Greneche și alții împotriva Franței

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamanții sunt foști funcționari de sex masculin, intrați în funcția publică în anii șaizeci, șaptezeci și optzeci.

Doreau să beneficieze de o pensionare anticipată, având copii în întreținere, cu beneficiul imediat al pensiei lor de retragere sub titlul articolului L. 24, I, 3º din codul pensiilor civile și militare de retragere (« dreptul la beneficiul imediat al pensiei »).

Cererea lor a fost respinsă, cu motivul că nu justificau s-au oprit din lucru în momentul nașterii copiilor lor în cazurile și conform condițiilor prevăzute de textele aplicabile, din momento ce dintr-o reformă operată de o lege din 30 decembrie 2004 completată de un decret din 10 mai 2005, beneficiarii trebuia să justifice o întrerupere a activității în cazurile și conform condițiilor prevăzute de aceste texte.

Reclamanții au contestat acest refuz în fața jurisdicțiilor administrative. 1. Cerere nr 34538/08

La 30 ianuarie 2005, d-l Grenèche ceruse pensionarea anticipată cu beneficiul imediat al pensiei de la 7 martie 2006. Printr-o cerere depusă la 27 mai 2005, sesiază tribunalul administrativ din Caen cu o cerere de anulare a deciziei implicite de respingere a administrației. Printr-o sentință din 29 martie 2007, recursul lui a fost respins. La 30 ianuarie 2008, Consiliul de Stat declarase calea sa de atac în casație inadmisibilă. Reclamantul este pensionat din 6 februarie 2011. 2. Cerere nr 59765/08

La 21 martie 2005, T. Barrientos ceruse pensionarea anticipată cu beneficiul imediat al pensiei de la 1 iulie 2006. Cererea lui a fost respinsă la 6 ianuarie 2006. Printr-o cerere depusă la 9 februarie 2006, sesiază tribunalul administrativ din Nantes cu o cerere de anulare a acestei decizii. La 13 iunie 2006, tribunalul administrativ din Nantes respinse cererea lui. La 24 octombrie 2008, calea sa de atac în casație a fost respinsă de Consiliul de Stat. 3. Cerere nr 43556/09

La 18 ianuarie 2005, R. Goavec ceruse pensionarea anticipată cu beneficiul imediat al pensiei de la 1 ianuarie 2007. Printr-o cerere depusă la 8 aprilie 2005, sesiază tribunalul administrativ din Rennes cu o cerere de anulare a deciziei implicite de respingere a administrației. La 19 ianuarie 2006, cererea lui a fost respinsă. La 11 martie 2009, sentința tribunalului administrativ a fost anulată, dar cererea lui a fost din nou respinsă în fond de Consiliul de Stat. B. Legea și practica internă relevante

În cazul în cauză, dreptul la beneficiul imediat al pensiei de retragere permite unui funcționar care a crescut cel puțin trei copii și care a efectuat cincisprezece ani de serviciu, să se pensioneze fără condiție de vârstă. 1. Legea anterioară legii din 30 decembrie 2004

Articolul anterior L. 24, I, 3º din codul pensiilor civile și militare de retragere prevede: « Lichidarea pensiei intervine: (...) 3º Pentru funcționarele femei: a) fie când sunt mamă a trei copii vii sau decedați prin fapte de război, sau a unui copil viu în vârstă de mai mult de un an și suferind o invaliditate egală sau mai mare de 80% (...). »

Printr-o hotărâre Mouflin din 13 decembrie 2001, Curtea a Comunităților Europene (CJCE) a declarat că o asemenea dispoziție era incompatibilă cu principiul egalității de remunerare, după cum se afirmă prin Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Consiliul de Stat a tras consecințele acestei jurisprudențe comunitare în două hotărâri din 29 ianuarie 2003 (Béraudo, nr 245601) și 26 februarie 2003 (Llorca, nr 187401). 2. Legea din 30 decembrie 2004 12. art. 136 din legea de finanțe rectificativă nr 2004-1485 din 30 decembrie 2004 a modificat condițiile acordării dreptului la beneficiul imediat al pensiei. Această lege se înscrie în continuarea reformei pensiilor inițiate de legea din 21 august 2003, în special pentru a pune în conformitate legea franceză cu dreptul comunitar. Articolul L. 24, I, 3º menționat, după cum era aplicabil faptelor cauzei, este redactat după cum urmează: Articolul L. 24, I, 3º I. - Lichidarea pensiei intervine: (...) 3º Când funcționarul civil este părinte de trei copii vii, (...) cu condiția să fi, pentru fiecare copil, întrerupt activitatea în condițiile fixate prin decret în Consiliul de Stat. (...)

Printr-o hotărâre Lefebvre din 23 martie 2005 (nr 266873), Consiliul de Stat judecasepe acest nou articol L. 24, 3º nu putea primi aplicare din lipsă de edicție a decretului permițând implementarea sa. Condițiile aplicării acestor noi dispoziții au fost precizate printr-un decret nr 2005-449 din 10 mai 2005, modificând articolul R. 37 din codul pensiilor civile și militare de retragere, care enumeră cazurile în care beneficiarul acestui drept trebuia să fi întrerupt activitatea: concediu pentru maternitate, concediu pentru paternitate, concediu de adopție, concediu parental, concediu de prezență parentală și disponibilitate pentru a crește copil de mai puțin de opt ani.

