RUSAK c. POLOGNE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
RUSAK c. POLOGNE (CtEDO, 2014)
SECȚIA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 51212/09
Marian RUSAK
împotriva Poloniei
Curtea europeană a drepturilor omului (secția a patra), reunită la 14 ianuarie 2014 într-un comitet compus din:
Päivi Hirvelä, președintă,
Vincent A. De Gaetano,
Robert Spano, judecători,
și Fatoș Aracı, grefieră adjunctă de secție,
Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 31 august 2009,
Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate în răspuns de reclamant,
După ce a deliberat, pronunță decizia următoare:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Marian Rusak, este un resortisant polonez născut în 1957 și rezidând în Zabrze.
Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agenta sa, dna J. Chrzanowska, de la ministerul Afacerilor Externe.
A. Circumstanțele cauzei
Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.
La o dată neprecizată în cerere, reclamantul a introdus împotriva comunei Zabrze o acțiune având ca obiect plata sumelor neachitate dintr-o alocație al cărei beneficiar era, ridicându-se la 110 000 zloți polonezi (PLN). Reclamantul susținea că cuantumul alocației în cauză fusese redus față de cel datorat.
La 21 noiembrie 2007, tribunalul regional din Gliwice a respins cererea reclamantului, pe motiv că nicio neregularitate nu fusese comisă la stabilirea cuantumului alocației atribuite persoanei în cauză.
La 11 iunie 2008, reclamantul a fost admis la beneficiul asistenței judiciare.
Printr-o hotărâre din 6 noiembrie 2008, curtea de apel din Katowice a respins apelul reclamantului împotriva hotărârii din 21 noiembrie 2007, însușindu-și concluziile tribunalului de primă instanță.
La 9 ianuarie 2009, avocatul desemnat din oficiu reclamantului pentru a-l asista în procedura de apel i-a notificat hotărârea din 6 noiembrie 2008 cu motivările sale, precum și refuzul său de a formula un recurs în casație în favoarea sa, motivat prin lipsa unor motive care să justifice exercitarea acestui recurs.
La 25 ianuarie 2009, reclamantul a cerut curții de apel să desemneze un alt avocat care să-l asiste în procedura de casație. La 12 februarie 2009, tribunalul a informat reclamantul că cererea sa fusese admisă și l-a instruit cu privire la necesitatea de a se adresa baroului competent în vederea desemnării avocatului său.
Printr-o scrisoare din 20 februarie 2009, baroul din Katowice a desemnat avocatul care urma să-l asiste pe reclamant în procedura de casație. La 24 februarie 2009, scrisoarea menționată a fost comunicată avocatului.
Printr-o scrisoare întocmită la 24 februarie 2009, avocatul reclamantului l-a informat cu privire la refuzul său de a recurge în casație în favoarea sa. Scrisoarea menționa motivele acestui refuz și indica data limită pentru a sesiza Curtea Supremă, în speță 3 martie 2009. Scrisoarea avocatului, expediată de cabinetul său la 25 februarie 2009, a fost notificată reclamantului la 2 februarie 2009. Acesta din urmă a recepționat-o la 9 martie 2009.
La 4 martie 2009, curtea de apel din Katowice, la rândul său, a notificat reclamantului scrisoarea din 24 februarie 2009.
B. Dreptul intern relevant
Dispozițiile relevante ale dreptului intern sunt citate, printre altele, în cauza Sialkowska împotriva Poloniei, nr. 8932/05, 22 martie 2007.
CAPETE DE CERERE
Invocând articolele 6 și 13 din Convenție, reclamantul se plânge în substanță de încălcarea dreptului său de acces la Curtea Supremă consecutivă refuzului avocatului său desemnat din oficiu de a recurge în casație în favoarea sa.
ÎN DREPT
Guvernul susține caracterul vădit nefondat al cererii. Acesta subliniază că principiile stabilite de Curte în cauzele poloneze similare prezentei (Sialkowska, citată mai sus, paragraful 12 de mai sus, Balcer împotriva Poloniei, nr. 19236/07, 5 octombrie 2010, Staniszewski împotriva Poloniei, nr. 28157/08, 5 octombrie 2010) au fost respectate în speță. În special, refuzul primului avocat al reclamantului de a recurge în casație în favoarea sa a intervenit la 9 ianuarie 2009, suficient de devreme încât persoana în cauză să poată găsi un alt avocat susceptibil să o asiste în fața Curții Supreme. Refuzul celui de-al doilea avocat desemnat din oficiu reclamantului a intervenit, de asemenea, înainte de expirarea termenului pentru a formula un recurs. Guvernul subliniază că ambele refuzuri au fost stabilite în scris și motivate.
Reclamantul își menține capătul de cerere.
Curtea reamintește că cerința ca autorul unui recurs în fața unei jurisdicții de casație să fie reprezentat de un jurist calificat nu poate, în sine, să fie considerată contrară articolului 6 (Staroszczyk împotriva Poloniei, nr. 59519/00, § 128, 22 martie 2007). Simplul fapt că un avocat desemnat din oficiu poate refuza să asiste un reclamant într-o procedură în fața jurisdicției supreme, pe motivul lipsei de perspective rezonabile de succes ale recursului său, nu poate, în sine, să se analizeze într-un refuz de asistență juridică incompatibil cu obligațiile care revin Statului în temeiul articolului 6 din Convenție.
În speță, la 9 ianuarie 2009, reclamantul a fost informat cu privire la refuzul avocatului său desemnat din oficiu de a recurge în casație în favoarea sa. Termenul pentru a sesiza Curtea Supremă expirând la 3 martie 2009, era suficient de lung pentru ca reclamantul să poată găsi un nou avocat, ceea ce a și făcut de altfel.
Refuzul celui de-al doilea avocat al reclamantului de a recurge în casație în favoarea sa a fost stabilit chiar în ziua comunicării către acesta din urmă a scrisorii baroului prin care era informat cu privire la desemnarea sa ca avocat al persoanei în cauză. Scrisoarea care îl informa pe reclamant cu privire la motivele acestui refuz a fost expediată la adresa sa în ziua următoare, adică cu aproximativ o săptămână înainte de expirarea termenului pentru a formula un recurs în casație.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu detectează nicio neglijență imputabilă avocaților desemnați succesiv reclamantului susceptibilă să fi adus atingere dreptului său de acces la Curtea Supremă. Faptul că persoana în cauză a recepționat, după expirarea termenului pentru a formula eventualul recurs, scrisoarea care i-a fost adresată de cel de-al doilea avocat nu este, în speță, imputabilă acestuia din urmă. În orice caz, articolul 6 din Convenție nu impune Statului obligația de a asigura asistența succesivă a mai multor avocați desemnați din oficiu în scopul exercitării recursurilor în privința cărora s-a apreciat că nu prezentau perspective rezonabile de succes (Kulikowski împotriva Poloniei, nr. 18353/03, § 68, 19 mai 2009).
Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că nicio încălcare a articolului 6 din Convenție nu se stabilește în speță.
Rezultă că cererea este inadmisibilă deoarece vădit nefondată și că trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 § 3 și 4 din Convenție.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară cererea inadmisibilă.
Fatoș Aracı
Päivi Hirvelä
Grefieră adjunctă
Președintă