CtEDO 07.01.2014 AI

AFFAIRE KAÇAK ET EBİNÇ c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
07.01.2014
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 3 - Interdiction de la torture (Article 3 - Traitement dégradant;Traitement inhumain) (Volet matériel);Violation de l'article 3 - Interdiction de la torture (Article 3 - Enquête efficace) (Volet procédural)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE KAÇAK ET EBİNÇ c. TURQUIE (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

CAUZA

(Cererea nr. 54916/08)

7 ianuarie 2014

07/04/2014

Această hotărâre a devenit definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă unor corecții de formă.

În cauza Kaçak și Ebinç împotriva Turciei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), ședință într-o cameră compusă din:

Guido Raimondi,

președinte,

Ișıl Karakaș,

Peer Lorenzen,

Dragoljub Popović,

András Sajó,

Paulo Pinto de Albuquerque,

Helen Keller,

judecători,

și Stanley Naismith,

grefier de secție,

După ce a deliberat în ședința de camere pe 3 decembrie 2013,

Adoptă hotărârea care urmează:

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 54916/08) dirigată împotriva Republicii Turcia și cu care doi cetățeni ai acestui stat, Domenii Nebi Kaçak și Ömer Ebinç („reclamații"), au sesizat Curtea pe 30 octombrie 2008 conform articolului 34 din Convenția de apărare a drepturilor omului și libertăților fundamentale („Convenția").

2.

Reclamații au fost reprezentați de Doamna A. Oruç, avocat la Denizli. Guvernul turc („Guvernul") a fost reprezentat de agentul acestuia.

3.

Reclamații se plâng că au suferit torturi și tratamente inhumane și degradante la momentul arestării lor.

4.

Pe 9 ianuarie 2012, petiția a fost comunicată Guvernului. Așa cum permite art. 29 § 1 din Convenție, s-a hotărât, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și asupra fondului cauzei.

I.

5.

Reclamații sunt amândoi născuți în 1980 și locuiesc la Van.

A.

Incidentele din 1 februarie 2006

6.

Pe 1 februarie 2006, polițiști au intervenit la o manifestație la Van ca urmare a unei declarații de presă.

7.

Reclamații, care se aflau în apropiere locului manifestației, au fost arestați de polițiști pentru rezistență și au fost puși în arest preventiv.

8.

Conform procesului-verbal de arest stabilit în aceeași zi la 13h45 și semnat de reclamații, unsprezece suspecți, printre care reclamații, au fost arestați la marginea unei manifestații ilegale, cu folosire de forță. Era, de asemenea, precizat că unul din polițiști, și anume B.K., a fost ușor rănit la mână de loviturile cu pietre ale unuia din reclamații, Domnul Kaçak.

9.

Conform procesului-verbal privind declarația sa, celălalt reclamant, Domnul Ebinç, a afirmat că, la momentul incidentelor, era un simplu trecător, a fost arestat de polițiști și nu avea nicio legătură cu manifestația.

10.

Procesul-verbal privind perchezițiunea Domnului Ebinç indica faptul că acesta era în posesia unui card de asigurare sanitar, a unui portofel, a banilor gheață, a unui cip telefonic și a unei centuri.

11.

În declarațiile sale din aceeași zi, Domnul Kaçak a afirmat că a fost arestat în timp ce privea vitrinele, nu scandal nici un slogan și a fost maltratat de polițiști la momentul arestării.

12.

Un alt proces-verbal stabilit pe 1 februarie la 22h30 și semnat de trei polițiști se citește astfel:

„Pe 1 februarie 2006, ca urmare a unei declarații de presă referitoare la migrația forțată și Abdullah Öcalan făcută în fața Partidului pentru o Societate Democratică (DTP, Demokratik Toplum Partisi), un grup a intrat în clădirea acestui partid în timp ce un alt grup a început să scandeze ilegal slogane în favoarea Abdullah Öcalan, la 12h45, în jurul moscheii Hacı Osman. Ca urmare a acestor incidente, am comandat mulțimii să se disperseze și manifestanții au [atunci] început să ne atace aruncând pietre (...)"

13.

Pe 2 februarie 2006, tribunalul penal de instanță din Van a decis plasarea în detenție preventivă a reclamanților.

14.

În aceeași zi, rapoarte medicale au fost întocmite de spitalul public din Van. Raportul medical privind Domnul Ebinç menționa următoarele urme: o cărăturică de 1 cm și o ecchimotă pe partea stângă a buzelor și un edem de 2x5 cm și o hiperemia pe latura genunchiului drept. De asemenea, a fost menționat un umflături pe spatele coapsei stângi.

15.

Raportul medical privind Domnul Kaçak, întocmit la 16h25, se poate citi după cum urmează:

„La examenul fizic, o ecchimotă de 1 cm x 1 cm pe partea stângă a fruntii, precum și o (cuvânt ilizibil) la mijlocul tibiei stângi au fost constatate."

16.

La o dată neprecizată, reclamații au fost puși în libertate.

B.

Procedura penală angajată împotriva polițiștilor și medicilor

17.

Pe 7 februarie 2006, reclamații au depus plângere la parchetul din Van („parchetul") pentru tortură, maltratare și defăimare împotriva polițiștilor care au intervenit la incidentele din 1 februarie 2006 și împotriva medicilor care, după opinia lor, au ascuns adevăratul lor stare de sănătate. În plângerea lor, au afirmat că au suferit maltratamente din partea polițiștilor care, după opinia lor, i-au lovit în timp ce erau imobilizați. Au cerut întocmirea unui raport medico-legal, precum și deschiderea unei anchete penale împotriva polițiștilor responsabili de aceste tratamente. Au declarat în special următoarele:

„(...) În CD-ROM-ul pe care îl prezentam în anexă, se poate vedea clar incidentele în detaliu. Forțele de ordine au oprit persoanele care fugeau, le-au aruncat la pământ unele peste altele, ca pe obiecte, și le-au supus maltratamentelor. În plus, polițiștii au dat lovituri cu piciorul persoanelor imobilizate la pământ vizând direct fețele și ochii. Rapoartele medicale incluse în dosar confirmă aceste fapte (polițiștii în cauză pot fi ușor identificați din înregistrările CD-ROM-ului). (...)"

18.

Pe 28 februarie 2006, parchetul a ascultat polițiștii care au intervenit în ziua incidentelor.

19.

În declarațiile sale înaintea parchetului, Domnul A., unul din polițiști, a declarat că manifestanții au rezistat polițiștilor, că au scandat slogane și au atacat agenții forțelor de ordine aruncând pietre. A adăugat că acești manifestanți au fost puși în arest preventiv, au fost transferați la spital pentru întocmirea rapoartelor medicale și nu le-a fost aplicat nicio tratament inuman.

20.

Alți doi polițiști au confirmat declarațiile Domnului A.

21.

În declarațiile lor din aceeași zi, medicii care au examinat reclamații au afirmat că rapoartele medicale au fost întocmite pe baza constatărilor acestora.

22.

Pe 13 iunie 2006, parchetul a emis o ordonanță de clasare din lipsă de probe suficiente. A considerat că din ansamblul dosarului rezulta că plângitorii, care participaseră la o manifestație ilegală, rezistiră polițiștilor și că aceștia au folosit forță legitimă în conformitate cu legea.

23.

Pe 10 aprilie 2008, reclamații s-au opus acestei decizii. În opoziția lor, au susținut în special că tratamentele care, după opinia lor, le-au fost aplicate la momentul arestării lor încalcă art. 3 din Convenție. S-au referit în special la înregistrările video prezentate de ei în dosar. De altfel, au denunțat absența unui examen medico-legal suplimentar.

24.

Pe 6 iunie 2008, curtea de asize din Van a respins opoziția reclamanților.

25.

Pe 21 iulie 2008, această decizie le-a fost comunicată reclamanților.

C.

Materialul audioviual prezentat de părți

26.

Guvernul și partea reclamantă au prezentat fiecare câte un CD-ROM conținând înregistrări video și fotografii privind evenimentele în cauză.

27.

CD-ROM-ul prezentat de Guvern arată mai multe faze ale manifestației care a avut loc la Van pe 1 februarie 2006. Arată, de asemenea, violențele perpetrate de manifestanți (aruncări de pietre, acte de vandalism pe drumul public și înspre vehiculele poliției). În anumite secvențe, se pot vedea forțele de securitate încercând să convingă reprezentanții manifestanților de ilegalitatea manifestației în curs și de interzicerea pentru ei de a autoriza grupului să scandeze slogane ilegale. De altfel, din CD-ROM-ul acesta rezulta, de asemenea, că reclamații participaseră la diferite faze ale manifestației (comunicat de presă și sit-in). În plus, se pot vedea în anumite secvențe reclamantul Domnul Ebinç ținând în mână pietre, fără a fi, totuși, posibil să se stabilească dacă le arunca în direcția polițiștilor.

De altfel, în CD-ROM-ul prezentat de Guvern, există și o video (ROJ.MPG) conținând înregistrări difuzate pe canalul ROJ-TV. La sfârșitul acestor înregistrări, se vede în special că trei sau patru persoane arestatte erau culcate la pământ și imobilizate, că aceste persoane erau înconjurate de polițiști care purtau scuturi, și că anumiți polițiști în uniformă sau îmbrăcați civil erau în curs de a bate aceste persoane. Înregistrările se termină pe această secvență.

28.

Privind CD-ROM-ul prezentat de reclamații, acesta arată că aceștia au fost opriți de polițiști. Se poate, de asemenea, vedea că trei sau patru persoane arestatte erau culcate la pământ și imobilizate, că aceste persoane erau înconjurate de polițiști care purtau scuturi și de civili, și că anumiți polițiști în uniformă le dădeau lovituri cu piciorul la fețe și în diferite părți ale corpelor lor. În particular, se vede clar că printre polițiști, doi civili dădeau, de asemenea, lovituri cu piciorul acestor persoane, care încercau să se protejeze, că una din loviturile cu piciorul vizau capul uneia din persoane imobilizate, și că un polițist îmbrăcat civil dotat cu un talkie-walkie încerca să oprească aceste civile. Nu este posibil să se identifice persoanele imobilizate dat fiind că acestea încercau să se protejeze de loviturile cu piciorul acoperindu-și fețele. Ulterior, operatorul care filma incidentele a fost depărtat din locul evenimentului.

I.

29.

Reclamații susțin că au fost supuși brutalizărilor din parte polițiștilor la momentul arestării lor și că autoritățile nu și-au îndeplinit obligația de a diligența o anchetă eficace. Invocă art. 3 din Convenție, redactat după cum urmează:

„Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor ori tratamentelor inhumane sau degradante."

30.

Guvernul contestă această teză.

A.

Asupra admisibilității

31.

Constatând că petiția nu este manifest netemeinicas în sensul articolului 35 § 3 a) din Convenție și că nu se lovește de nici alt motiv de neadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă.

B.

Asupra fondului

32.

Reclamații, precizând că nu sunt membri ai unei organizații ilegale, indică faptul că manifestanții, printre care se aflau, doreau să-și exercite dreptul de a face o declarație de presă. Adaugă că forțele de ordine i-au împiedicat și că manifestanții au protestat atunci prin organizarea unui sit-in. Referindu-se la CD-ROM-ul prezentat de ei, susțin că forțele de ordine i-au imobilizat amândoi la pământ și le-au dat lovituri cu piciorul. În acest sens, declară că Guvernul, în CD-ROM-ul prezentat de el, a cenzurat scenele arătând trecerea lor prin bătaie de poliție.

33.

Guvernul combate această teză. Referindu-se la CD-ROM-ul prezentat de el, indică faptul că înregistrările ilustrează violențele perpetrate de manifestanți (aruncări de pietre, acte de vandalism pe drumul public și înspre vehiculele poliției). Adaugă că CD-ROM-ul arată că forțele de securitate încercau să convingă reprezentanții manifestanților de ilegalitatea manifestației în curs și de interzicerea pentru ei de a autoriza grupului să scandeze slogane ilegale. Adaugă, de asemenea, că înregistrările demonstrează că reclamații participaseră la diferite faze ale manifestației, și anume comunicatul de presă și sit-in-ul. În plus, afirmă că se vede în anumite secvențe reclamantul Domnul Ebinç aruncând pietre în direcția polițiștilor. În acest sens, respinge acuzațiile reclamanților conform cărora au fost simpli trecători, fără nicio legătură cu manifestația ilegală în cauză.

34.