În final, în pasul Provin (nr 277975) din 27 mai 2005, Consiliul de Stat, întrunind plenul, consideră că dispozițiile articolului 136 II din legea menționată din 30 decembrie 2004, în virtutea cărora noile dispoziții prevăzute de articolul L. 24, I, 3º eram aplicabile cererilor prezentate înainte de intrarea în vigoare a lor care nu dăduser naștere unei decizii judiciare care devenise lucru judecat, erau contrare Convenției. Consideră în fapt că: « (...) prin a pune din nou sub semnul întrebării retroactiv situația funcționarilor îndeplinind condițiile anterior aplicabile și având prezentat, înainte de publicarea legii, o cerere care dăduser naștere unei decizii de respingere înainte de 12 mai 2005, II-ul articolului 136 al acestei legi aduse creantelor deținute de interesații – fie că au sau nu au angajat o acțiune în justiție pentru a o face recunoscută – o atingere care, în absența motivelor de interes general susceptibile de a o justifica, trebuie să fie privite ca disproporționată. Aplicarea interesaților dispozițiilor în cauză încalcă deci stipulațiile articolului 1 din primul protocol adițional la convenția europeană de salvagardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aceste stipulații nu sunt totuși încălcate privind funcționarii care au prezentat cereri, între publicarea legii și a decretului care permisese intrarea în vigoare a sa, pentru a obține beneficiul dispozițiilor anterioare. De vreme ce, de fapt, există suficient interes general la faptul că asemenea cereri ar putea aplicării noile dispoziții, II-ul articolului 136 din legea din 30 decembrie 2004 nu putea fi privit ca aducând o atingere disproporționată creantelor pe care le deținereau funcționarii în cauză. »

Cu ocazia cauzelor ulterioare, Consiliul de Stat a pus deoparte noile dispoziții provenind din art. 136 din legea din 30 decembrie 2004, atunci când interveniseră în cursul unei proceduri (vezi, de exemplu, 26 septembrie 2005, Barritault, nr 255656). PLÂNGERI

Invocând art. 14 din Convenție combinat cu art. 1 din Protocolul nr 1, reclamanții susțin că dreptul la beneficiul imediat al pensiei, după cum prevezut de dispozițiile codului pensiilor civile și militare de retragere provenind din legea din 30 decembrie 2004 și decretul de aplicare din 10 mai 2005, constituie o discriminare indirectă pe baza sexului fără justificare obiectivă și rezonabilă. În această privință, invocă imposibilitatea pentru funcționarii de sex masculin de a fi întrerupt activitatea în condițiile fixate de acel decret în momentul nașterii copiilor lor.

Invocând articolele 6 § 1 și 13 din Convenție, se plâng de inechitate procesuală datorită, pe de o parte, aplicabilității legii din 30 decembrie 2004 la instanțele în curs și, pe de alta parte, a unui defect de imparțialitate a « tribunalului » rezultând din intervenția duală a Consilului de Stat, mai întâi ca autoritate consultativă a guvernului privind adopția decretului din 10 mai 2005, apoi ca judecător în conținut în prezenta cauză.

Susțin în final absența unui recurs efectiv datorită refuzului, de către jurisdicțiile franceze, de a supune o întrebare preliminară Curții a Uniunii Europene (CJUE) privind conformitatea noului articol L. 24, I, 3º menționat mai sus cu principiul egalității între bărbați și femei în materie de remunerație. ÎN DREPT A. Joncțiunea cererilor

Ținând seama de asemănarea cererilor privind faptele și chestiunile de fond pe care le ridică, Curtea consideră potrivit să le unească, în aplicarea articolului 42 § 1 din regulamentul ei. B. Privind alegata încălcare a articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție

Reclamanții susțin mai multe încălcări ale dreptului lor la un proces echitabil și la un recurs efectiv. Invocă articolele 6 § 1 și 13 din Convenție. Cu toate acestea, privind plângerile derivate din dreptul de acces la tribunal, Curtea reamintește că art. 6 din Convenție este lex specialis în raport cu art. 13, ale cărui garanții se găsesc absorbite de cele ale articolului 6 (Kudła c. Polonia [GC], nr 30210/96, § 146, CEDH 2000-XI). Ca urmare, va examina plângerile ridicate de reclamanți sub titlul articolului 13 doar sub aspectul articolului 6 § 1 din Convenție, ale cărui dispoziții relevante se citesc după cum urmează: art. 6 § 1 « Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către un tribunal independent și imparțial, instituit prin lege, care să decidă (...) asupra contestațiilor privitoare la drepturile și obligațiile de caracter civil (...). »

Privind în primul rând plângerea derivată din aplicarea dispozițiilor modificate de legea din 30 decembrie 2004 la instanțele judiciare în curs, Curtea reamintește că deja judecasepe, pentru dispozițiile în cauză în prezenta cauză și aplicarea lor în timp, că instanța judiciară cu care puterea legislativă nu putea interferi debuta cu sesizarea jurisdicției administrative pentru a contesta respingerea de administrație a cererii de pensionare anticipată (Javaugue c. Franța, nr 39730/06, § 39, 11 februarie 2010; vezi de asemenea, mutatis mutandis, Phocas c. Franța (decizie), nr 15638/06, CEDH 2007‑X, și Zielinski și Pradal și Gonzalez și alții c. Franța [GC], nr 24846/94 și 34165/96 la 34173/96, § 57, CEDH 1999‑VII).

