AFFAIRE KUZU ET ABAY c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

08.10.2013

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 5 - Droit à la liberté et à la sûreté (Article 5-3 - Durée de la détention provisoire);Violation de l'article 5 - Droit à la liberté et à la sûreté (Article 5-5 - Réparation);Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Délai raisonnable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE KUZU ET ABAY c. TURQUIE (CtEDO, 2013)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KUZU ȘI ABAY c. TURCIA (Cercetarea nr. 17403/10) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 octombrie 2013 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Kuzu și Abay c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători și Atilla Nalbant, grefier adjunct al secțiunii f.f., După ce a intenționat în camera Consiliului la 17 septembrie 2013, se pronunță pronunțarea hotărârii, adoptat la această dată a procedurii A la origine a cauzei se află o cerere (n 17403/10) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dnii Hanefi Kuzu și Mehmet Abay ( La 16 martie 2010, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului) și al articolului 34 din Convenția privind protecția drepturilor omului. Reclamanții au fost reprezentați de domnul Erbil, avocat la Istanbul. La 31 august 2010, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiunile reclamanților de la art. 5 alineatul (3), art. 4 și art. 5 din convenție, precum și obiecțiunile de la articolele 6 și 13 din convenție. La 7 august 2005, suspectați de a fi organizați ilegal PKK și de a deține explozivi, au fost arestați la Istanbul. La 9 august 2005, ei au fost arestați provizoriu. La 30 decembrie 2005, s-a inițiat o acțiune publică împotriva lor pentru apartenență la o organizație ilegală și procesul lor a început în fața tribunalului de asediu ( Pe parcursul întregii proceduri, instanța de judecată a respins cererile de eliberare a reclamanților și a ordonat menținerea lor în detenție provizorie, pe baza naturii și a calificării de a fi acuzată, starea probelor, existența unor suspiciuni puternice împotriva celor interesați și a conținutului dosarului. September 2009, reclamanții au formulat o opoziție împotriva deciziei de menținere în detenție provizorie pronunțată la termen la data de 27 august 2009, la data de 16 septembrie 2009, tribunalul d'asissies, hotărând la dosar, a respins opoziția respectivă. 10. La 27 decembrie 2012, instanța de judecată a condamnat pe viață pe solicitanți la reținerea pe viață a infracțiunilor. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 5 ALINEATUL (3), 4 ȘI 5 DIN CONVENȚIE 12. Reclamanții se plâng de durata detenției lor provizorii și de absența unei căi de atac efective prin intermediul căreia ar fi putut contesta această măsură și să obțină despăgubiri. Curtea consideră că este oportun să se examineze aceste obiecții sub aspectul alin. (3), (4) și (5) din art. 5 din Convenție, astfel formulate Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alin. (c) prezentului articol (...) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care asigură încuviințarea celui care a făcut-o. Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât acesta să decidă în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și să dispună eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei detenții în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la despăgubiri. art. 5 alineatul (3) din Convenția 14. Curtea constată că acest . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Guvernul susține că starea de probă, natura delincvenței, pedeapsa, precum și riscul de justiție și de recidivă justifică menținerea reclamanților în detenție provizorie. 16. Reclamanții își reiterează afirmațiile. 17. Curtea constată că, la 7 august 2005, detenția provizorie a reclamanților a început la data la care au fost arestați și au fost reținuți în sensul art. 5 alin. Curtea amintește că a examinat deja cazuri similare și a concluzionat în repetate rânduri încălcarea articolului 5 alineatul (3) din Convenție (a se vedea, printre multe altele, Deci c. Turcia, nr. 77845/01, §§ 34-41, 24 mai 2005 și Taciro Electroluxlu c. Turcia, n 25324/02, § 18-24, 2 februarie 2006).În cazul în care nu s-a prezentat niciun fapt sau argument care să permită să se plece în acest caz de la concluziile sale. 19. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. art. 5 alineatul (4) din Convenție 20. Reclamanții reproșează instanței de judecată că au examinat acțiunea lor numai pe baza dosarului, fără a ține de cuvânt și fără a-i asculta și fără a-și asculta avocatul. Ei susțin că principiul egalității armelor nu a fost respectat în cursul examinării opoziției. 