CASE OF SKIBINSCY AND 5 OTHER CASES AGAINST POLAND

Rezoluția CM/ResDH(2013)209 Șase cauze împotriva Poloniei Execuția hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului Hotărârea nr. 38672/02 06/09/2007 06/12/2007 (Adoptat de Comitetul de Miniștri la 16 octombrie 2013 la cea de-a 1181-a reuniune a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că Comitetul supraveghează executarea hotărârilor finale ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Convenția” și „Curtea”), având în vedere hotărârile finale transmise de Curte Comitetului în cazurile de mai sus și încălcările stabilite; Amintind obligația statului contestat, în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție, de a respecta toate hotărârile finale în cazurile în care este parte și că această obligație presupune, mai mult și mai mult decât plata sumelor atribuite de Curte, adoptarea de către autoritățile statului contestat, dacă este necesar: a măsurilor individuale pentru a pune capăt încălcărilor stabilite și a șterge consecințele acestora, astfel încât să atingă, în măsura posibilului, restabilirea în integritate și a măsurilor generale de prevenire a încălcărilor similare; după ce a invitat Guvernul Statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a respecta obligația menționată anterior; După examinarea raportului de acțiune furnizat de guvern în care se indică măsurile adoptate pentru a pune în aplicare hotărârile, inclusiv informațiile furnizate cu privire la plata satisfacției juste acordate de Curte (a se vedea documentul DH-DD(2013)888, având în vedere că toate măsurile prevăzute la art. 46 alineatul (1) au fost adoptate, DECLARA că a exercitat funcțiile sale în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în aceste cazuri și DECIDE pentru a închide examinarea acestuia [1] Informații privind măsurile de respectare a hotărârilor din Skibińscy împotriva grupului Poloniei de cazuri descrierea cazului Skibińscy, cererea nr. 52589/99, hotărârea din 14/11/2006, finală la 26/03/2007 Buczkiewicz, cerere nr. 10446/03, hotărâre din 26/02/2008, finală la 26/05/2008 Rosiński, cerere nr. 17373/02, hotărâre din 17/07/2007, finală la 17/2007, Tarnawczyk, cerere nr. 27480/02, hotărâre din 07/12/2010, finală la 07/03/2011 Pietrzak, cerere nr. 38185/02, hotărâre din 08/01/2008, final la 07/07/2008 Skrzyński, cererea nr. 38672/02, hotărârea nr. 06/09/2007, finală pe 06/12/2007 Cazurile se referă la o ingerință în dreptul reclamanților la bucurarea pașnică a bunurilor lor (violație a articolului 1 din Protocolul nr. 1) în ceea ce privește planurile de dezvoltare locală adoptate de anumite municipalități înainte de 1 ianuarie 1995. Aceste planuri au desemnat unele dintre terenurile reclamanților în vederea utilizării publice și, prin urmare, ar putea constitui motive de expropriare viitoare. Deoarece expropriarea urma să fie efectuată într-o dată viitoare, nedeterminată și, în conformitate cu legislația în vigoare în momentul material, reclamanții nu aveau dreptul la compensare pentru o perioadă prolungată de incertitudine și nu puteau obține terenuri pentru a înlocui tranzacția „desemnată pentru expropriare”. În plus, acestea nu au putut obliga municipalitatea să își achiziționeze proprietatea ceea ce limitează posibilitatea de a-și desfășura propriile proiecte cu privire la proiectele în cauză. Curtea Europeană a remarcat că, înainte de promulgarea Legii de planificare locală la 7 iulie 1994, autoritățile locale nu au nicio obligație de a compensa proprietarii de parcele care urmează să fie expropriate în viitor. În temeiul articolului 36 din prezenta lege, autoritățile locale au devenit obligate fie să cumpere parcele desemnate pentru viitoarea expropriare în cadrul planurilor locale de dezvoltare a terenurilor, să înlocuiască aceste parcele cu alte parcele, fie să acorde proprietăților compensații pentru daunele cauzate de faptul că parcelele lor au fost desemnate pentru viitoare expropriare. Cu toate acestea, dreptul la compensare se aplică numai planurilor adoptate după intrarea în vigoare a Legii de 1994 – după 1 ianuarie 1995. Curtea Europeană a concluzionat că nu s-a constatat un echilibru