În prezenta cauză, Curtea constată că doi din trei reclamanți au angajat un recurs litigios împotriva deciziei de respingere a pensionării lor anticipate după 10 mai 2005, data intrării în vigoare a legii din 30 decembrie 2004. Ca urmare, constată că intervenția legislatorului este anterioară datei introducerii instanțelor judiciare de care acești doi reclamanți erau parte.

Privind al treilea reclamant, Curtea constată, la fel ca și Consilul de Stat, că acesta nu putea pretinde un drept la beneficiul imediat al pensiei sale de retragere decât la o dată ulterioară intrării în vigoare a noii legi, și anume 1 ianuarie 2007. Curtea constată deci că nu a suferit nicio aplicare retroactivă a dispozițiilor în cauză.

Privind alegația unui defect de imparțialitate a Consilului de Stat, Curtea reamintește că exercitarea consecutivă a funcțiilor consultative și a funcțiilor juridictionale în cadrul aceleiași instituții putea, în anumite circumstanțe, ridica o chestiune cu privire la art. 6 § 1 din Convenție relativ la imparțialitatea organului considerat din punct de vedere obiectiv (Procola c. Luxemburg, 29 septembrie 1995, § 45, seria A nr 326, și Kleyn și alții c. Țările de Jos [GC], nr 39343/98, 39651/98, 43147/98 și 46664/99, § 196, CEDH 2003-VI). Cu toate acestea, simplul fapt că o instituție cumula funcții consultative și funcții juridictionale nu sufice pentru a pune în cauză imparțialitatea acestei instituții exercitând funcții juridictionale (Uniunea Federală a Consumatorilor « Ce să aleg » din Côte d'Or c. Franța (decizie), nr 39699/03, 30 iunie 2009). Ceea ce contează în această privință este să fie unul sau mai multi membri ai formației de judecată care participaseră la formația care dăduser anterior o opinie, și că chestiunile supuse ambelor formații se refereau la aceeași cauză sau aceeași decizie (Uniunea Federală a Consumatorilor « Ce să aleg » din Côte d'Or, precitată, Kleyn și alții, precitată, §§ 199-202; într-un sens opus Sacilor-Lormines c. Franța, nr 65411/01, §§ 72-74, CEDH 2006-XIII). Cu toate acestea, în prezenta cauză, reclamanții nu aduc niciun element care ar permite constatarea că membri ai secțiunii de litigare care luaseră decizii în cauzele lor ar fi datus anterior opinii pe chestiuni analoge.

Privind refuzul avansat, de jurisdicțiile administrative, de a pune o întrebare preliminară CJUE, Curtea constată că reclamanții nu ceruser explicit acestor jurisdicții să pună o asemenea întrebare. În orice caz, Curtea reamintește că Convenția nu garantează, ca atare, dreptul ca o cauză să fie trimisă de o jurisdicție la o altă instanță în baza unei ceri preliminare, fie că fie națională, fie supranațională (vezi Ryon c. Franța și alte cereri (decizie), nr 33014/08, 36748/08, 5187/09, 11793/09, 43329/10 și 66405/10, §§ 31-32).

Rezultă că această parte a cererilor trebuie respinsă ca în mod clar mal întemeiat, în aplicarea articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție. C. Privind alegata încălcare a articolului 14 din Convenție combinat cu art. 1 din Protocolul nr 1

Reclamanții se plâng de faptul că articolul L. 24, I, 3º din codul pensiilor civile și militare ar constitui o discriminare indirectă pe baza sexului, încălcând art. 14 din Convenție combinat cu art. 1 din Protocolul nr 1, ale cărui dispoziții relevante se citesc după cum urmează: art. 14 « Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute în (...) Convenție trebuie asigurată fără nicio distincție, mai ales pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau oricăror altor opinii, originii naționale sau sociale, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație. » art. 1 din Protocolul nr 1 « Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Prevederile anterioare nu afectează dreptul pe care îl posedă statele de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuții sau amenzi. » 1. Principii generale

În virtutea jurisprudenței bine stabilite a Curții, principiile care se aplică în general cauzelor privitoare la art. 1 din Protocolul nr 1 păstrează toată relevanța lor în materie de prestații sociale. În special, acea clauză nu creează un drept de a dobândi bunuri. Nu impune nicio restricție libertății pentru statele contractante de a decide de a institui sau nu un regim de protecție socială sau de a alege tipul sau nivelul prestațiilor susceptibile de a fi acordate sub titlul unui asemenea regim. Pe de altă parte, de îndată ce un stat contractant instituie legislație prevedând plata automată a unei prestații sociale – dacă acordarea acestei prestații depinde sau nu de plata anterioară a cotizațiilor – această legislație trebuie considerată ca generând un interes patrimonial relevant pentru câmpul de aplicare al articolului 1 din Protocolul nr 1 pentru persoane îndeplinind condițiile sale (Stec și alții c. Regatul Unit (decizie) [GC], nr 65731/01 și 65900/01, § 54, CEDH 2005‑X, Andrejeva c. Letonia [GC], nr 55707/00, § 77, CEDH 2009, Carson și alții c. Regatul Unit [GC], nr 42184/05, § 64, CEDH 2010, și Stummer c. Austria [GC], nr 37452/02, § 82, CEDH 2011).

