SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 3090/11 Zofia Björgvinsson, președinte, Vincent A. De Gaetano, Krzysztof Wojtyczek, judecători, și Françoise Elens-Passos, grefffier de secțiune, având în vedere cererea formulată anterior la 11 mai 2011, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, dl Zofia mimierciak, este resortisant polonez, născută în 1944 și rezidentă în Cracovia. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul A. Braum, avocat la Cracovia. Guvernul polonez ( A fost reprezentat de agentul său, dna J. Chrzanowska, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1979, reclamanta, profesoară licențiată, a fost declarată invalidă și inaptă să lucreze. De atunci, a primit o pensie de invaliditate lunară de aproximativ 200 EUR. La 25 iunie 2003, reclamanta a inițiat împotriva statului o acțiune pentru a-și mări pensia, susținând că pensia, care constituia singurul său venit, era în mod evident prea mică pentru a-și asigura existența în demnitate. Prin hotărârea din 23 februarie 2010, Tribunalul Regional din Varșovia a respins cererea recurentei, considerând că cuantumul pensiei sale fusese stabilit în conformitate cu legea. Tribunalul a refuzat să ia în considerare motivul întemeiat pe caracterul contrar constituției anumitor dispoziții ale legii aplicate în cauză, considerând că această chestiune era rezervată Curții Constituționale. Recurenta a făcut apel la instanța de judecată din Varșovia. La 17 noiembrie 2010, recurenta a formulat o cerere de notificare a hotărârii sale, împreună cu motivele. La 25 noiembrie 2010, cererea sa a fost respinsă ca prematură, după ce hotărârea Tribunalului din Varșovia nu a fost încă adoptată la data cererii recurentei. Între timp, printr-o hotărâre din 18 noiembrie 2010, curtea din Varșovia a respins cererea recurentei. 10. La 23 noiembrie 2010, Tribunalul de District din Cracovia a acordat recurentei asistență judiciară pentru a formula o acțiune constituțională. 11. La 15 decembrie 2010, recurenta a solicitat instanței judecătorești din Cracovia să-i notifice hotărârea din 19 noiembrie 2010. printr-o decizie (zarządzenie) din 12 ianuarie 2011, instana de apel a dispus notificarea hotărârii în vederea informării recurentei. 12. Printr-o ordonanță din 10 februarie 2011, hotărând cu privire la o cerere formulată de către instanță la data de 3 februarie 2011, instanța de apel i-a acordat asistență judiciară pentru a formula un recurs în casație. Printr-un aviz motivat din 16 martie 2011, avocatul din oficiu al reclamantei a refuzat să sesizeze Curtea Supremă, pe motiv de absență a motivelor în acest sens. 13. Printr-un aviz motivat din 29 martie 2011, un alt avocat din oficiu care a formulat o cale de atac constituțională a refuzat să facă acest lucru, având în vedere această acțiune condamnată la eșec. În special, Constituția nu a garantat dreptul la o pensie de o anumită valoare, care este reglementată de legi obișnuite. În măsura în care recurenta punea în discuție cuantumul pensiei sale, acțiunea constituțională nu ar putea fi realizată. 14. La 15 aprilie 2011, avocatul prezentat recurentei pentru a formula un recurs în cassation la mai multe informații pe care cererea pe care o depunese în favoarea sa la 10 martie 2011, prin care se solicitase restabilirea termenului pentru a solicita notificarea hotărârii din 18 noiembrie 2010, cu motivele sale, fusese respinsă de această instanță la 17 martie 2011. La 11 martie 2011, Ombudsmanul a refuzat să se supună casării în favoarea recurentei. În conformitate cu art. 46 alineatul (1) din Legea privind Curtea Constituțională, dreptul intern relevant 16. În conformitate cu art. 46 alineatul (1) din Legea privind Curtea Constituțională, acțiunea constituțională poate fi formulată după epuizarea acțiunilor disponibile în termen de trei luni de la notificarea unui reclamant cu privire la o hotărâre definitivă pronunțată împotriva sa. 17. În conformitate cu art. 393 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, recursul în cassare se depune la un tribunal care a pronunțat hotărârea atacată în termen de o lună de la notificarea sa către un solicitant. 