echitabil între interesele generale și interesele individuale concurente și că reclamanții au fost obligați să suporte o sarcină individuală excesivă. Cazul Tarnawczyk se referă, de asemenea, la plângerea reclamantului cu privire la eșecul eforturilor sale de a obține compensații pentru anumite alte categorii de daune legate de decizia de a o expropria. Solicitarea sa în contrar Trezoreriei de Stat, adusă în 1999, a fost autorizată în întregime de instanța de primă instanță, dar în cele din urmă respinsă de instanța de apel. Deși existența prejudiciului nu a fost contestată de Curtea de Apel, afirmația reclamantului a eșuat deoarece, în opinia acestei instanțe, reclamantul a eșuat prin identificarea inculpatului greșit. Curtea Europeană, fără a nega complexitatea problemelor cu care au fost confruntate instanțele ca urmare a modificărilor fundamentale ale competențelor tuturor autorităților la nivel local și al administrației de stat, a considerat că schimbarea datoriei de identificare a autorității competente care trebuie să fie depusă în judecată reclamantului și privarea acesteia de compensații pe această bază este o cerință disproporționată și nu a reușit să stabilească un echilibru echilibrat între interesul public și drepturile reclamantului. Măsuri individuale Curtea Europeană a acordat reclamanților cu o justă satisfacție în ceea ce privește prejudiciile morale și, în unele cazuri, și în ceea ce privește prejudiciile materiale, precum și rambursarea costurilor și cheltuielilor. Skibińscy c. Polonia, cauza nr. 52589/99 Prejudiciu material Prejudiciu moral Costuri și cheltuieli totale 15.000 plătite la 29/06/2009 5.000 plătite la 29/06/2009 1.647 EUR Plăți plătite la 29/05/2007 21,647 EUR Buczkiewicz c. Polonia Cauza nr. 10446/03 Prejudiciu material Prejudiciu moral Costuri și cheltuieli Total 5.000 EUR 5.000 EUR Pagate la 04/07/2008 Rosiński c. Polonia, Cauza nr. 17373/02 Prejudiciu material Prejudiciu material morale Costuri și cheltuieli Total 5.000 EUR Pagate la 20/11/2007 Tarnawczyk c. Polonia, Cauza nr. 27480/02 Prejudiciu material Nu pecuniare Costuri și cheltuieli Total 5,870 EUR 1,000 EUR 6,870 EUR Plăți la 25/05/2011 Pietrzak c. Polonia, Cauza nr. 38185/02 Prejudiciu material Prejudiciu moral Costuri și cheltuieli Total 5.000 EUR 5.000 EUR Plăți la 03/09/2008 Skrzyński c. Polonia, Cauza nr. 38672/02 Prejudiciu material Prejudiciu moral Costuri și cheltuieli Total 5.000 EUR 5.000 EUR Plăți la 22/01/2008 Toate planurile locale de dezvoltare adoptate înainte de 1 ianuarie 1995 (denumite în continuare „planurile vechi”) care au avut impact asupra drepturilor reclamanților, au fost abrogate la 1 ianuarie 2004 (a se vedea măsurile generale). În aceste circumstanțe, nu este necesară nicio altă măsură individuală. Măsurile generale La 1 ianuarie 1995, Legea privind planificarea locală din 7 iulie 1994 a intrat în vigoare (denumită în continuare Legea de 1994). art. 36 din Legea de 1994 prevede că, în cazul în care, în ceea ce privește adoptarea unui plan local de dezvoltare (denumit în continuare „plan local”) sau modificarea acesteia, utilizarea imobiliară sau partea sa în mod anterior sau în conformitate cu scopul său anterior, a devenit imposibilă sau semnificativ limitată, proprietarul sau utilizatorul perpetuu al imobiliarului pot solicita de la municipalitate că, fie compensa daunele efective suportate sau cumpără imobiliarul sau partea sa. Aceste cereri pot fi compensate prin restituire printr-o ofertă de bunuri imobiliare alternative proprietarului sau utilizatorului perpetuu. În astfel de cazuri, cererile expiră la data încheierii unui contract de schimb. În plus, în cazul în care valoarea unui bun imobiliar a scăzut în legătură cu adoptarea unui plan local sau a amendamentului său, și proprietarul sau utilizatorul perpetuu transferă acest bun imobiliar și nu a beneficiat de drepturile menționate mai sus, acesta poate solicita compensații din partea municipiului, egal cu scăderea valorii bunurilor imobiliare. Normele detaliate privind calculul compensației de către municipiu, precum și termenele pentru punerea în aplicare a obligațiilor care rezultă din cererile raportate sunt