Mai mult, în cazuri, cum ar fi cel al prezentei cauze, unde reclamant pune o plângere pe baza articolului 14 combinat cu art. 1 din Protocolul nr 1 în termeni sub care a fost privat în totalitate sau în parte și din motiv discriminator referit la art. 14 a unei prestații date, criteriul relevant constă în cercetarea dacă, dacă nu ar fi fost condiția de acordare litigioasă, interesatul ar fi avut un drept sancționabil în fața tribunalelor interne de a percepe prestația în cauză (Gaygusuz c. Austria, 16 septembrie 1996, § 40, Recueil des arrêts et décisions 1996‑IV, Stec și alții (decizie), precitată, § 55, Andrejeva, precitată, § 79, și Stummer, precitată, § 83).

Aparține deci Curții stabilire dacă reclamanții au fost excluși din beneficiul dreptului la beneficiul imediat al pensiei în virtutea unei distincții relevante pentru art. 14. Curtea reamintește în această privință că, conform jurisprudenței sale stabilite, pentru ca o problemă să se pună în privința acestei dispoziții, trebuie să existe o diferență în tratarea persoanelor plasate în situații analoge sau comparabile. Deci nu orice diferență de tratare determina automat încălcarea articolului 14 din Convenție, cu excepția cazului în care îi lipsește justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (Stec și alții c. Regatul Unit [GC], nr 65731/01, § 51, CEDH 2006-VI, și Carson și alții, precitată, § 61, CEDH 2010).

Pe de altă parte, statele contractante se bucură de o oarecare marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații altfel analoge justifică distincții de tratament. În plus, o largă latitudine se lasă statului pentru a lua măsuri de ordin general în materie economică sau socială (vezi, printre altele, James și alții c. Regatul Unit, 21 februarie 1986, § 46, seria A nr 98, Stec și alții, precitată, § 52, Andrejeva, precitată, § 83, și Koufaki și Adedy c. Grecia (decizie), nr 57665/12 și 57657/12, § 31, 7 mai 2013), deoarece un asemenea sistem se bazează pe un echilibru subtil și modificările sale eventuală putea avea importante consecințe pentru economia țării (vezi Stec și alții, precitată, § 65, Andrle c. Republica Cehă, nr 6268/08, § 59, 17 februarie 2011, și Šál c. Republica Cehă (decizie), nr 16861/08, 23 octombrie 2012).

Mai mult, Curtea deja avusese ocazia de a observa, privind drepturile de retragere, existența la anumite perioade și în anumite state părți a situațiilor sociale și economice inegale între bărbați și femei la dezavantajul acestora din urmă, și judecasepe, cu privire la asemenea situații, că nu constituia o încălcare a articolului 14 din Convenție o legislație care vizau corectarea dezavantajului din care sufereau femeile, atât timp cât interveniseră schimbări la nivelurile social și economic făcând să dispară aceste inegalități (vezi, în special, Stec și alții, precitată, §§ 61-66, Andrle, precitată, §§ 55 și 60, și Šál, precitată). 2. Aplicarea acestor principii la cazurile în spață

Curtea constată în prim rând că în virtutea noului articol L. 24, I, 3º din codul pensiilor civile și militare de retragere, provenind din legea din 30 decembrie 2004, acordarea beneficiului dreptului la beneficiul imediat al pensiei se bazează în special pe demonstrare că funcționarul întrerupsese activitatea, în condițiile fixate de articolul R. 37 al aceluiași cod. Curtea subliniază că acest drept la beneficiul imediat al pensiei este expres acordat femeilor și bărbaților fără nicio distincție.

Cu siguranță, reclamanții pretind că acest criteriu ar fi indirect discriminator în măsura în care, înainte de instituirea unui concediu parental în 1986, doar femeile se oprisera din lucru pentru acest motiv, ceea ce ar exclude de facto din beneficiul acestui drept bărbaților generației lor.

Curtea observă totuși că reclamanții înșiși nu se opriseras din lucru datorită nașterii copiilor lor și nu erau nici în acel moment imposibil de facut, de vreme ce putuseră, cel puțin, prezenta o cerere de disponibilitate.

În orice caz, reclamanții nu ar putea asimila situația lor cu cea a omologilor lor de sex feminin, în absența precis a întreruperii activității lor și a consecințelor negative asupra evoluției carierei și calculului pensiei.

Curtea constată de fapt că dispozițiile litigioase ale legii din 30 decembrie 2004 se înscriu în continuarea reformei pensiilor inițiate de legea din 21 august 2003, în special cu scopul de a pune în conformitate legea franceză cu dreptul comunitar (paragrafe 11-12 mai sus), și au instituit un nou sistem care nu urmărește deci mai mult acordarea unei gratificații funcționarului care participaseră la educația copiilor săi, dar la luarea în seamă, printr-o simplă compensare, a întreruperilor de muncă și a consecințelor aferente acestora pentru evoluția carierei și drepturile de retragere ale funcționarilor.

Reclamanții nefiind întrerupt activitatea lor profesională la nașterea copiilor lor, nu ar putea pretinde compensarea instituită de aceste noi dispoziții și nu suferă deci nicio discriminare în raport cu alți funcționari, bărbați și femei, plasați în aceeași situație ca și ei.

Rezultă că această plângere este în mod clar mal întemeiat și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, cu unanimitate, Decide să unească cererile; Declară cererile inadmisibile. Claudia Westerdiek Mark Villiger Grефier Președintă Anexă Nr Cerere Nr Introdusă la Reclamant Data nașterii Loc de reședința Reprezentat de 34538/08 12/07/2008 Michel GRENECHE 06/02/1951 Caen Gregory THUAN DIT DIEUDONNE 59765/08 03/12/2008 Thierry BARRIENTOS 24/08/1955 La Roche sur Yon / 43556/09 04/08/2009 Ronan GOAVEC 20/10/1953 Locoal Mendon Bertrand MADIGNIER

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

Les requérants sont d’anciens fonctionnaires de sexe masculin, entrés dans la fonction publique dans les années soixante, soixante-dix et quatre-vingt.

