Secțiunea a treia Cerere nr. 15275/10 Nicolae Gheorghe PLEȘ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 8 octombrie 2013 într-o Cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Biersan, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițesco, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune; Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 18 februarie 2010, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la reclamant, domnul Nicolae Gheorghe Pleș, este un resortisant român născut în 1965 și rezident în Arad. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Gianina Raluca Pleș, fiica sa, rezidentă în Arad. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la momentul faptelor, reclamantul era șofer de autobuz, angajat de o societate de transport de persoane în străinătate. În mai 2002, a fost arestat în cadrul unei anchete privind traficul de persoane. În timpul detenției sale, care a durat o zi, el ar fi fost bătut și supus unor tratamente abuzive pentru a recunoaște faptele imputate. În timpul detenției sale, procurorul a fost ascultat de două ori de către procurorul responsabil pentru secțiunea de combatere a crimei organizate și a terorismului ( A recunoscut că a participat la traficul de ființe umane. La 9 aprilie 2003, reclamantul își va reitera declarațiile în fața procurorului, întotdeauna în prezența unui avocat care a fost numit din oficiu. printr-o rechiziție din 16 iunie 2004, procurorul la tribunalul din Oradea a dispus rejudecarea reclamantului și cinci a fost acuzat de complicitate la falsificare și participare la traficul de ființe umane. În opinia instanței, reclamantul s-a întors asupra declarațiilor făcute în timpul anchetei și a negat orice implicare în trafic. Prin hotărârea din 29 ianuarie 2007, tribunalul departamental l-a condamnat la cinci ani de închisoare fermă și i-a aplicat în consecință dispozițiile articolului 64 litera (a) punctul (b) și ale articolului 71 din Codul penal privind pedepsele complementare și auxiliare, interzicându-i să exercite anumite drepturi, inclusiv dreptul de vot. El și-a întemeiat decizia pe depozițiile coinculpaților și ale martorilor și pe expertizele efectuate în speță. La arestarea instanței judecătorești daltă din 19 iunie 2007, pronunțată în urma unui apel interjudiciat de reclamant, a fost ruptă pentru lipsa motivării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care a adus cauza în fața aceleiași instanțe. 10. În noua sa hotărâre pronunțată la 5 septembrie 2008, Curtea de apel continuă condamnarea la pedeapsa cu închisoarea a reclamantului, dar a limitat pedepsele complementare și auxiliare celor prevăzute la art. 64 litera (a) a doua teză și (b) din Codul penal, și anume interzicerea dreptului de a fi ales și a dreptului de a ocupa o poziție de autoritate publică. 11. Prin hotărârea definitivă motivată din 11 ianuarie 2010, Înalta Curte a respins acțiunea, confirmând astfel hotărârile anterioare. 12. Reclamantul a început să își ispășească pedeapsa și a fost eliberat condiționat la 4 decembrie 2012 dreptul și practica internă relevante 13. La momentul faptelor, dispozițiile relevante din Codul penal au fost formulate după cum urmează: art. 64 dreptul de a vota și de a fi ales în organele autorității publice sau în funcțiile publice elective; dreptul de a ocupa o poziție de autoritate publică; (...) art. 71: 1) Pedeapsa auxiliară constă în interzicerea tuturor drepturilor menționate la art. 64. Detenția pe viață sau orice altă pedeapsă privativă de libertate antrenează automat interdicția drepturilor prevăzute la paragraful precedent pentru perioada cuprinsă între condamnarea definitivă și sfârșitul deținerii sau intervenția unui decret de grație care scutește de executarea pedepsei (...) La 5 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a impus instanțelor naționale de trimitere la art. 71 alin. (2) din Codul penal în lumina Convenției și, prin urmare, a apreciat, de la caz la caz, necesitatea de a interzice dreptul de vot. Această decizie a devenit obligatorie la 18 iulie 2008, data publicării acesteia către Monitor Oficial (Cucu c. România, 22362/06, § 59-60, 13 noiembrie 2012). GRIEFS 15. Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge că pedeapsa sa cu închisoarea a fost însoțită de interzicerea dreptului de vot. 16. Pe baza articolului 3 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost maltratat de poliție în momentul arestării sale și în timpul arestării sale provizorii în mai 2002, precum și a absenței unui tratament medical adecvat în închisoare. Pe lângă art. 6 din Convenție și articolele 2 și 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, acesta se plânge de durata procedurilor penale împotriva sa, de faptul că nu a avut posibilitatea de a-și prezenta cazul în fața instanțelor, de faptul că cererile sale de probe au fost ignorate și, în cele din urmă, de a fi fost condamnat fără dovezi concrete ale vinovăției sale. 19. El consideră că modul în care faptele au fost calificate de către instanțe a dus la încălcarea art. 7 din Convenție, în măsura în care ar fi putut fi condamnat pentru o infracțiune mai puțin gravă decât cea de trafic de persoane. 7 la Convenție, se plânge că a fost condamnat de două ori în 2006 pentru aceleași fapte, în absența sa. 21. De asemenea, se plânge că dreptul său la libertatea de circulație, garantat prin art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, a fost încălcat în repetate rânduri de poliția de frontieră care îi interzicea să iasă din teritoriu în timp ce era angajat de o societate de transport 22. În cele din urmă, consideră că este victima unei discriminări, interzisă prin art. 1 din Protocolul nr 12 la Convenție, având în vedere modul în care instanțele au judecat cauza sa. Înalții P ă r ț i contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu scrutin secret, în c o n d i ț ii care asigură libera exprimare a p o zi ț ii poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. 24. Curtea reamintește că art. 3 din Protocolul nr. 1 garantează drepturi care sunt cruciale pentru stabilirea și menținerea bazelor unei democrații veritabile, reglementate de statul de drept și o interdicție generală, automată și de aplicare nediferențiată a oricărui condamnat care are dreptul la pedeapsă cu închisoarea, încalcă garanțiile prevăzute în acest articol (n [GC], n 126/05, § 82 și 108, 22 mai 2012 și Cucu , citată anterior, § 109). 25. În cazul de față, Curtea constată că reclamantul se privează de dreptul de vot de către tribunalul departamental, fără a dispune de nicio motivare, în aplicarea strictă a legii în materie (a se vedea punctul 8 de mai sus, precum și Frodl c. Austria, n 20201/04, §§ 35, 8 aprilie 2010). Cu toate acestea, instanța de apel a modificat pedepsele complementare și auxiliare, limitând interdicția la a doua teză. O astfel de interpretare este în conformitate cu propria sa jurisprudență în materie de drept de vot al deținuților. 26. Cu toate acestea, Curtea constată că, având în vedere decizia Înaltei Curți în această privință, modul în care este exprimată instanța de apel, orice lapidar care este, nu lasă nicio îndoială asupra noii întinderi a limitării și asupra faptului că dreptul de vot al reclamantului nu mai era interzis 27. În plus, reclamantul nu a informat Curtea cu privire la o eventuală imposibilitate de a vota în cadrul referendumului pentru demisia președintelui Republicii din 29 iulie 2012. 28. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că această cauză este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului (a) și al articolului 4 din Convenție. Reclamantul invocă o serie de alte obiecții, pe baza articolelor 3, 5, 6 și 7 din convenție și pe baza articolului 2 din Protocolul nr. 4 la convenție, a articolelor 2 și 4 din Protocolul nr. 7 la convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 12 la convenție. 30. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care era competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. În consecință, această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 alineatul (1), 3 și 4 din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Premier
Requête n
o
15275/10
Nicolae Gheorghe PLEȘ
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 8 octobre 2013 en une Chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Alvina Gyulumyan,
Corneliu Bîrsan,
Luis López Guerra,
Kristina Pardalos,
Johannes Silvis,
Valeriu Grițco,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 18 février 2010,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Nicolae Gheorghe Pleș, est un ressortissant roumain né en 1965 et résidant à Arad. Il a été représenté devant la Cour par M
me
Gianina Raluca Pleș, sa fille, résidant à Arad.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
3.
À l’époque des faits, le requérant était conducteur de bus, employé par une société de transport de personnes à l’étranger.
4.