incluse în art. 36 din Legea de 1994. Pentru a recapitula, se poate concluziona că modificările introduse în Legea de 1994 protejează suficient drepturile de proprietate garantate în Constituție. Pe o parte, trebuie remarcat faptul că planurile locale, ca atare, nu se preocupă și nu pot determina aspecte legate de expropriare. Domeniul de aplicare al planurilor locale este reglementat de legile în vigoare. Pe baza acestor legi, planurile locale pot determina desemnarea terenului pentru o utilizare specială, precum și metodele și condițiile de construcție aplicabile pe terenul în cauză. Regulamentele analogice referitoare la creanțele depuse de proprietari și utilizatori perpetui de bunuri imobiliare sunt incluse în art. 36 din Legea privind planificarea și dezvoltarea locală din 27 martie 2003, în vigoare la data de 11 iulie 2003 (denumită în continuare „Legea 2003”). În același timp, normele privind calculul și condițiile de plată a compensației sunt incluse în art. 37 din Legea 2003. În conformitate cu normele privind planificarea dezvoltării în vigoare în prezent, trebuie luate decizii de planificare în ceea ce privește principiul proporționalității – acestea trebuie să echilibrate interesele publice și interesele individuale. Pentru a realiza acest lucru, procedura de planificare include participarea tuturor părților interesate, ceea ce include participarea la discuția publică privind soluțiile adoptate în planurile locale. În același timp, în conformitate cu art. 87 § 3 din Legea din 2003, toate planurile de dezvoltare locală adaptate înainte de 1 În ianuarie 1995 (denumitele „vechii planuri de dezvoltare”) care erau încă în vigoare au fost abrogate cu efect de la 1 ianuarie 2004. Ar trebui remarcat că unele dintre „vechii planuri” au expirat deja la 1 Ianuarie 2003 pe baza articolului 67 § 1 din Legea de 1994. O astfel de anulare se aplică planurilor vechi adoptate în comunitățile care nu au obținut studii privind condițiile și direcțiile dezvoltării locale înainte de expirarea termenului de 8 ani de la data intrării în vigoare a Actului de 1994. Anularea unui plan de dezvoltare locală înseamnă că dispozițiile sale nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu poate constitui o bază pentru nici o limită pentru proprietarii în dezvoltarea terenurilor acoperite anterior de planuri.Poziția de a determina utilizarea terenurilor și a condițiilor de construcție pe terenul în care nu există în prezent nicio dezvoltare locală este prevăzută la art. 4 alineatul (2) din Legea din 2003. Această ultimă dispoziție se referă, în special, la cazurile în care vechile planuri de dezvoltare au încetat să funcționeze în timp ce nu a fost adoptat niciun plan nou. În cazul în care se adoptă un nou plan local, care impune limite privind utilizarea bunurilor imobiliare în mod precedent sau în conformitate cu scopul său precedent, toți proprietarii afectați de dispozițiile sale au dreptul la un nivel egal și fără excepții de a obține o compensare prin compensare sau restituire prevăzută la art. 36 din Legea din 2003. Astfel, problema lipsei de compensare pentru proprietarii ale căror proprietăți au fost alocate pentru viitoarele investiții publice a fost rezolvată. Toate reglementările intermediare în domeniul planificării locale care au fost în vigoare în perioada de transformare sistemică poloneză au fost deja abrogate. Regulamente obligatorii în prezent asigură respectarea deplină a drepturilor de proprietate ale proprietăților individuali afectate de dispozițiile planurilor locale, inclusiv dreptul la compensații adecvate în cazurile în care planul local adoptat împiedică sau limitează serios utilizarea imobiliară în mod anterior sau în conformitate cu scopul său precedent. În aceste circumstanțe, nu este necesară nicio altă măsură generală. III. Concluziile statului care răspunde Guvernul consideră că în acest caz nu sunt necesare măsuri individuale suplimentare și că măsurile generale adoptate vor fi suficiente pentru a concluziona că Polonia a îndeplinit obligațiile sale în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Informații transmise de autoritățile poloneze la 20 august 2013.