Ils souhaitèrent bénéficier d’une mise à la retraite anticipée, ayant eu des enfants à charge, avec jouissance immédiate de leur pension de retraite au titre de l’article L. 24, I, 3 o du code des pensions civiles et militaires de retraite (« droit de jouissance immédiate de pension »).

Leur demande fut rejetée, au motif qu’ils ne justifiaient pas s’être arrêtés de travailler au moment de la naissance de leurs enfants dans les cas et selon les conditions prévus par les textes applicables, dès lors que depuis une réforme opérée par une loi du 30 décembre 2004 complétée par un décret du 10 mai 2005, les bénéficiaires devaient justifier d’une interruption d’activité dans les cas et selon les conditions prévus par lesdits textes.

Les requérants contestèrent ce refus devant les juridictions administratives. 1. Requête n o 34538/08

Le 30 janvier 2005, M. Grenèche demanda sa mise à la retraite anticipée avec jouissance immédiate de pension à compter du 7 mars 2006. Par une requête enregistrée le 27 mai 2005, il saisit le tribunal administratif de Caen d’une requête en annulation de la décision implicite de rejet de l’administration. Par un jugement du 29 mars 2007, son recours fut rejeté. Le 30 janvier 2008, le Conseil d’Etat déclara son pourvoi en cassation non admis. Le requérant est à la retraite depuis le 6 février 2011. 2. Requête n o 59765/08

Le 21 mars 2005, T. Barrientos demanda sa mise à la retraite anticipée avec jouissance immédiate de pension à compter du 1 er juillet 2006. Sa demande fut rejetée le 6 janvier 2006. Par une requête enregistrée le 9 février 2006, il saisit le tribunal administratif de Nantes d’une requête en annulation de cette décision. Le 13 juin 2006, le tribunal administratif de Nantes rejeta sa demande. Le 24 octobre 2008, son pourvoi en cassation fut rejeté par le Conseil d’Etat. 3. Requête n o 43556/09

Le 18 janvier 2005, R. Goavec demanda sa mise à la retraite anticipée avec jouissance immédiate de pension à compter du 1 er janvier 2007. Par requête enregistrée le 8 avril 2005 il saisit le tribunal administratif de Rennes d’une requête en annulation de la décision implicite de rejet de l’administration. Le 19 janvier 2006, sa demande fut rejetée. Le 11 mars 2009, le jugement du tribunal administratif fut annulé, mais sa requête fut à nouveau rejetée au fond par le Conseil d’Etat. B. Le droit et la pratique internes pertinents

Dans l’hypothèse en cause, le droit à la jouissance immédiate de la pension de retraite permet à un fonctionnaire qui a élevé au moins trois enfants et qui a effectué quinze ans de services, de partir à la retraite sans condition d’âge. 1. Le droit antérieur à la loi du 30 décembre 2004

L’ancien article L. 24, I, 3 o du code des pensions civiles et militaires de retraite disposait que : « La liquidation de la pension intervient : (...) 3 o Pour les femmes fonctionnaires : a) soit lorsqu’elles sont mère de trois enfants vivants ou décédés par faits de guerre ou d’un enfant vivant âgé de plus d’un an et atteint d’une invalidité égale ou supérieure à 80 % (...). »

Par un arrêt Mouflin du 13 décembre 2001, la Cour de justice des Communautés européennes (CJCE) a déclaré qu’une telle disposition était incompatible avec le principe de l’égalité des rémunérations, tel qu’affirmé par le Traité instituant la Communauté européenne. Le Conseil d’Etat a tiré les conséquences de cette jurisprudence communautaire dans deux arrêts des 29 janvier 2003 ( Béraudo , n o 245601) et 26 février 2003 ( Llorca , n o 187401). 2. La loi du 30 décembre 2004

L’article 136 de la loi de finances rectificative n o 2004-1485 du 30 décembre 2004 a modifié les conditions d’octroi du droit de jouissance immédiate de pension. Cette loi s’inscrivait dans le prolongement de la réforme des retraites initiée par la loi du 21 août 2003, notamment aux fins de mettre en conformité la loi française avec le droit communautaire. L’article L. 24, I, 3 o précité, tel qu’applicable aux faits de la cause, est rédigé ainsi : Article L. 24, I, 3 o I. - La liquidation de la pension intervient : (...) 3 o Lorsque le fonctionnaire civil est parent de trois enfants vivants, (...) à condition qu’il ait, pour chaque enfant, interrompu son activité dans des conditions fixées par décret en Conseil d’Etat. (...)

Par un arrêt Lefebvre du 23 mars 2005 (n o 266873), le Conseil d’Etat a jugé que ce nouvel article L. 24, 3 o ne pouvait recevoir application à défaut d’édiction du décret permettant sa mise en œuvre. Les conditions d’application de ces nouvelles dispositions ont été précisées par un décret n o 2005-449 du 10 mai 2005, modifiant l’article R. 37 du code des pensions civiles et militaires de retraite, qui énumère les hypothèses dans lesquelles le bénéficiaire de ce droit doit avoir interrompu son activité : congé pour maternité, congé pour paternité, congé d’adoption, congé parental, congé de présence parentale et disponibilité pour élever un enfant de moins de huit ans.

