CtEDO 29.05.2012 Auto

CIOGESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
29.05.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CIOGESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Secțiunea a treia Cerere nr. 14608/11 Ovidiu Eugen CIOGESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 29 mai 2012 într-o Cameră compusă din Josep Casadevall, președintele Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ján Šikuta, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 28 februarie 2011, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, dl Ovidiu Eugen Ciogetu, este un resortisant român, născut în 1961 și rezident în Ramnicu Vâlcea. El este reprezentat în fața Curții de către domnul C. Beniog, avocat la Ramnicu Vâlcea. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 1 septembrie 2010, un funcționar bancar și reclamantul, care deținea o societate comercială, au fost arestate și ținute în custodie la depozitul legat de secția de poliție. Pe baza înregistrării mai multor convorbiri telefonice și a documentelor confiscate în cursul mai multor percheziții, Parchetul de luptă împotriva corupției i-a acuzat că le-a alocat fonduri pentru achizițiile publice. Reclamantul susține că a fost privat timp de aproximativ o săptămână de ochelarii săi, cu ochelari de sticlă cu o putere de 10 și, respectiv, 6,75 dioptrii. Reclamantul ar fi fost, de asemenea, împiedicat să facă acte indispensabile pentru administrarea societății sale și nu ar fi dispus de facilitățile necesare pentru a se confidențial cu avocații săi. La 2 septembrie 2010, tribunalul județean din Argeș a examinat în camera de consiliere, în prezența reclamantului, a altei persoane acuzate și a avocaților acestora, cererea Parchetului de detenție provizorie. El a primit și a dispus plasarea acestora în detenție pentru o perioadă de douăzeci și nouă de zile. Tribunalul a considerat că există motive plauzibile pentru a crede că reclamantul a comis faptele de care a fost acuzat. În acest scop, Tribunalul a luat în considerare înregistrările convorbirilor telefonice, declarațiile martorilor auzite de Parchet și rapoartele de control ale băncii. Acesta concluzionează că arestarea provizorie a reclamantului a fost justificată de motive de ordine publică, având în vedere gravitatea faptelor de corupție și ecoul acestora în societate. În plus, instanța a considerat că starea de sănătate a reclamantului nu a fost incompatibilă cu detenția. La 6 septembrie 2010, reclamantul și-a exprimat plângerea în fața Parchetului cu privire la confiscarea ochelarilor săi și la lipsa confidențialității interviurilor cu avocatul său. La recursul reclamantului, printr-o hotărâre din 9 septembrie 2010, tribunalul din Pitești a confirmat hotărârea Tribunalului din 2 septembrie 2010. La 24 septembrie 2010, la cererea Parchetului, tribunalul a prelungit detenția provizorie a fost justificat de necesitatea de a obține noi dovezi, prin extinderea urmăririlor penale pentru fapte noi, inclusiv spălare de bani, și prin tentativa reclamantului de a-l ancheta, prin transmiterea către o terță parte a unei scrisori conținând informații referitoare la probe. În cursul procesului, avocatul reclamantului este reclamat de confiscarea ochelarilor. 10. Recursul reclamantului a fost respins printr-o hotărâre din 29 septembrie 2010 a Tribunalului de apel din Pitești 11. Printr-un rechizitoriu din 18 octombrie 2010, reclamantul și alte cinci persoane au fost trimise în fața tribunalului departamental din Vâlcea al acuzațiilor de corupție, abuz, falsificare și spălare de bani. 12. 20 octombrie și 8 decembrie 2010 și 16 februarie, 16 martie și 28 În aprilie 2011, Tribunalul a examinat din oficiu legalitatea și temeinicia detenției și a dispus menținerea măsurii din cauza gravității și numărului de injurii, precum și a riscului de a afecta martorii și de a distruge probe. 13. recursurile reclamantului au fost respinse la 25 octombrie și 13 decembrie 2010 și la 7 februarie, 21 martie și 4 mai 2011 de către Curtea de Apel din Pitești. 14. La 3 noiembrie 2010 și la 16 februarie 2011, Tribunalul a respins cererile de eliberare a reclamantului, iar Tribunalul a respins recursurile Pitești. 15. La 9 iunie 2011, Tribunalul a prelungit detenția. Recursul reclamantului a fost primit printr-o hotărâre din 15 iunie 2011 a instanței judecătorești care, pe baza jurisprudenței Curții, a considerat că durata detenției a atins limita maximă rezonabilă în raport cu stadiul procedurii și cu infracțiunile de care a fost acuzat. Prin urmare, aceasta a ordonat eliberarea reclamantului cu obligația de a nu părăsi orașul și de a se deplasa cu regularitate la secția de poliție. 16. Procedura penală este în continuare pendinte în fața tribunalului departamental din Vâlcea. GRIFS 17. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul a declarat o încălcare a demnității sale din cauza confiscării ochelarilor săi timp de aproximativ o săptămână, indispensabile pentru a se orienta, a citi și a se deplasa. El susține că a fost astfel victima unui tratament umilitor care i-a fost aplicat în mod voluntar de către autoritățile interne 18. Invocând articolele 5, 6 și 13 din convenție, reclamantul se plânge că a fost reținut cu titlu provizoriu, că durata detenției și lipsa de justificare a menținerii acestei măsuri 19. Invocând articolele 6, 14, 17 și 18 din Convenție, el susține că instanțele care cunosc cauza sa penală nu sunt imparțiale, că nu respectă prezumția sa de nevinovăție, că procedura nu este echitabilă și că nu a dispus de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale. Pe marginea unghiului articolului 3 din Convenție, reclamantul se plânge de confiscarea ochelarilor săi. 21. În situația actuală a dosarului, Curtea nu consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră că este necesar să îl comunice guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (b) din Regulamentul său de procedură. Cu privire la obiecțiile trase din detenția provizorie a reclamantului 22. Invocând mai multe articole din Convenție, reclamantul se plânge de plasarea sa în arest provizoriu și de durata acestei măsuri. 23. Curtea consideră că singura dispoziție relevantă în speță este art. 5 alin. (3) din Convenție. Aceasta reamintește că acest alineat impune ca detenția provizorie înainte de pronunțare să nu depășească un termen rezonabil și ca autoritățile judiciare competente să examineze în mod regulat persistența motivelor relevante și suficiente care ar justifica privarea de libertate (a se vedea Assenov și alții c. Bulgaria, 28 octombrie 1998, § 154, În jurisprudența sa, Curtea a dezvoltat patru motive fundamentale acceptabile pentru deținerea provizorie a unui acuzat suspectat de comiterea unei infracțiuni. : Pericolul de evadare a acuzatului, riscul ca acuzatul, odată eliberat, să comită noi infracțiuni sau ca ordinea publică să fie pusă în pericol. Comisia a considerat, de asemenea, că instanțele judecătorești care acționează cu privire la caracterul adecvat al menținerii recurentului în detenție provizorie trebuie să se angajeze într-o examinare a unui set de elemente relevante concrete, care să confirme existența necesității acestei măsuri (a se vedea, printre altele, Georgiou c. Grecia, (dec.), nr 8710/08, 22 martie 2011 25). Aceasta reamintește, de asemenea, că gravitatea unei infracțiuni poate determina autoritățile să plaseze și să lase un suspect în arest provizoriu pentru a preveni noi încălcări dacă circumstanțele cauzei, cum ar fi antecedentele și personalitatea unei infracțiuni, fac ca pericolul și măsura corespunzătoare (A.J.P. c. Franța, nr. 17020/05, § 70, 29 octombrie 2009 26). În speță, Curtea constată că decizia de a pune reclamantul în detenție provizorie a fost luată de instanță la 2 septembrie 2010, după o examinare atentă a cererii Parchetului și a înscrisurilor din dosar. 27. În ceea ce privește prelungirea măsurii timp de aproximativ zece luni, având în vedere gravitatea faptelor care au stat la baza cauzei și complexitatea procedurii în care au fost extinse urmăririle penale la fapte noi, Curtea consideră că acest termen nu este excesiv. 28. Curtea observă apoi că, pe parcursul întregii proceduri, autoritățile interne au efectuat din oficiu și la intervale regulate controlul legalității și al disponibilității în detenție. În această privință, Comisia subliniază că deciziile de prelungire a detenției au fost motivate în mod corespunzător și că autoritățile competente au efectuat o examinare concretă a situației și a personalității reclamantului, în special a riscului de a se implica în administrarea justiției, și consideră că, în cazul în care ultimele hotărâri pronunțate între 20 octombrie 2011 și 28 aprilie 2012 au un raționament apropiat și se bazează pe aceleași motive, acest lucru s-ar putea explica prin timpul relativ limitat dintre aceste decizii și prin faptul că raționamentul reținut inițial nu și-a pierdut relevanța în acest interval (a se vedea, mutatis mutandis, Georgiou, (dec.), citată anterior 29. Curtea constată, de asemenea, că Tribunalul de Primă Instanță din Pitești a luat în considerare în hotărârea sa din 15 iunie 2011 de încheiere a detenției provizorii a reclamantului jurisprudența Curții cu privire la durata rezonabilă a detenției. 30. Cu această ocazie, evaluând din nou toate elementele dosarului, instanța de apel a concluzionat că a fost mai oportun să se mențină reclamantul în detenție. Curtea consideră că această concluzie nu este în contradicție cu deciziile anterioare de menținere a deținerii, din moment ce, în fiecare moment al procedurii, autoritățile interne au dreptul să evalueze în mod liber elementele care justifică prelungirea detenției și caracterul relevant și suficient al motivelor de-a lungul timpului. 31. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că mai mult de o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție nu poate fi identificată în prezenta cauză. 32. În consecință, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. În ceea ce privește celelalte obiecțiuni care se referă în principal la echitatea procedurii, Curtea amintește că echitatea unei proceduri în ansamblul său. 34. Având în vedere faptul că: în speță procedura este în continuare pendinte, Curtea consideră că aceste obiecțiuni sunt premature și trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatele (1) și (4) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Renunță la examinarea persoanei care a depus cererea în conformitate cu art. 3 din Convenție Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Santiago Quesada Josep Casadevall Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă