Cereri nr. 4696/11 și 4703/11 LES AUTHENTIKS împotriva Franței și SUPRAS AUTEUIL 91 împotriva Franței introduse la 14 ianuarie 2011
Prima reclamantă, Les Authentiks, este o asociație declarată la prefectură la 24 ianuarie 2002. A fost dizolvată prin decret din 28 aprilie 2010. Este reprezentată în fața Curții de către Mr. F. Gilbert, avocat la Paris. A doua reclamantă, Supras Auteuil 91, este o asociație creată la începutul anilor 1990, de asemenea dizolvată prin decret din 28 aprilie 2010. Este reprezentată în fața Curții de către Ms. A. Tabone, avocat la Evry. A. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, conform expunerii făcute de reclamante, pot fi rezumate după cum urmează.
Asociațiile reclamante au ca obiectiv statutar să „promoveze echipa Paris-Saint-Germain F.C.". Ele explică că au fost create în anii 1990 (Supras Auteuil 91) și 2002 (Les Authentiks) pentru a contracara imaginea deplorabila dată de o parte însemnată a suporterilor acestui club, care federau toți suporterii de extremă dreapta, rasiști și antisemiți, și care se regrupau la momentul meciurilor la o extremitate a tribunelor stadionului numită „Tribuna Boulogne". Ele explică că în ciuda dizolvării în 2008 a acestei ramuri a suporterilor, asociația „Boulogne Boys", comportamentele rasiste și violente nu au incetat. În acest context, la 28 februarie 2010, au avut loc ciocniri între membrii reclamantelor și ai „Boulogne Boys", care s-au încheiat cu decesul unui suporter.
Prin scrisorile din 12 aprilie 2010, comisia națională de prevenire a violențelor în curse de manifestări sportive (denumită în continuare „comisia") a informat reclamantele de intenția Guvernului de a pronunța dizolvarea lor pe baza articolului L. 332-18 din codul sportului (a se vedea dreptul intern relevant mai jos) și le-a transmis lista reclamațiilor formulate împotriva lor, constând într-o serie de incidente care s-ar fi desfășurat în sezonul sportiv 2009-2010 și participarea unor membri ai lor la ciocnirile din 28 februarie 2010. Le-a invitat să prezinte observațiile lor înainte de 23 aprilie 2010. Prin scrisoare din 16 aprilie 2010, prima reclamantă (Les Authentiks) a solicitat președintelui comisiei să i se acorde un termen suplimentar pentru a prezenta observații scrise și să i se transmită elementele de probă de care dispunea comisia privind reclamațiile rezultate din evenimentele din 9 și 28 februarie 2010, și în final să i se comunice eventualele observații scrise ale conducătorilor Paris Saint Germain.
Președintele a răspuns în aceeași zi că nu intenționează să satisfacă niciunei dintre aceste cereri. La 19 aprilie 2010, reclamantele și-au depus observațiile. La 27 aprilie 2010, reprezentanții asociației au prezentat observații orale în fața comisiei care, în aceeași zi, a emis o opinie favorabilă dizolvării lor.
Prin decret din 28 aprilie 2010, motivat după cum urmează, prim-ministrul a pronunțat dizolvarea primei reclamante: „(...) Considerând că cele trei asociații « Paris 1970 ― La Grinta », « Supra Auteuil 1991 » și « Les Authentiks » fac parte din mișcarea « ultras » a Paris Saint-Germain; că deși sunt distincte, membrii lor sunt în cea mai mare parte implicați în aceleași fapte și acționează în cea mai mare parte de concert pentru a crea confuzie asupra identității autorilor tulburărilor; Considerând că din începutul sezonului 2009-2010, membrii asociației « Les Authentiks » au, în întrunire, repetat acte de violență sau degradare de bunuri în timpul curselor sportive; Considerând că pe 26 aprilie 2009, membrii asociației « Les Authentiks » au participat la agresiunea din Asnières (Hauts-de-Seine) a suporterilor Olimpicului Marseille, membri ai unui grup de suporteri, locuind în regiunea pariziană, care se pregăteau să se deplaseze la Lille pentru a asista la un meci al echipei lor; Considerând că pe 12 septembrie 2009, membrii asociației « Les Authentiks » au participat la agresiunea suporterilor marseilezi, locuind în regiunea pariziană, care se pregăteau să se urce într-un autobuz la Paris pentru a se deplasa la Mans, pentru a asista la un meci al echipei lor; că în această agresiune, patru persoane au fost rănite, inclusiv o minoră de 12 ani,
și furturi au fost comise în crama vehiculului; Considerând că pe 13 septembrie 2009, membrii asociației « Les Authentiks » au, alături de suporteri din alte asociații, folosit dispozitive pirotehnice în stadionul Louis-II din Monaco, punând în pericol în special personalul de securitate al clubului și provocând daune materiale importante; Considerând că pe 9 februarie 2010, membrii asociației « Les Authentiks » au degradat grile separative în tribune, forțând forțele de ordine să intervină; Considerând că pe 28 februarie 2010, membrii asociației « Les Authentiks » au aruncat asupra forțelor de ordine numeroase proiectile (sticle, fumigene, bombe agricole, mortiere, lansatoare de rachete); că membrii asociației « Les Authentiks » au participat la bătaie în urma căreia unul dintre participanți a decedat; Considerând că repetarea acestor evenimente a creat tensiuni reale, sursă de violență, și că, în plus, conducătorii clubului PSG confirmă aceste fapte și solicită punerea capătului activității acestei asociații; Considerând că asemenea fapte, comise în întrunire, în legătură sau cu ocazia manifestărilor sportive, constituie acte repetate de degradări de bunuri și violență asupra persoanelor care, conform dispozițiilor articolului L. 332-18 citat mai sus, sunt de natură să justifice dizolvarea asociației ai cărei membri au comis asemenea fapte; Considerând, în consecință,
că este cazul să se pronunțe dizolvarea asociației « Les Authentiks »." Prin decret din aceeași zi, motivat după cum urmează, prim-ministrul a pronunțat dizolvarea celei de-a doua reclamante: „(...) Considerând că, din începutul sezonului 2009-2010, suporteri au, ca membri ai « Supras Auteuil 91 », în număr variabil, repetat acte de violență sau incitare la ură sau discriminare în cursul curselor sportive; Considerând că pe 12 septembrie 2009, membrii asociației « Supras Auteuil 91 » au participat la agresiunea suporterilor marseilezi locuind în regiunea pariziană, care se pregăteau să se urce într-un autobuz la Paris, pentru a se deplasa la Mans, pentru a asista la un meci al echipei lor; că în această agresiune, patru persoane au fost rănite, inclusiv o minoră de 12 ani și furturi au fost comise în crama vehiculului; Considerând că pe 13 septembrie 2009, suporteri ai asociației « Supras Auteuil 91 » au, alături de suporteri din alte asociații, folosit dispozitive pirotehnice în stadionul Louis-II din Monaco punând în pericol în special personalul de securitate al clubului și provocând daune materiale importante; Considerând că pe 5 decembrie 2009, agresiunea unui suporter al PSG Club din Angers de către un membru al asociației « Supras Auteuil 91 » a degenerat într-o bătaie generalizată; Considerând că pe 9 februarie 2010,
membrii « Supras Auteuil 91 » au degradat grile separative în tribune, forțând forțele de ordine să intervină; Considerând că pe 28 februarie 2010, membrii asociației « Supras Auteuil 91 » au aruncat asupra forțelor de ordine numeroase proiectile (sticle, fumigene, bombe agricole, mortiere, lansatoare de rachete); că membrii « Supras Auteuil 91 » au participat la bătaie în urma căreia unul dintre participanți a decedat; (...)" Prim-ministrul a concluzionat dizolvarea în aceiași termeni ca cei care figurează în decretul de dizolvare a primei reclamante. La 7 mai 2010, asociațiile reclamante au solicitat anularea decretelor din 28 aprilie 2010. În mijloacele lor de casare, sub titlul ilegalității externe a deciziei atacate, au invocat mai multe încălcări ale drepturilor apărării.
În primul rând, au susținut că reclamațiile care le-au fost notificate nu erau suficient de precise pentru a le permite să-și pregătească apărarea. În al doilea rând, au argumentat că procedura este neregulamentară din cauza încălcărilor grave și repetate ale confidențialității procedurii și au denunțat mediatizarea procedurii de dizolvare, contrară egalității armelor. În sfârșit, au considerat că intervenția conducătorilor PSG și a reprezentanților prefectului de poliție și al directorului general al poliției naționale contravine respectării contradictoriu, observațiile primilor nefiind comunicate, și ai doilea vorbind după auditoriu al reprezentanților lor în fața comisiei. Au fost invocate și mijloace de casare din cauza ilegalității interne a decretului de dizolvare: confuzia dintre trei asociații atunci când legea cerea să se cerceteze distinct implicarea fiecărei asociații.
Reluând una câte una faptele reproșate în decret, reclamantele le-au contestat pe motiv că nu erau dovedite și că nu le puteau fi imputate. În sfârșit, reclamantele au susținut că măsurile de dizolvare erau disproporționate, din lipsă de gravitate suficientă a faptelor reproșate, susținând că nu prezentau niciun risc pentru ordinea publică, comportamentul lor nemaiput fi pus în cauză decât cel al unor membri ai lor care au acționat în afara cadrului lui.
Prin hotărâre din 13 iulie 2010 (nr. 339257), motivată după cum urmează, Consilul de Stat a respins cererea primei reclamante: „Pe legaliatea externă (...) Considerând că prin scrisoare din 12 aprilie 2010, remisă în mână proprie reprezentanților Asociației Les Authentiks, aceștia au fost informați cu privire la reclamațiile formulate împotriva asociației, care au fost enunțate cu suficientă precizie și care nu trebuiau să expună circumstanța, care nu constituie în sine o reclamație, conform căreia Asociația Les Authentiks ar face parte din mișcarea Ultra și au fost invitați să prezinte în fața comisiei observații scrise și, după caz, orale; că în răspuns la această invitație, ei au adresat observații scrise, apoi au prezentat, asistaț de un avocat, observații orale în fața comisiei la ședința sa din 27 aprilie 2010; că dizolvarea sau suspendarea unei asociații de suporteri ai unui club sportiv profesional având caracterul unor măsuri de poliție administrativă, principiul general al drepturilor apărării nu le este aplicabil în absența unui text, nici măcar nu peste altminteri decât stipulațiile articolului 6 § 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, circumstanța că asociația nu a putut replica observațiilor prezentate în scris de reprezentanții Paris-Saint-Germain, sau oral,
de reprezentanți ai prefectului de poliție sau ai directorului general al poliției naționale a căror audiere comisia a putut considera de folos, și care nu au antrenat luarea în considerare a unor noi reclamații, nu viciază de neregularitate opinia emisă de comisie; că în plus, circumstanța susținută că instruirea cauzei nu ar fi fost imparțială nu este dovedită; Pe legalitate internă: Considerând că pentru a justifica dizolvarea Asociației Les Authentiks, decretul atacat reține că faptele comise pe 26 aprilie 2009, 12 septembrie 2009, 13 septembrie 2009, 9 februarie 2010 și 28 februarie 2010 pot fi calificate ca acte repetate de degradări de bunuri și violență asupra persoanelor în sensul articolului L. 332-18 din codul sportului și sunt de natură să justifice dizolvarea asociației ai cărei membri au comis aceste fapte; că, cu toate acestea, nu este dovedit prin actele versate la dosar că agresiunile suporterilor marseilezi comise pe 26 aprilie 2009 și 12 septembrie 2009 pot fi imputate mai multor membri ai asociației, condiție cerută de termenii articolului L. 332-18; că nu este nici mai mult dovedit că folosirea dispozitivelor pirotehnice pe 13 septembrie 2009 în stadionul Louis II din Monaco, în lumina circumstanțelor în care aceste dispozitive au fost folosite,