Enfin, dans un avis Provin (n o 277975) du 27 mai 2005, le Conseil d’Etat, siégeant en assemblée, a considéré que les dispositions de l’article 136 II de la loi précitée du 30 décembre 2004, en vertu desquelles les nouvelles dispositions prévues par l’article L. 24, I, 3 o étaient applicables aux demandes présentées avant leur entrée en vigueur qui n’avaient pas donné lieu à une décision de justice passée en force de chose jugée, étaient contraires à la Convention. Il a en effet considéré que : « (...) en remettant en cause rétroactivement la situation des fonctionnaires remplissant les conditions antérieurement applicables et ayant présenté, avant la publication de la loi, une demande qui avait donné lieu à une décision de refus avant le 12 mai 2005, le II de l’article 136 de cette loi a porté aux créances détenues par les intéressés – qu’ils aient ou non engagé une action en justice en vue de la faire reconnaître – une atteinte qui, en l’absence de motifs d’intérêt général susceptibles de la justifier, doit être regardée comme disproportionnée. L’application aux intéressés des dispositions en cause méconnaît donc les stipulations de l’article 1 er du premier protocole additionnel à la convention européenne de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales. Ces stipulations ne sont toutefois pas méconnues à l’égard des fonctionnaires qui ont présenté des demandes, entre la publication de la loi et celle du décret qui en a permis l’entrée en vigueur, en vue d’obtenir le bénéfice des dispositions antérieures. Dès lors, en effet, qu’il existe un intérêt général suffisant à ce que de telles demandes puissent se voir appliquer les nouvelles dispositions, le II de l’article 136 de la loi du 30 décembre 2004 ne peut être regardé comme portant une atteinte disproportionnée aux créances que détenaient les fonctionnaires en cause. »

A l’occasion d’affaires ultérieures, le Conseil d’Etat a écarté les nouvelles dispositions issues de l’article 136 de la loi du 30 décembre 2004, lorsqu’elles étaient intervenues pendant la durée d’une procédure (voir, par exemple, 26 septembre 2005, Barritault , n o 255656). GRIEFS

Invoquant l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 1 du Protocole n o 1, les requérants allèguent que le droit de jouissance immédiate de pension, tel que prévu par les dispositions du code des pensions civiles et militaires de retraite issues de la loi du 30 décembre 2004 et du décret d’application du 10 mai 2005, constitue une discrimination indirecte fondée sur le sexe sans justification objective et raisonnable. A cet égard, ils invoquent l’impossibilité pour les fonctionnaires de sexe masculin d’avoir interrompu leur activité dans les conditions fixées par ledit décret au moment de la naissance de leurs enfants.

Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, ils se plaignent de l’iniquité de la procédure du fait, d’une part, de l’applicabilité de la loi du 30 décembre 2004 aux instances en cours et, d’autre part, d’un défaut d’impartialité du « tribunal » résultant de la double intervention du Conseil d’Etat, d’abord comme autorité consultative du gouvernement quant à l’adoption du décret du 10 mai 2005, puis comme juge du contentieux dans la présente espèce.

Ils allèguent enfin l’absence de recours effectif en raison du refus, par les juridictions françaises, de soumettre une question préjudicielle à la Cour de justice de l’Union européenne (CJUE) s’agissant de la conformité du nouvel article L. 24, I, 3 o susvisé au principe de l’égalité entre hommes et femmes en matière de rémunération. EN DROIT A. Jonction des requêtes

Compte tenu de la similitude des requêtes quant aux faits et aux questions de fond qu’elles posent, la Cour juge approprié de les joindre, en application de l’article 42 § 1 de son règlement. B. Sur la violation alléguée des articles 6 § 1 et 13 de la Convention

Les requérants allèguent plusieurs violations de leur droit à un procès équitable et à un recours effectif. Ils invoquent les articles 6 § 1 et 13 de la Convention. Toutefois, s’agissant des griefs tirés du droit d’accès à un tribunal, la Cour rappelle que l’article 6 de la Convention est une lex specialis par rapport à l’article 13, dont les garanties se trouvent absorbées par celles de l’article 6 ( Kudła c. Pologne [GC], n o 30210/96, § 146, CEDH 2000-XI). Par conséquent, elle examinera les griefs soulevés par les requérants au titre de l’article 13 sous l’angle du seul article 6 § 1 de la Convention, dont les dispositions pertinentes se lisent comme suit : Article 6 § 1 « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...). »

S’agissant tout d’abord du grief tiré de l’application des dispositions modifiées par la loi du 30 décembre 2004 aux instances judiciaires en cours, la Cour rappelle qu’elle a déjà jugé, pour les dispositions concernées en l’espèce et leur application dans le temps, que l’instance judiciaire avec laquelle le pouvoir législatif ne saurait interférer débute avec la saisine de la juridiction administrative aux fins de contester le rejet par l’administration de la demande de mise à la retraite anticipée ( Javaugue c. France , n o 39730/06, § 39, 11 février 2010 ; voir aussi, mutatis mutandis , Phocas c. France (déc.), n o 15638/06, CEDH 2007 ‑ X, et Zielinski et Pradal et Gonzalez et autres c. France [GC], n os 24846/94 et 34165/96 à 34173/96, § 57, CEDH 1999 ‑ VII).

