BAYDEMİR AND OTHERS v. TURKEY

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

14.10.2013

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

BAYDEMİR AND OTHERS v. TURKEY (CtEDO, 2013)

HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 52428/08 Osman BAYDEMİR și alții împotriva Turciei depusă la 28 octombrie 2008 DECLARAREA FACTELOR Circumstanțele cazului Reclamanții, ale căror nume, date de naștere și locuri de reședință figurează în apendicele din prezentul regulament, sunt resortisanți turci. La momentul evenimentelor care dau naștere prezentei cereri, acestea au fost primari ai diferitelor orașe și orașe din Turcia și membri ai DTP (Partia pentru o societate democratică). Unul dintre solicitanți, dl Mehmet Selim Demir, a murit la 22 februarie 2009. Soția sa și patru copii au informat Curtea că doresc să continue procedura. Reclamanții sunt reprezentați în fața instanței de către dna R. Yalçındağ Baydemir și dl Cihan Aydın, avocați care practică în Diyarbakır. Faptele cazului, astfel cum au prezentat reclamanții, pot fi rezumate după cum urmează. În 2005, Guvernul Turciei a solicitat Guvernului Danemarcei să revoce licența de radiodifuziune a ROJ TV, un canal de televiziune prin satelit curdă înregistrat și difuzat din Danemarca, având în vedere presupusele conexiuni cu PKK, o organizație ilegală. La 21 decembrie 2005, reclamanții au semnat o scrisoare adresată Primului Ministru al Danemarcei, dl Anders Fogh Rasmussen. Ei au declarat, printre altele , că au redactat scrisoarea pentru a-l informa pe dl Rasmussen cu privire la îngrijorările acestora privind discuția revoltând în jurul Roy TV. În scrisoarea, reclamanții au afirmat în continuare că ROJ TV nu poate difuza în Turcia din cauza anumitor obstacole juridice și administrative și că doresc ca într-o zi să poată difuza în Turcia și să fie unul dintre canalele private de televiziune difuzate în Kurdul susținut de Guvern. Ei au remarcat că ROJ TV are milioane de telespectatori în Turcia și în străinătate. Ei au susținut că, deși aderarea la politicile de la ROJ TV și la conținutul programelor era o chestiune de discuție, existența RoJ TV era de o importanță deosebită în ceea ce privește protecția și promovarea libertății de exprimare în Turcia. Reclamanții au concluzionat că Roj TV ar fi interzis în Danemarca, un mecanism important în lupta pentru democrație, pentru drepturile omului și libertățile fundamentale ale civilizației democratice ar fi pierdut. La o dată neespecificată procurorul public din Diyarbakır a început o anchetă asupra reclamanților. În decembrie 2005 și ianuarie 2006 au fost publicate o serie de articole de ziar care conțin textul scrisorii reclamanților și informațiile referitoare la anchetă. La 13 iunie 2006, procurorul public Diyarbakır a depus un proiect de inculpare la Curtea Diyarbakır Assize împotriva reclamanților și a altor trei primari, acuzându-i de aderarea la o organizație teroristă din cauza ajutării și a acuzației unei organizații ilegale în mod conștient și intenționat, în temeiul articolelor 220 alineatul (7) și 314 din Codul Penal și al articolului 5 din Legea privind prevenirea terorismului. La 15 aprilie 2008, Curtea Diyarbakır Assize și-a pronunțat hotărârea în acest caz. În primul rând, având în vedere conținutul scrisorii, a constatat că reclamanții nu au comis infracțiunile pronunțate la art. 220 alineatul (7) și 314 din Codul Penal, după cum pretinde procurorul public. Cu toate acestea, instanța de asemănare a condamnat reclamanții în temeiul articolului 215 din Codul Penal de a lauda o crimă și un criminal. Citând conținutul unor programe de știre, Diyarbakır Assety Court a remarcat că ROJ TV a avut legături cu PKK și că a transmis în conformitate cu obiectivele PKK. Tribunalul a concluzionat că reclamanții au lăudat ROJ TV, deoarece au calificat canalul TV ca actor care luptă pentru democrație, drepturile omului și libertățile fundamentale ale civilizării democratice. Curtea Diyarbakır Assize a