constituie în această cauză acte de violență asupra persoanelor sau degradări de bunuri în sensul dispozițiilor articolului L. 332-18; că, în mod similar, elementele versate la dosar nu permit stabilirea că grile separative instalate în incinta stadionului de Vesoul pe 9 februarie 2010 ar fi suferit degradări susceptibile a fi relevate pentru aplicarea articolului L. 332-18; că, în schimb, faptele din 28 februarie 2010 constând în aruncuri de proiectile asupra forțelor de ordine și participare la fapte grave de violență care au dus în special la decesul unui suporter sunt dovedite, nu sunt de altfel contestate serios, și sunt susceptibile a fi reținute împotriva asociației reclamante pentru aplicarea articolului L. 332-18 din codul sportului; Considerând că dacă, pentru a pronunța dizolvarea asociației, decretul din 28 aprilie 2010 s-a bazat în mod explicit pe motivul unor acte repetate de degradări de bunuri și violență asupra persoanelor, atunci când s-a spus că singurele fapte pe care decretul putea reține legal erau cele din 28 februarie 2010, ministrul internelor, de peste mări și al colectivităților teritoriale invocă, în nota sa de apărare din 10 iunie 2010, comunicată Asociației Les Authentiks, un alt motiv, rezultat din aceea că faptele din 28 februarie 2010 constituie, de ele însele, acte suficient de grave de natură să justifice; Considerând, pe de o parte,
că articolul L. 332-18 din codul sportului, în noua redactare rezultând din art. 10 al legii din 2 martie 2010, aplicabil faptelor cauzei, având în vedere natura de poliție a măsurii în cauză, permite dizolvarea prin decret a unei asociații de suporteri ai cărei membri au comis în întrunire, în legătură sau cu ocazia unei manifestări sportive, un act de o gravitate deosebită, constitutiv, în special, de violență asupra persoanelor; că faptele din 28 februarie 2010, în cursul cărora au fost comise împotriva forțelor de ordine și altor suporteri acte grave de violență care au dus la moartea unui suporter, prezintă caracterul unui act de o gravitate deosebită în sensul articolului L. 332-18, justificând de ele însele dizolvarea asociației; că o asemenea dizolvare nu constituia o măsură excesivă și disproporționată ținând seama de riscurile pentru ordinea publică pe care le prezentau acțiunile unor membri ai asociației; Considerând, pe de altă parte, că din cauza rezultă că prim-ministrul ar fi luat aceeași decizie dacă ar fi dorit să se bazeze inițial pe motivul rezultat din actele de o gravitate deosebită din 28 februarie 2010; Considerând că, prin urmare, este cazul, în circumstanțele cauzei, să se procedeze la substituția motivelor solicitată; că din cele de mai sus și fără ca să fie necesară obligarea ministrului internelor,
de peste mări și al colectivităților teritoriale să producă anumite documente, că asociația reclamantă nu are temei să solicite anularea decretului atacat". Prin hotărâre din 13 iulie 2010 (nr. 339293), Consilul de Stat a respins cererea celei de-a doua reclamante în aceiași termeni ca în hotărârea sa privind prima reclamantă.
B. Dreptul intern relevant Legea din 5 iulie 2006 privind prevenirea violențelor în cursul manifestărilor sportive a integrat în codul sportului articolul L. 332-18 formulat după cum urmează: „Poate fi dizolvată prin decret, după avizul comisiei naționale consultative de prevenire a violențelor în cursul manifestărilor sportive, orice asociație sau grupare de fapt având ca obiect sprijinul unei asociații sportive menționate la articolul L. 122-1, ai cărei membri au comis în întrunire, în legătură sau cu ocazia unei manifestări sportive, acte repetate constitutive ale degradărilor de bunuri, violenței asupra persoanelor sau incitării la ură sau discriminare împotriva persoanelor din cauza originii, orientării sexuale, sexului sau apartenerii, adevărate sau presupuse, la o etnie, o națiune, o rasă sau o religie determinată.
Reprezentanții asociațiilor sau grupărilor de fapt și conducătorii clubului interesat pot prezenta observațiile lor comisiei. Această comisie cuprinde: 1° Doi membri ai Consilului de Stat, inclusiv președintele comisiei, desemnați de vicepreședintele Consilului de Stat; 2° Doi magistrați ai ordinii judiciare, desemnați de primul președinte al Curții de Casație; 3° Un reprezentant al Comitetului național olimpic și sportiv francez, un reprezentant al federațiilor sportive și un reprezentant al ligilor profesionale, numiți de ministrul în sarcina sportului; 4° O personalitate aleasă din cauza competenței sale în materie de violență în cursul manifestărilor sportive, numită de ministrul în sarcina sportului.
Condițiile de funcționare ale comisiei sunt stabilite prin decret în Consilul de Stat". Legea din 2 martie 2010 care întărește lupta împotriva violențelor de grup și protecția persoanelor încărcate cu o misiune de serviciu public a deschis posibilitatea pronunțării suspendării unei asociații, ca măsură alternativă la dizolvare, și autorizează pronunțarea unei măsuri de dizolvare sau suspendare nu mai doar în cazul unor acte repetate de violență sau degradare de bunuri comise în întrunire ci și în cazul unui „act de o gravitate deosebită". Dispozițiile reglementare relevante care figurează în codul sportului sunt formulate după cum urmează: Articolul R 332-11 „Sesizată de ministrul internelor cu un proiect de dizolvare al unei asociații sau grupări de fapt menționate la articolul L. 332-18, comisia emite un aviz în luna care urmează sesizării sale.