En l’espèce, la Cour relève que deux des trois requérants ont engagé un recours contentieux contre la décision de refus de leur mise à la retraite anticipée postérieurement au 10 mai 2005, date d’entrée en vigueur de la loi du 30 décembre 2004. Dès lors, elle constate que l’intervention du législateur est antérieure à la date d’introduction des instances judiciaires auxquelles ces deux requérants étaient parties.

S’agissant du troisième requérant, la Cour relève, à l’instar du Conseil d’Etat, que celui-ci ne pouvait prétendre à un droit à la jouissance immédiate de sa pension de retraite qu’à une date postérieure à l’entrée en vigueur de la nouvelle loi, soit le 1 er janvier 2007. La Cour constate dès lors qu’il n’a subi aucune application rétroactive des dispositions en cause.

Sur l’allégation d’un défaut d’impartialité du Conseil d’Etat, la Cour rappelle que l’exercice consécutif de fonctions consultatives et de fonctions juridictionnelles au sein d’une même institution peut, dans certaines circonstances, soulever une question sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention relativement à l’impartialité de l’organe considérée du point de vue objectif ( Procola c. Luxembourg , 29 septembre 1995, § 45, série A n o 326, et Kleyn et autres c. Pays-Bas [GC], n os 39343/98, 39651/98, 43147/98 et 46664/99, § 196, CEDH 2003-VI). Toutefois, le simple fait qu’une institution cumule des fonctions consultatives et des fonctions juridictionnelles ne suffit pas pour mettre en cause l’impartialité de cette institution exerçant ses fonctions juridictionnelles ( Union fédérale des consommateurs « Que choisir » de Côte d’Or c. France (déc.), n o 39699/03, 30 juin 2009). Ce qui importe à ce sujet est qu’un ou plusieurs membres de la formation de jugement aient participé à la formation qui a rendu auparavant un avis, et que les questions soumises aux deux formations concernaient la même affaire ou la même décision ( Union fédérale des consommateurs « Que choisir » de Côte d’Or , précité, Kleyn et autres , précité, §§ 199-202 ; dans un sens contraire Sacilor-Lormines c. France , n o 65411/01, §§ 72-74, CEDH 2006-XIII). Or, en l’espèce, les requérants n’apportent aucun élément qui permettrait de constater que des membres de la section du contentieux qui ont pris des décisions dans leurs affaires auraient auparavant rendu des avis sur des questions analogues.

Quant au refus allégué, par les juridictions administratives, de poser une question préjudicielle à la CJUE, la Cour relève que les requérants n’ont pas demandé explicitement à ces juridictions de poser une telle question. En tout état de cause, la Cour rappelle que la Convention ne garantit pas, comme tel, un droit à ce qu’une affaire soit renvoyée à titre préjudiciel par une juridiction à une autre instance, qu’elle soit nationale ou supranationale (voir Ryon c. France et autres requêtes (déc.), n os 33014/08, 36748/08, 5187/09, 11793/09, 43329/10 et 66405/10, §§ 31-32).

Il s’ensuit que cette partie des requêtes doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention. C. Sur la violation alléguée de l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 1 du Protocole n o 1

Les requérants se plaignent de ce que l’article L. 24, I, 3 o du code des pensions civiles et militaires constituerait une discrimination indirecte fondée sur le sexe, méconnaissant l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 1 du Protocole n o 1, dont les dispositions pertinentes se lisent comme suit : Article 14 « La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation. » Article 1 du Protocole n o 1 « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. » 1. Principes généraux

En vertu de la jurisprudence bien établie de la Cour, les principes qui s’appliquent généralement aux affaires concernant l’article 1 du Protocole n o 1 gardent toute leur pertinence en matière de prestations sociales. En particulier, ladite clause ne crée pas un droit à acquérir des biens. Elle n’impose aucune restriction à la liberté pour les Etats contractants de décider d’instaurer ou non un régime de protection sociale ou de choisir le type ou le niveau des prestations censées être accordées au titre de pareil régime. En revanche, dès lors qu’un Etat contractant met en place une législation prévoyant le versement automatique d’une prestation sociale – que l’octroi de cette prestation dépende ou non du versement préalable de cotisations – cette législation doit être considérée comme engendrant un intérêt patrimonial relevant du champ d’application de l’article 1 du Protocole n o 1 pour les personnes remplissant ses conditions ( Stec et autres c. Royaume-Uni (déc.) [GC], n os 65731/01 et 65900/01, § 54, CEDH 2005 ‑ X, Andrejeva c. Lettonie [GC], n o 55707/00, § 77, CEDH 2009, Carson et autres c. Royaume-Uni [GC], n o 42184/05, § 64, CEDH 2010, et Stummer c. Autriche [GC], n o 37452/02, § 82, CEDH 2011).

De plus, dans les cas, tels celui de l’espèce, où un requérant formule sur le terrain de l’article 14 combiné avec l’article 1 du Protocole n o 1 un grief aux termes duquel il a été privé en tout ou en partie et pour un motif discriminatoire visé à l’article 14 d’une prestation donnée, le critère pertinent consiste à rechercher si, n’eût été la condition d’octroi litigieuse, l’intéressé aurait eu un droit sanctionnable devant les tribunaux internes à percevoir la prestation en cause ( Gaygusuz c. Autriche , 16 septembre 1996, § 40, Recueil des arrêts et décisions 1996 ‑ IV, Stec et autres (déc.), précité, § 55, Andrejeva , précité, § 79, et Stummer , précité, § 83).