De altfel, Guvernul susține că folosirea forței de polițiști la momentul arestării reclamanților explică originea rănilor constatate pe corpul acestora. Estimează în particular că, dacă ar fi fost date lovituri cu piciorul puternice de zece polițiști, aceasta ar fi trebuit să lase urme mai importante și mai grave decât cele menționate în rapoartele medicale precitate. Consideră că înregistrările video referitoare la comportamentul manifestanților arestați spre autobuzul forțelor de ordine arată că, la momentul arestării, poliția nu folosise o forță excesivă, și că aceste înregistrări arată, de asemenea, că niciunul din acești manifestanți nu a fost tras pe pământ sau insultat.

35.

Curtea reamintește că art. 3 din Convenție consacră una din valorile fundamentale ale societăților democratice. Acest articol nu prevede restricții, în care diferă de majoritatea dispozițiilor normative ale Convenției și ale Protocolurilor nr. 1 și 4 și, conform articolului 15 § 2 din Convenție, nu suferă nicio derogare, chiar și în caz de pericol public amenințând viața națiunii (Selmouni c. Franța [GC], nr. 25803/94, § 95, CEDH 1999–V).

36.

Curtea observă că din dosar rezulta că maltratamentele alegatte au fost aplicate, la marginea unei manifestații, ca urmare a opririi reclamanților. Observa că aceștia susțin că au fost batuți de forțele de ordine în timp ce erau imobilizați la pământ și că, în particular, afirmă că au primit lovituri cu piciorul.

37.

Curtea observa că, pe 2 februarie 2006, a doua zi după incidente, rapoarte medicale privind reclamații au fost întocmite, că ele menționo că reclamantul Domnul Ebinç prezenta o cărăturică de 1 cm și o ecchimotă pe partea stângă a buzelor, precum și un edem de 2x5 cm și o hiperemia pe latura genunchiului drept. De altfel, a fost menționat un umflături pe spatele coapsei stângi. De asemenea, rapoartele indică că reclamantul Domnul Kaçak prezenta o ecchimotă pe frunte și o alta pe ciorap (paragrafe 14 și 15 de mai sus). Curtea observa, de asemenea, că reclamații ceriseră întocmirea unui raport medico-legal suplimentar (§17 de mai sus). Cu toate acestea, nu s-a luat nicio măsură cu privire la această cerere. La lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că tratamentul aplicat reclamanților a atins pragul de gravitate cerut de art. 3 din Convenție, ceea ce nimeni nu contestă.

38.

Guvernul nu contestă într-adevăr că rănile sus-menționate au fost aplicate de forțele de ordine. Estimează, totuși, că au fost ocazionate datorită unui recurs legitim la forță, justificat după opinia lui de necesitatea de a opri suspecții care atacaseră forțele de ordine.

39.

Curtea a examinat înregistrările video ale evenimentelor prezentate de părți (paragrafe 26-28 de mai sus). Observa că autenticitatea acestor înregistrări nu a fost pusă în cauză. Observa, deci, că, ca urmare a citirii unei declarații de presă și a unui sit-in ulterior acesteia, anumite persoane au început să arunce pietre în direcția forțelor de ordine. Observa, totuși, că obiectul prezentei cereri nu privește aceste incidente, ci se referă la o acuzație de bătaie a persoanelor oprite și imobilizate la pământ de polițiști. De altfel, observa că suspiciunile care cad pe unul din reclamații de a arunca pietre în direcția forțelor de ordine nu pot justifica comiterea de brutalizări poliției asupra persoanei în cauză după imobilizarea acesteia. În plus, constata că, conform procesului-verbal de arest (§8 de mai sus) și, contrar acuzației Guvernului, reclamantul Domnul Kaçak fusese identificat ca fiind autorul aruncărilor de pietre și nu Domnul Ebinç, acesta din urmă, potrivit dosarului, nefiind niciodată deranjat pentru un act asemănător.

40.

Curtea observa că, în decizia sa de clasare, parchetul s-a rezumat la constatarea că plângitorii participaseră la o manifestație ilegală, au rezistet polițiștilor și că aceștia au folosit forță legitimă în conformitate cu legea (§22 de mai sus). Pentru Curtea, indiferent de chestiunea dacă reclamații participaseră activ sau nu la manifestație, o asemenea abordare apare clar insuficientă în fața acuzației de bătaie a interesaților, adică acuzația de a suferit violențe – în special de a primit lovituri cu piciorul – după opirea și imobilizarea lor la pământ (§17 de mai sus). Curtea observa că această plângere, deși bazată pe o dovadă audiovisuală, și anume un CD-ROM conținând înregistrările bătaii în cauză, nu a atras atenția parchetului.