Ministrul în sarcina sportului este obligat să fie informat cu privire la această cerere de aviz". Articolul R 332-12 „Președintele comisiei stabilește modalitățile instruirii cauzei și invită reprezentanții asociațiilor sau grupărilor de fapt menționate prin proiectul de dizolvare să prezinte observații scrise sau orale. Conducătorii cluburilor sportive interesat sunt informați că pot, de asemenea, prezenta observații scrise sau orale". Dispozițiile relevante din codul justiției administrative sunt formulate după cum urmează: Articolul R 311-1 „Consilul de Stat este competent să cunoască în primă și ultimă instanță: 1° Recursurile dirigite împotriva ordinanțelor Președintelui Republicii și decretele; (...)". Articolul R 432-1 „Cererea și notele părților trebuie, sub pedeapsa inadmisibilității, să fie prezentate de un avocat la Consilul de Stat.
Semnarea lor de avocat valorează constituire și alegere de domiciliu la el. Articolul R 432-2 „Cu toate acestea, dispozițiile articolului R. 432-1 nu sunt aplicabile: 1° Recursurilor pentru excedare de putere împotriva actelor diferitelor autorități administrative; (...) În aceste cazuri, cererea trebuie semnată de partea interesată sau mandatarul său". Articolul R 712-1 „Rolul fiecărei ședințe de judecată este pregătit de raportorul public însărcinat cu a prezenta concluziile sale și aprobat de președintele formării de judecată. Când o cauză este înscrisă pe rolul adunării contencios, prim-ministrul este ținut informat. Patru zile cel puțin înainte de ședință, avocații la Consilul de Stat și Curtea de Casație sunt avertizați că dosarele pentru care sunt înscriși figurează pe rol.
În caz de urgență, acest termen poate fi redus la două zile prin decizie a președintelui secției contencios. Părțile care nu sunt reprezentate de un avocat la Consilul de Stat și Curtea de Casație sunt informate cu privire la înscrierea pe rol a cauzei lor. Dacă judecarea cauzei trebuie să intervină după pronunțarea concluziilor raportorului public, părțile sau mandatarii lor sunt puse în măsură să cunoască, înainte de ținerea ședinței, sensul acestor concluzii privind cauza care le privește. Avizul de ședință reproduce dispozițiile articolelor R. 731-1, R. 731-2, R. 731-3, R. 733-1, R. 733-2 și R. 733-3. El menționa de asemenea modalitățile prin care părțile sau mandatarii lor pot lua cunoștință cu privire la sensul concluziilor raportorului public, în aplicarea alineatului anterior (1). Rolurile sunt afișate la secretariatul contencios." Articolul R 733-1 „După raport, avocații la Consilul de Stat reprezentând părțile pot prezenta observații orale.
Raportorul public pronunță apoi concluziile sale. Avocații la Consilul de Stat reprezentând părțile pot prezenta observații orale scurte după pronunțarea concluziilor raportorului public". OBIECȚIILE 1. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamantele enunță mai multe obiecții. Ele denunță caracterul inechitabil al procedurii în fața comisiei: nu au putut lua cunoștință de elementele de probă de care dispuneau Guvernul și comisia, nu au putut cu siguranță discuta observații scrise ale clubului Paris-Saint-Germain, și în cursul auditoriu ei nu au putut asculta și discuta observații orale ale ministerului Internelor (în timp ce acesta a asistat la ansamblul dezbaterilor). Prin urmare, reclamantele consideră că în absența contradictoriu la un stadiu crucial al procedurii, echilibrul procedurii era definit rupt.
Reclamantele se plâng de asemenea de inechitatea procedurii în fața Consilului de Stat din două motive: ele denunță imposibilitatea prezentării de observații orale în fața acestei jurisdicții și susțin că substituția motivelor operate de aceasta pentru a valida dizolvările s-a facut în încălcare a exigențelor contradictoriu; ele reamintesc în acest sens că pe tot parcursul instruirii în fața comisiei și apoi în fața Consilului de Stat, ele au trebuit doar să se apere pe punctul acumulării de fapte care putea conduce la dizolvare și nu pe existența unui fapt de o gravitate deosebită, care a fost în final reținut de Consilul de Stat. 2. Invocând art. 11 din Convenție, asociațiile reclamante susțin că dizolvarea lor este o ingerință care nu se bazează pe o bază de fapt adecvată și care nu este necesară într-o societate democratică.
Pe primul punct, ele explică că deși membrii lor au participat la chocurile dintre suporteri pe 28 februarie 2010, niciunul dintre ei nu a fost pus în cauză în agresiunea comisă și care a dus la decesul unuia dintre ei. Pe al doilea punct, reclamantele reamintesc că dizolvarea administrativă în Franța este un regim special, deroga la dizolvarea judiciară, care atinge în sine art. 11 din Convenție. Ele consideră că acest regim nu răspunde niciunei necesități; prin ele însele, asociațiile de suporteri nu pun deloc în cauză valorile esențiale ale unei societăți democratice. În plus, dacă ele comit fapte grave, pot fi dizolvate judiciar. În fin, privitor la indivizii înșiși, există dispozitive preventive (interdicție de stadion) și represive în cadrul dreptului penal clasic care permit asigurarea misiunilor de prevenire și reprimare a atentarilor la ordinea publică.
Reclamantele consideră că acest regim derogatoriu nu se bazează pe nicio necesitate și este lipsit de eficacitate.
1. Au fost garantate reclamantelor drepturi la o procedură echitabilă în respectul contradictoriu și în sensul articolului 6 § 1 din Convenție în cauza de față ținând seama de substituția motivului operată de Consilul de Stat în hotărârile sale din 13 iulie 2010? 2. Au fost informate reclamantele despre înscrierea pe rol a cauzei lor în fața Consilului de Stat și cu privire la sensul concluziilor raportorului public înainte de ținerea ședinței? În caz negativ, imposibilitatea prezentării de observații orale în fața Consilului de Stat constituie o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție? 3. A existat o încălcare a drepturilor reclamantelor la libertatea de asociere, în sensul articolului 11 din Convenție?