21. Curtea reamintește că prima garanție care decurge din art. 5 4 din Convenție este dreptul de a fi ascultat efectiv de către instanța sesizată cu privire la o acțiune împotriva unei detenții. Pentru persoanele deținute în condițiile enunțate în art. 5 alin. (1) lit. (c) din Convenție, art. 5 alin. (4) impune, în principiu, ținerea unei instanțe ( Nikolova c. Bulgaria [GC], nr. 31195/96, § 58 CEDH 1999 II, Reinprecht c. Austria, nr. 67175/01, § 31, CEDH 2005 XII și Włoch c. Polonia, nr. 27785/95, § 126, CEDO 2000 XI). 22. Cu toate acestea, Curtea a admis deja că, în cazul în care deținutul ar fi putut să se înfățișeze în primă instanță în fața judecătorului chemat să se pronunțe cu privire la detenția sa, lipsa de recurs la examinarea opoziției nu ar fi încălcat în sine art. 5 alineatul (4) din Convenție, cu excepția cazului în care această circumstanță ar aduce atingere principiului egalității armelor (a se vedea Alt citată anterior, punctul 54 și cauzele menționate anterior, în special Saghinadze alții c. Georgia , nr 18768/05 , § 150, 27 mai 2010 . În această privință, Comisia a luat în considerare și faptul că, la data la care a fost examinată opoziția, în fața judecătorilor de primă instanță se prezentase în fața judecătorilor de primă instanță doar la câteva zile ( Alt La 1 septembrie 2009, reclamanții au formulat o opoziție împotriva deciziei de menținere în detenție provizorie pronunțată la data de 27 august 2009 la data de 16 septembrie 2009, instanța de judecată a respins opoziția pronunțată la dosar (punctul 9 de mai sus). Curtea observă, de asemenea, că atunci când această instanță și-a adoptat decizia la 16 septembrie 2009 Prin urmare, în circumstanțele din speță, Curtea consideră că luarea unei hotărâri judecătorești nu se face la data de 16 septembrie 2009, în măsura în care niciuna dintre părți nu a participat oral la procedura de opoziție. 25. art. 5 alineatul (5) din Convenția 26. Guvernul susține că reclamanții aveau posibilitatea de a introduce o acțiune în despăgubire în fața instanțelor interne, în temeiul articolului 141 din Codul de procedură penală 27. Curtea consideră că această excepție este strâns legată de examinarea fondului cauzei și, prin urmare, decide să se alăture acesteia în fond. Constatând că această cauză nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea amintește că dreptul la despăgubiri prevăzut la alineatul (5) din art. 5 din convenție presupune că o încălcare a unuia dintre celelalte paragrafe ale acestei dispoziții a fost stabilită de o autoritate națională sau de instituțiile Convenției N.C. Italia [GC], n 24952/94, § 49 CEDO 2002 X. În speță, Curtea care a concluzionat că a încălcat alineatul (3) din art. 5 rămâne de stabilit dacă reclamanții aveau posibilitatea de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit 29. Curtea arată că art. 141 din Codul de procedură penală prevede posibilitatea ca o persoană care a făcut obiectul unei măsuri de detenție preventivă să solicite despăgubiri în anumite cazuri limitate. Cu toate acestea, Curtea constată că această dispoziție nu permite justițiabilului să inițieze acțiunea de despăgubire în cursul procedurii inițiate împotriva sa, mai exact la nivel intern acțiunea în cauză nu este admisibilă decât după ce a luat o decizie definitivă (Kürüm c. Turcia, 56493/07, § 20, 26 ianuarie 2010). În speță, întrucât procedura este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor naționale, tribunalele nu au posibilitatea de a face recursul în cauză în acest moment. 30. Prin urmare, Curtea consideră că calea de la litiera indicată de guvern nu poate constitui o cale de atac efectivă în sensul articolului 5 alineatul (5) 5 din Convenție, cu excepția faptului că nu este disponibil în acest moment. În consecință, aceasta respinge excepția guvernului cu privire la acest aspect și încheie încălcarea art. 5 alin. (5) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 6 alin. (1) și 13 DIN CONVENȚIA 31. Reclamanții se plâng de faptul că cauza lor nu a fost ascultată într-un termen rezonabil și de lipsa unei căi de atac interne pentru a contesta durata procedurii penale inițiate împotriva lor. În acest sens, aceștia invocă articolele 6 și 13 din convenție, astfel cum au fost formulate în părțile lor relevante: art. 6 Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 32. Guvernul contestă această teză. Cu privire la admisibilitatea 33. Curtea subliniază că a fost introdusă în Turcia o nouă acțiune în despăgubire ca urmare a aplicării procedurii de pronunțare a unei hotărâri-pilot în cauza Ümmühan Kaplan c. Turcia 24240/07, 20 martie 2012). Aceasta amintește că, în decizia sa Turgut și alții c. 4860/09, 26 martie 2013), Comisia a declarat inadmisibilă o nouă cerere, din cauza faptului că nu au epuizat căile de atac interne, și anume noua cale de atac. În acest sens, Comisia a considerat, în special, că această nouă acțiune era, a priori, accesibilă și susceptibilă de a oferi perspective rezonabile de redresare în ceea ce privește obiecțiunile referitoare la durata procedurii. 