SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 26895/12 Fatih ÖZTÜRK și Reyhan ÖZTÜRK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 5 noiembrie 2013 într-o Cameră compusă din Guido Raimondi, președinte, Ișl Karakaș, Peer Lorenzen, András Sajó, Nebojša Vučić, Helen Keller, Egidijus Kūris, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 martie 2012, După ce a deliberat, face următoarea decizie FATIH Öztürk și Reyhan Öztürk, sunt resortisanți turci născuți în 1967 și, respectiv, 1975 și domiciliați în Samsun. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, se pot rezuma după cum urmează: la 10 mai 1997, fiul reclamanților s-a născut. La 2 iunie 1998, ca urmare a diagnosticului de leucemie, medicii de la spitalul de medicină Samsun au operat copilul și i-au informat pe solicitanți că fiul lor nu avea rinichi stâng, în timp ce, potrivit reclamanților, analizele preoperatorii nu au demonstrat așa ceva. O săptămână mai târziu, copilul a fost trimis acasă și a intrat într-o stare de comă în aceeași zi. Medicii au anunțat reclamanților că fiul lor suferea de o obstrucție intestinală și au efectuat o a doua intervenție chirurgicală după care a supraviețuit. Între timp, dosarul medical al copilului a fost pierdut. La 3 decembrie 1999, reclamanții au depus o plângere la Parchetul din Samsun împotriva chirurgilor în cauză pentru abuz de putere. La 6 decembrie 1999, procurorul a solicitat consilierului Universității 19 May La 30 mai 2001, Consiliul de Stat a acceptat recursul în opoziție introdus împotriva deciziei reectoratului și a trimis cazul Tribunalului Corecțional din Samsun. La 16 mai 2002, instanța corecțională a decis să suspende judecata. La 10 martie 2004, Curtea de Casație a pronunțat decizia de suspendare, iar instanța corecțională s-a reținut asupra cauzei. La 31 mai 2004, acesta și-a declinat competența rațională Materiae în favoarea tribunalului din Samsun. La 19 noiembrie 2007, tribunalul din Samsun i-a numit pe chirurgi. La 21 noiembrie 2011, Curtea de Casație a confirmat hotărârea. GRIFS Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții denunță durata procedurii penale în cauză în speță. Invocând în mod expres art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng de durata excesivă a procedurii penale diligente în speță. Având în vedere formularea acestui motiv, Curtea nu poate decât să se plaseze numai pe teritoriul articolului 6. Cu toate acestea, această dispoziție nu garantează dreptul de a acuza sau condamna în mod penal terți (a se vedea Perez c. France [GC], n 47287/99, § 70, CEDO 2004-I). În speță, acțiunea penală care a făcut obiectul prezentei cereri nu se referă nici la dreptul întemeiat al unei acuzații în materie penală, îndreptată împotriva reclamanților, nici la o contestație privind drepturile și obligațiile cu caracter civil. În ceea ce privește acest ultim aspect, trebuie să se constate că, în fața autorităților judiciare penale, tribunalele nu au formulat nicio cerere de despăgubire sau de rezervare a acestui drept, ceea ce ar fi putut face în orice caz înainte de 1 În iunie 2005, data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală. Într-adevăr, după această dată, depunerea unei astfel de cereri nu a mai fost posibilă din punct de vedere legal, iar procedura penală, pendinte, nu putea decât să aibă un aspect strict represiv față de medicii implicați (a se vedea Beyazgülc. Turcia, n 27849/03, §§ 30-44, 22 septembrie 2009). Aceasta înseamnă că cererea este incompatibilă cu dispozițiile Convenției, în sensul art. 35 alin. (3) și că trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alin. (4) din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Guido Raimondi Prezidenți
Requête n
o
26895/12
Fatih ÖZTÜRK et Reyhan ÖZTÜRK
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 5 novembre 2013 en une Chambre composée de
:
Guido Raimondi,
président,
Ișıl Karakaș,
Peer Lorenzen,
András Sajó,
Nebojša Vučinić,
Helen Keller,
Egidijus Kūris,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 19 mars 2012,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, M. Fatih Öztürk et M
me
Reyhan Öztürk, sont des ressortissants turcs nés respectivement en 1967 et en 1975 et résidant à Samsun. Ils sont représentés devant la Cour par M
e
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Le 10 mai 1997, le fils des requérants naquit.
Le 2 juin 1998, suite au diagnostic d’une leucémie, les médecins de l’hôpital de la faculté de médecine de Samsun opérèrent le bébé et informèrent les requérants que leur fils n’avait pas de rein gauche alors que, selon les requérants, les analyses préopératoires n’avaient rien démontré de tel.
Une semaine plus tard, l’enfant fut renvoyé chez lui. Il entra dans un état de coma le jour même. Les médecins annoncèrent aux requérants que leur fils souffrait d’une occlusion intestinale et procédèrent à une seconde opération chirurgicale à la suite de laquelle il survécut.
Dans l’intervalle, le dossier médical du bébé fut perdu.
Le 3 décembre 1999, les requérants déposèrent une plainte auprès du parquet de Samsun à l’encontre des chirurgiens concernés pour abus de pouvoir.
Le 6 décembre 1999, le parquet demanda au rectorat de l’Université 19
Mayıs («
le rectorat
») l’autorisation d’initier des poursuites.
A une date non précisée, le rectorat décida de ne pas accorder ladite autorisation.
Le 30 mai 2001, le Conseil d’Etat accueillit le recours en opposition introduit contre la décision du rectorat et renvoya le dossier au tribunal correctionnel de Samsun.
Le 16 mai 2002, le tribunal correctionnel décida de surseoir au jugement.
Le 10 mars 2004, la Cour de cassation cassa la décision de sursis et le tribunal correctionnel se ressaisit de l’affaire.
Le 31 mai 2004, celui-ci déclina sa compétence
ratione materiae
en faveur de la cour d’assises de Samsun.
Le 19 novembre 2007, la cour d’assises de Samsun acquitta les chirurgiens.
Le 21 novembre 2011, la Cour de cassation confirma le jugement.
Invoquant l’article 6 de la Convention, les requérants dénoncent la durée de la procédure pénale en cause en l’espèce.
Invoquant expressément l’article 6 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée déraisonnable de la procédure pénale diligentée en l’espèce.
Eu égard à la formulation dudit grief, la Cour ne peut que se placer uniquement sur le terrain de l’article 6.
Or, cette disposition ne garantit pas le droit de faire poursuivre ou condamner pénalement des tiers (voir,
Perez c. France
[GC], n
o
47287/99, §
70, CEDH 2004-I). En l’espèce, l’action pénale ayant fait l’objet de la présente requête ne concerne ni le bien-fondé d’une accusation en matière pénale, dirigée contre les requérants, ni une contestation sur les droits et obligations de caractère civil. En ce qui concerne ce dernier point, force est de constater que, devant les autorités judiciaires pénales, les requérants n’ont formulé aucune demande de réparation ni réservé ce droit, ce qu’ils auraient en tout état de cause pu faire avant le 1
er
juin 2005, date d’entrée en vigueur du nouveau code de procédure pénal. En effet, passée cette date, l’introduction d’une telle demande n’était légalement plus possible et la procédure pénale, alors pendante, ne pouvait que revêtir un aspect strictement répressif vis-à-vis des médecins mis en cause (voir
Beyazgül c.
Turquie
, n
o
27849/03, §§
30 à 44, 22 septembre 2009).
Il s’ensuit que la requête est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention, au sens de l’article 35 § 3 et qu’il doit être rejeté, en application de l’article 35 § 4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Stanley Naismith
Guido Raimondi
Greffier
Président