Resolution CM/ResDH(2013)209

Six cases against Poland

Execution of the judgments of the European Court of Human Rights

Case

Application No.

Judgment of

Final on

SKIBIŃSCY

52589/99

14/11/2006

21/10/2008

26/03/2007

06/04/2009

BUCZKIEWICZ

10446/03

26/02/2008

26/05/2008

ROSIŃSKI

17373/02

17/07/2007

17/10/2007

TARNAWCZYK

27480/02

07/12/2010

07/03/2011

PIETRZAK

38185/02

08/01/2008

07/07/2008

SKRZYŃSKI

38672/02

06/09/2007

06/12/2007

(Adopted by the Committee of Ministers on 16 October 2013

at the 1181st meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, which provides that the Committee supervises the execution of final judgments of the European Court of Human Rights (hereinafter “the Convention” and “the Court”),

Having regard to the final judgments transmitted by the Court to the Committee in the above cases and to the violations established;

Recalling the respondent State’s obligation, under Article 46, paragraph 1, of the Convention, to abide by all final judgments in cases to which it is party and that this obligation entails, over and above the payment of any sums awarded by the Court, the adoption by the authorities of the respondent State, where required:

-

of individual measures to put an end to violations established and erase their consequences so as to achieve as far as possible

restitutio in integrum

; and

-

of general measures preventing similar violations;

Having invited the government of the respondent State to inform the Committee of the measures taken to comply with the above-mentioned obligation;

Having examined the action report provided by the government indicating the measures adopted in order to give effect to the judgments, including the information provided regarding the payment of the just satisfaction awarded by the Court (see document

DH-DD(2013)888

);

Having satisfied itself that all the measures required by Article 46, paragraph 1, have been adopted,

DECLARES that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in these cases and

DECIDES to close the examination thereof.

A

ction report

[1]

Information about the measures to comply with the judgments in the

Skibińscy against Poland

group of cases

Case description

Skibińscy, Application No. 52589/99, judgment of 14/11/2006, final on 26/03/2007

Buczkiewicz, Application No. 10446/03, judgment of 26/02/2008, final on 26/05/2008

Rosiński, Application No. 17373/02, judgment of 17/07/2007, final on 17/10/2007

Tarnawczyk, Application No. 27480/02, judgment of 07/12/2010, final on 07/03/2011

Pietrzak, Application No. 38185/02, judgment of 08/01/2008, final on 07/07/2008

Skrzyński, Application No. 38672/02, judgment of 06/09/2007, final on 06/12/2007

The cases concern an interference with the applicants’ right to the peaceful enjoyment of their possessions (violation of Article 1 of Protocol No. 1) in relation to the local development plans adopted by particular municipalities before 1 January 1995. These plans designated some of the applicants’ land for public use and thus could constitute grounds for future expropriation. Because the expropriation was to be carried out at a future, undetermined date and, according to the legislation in force at the material time, the applicants were not entitled to compensation for a protracted period of uncertainty and could not obtain land to replace the plot “designated for expropriation”. Moreover, they were unable to oblige the municipality to acquire their property what limited their possibility to pursue their own projects on the plots concerned.