Requêtes n os 4696/11 et 4703/11 LES AUTHENTIKS contre la France et SUPRAS AUTEUIL 91 contre la France introduites le 14 janvier 2011
La première requérante, Les Authentiks , est une association déclarée en préfecture le 24 janvier 2002. Elle a été dissoute par décret du 28 avril 2010. Elle est représentée devant la Cour par M e F. Gilbert, avocat à Paris. La seconde requérante, Supras Auteuil 91 est une association créée au début des années 1990, également dissoute par décret du 28 avril 2010. Elle est représentée devant la Cour par M e A. Tabone, avocate à Evry. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérantes, peuvent se résumer comme suit.
Les associations requérantes ont pour objet statutaire de « promouvoir l’équipe du Paris-Saint-Germain F.C ». Elles expliquent qu’elles furent créées dans les années 1990 ( Supras Auteuil 91 ) et 2002 ( Les Authentiks ) afin de contrebalancer l’image déplorable qui était donnée par une partie importante des supporters de ce club, qui fédéraient l’ensemble des milieux d’extrême droite, raciste et antisémite, et qui se regroupaient au moment des matchs, à une extrémité des tribunes du stade appelée « Tribune Boulogne ». Elles expliquent que malgré la dissolution en 2008 de cette branche des supporters, l’association « Boulogne Boys », les comportements racistes et violents ne cessèrent pas. Dans ce contexte, le 28 février 2010, des échauffourées eurent lieu entre des membres des requérantes et ceux des « Boulogne Boys », qui se terminèrent par la mort d’un supporter.
Par des courriers du 12 avril 2010, la commission nationale de prévention des violences lors des manifestations sportives (ci-après « la commission ») informa les requérantes de l’intention du Gouvernement de prononcer leur dissolution sur le fondement de l’article L. 332-18 du code du sport (voir droit interne pertinent ci-dessous) et leur adressa la liste des griefs formulés à leur encontre, consistant en une série d’incidents qui se seraient déroulés durant la saison sportive 2009-2010 et la participation de certains de leurs membres aux échauffourées du 28 février 2010. Elle les invita à présenter leurs observations avant le 23 avril 2010. Par un courrier du 16 avril 2010, la première requérante ( Les Authentiks ) sollicita du président de la commission que lui soit accordé un délai supplémentaire pour présenter ses observations écrites et que lui soit transmis les éléments de preuve dont la commission disposait s’agissant des griefs tirés des évènements s’étant produits les 9 et 28 février 2010, et enfin que lui soit communiquées les éventuelles observations écrites des dirigeants du Paris Saint Germain.
Le président répondit le même jour qu’il n’entendait satisfaire à aucune de ces demandes. Le 19 avril 2010, les requérantes déposèrent leurs observations. Le 27 avril 2010, les représentants de l’association présentèrent des observations orales devant la commission qui, le même jour, rendit un avis favorable à leur dissolution.
Par un décret du 28 avril 2010, motivé comme suit, le Premier ministre prononça la dissolution de la première requérante : « (...) Considérant que les trois associations « Paris 1970 ― La Grinta », « Supra Auteuil 1991 » et « Les Authentiks » font partie de la mouvance « ultras » du Paris Saint-Germain ; que si elles sont distinctes, leurs membres sont le plus souvent impliqués dans les mêmes faits et agissent le plus souvent de concert en vue d’entretenir une confusion sur l’identité des auteurs des troubles ; Considérant que depuis le début de la saison 2009-2010, des membres de l’association « Les Authentiks » ont, en réunion, répété des actes de violence ou de dégradation de biens lors de rencontres sportives ; Considérant que, le 26 avril 2009, des membres de l’association « Les Authentiks » ont participé à l’agression, à Asnières (Hauts-de-Seine), des supporters de l’Olympique de Marseille, membres d’un groupe de supporters, résidant en région parisienne, qui s’apprêtaient à se rendre à Lille pour assister à un match de leur équipe ; Considérant que, le 12 septembre 2009, des membres de l’association « Les Authentiks » ont participé à l’agression de supporters marseillais, demeurant en région parisienne, qui s’apprêtaient à embarquer dans un car à Paris pour se rendre au Mans, afin d’assister à un match de leur équipe ; que lors de cette agression,
quatre personnes ont été blessées, dont une mineure de 12 ans, et des vols ont été perpétrés dans les soutes du véhicule ; Considérant que, le 13 septembre 2009, des membres de l’association « Les Authentiks » ont, aux côtés de supporters d’autres associations, fait usage d’engins pyrotechniques dans le stade Louis-II de Monaco, mettant notamment en danger des personnels de sécurité du club et provoquant des dégâts matériels importants ; Considérant que, le 9 février 2010, des membres de l’association « Les Authentiks » ont dégradé des grilles séparatives en tribunes, contraignant les forces de l’ordre à intervenir ; Considérant que, le 28 février 2010, des membres de l’association « Les Authentiks » ont jeté sur les forces de l’ordre de nombreux projectiles (bouteilles, fumigènes, bombes agricoles, mortiers, lance-fusées) ; que des membres de l’association « Les Authentiks » ont participé à la bagarre à la suite de laquelle l’un des participants est décédé ; Considérant que la répétition de ces événements a créé de véritables tensions, source de violences, et qu’en outre, les dirigeants du club PSG confirment ces faits et demandent qu’il soit mis fin à l’activité de cette association ; Considérant que de tels faits, commis en réunion, en relation ou à l’occasion de manifestations sportives,
constituent des actes répétés de dégradations de biens et de violences sur des personnes qui, aux termes des dispositions de l’article L. 332-18 précitées, sont de nature à justifier la dissolution de l’association dont des membres ont commis lesdits faits ; Considérant, en conséquence, qu’il y a lieu de prononcer la dissolution de l’association « Les Authentiks ». Par un décret du même jour, motivé comme suit, le Premier ministre prononça la dissolution de la seconde requérante : « (...) Considérant que, depuis le début de la saison 2009-2010, des supporters ont, en tant que membres de « Supras Auteuil 91 », en nombre variable, répété des actes de violence ou d’incitation à la haine ou à la discrimination lors de rencontres sportives ; Considérant que, le 12 septembre 2009, des membres de l’association « Supras Auteuil 9l » ont participé à l’agression de supporters marseillais demeurant en région parisienne, qui s’apprêtaient à embarquer dans un car à Paris, pour se rendre au Mans, afin d’assister à un match de leur équipe ; que, lors de cette agression, quatre personnes ont été blessées, dont une mineure de 12 ans et des vols ont été perpétrés dans les soutes du véhicule ; Considérant que, le 13 septembre 2009, des supporters de l’association « Supras Auteuil 91 » ont, aux côtés de supporters d’autres associations,
fait usage d’engins pyrotechniques dans le stade Louis-II de Monaco mettant notamment en danger des personnels de sécurité du club et provoquant des dégâts matériels importants ; Considérant que, le 5 décembre 2009, l’agression d’un supporter du PSG Club d’Angers par un membre de l’association « Supras Auteuil 91 » a dégénéré en bagarre générale ; Considérant que, le 9 février 2010, des membres de « Supras Auteuil 91 » ont dégradé des grilles séparatives en tribunes, contraignant les forces de l’ordre à intervenir ; Considérant que, le 28 février 2010, les membres de l’association « Supras Auteuil 91 » ont jeté sur les forces de l’ordre de nombreux projectiles (bouteilles, fumigènes, bombes agricoles, mortiers, lance-fusées) ; que des membres de « Supras Auteuil 91 » ont participé à la bagarre à la suite de laquelle l’un des participants est décédé ; (...) ». Le Premier ministre conclut à la dissolution dans les mêmes termes que ceux figurant dans le décret de dissolution de la première requérante.
Le 7 mai 2010, les associations requérantes demandèrent l’annulation des décrets du 28 avril 2010. Dans leurs moyens de cassation, au titre de l’illégalité externe de la décision attaquée, elles invoquèrent plusieurs violations des droits de la défense. En premier lieu, elles firent valoir que les griefs qui leur avaient été notifiés n’étaient pas suffisamment précis pour leur permettre de préparer leur défense. Deuxièmement, elles arguèrent de l’irrégularité de la procédure liée aux manquements graves et répétés à la confidentialité de la procédure et dénoncèrent la médiatisation de la procédure de dissolution, contraire à l’égalité des armes.
Enfin, elles considérèrent que l’intervention des dirigeants du PSG et des représentants du préfet de police et de la direction générale de la police nationale contrevenait au respect du contradictoire, les observations des premiers n’ayant pas été communiquées, et les seconds ayant pris la parole postérieurement à l’audition de ses représentants devant la commission. Des moyens de cassation tirés de l’illégalité interne du décret de dissolution furent également invoqués par les requérantes : confusion de trois associations alors qu’il convenait, selon la loi, de rechercher distinctement l’implication de chacune des associations. Reprenant un à un les faits reprochés dans le décret, les requérantes les contestèrent au motif qu’ils n’étaient pas établis et qu’ils ne leur étaient pas imputables.
Enfin, les requérantes soutinrent que les mesures de dissolution étaient disproportionnées, faute de gravité suffisante des faits reprochés, soutenant qu’elles ne présentaient aucun risque pour l’ordre public, leur comportement n’ayant jamais été mis en cause mais seulement celui de certains de leurs membres ayant agi en dehors de son cadre.
Par un arrêt du 13 juillet 2010 (n o 339257), ainsi motivé, le Conseil d’Etat rejeta la requête de la première requérante : « Sur la légalité externe (...) Considérant que, par lettre du 12 avril 2010, remise en main propre aux représentants de l’Association les Authentiks, ces derniers ont été informés des griefs formulés à l’encontre de l’association, qui étaient énoncés avec suffisamment de précision et qui n’avaient pas à exposer la circonstance, qui ne constitue pas en soi un grief, selon laquelle l’Association les Authentiks ferait partie d’une mouvance Ultra et ont été invités à présenter devant la commission des observations écrites et, le cas échéant, orales ; qu’en réponse à cette invitation, ils ont adressé des observations écrites, puis ont présenté, assistés d’un conseil, des observations orales devant la commission lors de sa séance du 27 avril 2010 ; que la dissolution ou la suspension d’une association de supporters d’un club sportif professionnel présentant le caractère de mesures de police administrative, de sorte que le principe général des droits de la défense ne leur est pas applicable en l’absence de texte, pas davantage au demeurant que les stipulations de l’article 6 § 1 de la convention européenne de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales,
la circonstance que l’association n’a pas été mise à même de répliquer aux observations présentées par écrit, par les représentants du Paris-Saint-Germain, ou oralement, par des représentants du préfet de police ou du directeur général de la police nationale dont la commission avait pu estimer l’audition utile, et qui n’ont pas entraîné la prise en considération de nouveaux griefs, n’entache pas d’irrégularité l’avis émis par la commission ; qu’en outre, la circonstance alléguée que l’instruction de l’affaire n’aurait pas été impartiale n’est pas établie ; Sur la légalité interne : Considérant que pour justifier la dissolution de l’Association les Authentiks, le décret attaqué retient que des faits commis les 26 avril 2009, 12 septembre 2009, 13 septembre 2009, 9 février 2010 et 28 février 2010 peuvent être qualifiés d’actes répétés de dégradations de biens et de violences sur des personnes au sens de l’article L. 332-18 du code du sport et sont de nature à justifier la dissolution de l’association dont des membres ont commis ces faits ; que, toutefois, il n’est pas établi par les pièces versées au dossier que les agressions de supporters marseillais commises les 26 avril 2009 et 12 septembre 2009 puissent être imputées à plusieurs membres de l’association, condition requise par les termes de l’article L. 332-18 ;
qu’il n’est pas davantage établi que l’usage d’engins pyrotechniques le 13 septembre 2009 dans le stade Louis II de Monaco, au vu des circonstances dans lesquelles ces engins ont été utilisés, constitue en l’espèce des actes de violence sur des personnes ou des dégradations de biens au sens des dispositions de l’article L. 332-18 ; que, de même, les éléments versés au dossier ne permettent pas d’établir que des grilles séparatives installées dans l’enceinte du stade de Vesoul le 9 février 2010 auraient subi des dégradations susceptibles d’être relevées pour l’application de l’article L. 332-18 ; qu’en revanche, les faits survenus le 28 février 2010 consistant en des jets de projectiles sur les forces de l’ordre et en la participation à des faits graves de violence ayant notamment conduit au décès d’un supporter sont avérés, ne sont d’ailleurs pas sérieusement contestés, et sont susceptibles d’être retenus à l’encontre de l’association requérante pour l’application de l’article L. 332-18 du code du sport ; Considérant que si, pour prononcer la dissolution de l’association, le décret du 28 avril 2010 s’est expressément fondé sur le motif d’actes répétés de dégradations de biens et de violences sur des personnes, alors qu’il vient d’être dit que les seuls faits que le décret pouvait légalement retenir étaient ceux du 28 février 2010, le ministre de l’intérieur,
de l’outre-mer et des collectivités territoriales invoque, dans son mémoire en défense du 10 juin 2010, communiqué à l’Association les Authentiks, un autre motif, tiré de ce que les faits du 28 février 2010 constituent, à eux seuls, des actes suffisamment graves de nature à le justifier ; Considérant, d’une part, que l’article L. 332-18 du code du sport, dans sa nouvelle rédaction résultant de l’article 10 de la loi du 2 mars 2010, applicable aux faits de l’espèce, eu égard à la nature de police de la mesure en cause, permet de dissoudre par décret une association de supporters dont des membres ont commis en réunion, en relation ou à l’occasion d’une manifestation sportive, un acte d’une particulière gravité, constitutif, notamment, de violence sur des personnes ; que les faits survenus le 28 février 2010, au cours desquels ont été commis à l’encontre des forces de l’ordre et d’autres supporters des actes graves de violence ayant conduit à la mort d’un supporter, présentent le caractère d’un acte d’une particulière gravité au sens de l’article L. 332-18, justifiant à lui seul la dissolution de l’association ; qu’une telle dissolution ne constituait pas une mesure excessive et disproportionnée au regard des risques pour l’ordre public que présentaient les agissements de certains des membres de l’association ; Considérant, d’autre part,
qu’il résulte de l’instruction que le Premier ministre aurait pris la même décision s’il avait entendu se fonder initialement sur le motif tiré des actes de particulière gravité du 28 février 2010 ; Considérant que, dès lors, il y a lieu, dans les circonstances de l’espèce, de procéder à la substitution de motifs demandée ; qu’il résulte de ce qui précède et sans qu’il ait lieu d’enjoindre au ministre de l’intérieur, de l’outre-mer et des collectivités territoriales de produire certains documents, que l’association requérante n’est pas fondée à demander l’annulation du décret attaqué ». Par un arrêt du 13 juillet 2010 (n o 339293), le Conseil d’Etat rejeta la requête de la seconde requérante dans les mêmes termes que dans son arrêt concernant la première requérante.
B. Le droit interne pertinent La loi du 5 juillet 2006 relative à la prévention des violences lors des manifestations sportives a intégré dans le code du sport l’article L. 332-18 ainsi libellé : « Peut être dissous par décret, après avis de la commission nationale consultative de prévention des violences lors des manifestations sportives, toute association ou groupement de fait ayant pour objet le soutien à une association sportive mentionnée à l’article L. 122-1, dont des membres ont commis en réunion, en relation ou à l’occasion d’une manifestation sportive, des actes répétés constitutifs de dégradations de biens, de violence sur des personnes ou d’incitation à la haine ou à la discrimination contre des personnes à raison de leur origine, de leur orientation sexuelle, de leur sexe ou de leur appartenance, vraie ou supposée, à une ethnie, une nation, une race ou une religion déterminée.
Les représentants des associations ou groupements de fait et les dirigeants de club concernés peuvent présenter leurs observations à la commission. Cette commission comprend : 1 o Deux membres du Conseil d’Etat, dont le président de la commission, désignés par le vice-président du Conseil d’Etat ; 2 o Deux magistrats de l’ordre judiciaire, désignés par le premier président de la Cour de cassation ; 3 o Un représentant du Comité national olympique et sportif français, un représentant des fédérations sportives et un représentant des ligues professionnelles, nommés par le ministre chargé des sports ; 4 o Une personnalité choisie en raison de sa compétence en matière de violences lors des manifestations sportives, nommée par le ministre chargé des sports.
Les conditions de fonctionnement de la commission sont fixées par décret en Conseil d’Etat ». La loi du 2 mars 2010 renforçant la lutte contre les violences de groupe et la protection des personnes chargées d’une mission de service public a ouvert la faculté de prononcer la suspension d’une association, comme mesure alternative à la dissolution, et autorise le prononcé d’une mesure de dissolution ou de suspension non plus seulement en cas d’actes répétés de violence ou de dégradation de biens commis en réunion mais aussi dans le cas d’un « acte d’une particulière gravité ». Les dispositions réglementaires pertinentes figurant dans le code du sport sont ainsi libellées : Article R 332-11 « Saisie par le ministre de l’intérieur d’un projet de dissolution d’une association ou d’un groupement de fait mentionnés à l’article L. 332-18, la commission rend son avis dans le mois qui suit sa saisine.