41.

Curtea observa, de asemenea, că, contrar tezei Guvernului, rănile constatate pe corpul interesaților pot fi considerate concordante cu narațiunile lor conform cărora au primit lovituri cu piciorul date la fețele și diferite părți ale corpurilor lor. Într-adevăr, observa că Domnul Ebinç prezenta urme de rănire și ecchimote la față și picioare și că Domnul Kaçak prezenta o ecchimotă pe frunte și una pe ciorap. Sigur, potrivit procesului-verbal întocmit ca urmare a opririi reclamanților, aceștia au fost arestați cu folosire de forță (§8 de mai sus). Totuși, ținând seama de lacuna dosarului de anchetă cu privire la natura sau gradul forței folosite, Guvernul nu poate fi considerat ca având furnizat o explicație plauzibilă cu privire la originea acestor răniri. De altfel, observa că Guvernul nu a comentat înregistrările video arătând polițiștii, precum și persoanele care părea că sunt polițiști îmbrăcați civil dând lovituri cu piciorul la fețe și diferite părți ale corpului persoanelor oprite, deși reclamații afirmaseră, ca anterior înaintea parchetului, că făceau parte din aceste persoane (§28 de mai sus). Or, estimează că era responsabilitatea Guvernului de a efectua cercetările necesare pentru a stabili identitățile agresorilor, precum și ale victimelor lor. De asemenea, Curtea observa că Guvernul nu contestase înaintea Curții afirmația reclamanților conform cărora făceau parte din persoanele care apăreau în înregistrările video. În consecință, din lipsă pentru Guvern de a prezenta vreun element care să infirme teza reclamanților, Curtea acceptă aceasta din urmă și considera, deci, că interesații erau printre persoanele apărând în înregistrări ca având fost victime ale brutalizărilor poliției (a se vedea, mutatis mutandis, Abdullah Yașa și alții c. Turcia, nr. 44827/08, § 48, 16 iulie 2013).

42.

De altfel, Curtea reamintește că, atunci când o individ se află privat de libertate, sau mai general se confruntă cu forțele de ordine, folosirea împotriva sa a forței fizice atunci când nu este făcută necesară de comportamentul acesteia afectează demnitatea umană și constituie, în principiu, o încălcare a dreptului garantat de art. 3 din Convenție (Tekin c. Turcia, 9 iunie 1998, §§ 52–53, Recueil des arrêts et décisions 1998-IV, și Ivan Stoyanov Vasilev c. Bulgaria, nr. 7963/05, § 63, 4 iunie 2013).

43.

Curtea considera că așa este și în speța. Observa într-adevăr că din înregistrarea video prezentată de reclamații că aceștia au fost obiectul unei bătai în timp ce se aflau imobilizați în așa fel încât să nu poată prezenta niciun risc de depășire pentru ordinea publică nici niciun pericol pentru polițiști. Subliniază, în particular, că nu poate exista nicio justificare pentru folosirea forței împotriva unei persoane deja imobilizate și plasate sub controlul poliției, așa cum era cazul în prezenta cauză. Prin urmare, în lumina ansamblului elementelor prezentate aprecierii sale, concluzionează că Guvernul nu a stabilit în mod satisfăcător că rănile reclamanților au o altă origine decât tratamentele suferite de ei în timp ce se aflau sub controlul agenților de poliție.

44.

A fost deci o încălcare a aspectului material al articolului 3 din Convenție.

45.

Privind apoi plângerea reclamanților referitoare la o lipsă de eficacitate a anchetei, Curtea observa – așa cum subliniase anterior (§40 de mai sus) – că parchetul nu realizase nicio acțiune de investigație cu privire la acuzația de bătaie a interesaților. În particular, parchetul nu se gândise nici la examinarea înregistrărilor video prezentate de reclamații, nici la aprofundarea anchetei sale în vederea stabilirii identității polițiștilor și altor persoane autori ai loviturilor cu piciorul date persoanelor deja oprite și imobilizate la pământ.

46.