Il incombe dès lors à la Cour d’établir si les requérants ont été exclus du bénéfice du droit à jouissance immédiate de pension en vertu d’une distinction relevant de l’article 14. La Cour rappelle à cet égard que, selon sa jurisprudence établie, pour qu’un problème se pose au regard de cette disposition, il doit y avoir une différence dans le traitement de personnes placées dans des situations analogues ou comparables. Toute différence de traitement n’emporte donc pas automatiquement violation de l’article 14 de la Convention, à moins qu’elle ne manque de justification objective et raisonnable, c’est-à-dire si elle ne poursuit pas un but légitime ou s’il n’y a pas un rapport raisonnable de proportionnalité entre les moyens employés et le but visé ( Stec et autres c. Royaume-Uni [GC], n o 65731/01, § 51, CEDH 2006-VI, et Carson et autres , précité, § 61, CEDH 2010).

Par ailleurs, les Etats contractants jouissent d’une certaine marge d’appréciation pour déterminer si et dans quelle mesure des différences entre des situations à d’autres égards analogues justifient des distinctions de traitement. De surcroît, une ample latitude est laissée à l’Etat pour prendre des mesures d’ordre général en matière économique ou sociale (voir, entre autres, James et autres c. Royaume ‑ Uni , 21 février 1986, § 46, série A n o 98, Stec et autres , précité, § 52, Andrejeva , précité, § 83, et Koufaki et Adedy c. Grèce (déc.), n os 57665/12 et 57657/12, § 31, 7 mai 2013), puisqu’un tel système repose sur un équilibre subtil et que ses éventuelles modifications peuvent avoir d’importantes répercussions pour l’économie du pays (voir Stec et autres , précité, § 65, Andrle c. République tchèque , n o 6268/08, § 59, 17 février 2011, et Šál c. République tchèque (déc.), n o 16861/08, 23 octobre 2012).

En outre, la Cour a déjà eu l’occasion de relever, s’agissant des droits à la retraite, l’existence à certaines époques et dans certains Etats parties de situations sociales et économiques inégalitaires entre les hommes et les femmes au détriment de ces dernières, et a jugé, au regard de telles situations, que ne constituait pas une violation de l’article 14 de la Convention une législation qui visait à corriger le désavantage dont souffraient les femmes, tant que n’étaient pas intervenus de changements aux plans social et économique ayant fait disparaître ces inégalités (voir, notamment, Stec et autres , précité, §§ 61-66, Andrle , précité, §§ 55 et 60, et Šál , précité). 2. Application de ces principes aux cas d’espèce

La Cour relève d’emblée qu’en vertu du nouvel article L. 24, I, 3 o du code des pensions civiles et militaires de retraite, issu de la loi du 30 décembre 2004, l’octroi du bénéfice du droit de jouissance immédiate de pension repose notamment sur la démonstration que le fonctionnaire a interrompu son activité, dans les conditions fixées par l’article R. 37 du même code. La Cour souligne que ce droit de jouissance immédiate de pension est expressément accordé aux femmes et aux hommes sans distinction aucune.

Certes, les requérants prétendent que ce critère serait indirectement discriminatoire dans la mesure où, avant l’instauration d’un congé parental en 1986, seules les femmes s’arrêtaient de travailler pour cette raison, ce qui exclurait de facto du bénéfice de ce droit les hommes de leur génération.

La Cour observe toutefois que les requérants ne se sont, quant à eux, pas arrêtés de travailler en raison de la naissance de leurs enfants et qu’ils n’étaient à l’époque pas non plus dans l’impossibilité de le faire, dès lors qu’ils avaient pu, à tout le moins, présenter une demande de mise en disponibilité.

En tout état de cause, les requérants ne sauraient assimiler leur situation à celle de leurs homologues de sexe féminin, en l’absence précisément d’interruption de leur activité et de conséquences négatives sur l’évolution de leur carrière et le calcul de leur pension.

La Cour relève en effet, que les dispositions litigieuses de la loi du 30 décembre 2004 s’inscrivent dans le prolongement de la réforme des retraites initiée par la loi du 21 août 2003, notamment aux fins de mettre en conformité la loi française avec le droit communautaire (paragraphes 11-12 ci-dessus), et ont instauré un nouveau système qui ne vise désormais plus à l’octroi d’une gratification au fonctionnaire qui a participé à l’éducation de ses enfants, mais à la prise en compte, par une simple compensation, des interruptions de travail et des conséquences y afférentes pour l’évolution de la carrière et les droits à la retraite des fonctionnaires.

Les requérants n’ayant pas interrompu leur activité professionnelle à la naissance de leurs enfants, ils ne sauraient prétendre à la compensation mise en place par ces nouvelles dispositions et ne subissent dès lors aucune discrimination vis-à-vis des autres fonctionnaires, hommes et femmes, placés dans la même situation qu’eux.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de joindre les requêtes ; Déclare les requêtes irrecevables. Claudia Westerdiek Mark Villiger Greffière Président Annexe N o Requête N o Introduite le Requérant Date de naissance Lieu de résidence Représenté par 34538/08 12/07/2008 Michel GRENECHE 06/02/1951 Caen Gregory THUAN DIT DIEUDONNE 59765/08 03/12/2008 Thierry BARRIENTOS 24/08/1955 La Roche sur Yon / 43556/09 04/08/2009 Ronan GOAVEC 20/10/1953 Locoal Mendon Bertrand MADIGNIER