condamnat reclamanții la două luni și cincisprezece zile de închisoare. Curtea a comutat apoi condamnarea la închisoare la o amendă de 1.875 lire turce (TRL) (aproximativ 900 euro (EUR). Curtea a susținut că hotărârea sa a fost finală, deoarece suma amenzilor nu a depășit 2000 TRL. Reclamanții au depus o cerere de recurs. La 20 aprilie 2008, Curtea Diyarbakır Assize a examinat recursul depus de reclamanții și a considerat că hotărârea sa din 15 aprilie 2008 a fost finală. În hotărârea sa, instanța a remarcat că, în conformitate cu art. 305 alineatul (2) din fostul Cod de procedură penală, hotărârile pe care le-a condamnat acuzatul într-o amendă de mai puțin de 2000 de lire TRL nu sunt supuse unui recurs. Cu toate acestea, Curtea a remarcat că reclamanții ar putea depune recurs împotriva deciziei sale. Copiile scrise ale hotărârii din 20 aprilie 2008 au fost depuse reprezentanților reclamanților la 8 mai 2008. La 3 iunie 2008, prima reclamantă, dl Baydemir, a plătit amenzii în cauză la 26 iunie 2008. La o dată neespecificată, reclamanții au depus un recurs împotriva hotărârii din 20 aprilie 2008. La 15 iulie 2010, Curtea de Casație a respins recursul, susținând că hotărârea din 15 aprilie 2008 a fost finală. „Cineva care aprobă o infracțiune comisă sau care laudă o persoană din cauza unei infracțiuni comise, este responsabilă cu un termen de închisoare de până la doi ani.” O descriere a dreptului și practicii interne relevante în ceea ce privește art. 305 alineatul (2) din Codul de Procedură Penală, precum și decizia Curții Constituționale din 23 iulie 2009 de a constata că această dispoziție incompatibilă cu Constituția poate fi găsită în Bayar și Gürbüz v. Turcia (nr. 37569/06, §§ 14-16, 27 noiembrie 2012). Reclamanții susțin în temeiul articolului 10 din Convenție că condamnarea lor în temeiul articolului 215 din Codul Penal constituie o încălcare a dreptului lor la libertate de exprimare. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 13 din Convenție că nu au avut un remediu intern eficace împotriva hotărârii din 15 aprilie 2008, deoarece nu au putut depune recurs. A existat o încălcare a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare în sensul articolului 10 din Convenție? Incapacitatea reclamanților de a depune recurs împotriva hotărârii Curții Diyarbakır Assize constituie o ingerință disproporționată cu dreptul lor de acces la o instanță, în încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție? Anul nașterii Locul de reședință Osman BAYDEMİR 1961 Diyarbakır Abdulkadir AδAOשLU 1972 Mardin Abdullah AKENGİN 1971 Diyarbakır Seyfettin ALKUM 1949 Mardin Hurșit ALTEK İN 1975 Hakkari Süleyman ANIK 1944 Mardin Fırat ANLI 1971 Diyarbakır Mehmet Nasır ARAS 1965 Muș İsmail ARSLAN 1950 Șanlıurfa Nuran ATLI 1977 Mardin Seyfettin AYDIN 1954 Siirt Șükran AYDIN 1957 Diyarbakır Abdülkerim ADAM 1971 Mardin 1971 Șeyhmus BAYHAN 1975 Diyarbakır Nadir BİNGÖL 1950 Diyarbakır Aydın BUDAK 1968 Diyarbakır Demir ÇELİK 1959 Muș Murat CEYLAN 1972 Diyarbakır Emrrullah CİN 1963 Șanliurfa Mehmet Selim DEMİR (Cahide DEMİR, Özcan DEMİR, Evin DEMİR, Mehmet Can DEMİR, Mehmet Șah DEMİR) 1967 Reclamantul a murit la 22 februarie 2009. 1973 Mardin Songül EROL ABDİL 1972 Tunceli Ahmet ERTAK 1965 Șırnak Leyla GÜVEN 1964 Viranșehir Mehmet Tahir KAHRAMANER 1947 Muș Hüseyin KALKAN 1962 Batman Ramazan KAPAR 1970 Mardin Zülküf KARATEKİN 1965 Diyarbakır Mehmet KAYA 1964 Diyarbakır Fikret KAYA 1970 Diyarbakır Osman KESER 1960 Adana Mukaddes KUBİLAY 1955 Ağrı Muhsun KUNUR 1956 Șırnak Burhan KURHAN 1971 Batman Hüseyin Ö Șanlıurfa Zeyniye ÖNER 1958 Mardin Orhan ÖZER 1965 Muș Yurdusev ÖZSÖKMENLER 1952 Diyarbakır Resul SADAK 1959 Șırnak Ethem ȘAHİN 1970 Șanlıurfa Gülcihan ȘİMȘEK 1971 Van Mulla ȘİMȘEK 1964 Konya Cihan SİNCAR 1957 Mardin Mehmet TANHAN 1954 Mardin Kutbetin TAȘKIRAN 1954 Diyarbakır Metin TEKCE 1972 Hakkari Hurștit TEKN 1975 Hakkari Esat ÜNER 1966 Batman Ali YILDIZ 1962 Muș Mehmet Salih YILDIZ 1949 Hakkari Muzaffer YÖNDEML İ 1961 Aydın