Secțiunea a treia Cerere nr. 14608/11 Ovidiu Eugen CIOGESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 10 iunie 2014 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Luis López Guerra, Johannes Silvis, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 28 februarie 2011, având în vedere decizia din 29 mai 2012, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, domnul Ovidiu Eugen Ciogescu, este un resortisant român născut în 1961 și rezident în Râmnicu Vâlcea. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul C. Beniog, avocat la Ramnicu Vâlcea. Guvernul tãu ( Printr-o decizie parțială din 29 mai 2012, Curtea a declarat inadmisibile obiecțiile reclamantului întemeiate pe art. 5, 6, 13, 14, 17 și 18 din Convenție și a amânat examinarea tîlcului întemeiat pe art. 3 din Convenție. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Desfășurarea faptelor prezentate de reclamant la 1 septembrie 2010, reclamantul, care a deținut o societate comercială, a fost arestat sub acuzația de corupție și a fost pus în detenție la depozitul legat de conducerea departamentală a poliției. Cu această ocazie, mai multe obiecte personale, inclusiv ochelarii săi cu dioptrii puternice, i-au fost retrase. La 6 septembrie 2010, avocata reclamantului, care este, de asemenea, sora sa, a depus la Parchet o plângere prin care declara confiscarea ochelarilor. Ochelarii i-au fost restituiți la aproximativ o săptămână după confiscare. La 15 iunie 2011, curtea de apel a lui Pitești a pus capăt detenției provizorii. La 7 septembrie 2010, Parchetul a transmis plângerea reclamantului către Hotărârea Departamentul de Poliție pentru verificare. 11. La 13 septembrie 2010, reclamantul a fost ascultat de un comisar de poliție și, cu această ocazie, a confirmat că ochelarii i-au fost returnați imediat după intervenția medicului. El a considerat că drepturile sale erau respectate în detenție și a adăugat că, din cauza șocului cauzat de arestarea sa, sora sa a crezut contrariul. În cele din urmă, a indicat că a fost informat cu privire la dreptul de a fi asistat de un avocat, dar a precizat că pentru această declarație nu avea nevoie. 12. În aceeași zi, comisarul a emis un raport pe care l-a transmis conducerii poliției. GRIEF 13. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul susține că a fost victima unui tratament degradant din cauza confiscării ochelarilor săi timp de aproximativ o săptămână. Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. 15. Guvernul ridică o excepție de la dreptul la recurs individual, pe motiv că reclamantul a omis să informeze Curtea cu privire la un element esențial pentru examinarea cauzei, respectiv a restituirii, la 2 Septembrie 2010, cu ochelarii săi. El subliniază că reclamantul nu a adus la cunoștință Curtea că a declarat el însuși că a fost examinat de către un medic care a ordonat restituirea ochelarilor, cum ar fi la: Registrul medical și declarația din 13 În septembrie 2010, guvernul consideră că comportamentul reclamantului ar putea fi calificat drept "abuziv," susținând că cererea trebuie respinsă din acest motiv. 16. Reclamantul susține că ochelarii nu i-au fost returnați decât la aproximativ o săptămână după arestarea sa, susținând că declarația din 13 septembrie 2010 a fost făcută sub presiunea poliției. În plus, avocatul său susține că, la data introducerii prezentei cereri, aceasta nu era conștientă de existența acestei declarații. 17. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 47 alineatul (6) din regulament, este de competența reclamantului de a informa cu privire la orice fapt relevant pentru examinarea cererii sale. Aceasta reamintește apoi că o cerere poate fi respinsă ca fiind abuzivă, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție, dacă a fost întemeiată în mod conștient pe fapte luate în considerare (a se vedea, printre altele, Keretchachiki c. Georgia (dec.), 5667/02, 2 mai 2006). 18. Informațiile incomplete și, prin urmare, înșelătoare pot fi, de asemenea, calificate drept abuz de dreptul la recurs individual, în special atunci când se referă la nucleul cauzei, iar reclamantul nu explică în mod suficient nerespectarea sa de a divulga informațiile relevante (Poznanski și alte informații c. Germania (dec.), nr 25101/05, 3 iulie 2007, Predescu c. România, 21447/03, § 25, 2 decembrie 2008, Constantinescu și alții (dec.), n 33605/03, 16 iunie 2009). 