18. Conform jurisprudenței relevante a Curții Supreme, atunci când o instanță nu este notificată din oficiu, un recurs în casație poate fi formulat cu condiția ca un reclamant să solicite, înainte de expirarea termenului de șapte zile de la data pronunțării hotărârii, notificarea sa cu motivele sale. Nerespectarea acestei condiții duce la posibilitatea de a formula un recurs. GRIEF 19. Invocând articolele 6 și 13 din Convenție, recurenta se plânge că nu a putut să-și prezinte cauza Curții Constituționale și Curții Supreme. În special, aceasta afirmă că refuzul avocatului său de a formula o acțiune constituțională în favoarea sa se pronunță după expirarea termenului pentru a sesiza Curtea Constituțională. În plus, desemnarea avocatului pentru a formula recursul în cassation a avut loc cu întârziere, iar instana de apel și-a respins cererea de reinstaurare a termenului pentru a solicita notificarea hotărârii din 18 noiembrie 2010 cu motivele sale. Curtea ia notă de faptul că recurenta se plânge că a fost privată de dreptul său de a introduce o acțiune constituțională printr-un refuz al avocatului său de a sesiza Curtea Constituțională pronunțată după expirarea termenului prevăzut în acest scop. 21. Guvernul susține caracterul vădit nefondat al fondului; acesta prezintă un document al poștei, arătând că hotărârea Curții din Varșovia din 18 noiembrie 2010 a fost aprobată de recurentă la 2 februarie 2011. Prin urmare, termenul pentru introducerea unei acțiuni constituționale expirate în speță trei luni mai târziu, respectiv 2 Mai 2011, refuzul avocatului recurentei de a sesiza Curtea Constituțională din 29 martie 2011 a avut loc la timp. 6 din Convenție putea să apară în caz de refuz, cu întârziere sau insuficient motivat, al unui avocat din oficiu care a formulat o acțiune în cadrul unei proceduri în care ministerul său este obligatoriu (Staroszczyk c. Polonia, nr. 59519/00, § 135-137, 22 martie 2007, Sialkowska c. Polonia, n 8932/05, § 114, 22 martie 2007). Cu toate acestea, în speță, refuzul avocatului recurentei de a sesiza Curtea Constituțională a intervenit cu aproximativ o lună și jumătate înainte de expirarea termenului pentru a sesiza această instanță. În plus, acest refuz a fost motivat în mod corespunzător, astfel încât Curtea nu a identificat niciun aspect derbitrar din partea avocatului recurentei 24. În consecință, în măsura în care se referă la procedura de introducere a acțiunii constituționale, este vădit nefondată. Prin urmare, Curtea îl respinge în temeiul art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. 25, reclamanta se plânge că a fost, de asemenea, privată de dreptul său de a sesiza Curtea Supremă din cauza desemnării tardive a avocatului pentru a formula recursul și din cauza respingerii de către instanța de judecată a cererii sale de a restabili termenul pentru a solicita notificarea hotărârii din 18 noiembrie 2010 cu motivele sale. 26. Curtea ia notă de faptul că dosarul arată că dreptul recurentei de a formula un recurs în casație este oprit nu din urmările împrejurărilor invocate de către persoana în cauză, ci din motive de fapt care îi sunt imputate, și anume din cauza lipsei acesteia de a solicita, în termenul prevăzut de art. 303 § 1 din Codul de procedură civilă, notificarea hotărârii din 11 noiembrie 2010, împreună cu motivele sale. Curtea constată că cererea recurentei de a-i restabili termenul în cauză a fost respinsă la 17 martie 2011 printr-o decizie împotriva căreia Comisia nu a recurs. 27. Astfel, Curtea apreciază că, în măsura în care se referă la procedura de introducere a recursului în casare, este vădit nefondată și o respinge în temeiul articolului 35 § 3 litera (a) și al articolului 4 din Convenție. 28. În măsura în care recurenta citează art. 13 din Convenție, Curtea ia notă că, în lipsa unui În conformitate cu art. 6 din Convenție, art. 13 este, de asemenea, în mod evident greșit întemeiat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Passos David Thór Björgvinsson Președinte
Requête n
o
30909/11
Zofia ŚMIERCIAK
contre la Pologne
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 15 octobre 2013 en un comité composé de
:
David Thór Björgvinsson,
président,
Vincent A. De Gaetano,
Krzysztof Wojtyczek,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 11 mai 2011,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
La requérante, M
me
Zofia Śmierciak, est une ressortissante polonaise, née en 1944 et résidant à Cracovie. Elle a été représentée devant la Cour par M
e
2.
Le gouvernement polonais («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, Mme J. Chrzanowska, du ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
En 1979, la requérante, enseignante diplômée, fut déclarée invalide et inapte à travailler. Depuis, elle perçoit une pension d’invalidité mensuelle d’un montant s’élevant actuellement à environ 200 EUR.
5.
Le 25 juin 2003, la requérante engagea contre l’État une action pour faire augmenter sa pension. Elle soutint que la pension, qui constituait son unique revenu, était manifestement trop peu élevée pour assurer sa subsistance dans la dignité. La requérante argua que la loi en application de laquelle le montant de sa pension avait été calculé était injuste
et contraire aux principes inscrits à la Constitution.
6.
Par un jugement du 23 février 2010, le tribunal régional de Varsovie rejeta la demande de la requérante, considérant que le montant de sa pension avait été établi conformément à la loi. Le tribunal refusa d’examiner le grief tiré du caractère contraire à la Constitution de certaines dispositions de la loi appliquées dans l’affaire, jugeant que cette matière était réservée à la Cour constitutionnelle.
7.
La requérante fit appel auprès de la cour d’appel de Varsovie.
8.
Le 17 novembre 2010, la requérante formula auprès de la cour d’appel une demande de lui notifier son arrêt avec les motifs. Le 25 novembre 2010, sa demande fut rejetée en tant que prématurée, l’arrêt de la cour d’appel n’ayant pas été encore adopté à la date de la demande de la requérante.
9.
Entretemps, par un arrêt du 18 novembre 2010, la cour d’appel de Varsovie rejeta l’appel de la requérante.
10.
Le 23 novembre 2010, le tribunal de district de Cracovie accorda à la requérante l’aide juridictionnelle pour former un recours constitutionnel.
11.
Le 15 décembre 2010, la requérante demanda à la cour d’appel de lui notifier l’arrêt du 19 novembre 2010. Par une décision
(zarządzenie
) du 12
janvier 2011, la cour
d’appel ordonna la notification de l’arrêt pour information de la requérante.
12.
Par une ordonnance du 10 février 2011, statuant sur une demande formulée par l’intéressée le 3 février 2011, la cour d’appel lui accorda l’aide juridictionnelle pour former un pourvoi en cassation. Par un avis motivé du 16
mars 2011, l’avocat commis d’office à la requérante refusa de saisir la Cour Suprême, au motif de l’absence des motifs en ce sens.
13.
Par un avis motivé du 29 mars 2011, un autre avocat commis d’office à la requérante pour former un recours constitutionnel refusa de le faire, considérant ce recours voué à l’échec. L’avocat observa que, bien que le droit à la sécurité sociale en cas d’invalidité fût garanti par la Constitution, celle-ci ne réglementait pas son étendue. En particulier, la Constitution ne garantissait pas le droit à une pension d’un montant déterminé, cette matière étant réglementée par des lois ordinaires. Dans la mesure où la requérante mettait en cause le montant de sa pension, le recours constitutionnel ne pourrait aboutir.
14.
Le 15 avril 2011, l’avocat commis à la requérante pour former un pourvoi en cassation l’informa que la demande qu’il avait déposée en sa faveur le 10 mars 2011, tendant au rétablissement du délai pour solliciter la notification de l’arrêt de la cour d’appel du 18 novembre 2010 avec ses motifs, avait été rejetée par cette cour le 17 mars 2011.
15.
Le 11 mars 2011, le Médiateur refusa de se pourvoir en cassation en faveur de la requérante.
B.
Le droit interne pertinent
16.
Selon l’article 46 § 1 de la loi sur la Cour constitutionnelle, le recours constitutionnel peut être formé après l’épuisement des recours disponibles dans les trois mois à compter de la notification à un requérant d’un jugement définitif rendu à son encontre.
17.
Selon l’article 393
4
1.du code de procédure civile, le pourvoi en cassation est formé auprès d’un tribunal ayant rendu le jugement attaqué dans le délai d’un mois à compter de sa notification à un requérant.
