CtEDO 04.09.2012 Auto

ÖZ c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
04.09.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
ÖZ c. TURQUIE (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 31214/09 Muammer ÖZ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 4 septembrie 2012 într-un comitet compus din Isabelle Berro-Lefevre, președinte, Guido Raimondi, Helen Keller, judecători, și Françoise Elens-Passos, asistentă de secțiune, având în vedere cererea formulată la 21 aprilie 2009, După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAPT pe reclamant, dl Muammer Öz, este un resortisant turc născut în 1970 și are reședința în Konya. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul N. Daldeviren, avocat la Konya. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 16 octombrie 2002, fiica reclamantului a fost operată la șold sub anestezie generală la spitalul public Konya. După o complicație neurologică legată de anestezie, a rămas în stare vegetativă cronică. La 10 ianuarie 2003, procurorul districtual al Republicii Konya a acuzat patru medici de neglijență medicală. La 18 iunie 2003, prin intermediul avocatului său, reclamantul a luat parte la procedura penală inițiată în fața tribunalului din Konya. La 25 iunie 2009, fiica reclamantului a decedat. Până în prezent, procedura penală împotriva medicilor este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor naționale. Procedura civilă în despăgubire la 13 octombrie 2003, reclamantul a numit medicii în cauză în fața Tribunalului de Mare Instanță din Konya pentru a obține despăgubiri. Această procedură este, de asemenea, pendinte în fața instanțelor interne. La art. 2 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a articolului 2 din Convenție din cauza circumstanțelor morții fiicei sale după operația pe care a suferit-o la spitalul public din Konya. Pe teren al dreptului la viață, consacrat de art. 2 din Convenție, Curtea a hotărât deja că statele părți au obligația de a institui un sistem judiciar eficient și independent care să permită stabilirea cauzei decesului unui individ aflat sub responsabilitatea profesioniștilor din domeniul sănătății, atât cei care acționează în cadrul sectorului public, cât și cei care lucrează în structuri private. Curtea a precizat că, în contextul specific al neglijenței medicale, accesul la o procedură în răspundere civilă este suficient în principiu ( Calvelli și Ciglio c. Italia [GC], n 32967/96, §§ 48-51, CEDH 2002-I și Vo c. France [GC], n 53924/00, § 90, CEDH 2004-VIII). În cazul de față, trebuie remarcat faptul că reclamantul a avut acces la o procedură civilă care permite judecarea răspunderii echipei medicale a centrului spitalicesc. Această procedură este în continuare pendinte în fața instanțelor naționale. Prin urmare, în stadiul actual al procedurii în fața instanțelor interne, prezentarea decăzută a încălcării articolului 2 în fața Curții este prematură. Reclamantul va putea să sesizeze din nou Curtea dacă apreciază, la sfârșitul procedurii interne, că, în continuare, este victima încălcării în cauză. În consecință, art. 2 din Convenție trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac interne în conformitate cu art. 35 § 1 și 4 din Convenție. La art. 6 din Convenția Invouchuche art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii penale împotriva personalului medical, pe care îl consideră nerațional. Din motivele expuse în hotărârea Beyazgül c. Turcia, n 27849/03, §§ 30-44, 22 septembrie 2009, care se baza în principal pe Hotărârea Perez c. Franța ([GC], n 47287/99, § 70, 71, CEDO 2004-I), Curtea consideră că, având în vedere elementele dosarului pe care recurentul și-a depus cererea de constituire a unui intervenient în fața instanței judecătorești din Konya cu unicul scop de a obține condamnarea penală a inculpaților și nu pentru a-și proteja sau a-și repara drepturile cu caracter civil. Prin urmare, acest motiv este incompatibil cu materia cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) și trebuie să fie respins în conformitate cu art. 13 din Convenție, invocând art. 13 din Convenție, art. 13 din Convenție, art. Curtea amintește că la art. 13 din Convenția privind drepturile de proprietate intelectuală se aplică numai atunci când un reclamant formulează o încălcare a dreptului protejat de convenție (Boyle și Rice c. Regatul Unit, seria A nr 131, § 52, Hotărârea din 27 aprilie 1988). Or, în cazul de față, având în vedere concluzia de mai sus referitoare la cauza întemeiat pe durata procedurii penale inițiate împotriva personalului medical pus în discuție, reclamantul nu poate pretinde că are un motiv întemeiat în sensul acestei dispoziții. Prin urmare, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Passos Isabelle Berro-Lefevre Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă