ÖNEY c. TURQUIE

Secțiunea a doua Cerere nr. 4992/12 Ali Osman ÖNEY și Hanife ONEY împotriva Turciei introdusă la 9 mai 2012 EXPOSAT DEFICIENȚE Reclamanții, dl Ali Osman Öney și dl Hanife Öney, sunt cetățeni turci, născuți în 1952, respectiv în 1954 și rezidenți în Istanbul. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către M.A. Kabao Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 mai 2002, reclamanții și-au dus fiica, suferind de o infecție cu amigdalele, la spitalul Küçükköy Duygu (la mai) În aceeași zi, medicii de la spital au efectuat o tonilectomie (abținerea chirurgicală a amigdalelor), după care pacienta nu și-a recăpătat cunoștința. Ea a fost internată la unitatea de terapie intensivă.

A fost anunțată că starea de sănătate a fiicei lor era bună, că a dezvoltat o reacție alergică la un medicament și că dormea. La 10 mai 2002, copilul a fost transferat la centrul de terapie intensivă al spitalului, unde medicii le-au împărtășit reclamanților faptul că anestezicul a provocat stop cardiac, că fiica lor suferea de o leziune cerebrală și că starea ei nu avea nimic de-a face cu o reacție alergică. După ce a fost spitalizată în mai multe instituții, fiica reclamanților a murit la 24 septembrie 2002. O acțiune publică a fost diligentă în fața tribunalului corecțional împotriva a doi medici acuzați de reclamanți. La 20 octombrie 2008, tribunalul corecțional a luat unul dintre medici și l-a condamnat pe celălalt la o pedeapsă cu închisoarea, precum și la o amendă, cu suspendare.

La 3 noiembrie 2011, Curtea de Casație a clasat decizia instanței de corecție și a constatat că acțiunea penală era obligatorie. Această decizie a fost comunicată grefei Tribunalului Corecțional la 1 decembrie 2011. Pe baza articolului 6, reclamanții denunță caracterul efectiv al căilor de atac interne și, în special, durata excesivă a procedurii penale, care este în cele din urmă afectată de prescripție. În circumstanțele prezentei cauze, având în vedere faptul că procedura penală a condus, după aproape nouă ani, la o hotărâre care se limitează la constatarea prescripției, pot instanțele penale să treacă pentru că au respectat cerințele procedurale inerente articolului

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 49092/12 Ali Osman ÖNEY et Hanife ONEY contre la Turquie introduite le 9 mai 2012

EXPOSÉ DES FAITS

Les requérants, M. Ali Osman Öney et M me Hanife Öney, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1952 et en 1954 et résidant à Istanbul. Ils sont représentés devant la Cour par M e Y.A. Kabacaoğlu, avocat à Istanbul. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Le 9 mai 2002, les requérants emmenèrent leur fille, souffrante d’une infection aux amygdales, à l’hôpital Küçükköy Duygu (« l’hôpital »). Le même jour, les médecins de l’hôpital effectuèrent une tonsillectomie (ablation chirurgicale des amygdales palatines), à la suite de laquelle la patiente ne put reprendre conscience. Elle fut admise à l’unité de soins intensifs. Il fut indiqué aux requérants que l’état de santé de leur fille était bon, qu’elle avait développé une réaction allergique à un médicament et qu’elle dormait.

Le 10 mai 2002, l’enfant fut transférée à l’unité de soins intensifs de l’hôpital Çapa où les médecins firent part aux requérants de ce que l’excès d’anesthésique avait provoqué un arrêt cardiaque, que leur fille souffrait d’une lésion cérébrale et que son état n’avait rien à voir avec une réaction allergique. Après avoir été hospitalisée dans plusieurs établissements, la fille des requérants décéda le 24 septembre 2002. Une action publique fut diligentée devant le tribunal correctionnel contre deux médecins mis en cause par les requérants. Le 20 octobre 2008, le tribunal correctionnel acquitta l’un des médecins et condamna l’autre à une peine d’emprisonnement ainsi qu’à une amende, avec sursis.

Le 3 novembre 2011, la Cour de cassation cassa la décision du tribunal correctionnel et constata la prescription de l’action pénale. Ladite décision fut communiquée au greffe du tribunal correctionnel le 1 er décembre 2011. GRIEFS Se fondant sur l’article 6, les requérants dénoncent l’ineffectivité des voies de recours internes et, plus particulièrement, la durée excessive de la procédure pénale, laquelle s’est finalement heurtée à la prescription.

QUESTION AU GOUVERNEMENT

Dans les circonstances de la présente cause, compte tenu du fait que la procédure criminelle a abouti, presque neuf ans plus tard, à un jugement se limitant à constater la prescription, les juridictions pénales peuvent-elles passé pour avoir respecté les exigences procédurales inhérentes à l’article 2 ?