The European Court noted that before the enactment of the Local Planning Act on 7 July 1994 the local authorities did not have any obligation to compensate owners of plots to be expropriated in the future. It was only by virtue of Article 36 of this Act that local authorities became obliged either to buy plots designated for future expropriation under local land development plans, to replace those plots by other plots, or to award the owners compensation for damage caused by the fact that their plots were designated for future expropriation. However, the right to compensation applied only to plans adopted after the 1994 Act had entered into force – after 1 January 1995.

The European Court concluded that a fair balance was not struck between the competing general and individual interests and that the applicants had been required to bear an excessive individual burden.

The Tarnawczyk case concerns also the applicant’s complaint as to the failure of her efforts to obtain compensation for certain other categories of damage related to the decision to expropriate her. Her claim in tort against the State Treasury, brought in 1999, was allowed in full by the court of first instance, but ultimately dismissed by the appellate court. Even though the existence of the damage was not contested by the Court of Appeal, the applicant’s claim failed because, in the view of that court, the applicant had erred by identifying the wrong defendant.

The European Court, not denying the complexity of the problems with which the courts had been faced as a result of the fundamental changes in the competencies of all the various authorities at the local and State administration level, considered that shifting the duty of identifying the competent authority to be sued to the applicant and depriving her of compensation on this basis was a disproportionate requirement and had failed to strike a fair balance between the public interest and the applicant’s rights.

Individual measures

The European Court awarded the applicants with just satisfaction in respect of non-pecuniary damage and in some cases also in respect of pecuniary damage as well as reimbursement of costs and expenses.

Skibińscy

v. Poland, Case No. 52589/99

Pecuniary damage

Non-pecuniary damage

Costs and expenses

Total

15,000

Paid on 29/06/2009

5,000

Paid on 29/06/2009

1,647 EUR

Paid on 29/05/2007

21,647 EUR

Buczkiewicz

v. Poland

,

Case No. 10446/03

Pecuniary damage

Non-pecuniary damage

Costs and expenses

Total

-

5,000 EUR

-

5,000 EUR

Paid on 04/07/2008

Rosiński

v. Poland, Case No. 17373/02

Pecuniary damage

Non-pecuniary damage

Costs and expenses

Total

-

5,000 EUR

-

5,000 EUR

Paid on 20/11/2007

Tarnawczyk

v. Poland, Case No. 27480/02

Pecuniary damage

Non-pecuniary damage

Costs and expenses

Total

5,870 EUR

1,000 EUR

-

6,870 EUR

Paid on 25/05/2011

Pietrzak

v. Poland, Case No. 38185/02

Pecuniary damage

Non-pecuniary damage

Costs and expenses

Total

-

5,000 EUR

-

5,000 EUR

Paid on 03/09/2008

Skrzyński

v. Poland, Case No. 38672/02

Pecuniary damage

Non-pecuniary damage

Costs and expenses

Total

-

5,000 EUR

-

5,000 EUR

Paid on 22/01/2008

All local development plans adopted before 1 January 1995 (hereinafter “old plans”) which bore impact on the applicants’ rights, were repealed as of 1 January 2004 (see general measures).

In these circumstances, no other individual measure appears necessary.