34. Curtea amintește, de asemenea, că, în hotărârea sa pilot Ümmühan Kaplan (citată anterior, § 77), Curtea a precizat în special că aceasta poate, prin procedura normală, să continue examinarea unor astfel de hotărâri deja comunicate guvernului. În plus, aceasta constată că statul nu a invocat în speță o excepție referitoare la această nouă acțiune. În lumina celor de mai sus, Curtea decide să continue examinarea prezentei cereri. 35. Constatând că obiecțiunile întemeiate pe articolele 6 și 13 din Convenție nu sunt în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de imputare, aceasta le declară admisibile. Pe fond art. 6 36. Curtea ia notă de faptul că perioada care trebuie luată în considerare a început la 7 august 2005 cu arestarea reclamanților și nu a încetat încă, în măsura în care procedura penală diligentă împotriva reclamanților este încă în curs de desfășurare în fața Curții de Casație și, prin urmare, a durat deja aproximativ șapte ani și nouă luni. 37. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). 38. Curtea reamintește apoi că, în numeroase cauze care ridică întrebări similare celor din prezenta specie, a ajuns la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (Pelioire și Sassi) După ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate în speță, Comisia consideră că Ön a expus niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în prezenta cauză. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Õ consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu a răspuns la cerina art. 13 40. Având în vedere considerațiile de mai sus (punctul 33-39 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se examineze acest aspect (în același sens, Rifat Demir c. Turcia, n 24267/07, § 41, 4 iunie 2013). III. PE ALTE VIOLAȚII ALEGATE 41. În conformitate cu art. 6 alineatul (3) din Convenție, reclamanții se plâng că nu au beneficiat de un proces echitabil. 42. Cu toate acestea, Curtea constată că procedura penală inițiată împotriva reclamanților este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor naționale și consideră că este necesar să se cunoască la sfârșitul procedurii în dreptul intern pentru a se putea pronunța cu privire la această cauză. 43. Prin urmare, este prematur și trebuie declarat inadmisibil pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție. IV. PRIVIND ÎNCHEIEREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 44. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea la o parte Ö Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 46. Guvernul contestă această sumă. 47. Statuând în echitate, Curtea consideră, având în vedere circumstanțele cauzei, că este necesar să se acorde fiecărui solicitant 6 300 EUR pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 48. De asemenea, reclamanții solicită 2 340 de euro. EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. Ca documente justificative, acestea furnizează documente referitoare la cheltuielile de judecată. 49. Guvernul contestă această sumă. 50. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, consideră rezonabilă suma de 500 EUR pentru toate costurile și acordă reclamantului în comun. Interese moratorii 51. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, LA Într-un an, hotărăște să adere la fond la excepția guvernului care se referă la art. 5 alin. (5) din Convenție și o respinge Declamează obiecțiile reținute la art. 5 § 3 și 5 precum și articolele 6 și 13 admisibile și inadmisibile surplusul cererii; A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) și a articolului 5 din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că nu este necesar să se examineze zz/ll/aaaa de la art. 13 din Convenția Dit pe care statul pârât trebuie să le plătească reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume, pentru a fi convertite în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului 300 EUR (șase mii trei sute de euro) fiecărui solicitant, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 500 EUR (cinci cenți EUR), împreună cu toți reclamanții, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către aceștia, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 8 octombrie 2013, în temeiul articolului 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Atilla Nalbant Dragoljub Popović Modululer adjunct f.f. Președintele