En mai 2002, il fut arrêté dans le cadre d’une enquête sur des faits de traite d’êtres humains. Pendant sa détention, qui dura un jour, il aurait été battu et soumis à des mauvais traitements afin de reconnaître les faits imputés. Lors de sa détention, il fut entendu à deux reprises par le procureur responsable de la section de lutte contre la criminalité organisée et le terrorisme («
le procureur
») en présence d’un avocat commis d’office. Il avoua avoir participé à la traite d’êtres humains.
5.
Le 9 avril 2003, le requérant réitéra ses aveux devant le procureur, toujours en présence d’un avocat commis d’office.
6.
Par un réquisitoire du 16 juin 2004, le parquet auprès de la cour d’appel d’Oradea ordonna le renvoi en jugement du requérant et de cinq
autres personnes devant le tribunal départemental de Bihor. Le requérant était accusé de complicité de faux, et de participation à la traite d’êtres humains.
7.
Entendu par le tribunal, le requérant revint sur les déclarations faites pendant l’enquête et nia toute implication dans la traite.
8
.
Par un jugement du 29 janvier 2007, le tribunal départemental le condamna à cinq ans de prison ferme et lui appliqua en conséquence les dispositions des articles 64 a)-b) et 71 du code pénal relatifs aux peines complémentaires et accessoires, en lui interdisant l’exercice de certains droits, dont le droit de vote. Il fonda sa décision sur les dépositions des coïnculpés et des témoins et sur les expertises effectuées en l’espèce.
9.
L’arrêt de la cour d’appel d’Oradea du 19 juin 2007, rendu à la suite d’un appel interjeté par le requérant, fut cassé pour absence de motivation par la Haute Cour de cassation et de justice qui renvoya l’affaire devant la même juridiction.
10.
Dans son nouvel arrêt rendu le 5 septembre 2008, la cour d’appel maintint la condamnation à la peine de prison du requérant, mais limita les peines complémentaires et accessoires à celles prévus à l’article 64 a) «
seconde thèse
» et b) du code pénal, à savoir l’interdiction du droit d’être élu et du droit d’occuper une position d’autorité publique.
11.
Le requérant se pourvut en recours contre l’arrêt de la cour d’appel, arguant qu’il n’y avait pas de preuves convaincantes dans le dossier pour justifier sa condamnation. Par un arrêt définitif amplement motivé du 11
janvier 2010, la Haute Cour rejeta le recours, confirmant ainsi les décisions antérieures.
12.
Le requérant commença à purger sa peine et fut remis en liberté conditionnelle le 4 décembre 2012.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
13.
À l’époque des faits, les dispositions pertinentes du code pénal étaient libellées comme suit :
Article 64
« L’interdiction de l’un ou de plusieurs des droits mentionnés ci-dessous peut être imposée comme peine complémentaire :
a)
le droit de voter et d’être élu dans les organes de l’autorité publique ou à des fonctions publiques électives;
b)
le droit d’occuper une position d’autorité publique
; (...)
»
Article 71
« 1)
La peine accessoire consiste dans l’interdiction de tous les droits mentionnés à l’article 64.
2)
La détention à perpétuité ou toute autre peine privative de liberté entraîne automatiquement l’interdiction des droits prévus à l’alinéa précédent pour la période comprise entre la condamnation définitive et la fin de la détention ou l’intervention d’un décret de grâce qui dispense de l’exécution de la peine (...) ».
14
.
Statuant sur un recours dans l’intérêt de la loi (
recurs în interesul legii
), le 5 novembre 2007, la Haute Cour de cassation et justice prescrivit aux juridictions internes d’interpréter l’article 71 § 2 du code pénal à la lumière de la Convention et, par conséquent, d’apprécier au cas par cas la nécessité d’interdire le droit de vote. Cette décision devint obligatoire le 18
juillet 2008, date où elle fut publiée au Moniteur Officiel (
Cucu c.
Roumanie
, n
o
22362/06, §§ 59-60, 13 novembre 2012).
15.
Invoquant l’article 3 du Protocole n
o
1 à la Convention, le requérant se plaint de ce que sa peine de prison a été assortie de l’interdiction du droit de vote.
16.
Se fondant sur l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été maltraité par la police au moment de son arrestation et pendant sa détention provisoire en mai 2002, ainsi que de l’absence de traitement médical adéquat en prison.
17.