General measures

On 1 January 1995, the Local Planning Act of 7 July 1994 entered into force (hereinafter the 1994 Act). Article 36 of the1994 Act provided that if, in relation with the adoption of a local development plan (hereinafter “local plan”) or its amendment, the use of real estate or its part in the previous manner or in accordance with its previous purpose, has become impossible or significantly limited, the owner or the perpetual user of the real estate may demand from the municipality that it either compensates the actual damage sustained or buys out the real estate or its part. Such claims may be compensated by way of restitution through an offer of an alternative real estate to the owner or the perpetual user. In such instances, the claims expire on the date of the conclusion of a contract of exchange. Moreover, if the value of a real estate has decreased in connection with the adoption of a local plan or its amendment, and the owner or perpetual user transfers this real estate and has not availed himself of the abovementioned rights, he may demand compensation from the municipality, equal to the decrease in the value of the real estate. Detailed rules concerning the calculation of the compensation by the municipality as well as the deadlines for the implementation of the obligations resulting from the reported claims are included in Article 36 of the 1994 Act.

To recapitulate, one can conclude that amendments introduced in the 1994 Act sufficiently protect the property rights guaranteed in the Constitution. On a side note, it should be noted that local plans as such do not concern and cannot determine issues pertaining to expropriation. Scope of the local plans is regulated by the laws in force. Based on these laws, local plans can determine the designation of the land for particular use as well as construction methods and conditions applicable on the land in question.

Analogous regulations pertaining to claims lodged by owners and perpetual users of a real estate are contained in Article 36 of the Local Planning and Development Act of 27 March 2003, in force as of 11

July

2003 (hereinafter “the 2003 Act”). At the same time, rules concerning the calculation and terms of payment of compensation are contained in Article 37 of the 2003 Act.

Pursuant to the rules on development planning currently in force, planning decisions must be taken in respect of the principle of proportionality – they need to balance the public and the individual interests. In order to achieve this, the planning procedure includes participation of all interested stakeholders, what includes participation in public discussion on the solutions adopted in local plans.

At the same time, pursuant to Article 87 § 3 of the 2003 Act, all local development plans adapted before 1

January 1995 (the so-called “old development plans”) that were still in force were repealed with effect from 1 January 2004. It should be noted that some of the “old plans” expired already on 1

January 2003 on the basis of Article 67 § 1 of the 1994 Act. Such an annulment applied to the old plans adopted in the communities which had failed to take up studies on the conditions and directions of the local development before the expiry of the time-limit of 8 years running from the date of the entry into force of the 1994 Act.

The annulment of a local development plan means that its provisions are no longer in force, thus cannot form a basis for any limitations on the owners in developing the land previously covered by the plans. The possibility to determine the use of land and construction conditions on the land where no local development is currently in force is prescribed in Article 4 (2) of the 2003 Act. The latter provision pertains in particular to instances when the old development plans ceased to operate whereas no new plan has been adopted.

To sum up, it should be noted that none of the old plans are in force and thereby they cannot form a basis for any limitations on the rights of the owners. In case a new local plan is adopted, which imposes limitations on the use of real estate in the previous manner or in accordance with its previous purpose, all owners affected by its provisions are entitled on equal footing and without any exceptions to obtain redress through compensation or restitution envisaged in Article 36 of the 2003 Act. Thus, the problem of the lack of compensation for owners whose properties had been allocated for the future public investments has been solved. All interim regulations in the field of local planning that were in force in the period of the Polish systemic transformation have already been repealed. Regulations currently binding ensure full respect for the property rights of individual owners affected by the provisions of local plans, including the right to appropriate compensation in instances when the local plan adopted prevents or seriously limits the use of real estate in the previous manner or in accordance with its previous purpose.

In these circumstances, no other general measure appears necessary.

III.

Conclusions of the responding State

The government considers that further individual measures are not necessary in the present case and that the general measures adopted will be sufficient to conclude that Poland has complied with its obligations under Article 46, paragraph 1 of the Convention.

[1]

Information submitted by the Polish authorities on

20 August 2013.