitatea de a participa la activități educative și de a lucra pentru o persoană care nu vorbește limba română, cum ar fi reclamantul. Refuzul autorităților române să autorizeze transferul reclamantului în Turcia pentru a-și îndeplini condamnarea într-o închisoare turcă este o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 8 din Convenție? În special, refuzul este necesar în temeiul articolului 8 § 2? Guvernul este invitat în continuare să prezinte informații cu privire la cât de mult contact cu familia sa (a) este permis reclamantul; și (b) are în practică, prin intermediul vizitelor personale, a comunicării telefonice și a altor corespondențe?
THIRD SECTION
Application no. 35049/08 Ali SERCE against Romania lodged on 15 July 2008
STATEMENT OF FACTS
1. The applicant, Mr Ali Serce, is a Turkish national, who was born in 1966 and is currently detained in Giurgiu Prison. A. The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
The applicant is married and has four children. His wife resides in Turkey together with their children.
On 28 June 2005 the applicant was convicted by the Bucharest County Court to eighteen years imprisonment for aggravated murder. The time spent by the applicant on detention on remand starting on 3 February 2004 was deducted from the final sentence. The Bucharest County Court also decided the applicant’s expulsion to Turkey at the end of his prison term.
On 28 March 2007 the Ankara County Court formally acknowledged the judgment of the Romanian court and decided that the rest of the applicant’s sentence should be executed in Turkey. 1. The conditions of the applicant’s detention
For an unspecified period of time at the beginning of his prison sentence, the applicant was detained in Rahova Prison. Subsequently, he continued his term in Giurgiu Prison.
On 20 March 2008 the applicant was seen by a doctor at the Colibași Prison Hospital and was diagnosed with newly discovered diabetes, very sensitive diabetic polyneuropathy, dyslipidemia, tracheo-bronchitis and sleep disorder. For his diabetes he was recommended drug treatment, a special diet with five meals per day as well as periodical blood sugar checks and a new doctor evaluation in three months’ time.
In his letters to the Court the applicant constantly complains that the detention conditions are inhuman and they are not suitable for his health condition. He alleges that the quality of food is very poor, that he rarely receives meat and that he does not receive meals adapted to his diabetes or the treatment as prescribed by the doctor. He also complains that he cannot sleep at night and there are bugs in his bed.
The applicant submits that because he does not speak or understand Romanian he is not included in any educational program and is not allowed to perform any work, thus not being able to integrate, be re-educated or to obtain any deduction of time from his prison sentence. 2. The applicant’s requests for transfer to Turkey
During the execution of his sentence, the applicant has been trying to obtain his transfer to a prison in Turkey in order to be closer to his family. According to him, his family lives in a Turkish village in humble conditions and they do not have means to travel to Romania.
Before the competent Romanian courts the applicant claimed that such a transfer would be in accordance with the convention signed between Romania and Turkey and would allow him to see his children and to receive the visits of his family who would provide him with adequate food and treatment for his diabetes.
In a judgment of 4 April 2008 the Bucharest Court of Appeal rejected the applicant’s transfer request with the reasoning that Turkey has less severe legal provisions on conditional release which may lead to the applicant’s release in a shorter period of time, thus failing to attain the punitive and educational purpose of the sentence.
On 15 December 2011 the Bucharest Court of Appeal again rejected a similar request filed by the applicant. The Court held that although the applicant suffers from diabetes and the relevant domestic law provisions refer to the refusal of transfer as an option and not an obligation, such a refusal is necessary under the circumstances of the applicant’s case. B. Relevant domestic law
The Convention between Romania and Turkey concerning the transfer of convicted persons was ratified by the Romanian Parliament by Law no. 99/1992. The two states engage to the mutual transfer of convicted persons. The law provides for the following situations when the transfer can be refused: Article 6 “The transfer of the convicted person is rejected: a) if one of the two states considers that the transfer may breach its sovereignty, security, public order, fundamental principles of the rule of law or other fundamental interests; b) if the competent authorities from the execution state have issued a final judgment against the same convicted person, for the same acts; c) if the judgment against the convicted person cannot be enforced in the execution state due to prescription or any other cause which, according to the legislation of the said state, prevents the enforcement of the conviction; d) if the conviction was issued for a crime of strictly military nature.”
The relevant provisions from the Law no. 302/2004 on international judicial cooperation on criminal matters in force at the relevant time are as follows: Article 140 – Optional refusal of transfer “The request for the transfer of a convicted person may be refused, mainly, for the following reasons: (...) c) there are sufficient reasons to believe that, once transferred, the convicted person may be set free immediately or in a much too short term compared to the rest of the sentence to be served in accordance with the Romanian law; (...)” C. Relevant international law 1. The UN Standard Minimum Rules for the Treatment of Prisoners
The UN Standard Minimum Rules for the Treatment of Prisoners 1955 provide in Article 37: “Prisoners shall be allowed under necessary supervision to communicate with their family and reputable friends at regular intervals, both by correspondence and by receiving visits.” 2. Council of Europe documents a. The Council of Europe Convention on the Transfer of Sentenced Persons 1983
The Transfer of Sentenced Persons Convention, which is directly applicable in Romania, provides a formal mechanism by which prisoners can be transferred from Romania to other contracting States.
The Explanatory Report to the Convention states at paragraph 8 that the purpose of the Convention is: “to facilitate the transfer of foreign prisoners to their home countries.” Paragraph 9 of the Explanatory Report states: “In facilitating the transfer of foreign prisoners, the convention takes account of modern trends in crime and penal policy. In Europe, improved means of transport and communication have led to a greater mobility of persons and, in consequence, to increased internationalisation of crime. As penal policy has come to lay greater emphasis upon the social rehabilitation of offenders, it may be of paramount importance that the sanction imposed on the offender is enforced in his home country rather than in the State where the offence was committed and the judgment rendered. This policy is also rooted in humanitarian considerations: difficulties in communication by reason of language barriers, alienation from local culture and customs, and the absence of contacts with relatives may have detrimental effects on the foreign prisoner. The repatriation of sentenced persons may therefore be in the best interests of the prisoners as well as of the governments concerned.”