19. În speță, Curtea consideră că data la care ochelarii au fost returnați reclamantului este un fapt esențial pentru examinarea cererii. Din documentele furnizate de guvern reiese în mod clar că ochelarii i-au fost returnați a doua zi după arestarea sa 20. Curtea nu poate accepta motivele prezentate de reclamant pentru a justifica omisiunea de a informa Curtea în această privință. În ceea ce privește presiunile la care ar fi fost supus pentru a semna declarația din 13 În ceea ce privește faptul că avocatul său nu ar fi fost conștient de această declarație, Curtea constată că existența sa a fost adusă la cunoștința Curții nici în cererea introductivă, nici în scrisorile ulterioare eliberării reclamantului. 21. În acest fel, reclamantul a încercat în mod voluntar să dea în eroare Curtea, comițând astfel un abuz al dreptului său de a acționa (Jian c. România (dec.), nr. 46640/99, 30 martie 2004 Cir c. România (dec.) 52330/07, § 20, 26 ianuarie 2010 și Szilveszter c. România (dec.), n 61970/09, § 23, 22 octombrie 2013 22. Având în vedere că reclamantul nu a furnizat nicio explicație plauzibilă a tăcerii sale, Curtea consideră că conduita acestuia este contrară vocației dreptului de recurs individual, astfel cum se prevede la art. 34 din Convenție. 23. În consecință, este necesar să se declare cererea inadmisibilă ca fiind abuzivă în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Premier
Requête n
o
14608/11
Ovidiu Eugen CIOGESCU
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 10
juin 2014 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Dragoljub Popović,
Luis López Guerra,
Johannes Silvis,
Iulia Antoanella Motoc,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 28 février 2011,
Vu la décision du 29 mai 2012,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Ovidiu Eugen Ciogescu, est un ressortissant roumain né en 1961 et résidant à Râmnicu Vâlcea. Il est représenté devant la Cour par M
e
2.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
3.
Par une décision partielle du 29 mai 2012, la Cour a déclaré irrecevables les griefs du requérant tirés des articles 5, 6, 13, 14, 17 et 18 de la Convention et a ajourné l’examen du grief tiré de l’article 3 de la Convention.
Les circonstances de l’espèce
4.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
Le déroulement des faits présentés par le requérant
5.
Le 1
er
septembre 2010, le requérant, administrateur d’une société commerciale, fut arrêté sous l’accusation de corruption et placé en détention au dépôt rattaché à la direction départementale de la police. À cette occasion, plusieurs objets personnels, dont ses lunettes comportant de fortes dioptries, lui ont été retirées.
6.
Le 6 septembre 2010, l’avocate du requérant, qui est également sa sœur, déposa au parquet une plainte dénonçant la confiscation des lunettes.
7.
Les lunettes lui ont été restituées environ une semaine après leur confiscation.
8.
Le 15 juin 2011, la cour d’appel de Pitești mit fin à la détention provisoire.
2.
Les faits révélés par le Gouvernement
9.
Le Gouvernent expose qu’il ressort de la copie du registre médical concernant le requérant que, le lendemain de son arrestation, il a été examiné par un médecin qui a autorisé le port des lunettes. Les lunettes lui ont été restituées immédiatement.
10.
Le 7 septembre 2010, le parquet transmit la plainte du requérant à la direction départementale de la police pour vérifications.
11.
Le 13 septembre 2010, le requérant fut entendu par un commissaire de police. A cette occasion, il confirma que les lunettes lui avaient été restituées immédiatement après l’intervention du médecin. Il estimait que ses droits étaient respectés en détention et ajouta qu’en raison du choc provoqué par la nouvelle de son arrestation, sa sœur avait cru le contraire. Enfin, il indiqua qu’il avait été informé du droit d’être assisté par un avocat, mais précisa que pour cette déclaration, il n’en avait pas besoin.