În acest sens, Curtea subliniază întotdeauna importanța unei anchete oficiale eficace cu privire la acuzațiile apărabile ale reclamanților. Dacă nu ar fi așa, în ciuda importanței sale fundamentale, interdicția legală generală a torturii și pedepselor sau tratamentelor inhumane sau degradante ar fi ineficace în practică, și ar fi posibil în anumite cazuri agentului Statului să calce în picioare, bucurându-se de o cvasi-impunitate, drepturile celor supuși controlului lor (Labita c. Italie [GC], nr. 26772/95, § 131, CEDH 2000-IV).

47.

La lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că a fost, de asemenea, o încălcare a aspectului procedural al articolului 3 din Convenție.

II.

48.

Conform articolului 41 din Convenție:

„Dacă Curtea declară că a fost o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia, și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite să șteargă decât imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."

49.

Reclamații pretind fiecare 25.000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral pe care susțin că l-au suferit. De asemenea, cer 5.110 lire turce (aproximativ 2.325 EUR) pentru cheltuielile și daunele ocazionate înaintea jurisdicțiilor interne și înaintea Curții. Ca justificative, furnizează o convenție de onorariile și un decompte de cheltuieli, precum și o factură referitoare la traduceri de documente.

50.

Referindu-se la jurisprudența Curții în materie, Guvernul estimează că pretențiile reclamanților sunt excesive.

51.

Pe baza elementelor de care dispune, Curtea estimează că încălcarea articolului 3 din Convenție sub aspectele material și procedural a cauzat interesaților un prejudiciu moral prin a-i plasa într-o situație de neliniste și frustrare. Judecând în echitate, aloca la acest titlu 7.500 EUR fiecăruia dintre reclamații. Privind cheltuielile și daunele, estimează suma pretinsă de reclamații rezonabilă și o aloca în întregime, și anume 2.325 EUR.

52.

Curtea judecă corespunzător să calcheze rata dobânzii penalizatoare pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

1.

Declară petiția admisibilă;

2.

Declară că a fost o încălcare a articolului 3 din Convenție sub aspectul material;

3.

Declară că a fost o încălcare a articolului 3 din Convenție sub aspectul procedural;

4.

Declară

a)

că Statul pârât trebuie să verse reclamanților, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, de convertit în lire turce la cursul applicable la data reglementării:

i.

7.500 EUR (șapte mii cinci sute euro) fiecăruia dintre reclamații, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciu moral,

ii.

2.325 EUR (două mii trei sute douăzeci și cinci euro) reclamanților în comun, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit de către ei, pentru cheltuieli și daune,

b)

că, de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;

5.

Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.

Redactat în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 7 ianuarie 2014, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulamentul Curții.

Stanley Naismith

Guido Raimondi

Grefier

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2014-06-17
0,96
AFFAIRE BELEK ET ÖZKURT c. TURQUIE (N° 4)
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE BELEK ET ÖZKURT c. TURQUIE (N o 4) (Requête n o 4323/09) ARRÊT STRASBOURG 17 juin 2014 DÉFINITIF 17/09/2014 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches d
CtEDO 2014-06-17
0,96
AFFAIRE BELEK ET ÖZKURT c. TURQUIE (N° 3)
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE BELEK ET ÖZKURT c. TURQUIE (N o 3) (Requête n o 28516/08) ARRÊT STRASBOURG 17 juin 2014 DÉFINITIF 17/09/2014 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
CtEDO 2014-06-17
0,96
AFFAIRE BELEK ET ÖZKURT c. TURQUIE (N° 6)
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE BELEK ET ÖZKURT c. TURQUIE (N o 6) (Requête n o 4375/09) ARRÊT STRASBOURG 17 juin 2014 DÉFINITIF 17/09/2014 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches d
CtEDO 2014-06-17
0,96
AFFAIRE BELEK ET ÖZKURT c. TURQUIE (N° 5)
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE BELEK ET ÖZKURT c. TURQUIE (N o 5) (Requête n o 4327/09) ARRÊT STRASBOURG 17 juin 2014 DÉFINITIF 17/09/2014 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches d
CtEDO 2014-06-17
0,96
AFFAIRE BELEK ET ÖZKURT c. TURQUIE (N° 2)
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE BELEK ET ÖZKURT c. TURQUIE (N o 2) (Requête n o 28470/08) ARRÊT STRASBOURG 17 juin 2014 DÉFINITIF 17/09/2014 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
Sursă