The preamble to the Convention itself states, inter alia , that: “Consider ing that such co ‑ operation should further the ends of justice and the social rehabilitation of sentenced persons; Considering that these objectives require that foreigners who are deprived of their liberty as a result of their commission of a criminal offence should be given the opportunity to serve their sentences within their own society; and Considering that this aim can best be achieved by having them transferred to their own countries ...” Article 2 of the Convention provides: “1. The Parties undertake to afford each other the widest measure of co-operation in respect of the transfer of sentenced persons in accordance with the provisions of this Convention. 2. A person sentenced in the territory of a Party may be transferred to the territory of another Party, in accordance with the provisions of this Convention, in order to serve the sentence imposed on him. To that end, he may express his interest to the sentencing State or to the administering State in being transferred under this Convention.” Article 3 sets out various conditions which must be met in order for a person to be transferred. It stipulates that a sentenced person may be transferred only if he is a national of the receiving State. It also provides that the sentencing State and the receiving State must both consent to the transfer. Under Article 4 any sentenced person to whom this Convention may apply shall be informed by the sentencing State of the substance of this Convention and if the sentenced person has expressed an interest to the sentencing State in being transferred under this Convention, that State shall so inform the proposed receiving State as soon as practicable after the judgment becomes final. b. The European Prison Rules
The European Prison Rules (Rec (2006) 2) adopted by the Committee of Ministers on 11 January 2006, state: “17.1 Prisoners shall be allocated, as far as possible, to prisons close to their homes or places of social rehabilitation… 24.1 Prisoners shall be allowed to communicate as often as possible by letter, telephone or other forms of communication with their families, other persons and representatives of outside organisations and to receive visits from these persons. 24.4 The arrangements for visits shall be such as to allow prisoners to maintain and develop family relationships in as normal a manner as possible. 24.5 Prison authorities shall assist prisoners in maintaining adequate contact with the outside world and provide them with the appropriate welfare support to do so.” c. The European Committee for the Prevention of Torture and Inhuman and Degrading Treatment or Punishment (“CPT”)
In its 2 nd General Report (CPT/Inf (92)3), the CPT stated: “51. It is also very important for prisoners to maintain reasonably good contact with the outside world. Above all, a prisoner must be given the means of safeguarding his relationships with his family and close friends. The guiding principle should be the promotion of contact with the outside world; any limitations upon such contact should be based exclusively on security concerns of an appreciable nature or resource considerations.”
The CPT emphasised the particular significance of the maintenance of family visits for prisoners who are detained far from their families and stated: “The CPT wishes to emphasise in this context the need for some flexibility as regards the application of rules on visits and telephone contacts vis-à-vis prisoners whose families live far away (thereby rendering regular visits impracticable). For example, such prisoners could be allowed to accumulate visiting time and/or be offered improved possibilities for telephone contacts with their families… Naturally, the CPT is also attentive to the particular problems that might be encountered by certain specific categories of prisoners, for example: women, juveniles and foreigners.” d. Council of Europe Recommendation (Rec (2003) 23) of the Committee of Ministers to member states on the management by prison administrations of life sentence and other long term prisoners
The Council of Europe Recommendation on the management by prison administrations of life sentences and other long term prisoners states in paragraph 22: “Special efforts should be made to prevent the breakdown of family ties. To this end: prisoners should be allocated, to the greatest extent possible, to prisons situated in proximity to their families or close relatives; letters, telephone calls and visits should be allowed with the maximum possible frequency and privacy. If such provision endangers safety or security, or if justified by risk assessment, these contacts may be accompanied by reasonable security measures, such as monitoring of correspondence and searches before and after visits.” COMPLAINTS
The applicant complains in substance of the inhuman conditions of his detention and lack of appropriate meals for his medical condition in prison. He also alleges that because he does not speak or understand Romanian he is not allowed to participate in educational activities or to work.
The applicant also complains in substance of a violation of his right to private and family life because he cannot maintain contacts with his family and four children due to the Romanian authorities’ refusal to allow his transfer to serve the rest of his sentence in a Turkish prison. He alleges that his family is too poor to travel to Romania and since his incarceration in 2004 he could not see or speak to his children. He complains that his sufferance in this respect is aggravated by the inhuman conditions of detention he endures, his state of health as well as his isolation due to his failure to speak or understand Romanian language.
QUESTIONS TO THE PARTIES
1. Has the applicant been subjected to inhuman or degrading treatment, in breach of Article 3 of the Convention, on account of the conditions of his detention in Rahova and Giurgiu Prisons? The Government are invited to submit information concerning the conditions of the applicant’s detention in Rahova and Giurgiu Prisons, with particular reference to the alleged presence of bugs in the beds, the alleged lack of adequate food for the applicant’s diabetes as well as the possibility to participate in educative activities and work for a person who does not speak Romanian language such as the applicant. 2. Is the refusal by the Romanian authorities to authorise the transfer of the applicant to Turkey in order to serve his sentence in a Turkish prison a violation of the applicant’s rights under Article 8 of the Convention?
In particular, is the refusal necessary in terms of Article 8 § 2? The Government are further invited to submit information with respect to how much contact with his family (a) the applicant is permitted; and (b) he has in practice, by way of personal visits, telephone communication and other correspondence?