Il invoque également plusieurs méconnaissances de l’article
5
§§
1
c), 2) et 3) de la Convention lors de sa détention provisoire de mai 2002.
18.
Sous l’angle de l’article 6 de la Convention et des articles 2 et 4 du Protocole n
o
7 à la Convention, il se plaint de la durée de la procédure pénale à son encontre, de n’avoir pas eu la possibilité d’exposer son cas devant les juridictions, de ce que ses demandes de preuves ont été ignorées et enfin d’avoir été condamné sans preuves concrètes de sa culpabilité.
19.
Il estime que la manière dont les faits ont été qualifiés par les juridictions a emporté violation de l’article 7 de la Convention, dans la mesure où il aurait pu être condamné pour une infraction moins grave que celle de traite d’êtres humains.
20.
S’appuyant sur les dispositions de l’article 4 du Protocole n
o
7 à la Convention, il se plaint d’avoir été condamné deux fois en 2006 pour les mêmes faits, en son absence.
21.
Il se plaint aussi que son droit à la liberté de circulation, garanti par l’article 2 du Protocole n
o
4 à la Convention, a été enfreint à maintes reprises par la police des frontières qui lui interdisait de sortir du territoire alors qu’il était employé par une société de transport.
22.
Il s’estime enfin victime d’une discrimination, prohibée par l’article
1 du Protocole n
o
12 à la Convention, compte tenu de la manière dont les tribunaux ont jugé sa cause.
A.
Sur le droit de vote du requérant
23.
Le requérant se plaint d’avoir été déchu de son droit de vote consécutivement à sa condamnation au pénal. Il invoque l’article 3 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Les Hautes Parties contractantes s’engagent à organiser, à des intervalles raisonnables, des élections libres au scrutin secret, dans les conditions qui assurent la libre expression de l’opinion du peuple sur le choix du corps législatif.
»
24.
La Cour rappelle que l’article 3 du Protocole n
o
1 garantit des droits qui sont cruciaux pour l’établissement et le maintien des fondements d’une véritable démocratie régie par l’État de droit et qu’une interdiction générale, automatique et d’application indifférenciée frappant tout condamné qui s’est vu infliger une peine de prison, enfreint les garanties de cet article (
Scoppola c.
Italie (n
o
3)
[GC], n
o
126/05, §§ 82 et 108, 22 mai 2012 et
Cucu
, précité, § 109).
25.
Dans le cas d’espèce, la Cour note que le requérant s’est vu priver du droit de vote par le tribunal départemental sans qu’aucune motivation soit fournie par ce tribunal, en application stricte de la loi en la matière (voir paragraphe 8 ci-dessus, ainsi que
Frodl c. Autriche
, n
o
20201/04, §§
34
‑
35, 8 avril 2010). La cour d’appel a toutefois modifié les peines complémentaires et accessoires, en limitant l’interdiction à la «
seconde thèse
» de l’article 64 a), en faisant application des prescriptions de la Haute Cour de cassation et justice du 5 novembre 2007 (paragraphe 14 ci-dessus). Une telle interprétation est en ligne avec sa propre jurisprudence en matière de droit de vote des détenus.
26.
Certes, la cour d’appel n’a pas fourni plus d’explications sur la peine infligée. Toutefois, la Cour observe que, compte tenu de la décision de la Haute Cour en la matière, la façon dont s’est exprimée la cour d’appel, quelque lapidaire qu’elle soit, ne laisse aucun doute sur la nouvelle étendue de la limitation et sur le fait que le droit de vote du requérant n’était plus interdit.
27.
Qui plus est, le requérant n’a pas informé la Cour d’une éventuelle impossibilité de voter lors du referendum pour la démission du président de la République du 29 juillet 2012.
28.
Compte tenu de ce qui précède, la Cour conclut que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article
35
§§
3
a) et 4 de la Convention.
B.
Sur les autres griefs
29.
Le requérant invoque plusieurs autres griefs, se fondant sur les articles 3, 5, 6 et 7 de la Convention et sur l’article 2 du Protocole n
o
4 à la Convention, les articles 2 et 4 du Protocole n
o
7 à la Convention et l’article
1 du Protocole n
o
12 à la Convention.
30.
Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle était compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être déclarée irrecevable en application de l’article 35 §§ 1, 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président