18.
Selon la jurisprudence pertinente de la Cour Suprême, lorsqu’un jugement n’est pas notifié d’office, un pourvoi en cassation peut être formé à condition qu’un requérant demande, avant l’expiration du délai de sept jours à compter de la date du prononcé du jugement, sa notification avec ses motifs. La non-observation de cette condition entraîne l’impossibilité de former un pourvoi.
19.
Invoquant les articles 6 et 13 de la Convention, la requérante se plaint de n’avoir pas pu soumettre sa cause à la Cour constitutionnelle et à la Cour Suprême. Plus particulièrement, elle affirme que le refus de son avocat de former un recours constitutionnel en sa faveur est intervenu après l’expiration du délai pour saisir la Cour constitutionnelle. En outre, la désignation de l’avocat pour former le pourvoi en cassation est intervenue tardivement et la cour d’appel a rejeté sa demande tendant au rétablissement du délai pour demander la notification de l’arrêt du 18 novembre 2010 avec ses motifs.
20.
La Cour note que la requérante se plaint d’avoir été privée de son droit d’introduire un recours constitutionnel par un refus de son avocat de saisir la Cour constitutionnelle intervenu après l’expiration du délai prévu à
cet effet.
21.
Le Gouvernement fait valoir le caractère manifestement mal fondé du grief. Il produit un document de la poste, faisant apparaître que l’arrêt de la cour d’appel de Varsovie du 18 novembre 2010 a été réceptionné par la requérante le 2 février 2011. Il en résulte que le délai pour introduire un recours constitutionnel ayant expiré en l’espèce trois mois plus tard, soit le 2
mai 2011, le refus de l’avocat de la requérante de saisir la Cour constitutionnelle du 29 mars 2011 est intervenu dans les délais.
22.
La Cour rappelle avoir jugé qu’une question sur le terrain de l’article
6 de la Convention pouvait se poser en cas de refus, tardif ou insuffisamment motivé, d’un avocat commis d’office de présenter un recours dans une procédure dans laquelle son ministère est obligatoire (
Staroszczyk c. Pologne
, n
o
59519/00, §§ 135-137, 22 mars 2007,
Sialkowska c. Pologne
, n
o
8932/05, § 114, 22 mars 2007).
23.
Toutefois, en l’espèce, le refus de l’avocat de la requérante de saisir la Cour constitutionnelle est intervenu environ un mois et demie avant l’expiration du délai pour saisir cette cour. En outre, ce refus a été dûment motivé, de sorte que la Cour ne décèle aucune apparence d’arbitraire de la part de l’avocat de la requérante.
24.
Il s’ensuit que le grief, pour autant qu’il concerne la procédure tendant à l’introduction du recours constitutionnel, est manifestement mal fondé. Partant, la Cour le rejette en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
25.
La requérante se plaint également d’avoir été privée de son droit de saisir la Cour Suprême
en raison de la désignation tardive de l’avocat pour former le pourvoi et du fait du rejet par la cour d’appel de sa demande de lui rétablir le délai pour solliciter la notification de l’arrêt du 18 novembre 2010 avec ses motifs.
26.
La Cour note que le dossier fait apparaître que le droit de la requérante de former un pourvoi en cassation s’est éteint non pas des suites des circonstances alléguées par l’intéressée mais en raison d’un fait lui étant imputable, à savoir en raison de son défaut de demander, dans le délai prévu par l’article 303
4
1.du code de procédure civile, la notification de l’arrêt du 11 novembre 2010 avec ses motifs. La Cour note que la demande de la requérante de lui rétablir le délai concerné a été rejetée le 17
mars 2011 par une décision contre laquelle l’intéressée n’avait pas recouru.
27.
Ainsi, la Cour juge que le grief, pour autant qu’il concerne la procédure tendant à l’introduction du pourvoi en cassation, est manifestement mal fondé et le rejette en application de l’article 35 §§ 3 a) et
4 de la Convention.
28.
Pour autant que la requérante cite l’article 13 de la Convention, la Cour note qu’en l’absence d’un «
grief défendable
» sur le terrain de l’article 6, le grief tiré de l’article 13 est aussi manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Françoise Elens-Passos
David Thór Björgvinsson
Greffière
Président