12.
Le même jour, le commissaire dressa un rapport qu’il transmit à la direction de la police.
GRIEF
13.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant allègue avoir été victime d’un traitement dégradant en raison de la confiscation de ses lunettes pendant environ une semaine.
14.
Le grief du requérant porte sur le traitement dégradant dont il aurait été victime en détention. L’article invoqué est ainsi libellé
:
«
Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.
»
15.
Le Gouvernement soulève une exception d’abus de droit de recours individuel, au motif que le requérant a omis d’informer la Cour d’un élément essentiel pour l’examen de l’affaire, à savoir de la restitution, le 2
septembre 2010, de ses lunettes. Il souligne que le requérant n’a pas porté à la connaissance de la Cour qu’il avait lui-même déclaré qu’il avait été examiné par un médecin qui avait ordonné la restitution des lunettes, tel que l’atteste le registre médical et la déclaration du 13
septembre 2010. Partant, le Gouvernement estime que le comportement du requérant pourrait être qualifié d’abusif. Il soutient que la requête doit être rejetée pour ce motif.
16.
Le requérant maintient que ses lunettes ne lui ont été restituées qu’environ une semaine après son arrestation. Il affirme que la déclaration du 13 septembre 2010 a été faite sous la pression des policiers. En outre, son avocate soutient qu’à la date de l’introduction de la présente requête, elle n’était pas au courant de l’existence de cette déclaration.
17.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 47 § 6 du règlement, il incombe au requérant de l’informer «
de tout fait pertinent pour l’examen de sa requête
». Elle rappelle ensuite qu’une requête peut être rejetée comme étant abusive, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention, si elle a été fondée sciemment sur des faits controuvés (voir, parmi d’autres,
Kérétchachvili c.
Géorgie
(déc.), n
o
5667/02, 2 mai 2006).
18.
Une information incomplète et donc trompeuse peut également être qualifiée comme un abus du droit de recours individuel, particulièrement lorsqu’elle concerne le noyau de l’affaire et que le requérant n’explique pas de façon suffisante son manquement à divulguer les informations pertinentes (
Poznanski et autres c.
Allemagne
(déc.), n
o
25101/05, 3
juillet
2007,
Predescu c. Roumanie,
n
o
21447/03, § 25, 2 décembre 2008, et
Constantinescu et autres c.
Roumanie
(déc.), n
o
33605/03, 16 juin 2009).
19.
En l’espèce, la Cour estime que la date à laquelle les lunettes ont été restituées au requérant est un fait essentiel pour l’examen de la requête. Il ressort clairement des pièces fournies par le Gouvernement que les lunettes lui ont été restituées le lendemain de son arrestation.
20.
La Cour ne saurait accepter les raisons présentées par le requérant pour justifier l’omission d’avoir informé la Cour à cet égard. S’agissant des pressions auxquelles il aurait été soumis pour signer la déclaration du 13
septembre 2010, la Cour constate que ses allégations ne sont nullement étayées. Quant au fait que son avocate n’aurait pas été au courant de cette déclaration, la Cour note que son existence n’a été portée à la connaissance de la Cour ni dans la requête introductive, ni même dans ses lettres postérieures à la libération du requérant.
21.
En procédant ainsi, le requérant a essayé volontairement d’induire la Cour en erreur, commettant dès lors un abus de son droit de recours (
Jian c.
Roumanie
(déc.), n
o
46640/99, 30 mars 2004
;
Cir c. Roumanie
(déc.)
,
n
o
52330/07, § 20, 26 janvier 2010 et
Szilveszter c. Roumanie
(déc.), n
o
61970/09, § 23, 22 octobre 2013).
22.
Compte tenu que le requérant n’a fourni aucune explication plausible de son silence, la Cour considère que la conduite de celui-ci est contraire à la vocation du droit de recours individuel, tel que prévu par l’article
34 de la Convention.
23.
En conséquence, il convient de déclarer la requête irrecevable comme étant abusive au sens de l’article 35 § 3 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président