Le ministre chargé des sports est tenu informé de cette demande d’avis ». Article R 332-12 « Le président de la commission définit les modalités de l’instruction de l’affaire et invite les représentants des associations ou des groupements de fait mentionnés par le projet de dissolution à présenter leurs observations écrites ou orales. Les dirigeants des clubs sportifs concernés sont informés qu’ils peuvent également présenter leurs observations écrites ou orales ». Les dispositions pertinentes du code de justice administrative sont ainsi libellées : Article R 311-1 « Le Conseil d’Etat est compétent pour connaître en premier et dernier ressort : 1 o Des recours dirigés contre les ordonnances du Président de la République et les décrets ; (...) » Article R 432-1 « La requête et les mémoires des parties doivent, à peine d’irrecevabilité, être présentés par un avocat au Conseil d’Etat.
Leur signature par l’avocat vaut constitution et élection de domicile chez lui. Article R 432-2 « Toutefois, les dispositions de l’article R. 432-1 ne sont pas applicables : 1 o Aux recours pour excès de pouvoir contre les actes des diverses autorités administratives ; (...) Dans ces cas, la requête doit être signée par la partie intéressée ou son mandataire ». Article R 712-1 « Le rôle de chaque séance de jugement est préparé par le rapporteur public chargé de présenter ses conclusions et arrêté par le président de la formation de jugement. Lorsqu’une affaire est inscrite au rôle de l’assemblée du contentieux, le Premier ministre en est tenu informé. Quatre jours au moins avant la séance, les avocats au Conseil d’Etat et à la Cour de cassation sont avisés que les affaires pour lesquelles ils sont inscrits figurent au rôle.
En cas d’urgence, ce délai peut être réduit à deux jours par décision du président de la section du contentieux. Les parties qui ne sont pas représentées par un avocat au Conseil d’Etat et à la Cour de cassation sont informées de l’inscription au rôle de leur affaire. Si le jugement de l’affaire doit intervenir après le prononcé de conclusions du rapporteur public, les parties ou leurs mandataires sont mis en mesure de connaître, avant la tenue de l’audience, le sens de ces conclusions sur l’affaire qui les concerne. L’avis d’audience reproduit les dispositions des articles R. 731-1, R. 731-2, R. 731-3, R. 733-1, R. 733-2 et R. 733-3. Il mentionne également les modalités selon lesquelles les parties ou leurs mandataires peuvent prendre connaissance du sens des conclusions du rapporteur public, en application de l’alinéa précédent (1). Les rôles sont affichés au secrétariat du contentieux.
» Article R 733-1 « Après le rapport, les avocats au Conseil d’Etat représentant les parties peuvent présenter leurs observations orales. Le rapporteur public prononce ensuite ses conclusions. Les avocats au Conseil d’Etat représentant les parties peuvent présenter de brèves observations orales après le prononcé des conclusions du rapporteur public ». GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérantes énoncent plusieurs griefs. Elles dénoncent le caractère inéquitable de la procédure devant la commission : elles n’ont pas pu prendre connaissance des éléments de preuve dont disposaient le Gouvernement et la commission, elles n’ont pu a fortiori discuter des observations écrites du club du Paris ‑ Saint-Germain, et au cours de son audition, elles n’ont pu entendre et discuter les observations orales du ministère de l’Intérieur (alors que celui-ci a assisté à l’ensemble des débats).
Dès lors, les requérantes estiment qu’en l’absence de contradictoire à un stade crucial de la procédure, l’équilibre de la procédure était définitivement rompu. Les requérantes se plaignent également de l’iniquité de la procédure devant le Conseil d’Etat pour deux motifs : elles dénoncent l’impossibilité de présenter des observations orales devant cette juridiction et allèguent que les substitutions de motifs opérées par celle-ci pour valider les dissolutions se sont faites en violation des exigences du contradictoire ; elles rappellent à cet égard que tout au long de l’instruction devant la commission puis devant le Conseil d’Etat, elles n’ont eu qu’à se défendre sur le point de l’accumulation de faits qui pouvait conduire à la dissolution et non sur l’existence d’un fait d’une particulière gravité, qui a finalement été retenue par le Conseil d’Etat.
2. Invoquant l’article 11 de la Convention, les associations requérantes soutiennent que leur dissolution est une ingérence qui ne repose pas sur une base factuelle adéquate et qui n’est pas nécessaire dans une société démocratique. Sur le premier point, elles expliquent que si leurs membres ont participé aux heurts entre supporters le 28 février 2010, aucun d’entre eux n’a été mis en cause dans l’agression perpétrée et ayant abouti au décès de l’un d’entre eux. Sur le second point, les requérantes rappellent que la dissolution administrative en France est un régime spécial, dérogatoire à la dissolution judiciaire, qui porte atteinte en soi à l’article 11 de la Convention. Elles estiment que ce régime ne répond à aucune nécessité ; par elles-mêmes, les associations de supporters ne remettent aucunement en cause les valeurs essentielles d’une société démocratique.
Par ailleurs, si elles commettent des fautes graves, elles peuvent être dissoutes judiciairement. Enfin, s’agissant des individus eux-mêmes il existe des dispositifs préventifs (interdiction de stade) et répressifs dans le cadre pénal classique qui permettent d’assurer les missions de prévention et de répression des atteintes à l’ordre public. Les requérantes estiment que ce régime dérogatoire ne repose sur aucune nécessité et est dépourvu d’efficacité.
1. Les droits des requérantes à une procédure équitable dans le respect du contradictoire et au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ont-ils été garantis en l’espèce compte tenu de la substitution de motif opéré par le Conseil d’Etat dans ses arrêts du 13 juillet 2010 ? 2. Les requérantes ont-elles été informées de l’inscription au rôle de leur affaire devant le Conseil d’Etat et du sens des conclusions du rapporteur public avant la tenue de l’audience ? Dans la négative, l’impossibilité de présenter des observations orales devant le Conseil d’Etat constitue-t-elle une violation de l’article 6 § 1 de la Convention ? 3. Y a-t-il eu violation des droits des requérantes à la liberté d’association, au sens de l’article 11 de la Convention ?