DZIEDZIC v. POLAND

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

22.10.2013

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partly struck out of the list;Partly inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

DZIEDZIC v. POLAND (CtEDO, 2013)

HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 62637/11 Tomasz DZIEDZIC împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (Quarta Secțiunea), care așezează la 22 octombrie 2013 în calitate de Cameră compusă din: Ineta Ziemele, președinte, David Thór Björgvinsson, Päivi Hirvelä, George Nicolaou, Paul Mahoney, Krzysztof Wojtyczek, Faris Vehabović, judecători și Françoise Elens-Passos, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 24 iulie 2007, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 15 ianuarie 2013 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Tomasz Dziedzic, este un național polonez, care s-a născut în 1969 și trăiește în Cracovia. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Grzybowski, un avocat care practică în Katowice. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Wołāsiewicz, succes de dna Chrzanowska. Reclamantul se plânge în esență că dreptul la viața de familie nu a fost respectat deoarece el a fost privat de posibilitatea de a vizita soția sa reținută și noul său copil în centrul de detenție. El consideră că restricțiile puse la contactul său cu soția și fiica sa au încălcat dreptul de a respecta viața de familie, garantat de art. 8 din Convenție. Partea cererii privind art. 8 a fost comunicată Guvernului. DREPTUL Reclamantul se plângea că el a fost privat de posibilitatea de a vizita soția sa reținută și că contactele sale cu fiica sa stau cu mama sunt grave restricționate. El se bazează pe art. 8 din Convenție. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 15 ianuarie 2013, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor ridicate de această parte a cererii. Declarația prezentată după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să vă informeze că au decis să-și prezinte declarația unilaterală. 1. Faptele Guvernul este de acord cu prezentarea faptelor incluse în declarația faptelor din 22 mai 2012 elaborată de Registrul Curții. 2. Declarația unilaterală Guvernului A fost introdusă la 24 Iulie 2007 și a fost comunicat Guvernului la 22 mai 2012. (...) În acest sens, Guvernul dorește să exprese - prin intermediul declarației unilaterale - recunoașterea încălcării articolului 8 din Convenție cu privire la contactele reclamantului cu soția și fiica sa. În aceste circumstanțe, și având în vedere faptele particulare ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului suma de 15.000 PLN (cincăzecimi de mii de zloți polonezi) pe care ei consideră că sunt rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care este de acoperire a oricărui pecuniar și neconformitate prejudiciu material, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în cadrul celor trei menținute Perioada lunii, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor implicite plus trei puncte procentuale. 3. Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca fiind „alte motive” care justifică izbucnirea din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la articolul (c) din convenție. 37 din Convenție prevede că Curtea poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în orice etapă a procedurii în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c). În temeiul articolului (c) la care se referă guvernul în declarația lor, Curtea poate să încheie un caz din orice motiv stabilit de Curte dacă nu mai este justificat să continue examinarea cererii. Guvernul ia act de criteriile care iese din jurisprudența Curții în ceea ce privește atunci când este necesar să decidă să elimine cererea cu referire la art. (c) pe baza declarației unilaterale făcute de Guvern, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia [GC] (obiecție preliminară), nr. 26307/95, §§ 77, CEDH 2003 VI; și Haran c. Turcia nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002, Akman c. Turcia (scurgere), nr. 37453/97, ECHR 2001 VI, Meriakri c. Moldova (striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005, Aleksantseva și 28 altele c. Rusia (restoring), nr. 75025/01, 26 martie 2006, Van Houten c. Olanda (striking out), nr. 25149/03, 29 septembrie 2005, Denu c. Țările de Jos , nr. 32321/03 (striking out), 4 mai 2006. În primul rând, Curtea necesită ca faptele să nu fie în litigiu între părți. În acest sens, Guvernul este de acord cu declarația de fapte referitoare la desfășurarea procedurii în cazul reclamantului, astfel cum a fost elaborată de Registrul Curții și înscrisă la scrisoarea informand Guvernul că cererea de mai sus este în așteptare în fața Curții. În al doilea rând, Curtea solicită o recunoaștere a răspunderii pentru presupusa încălcare a Convenției. Declarația unilaterală a Guvernului conține o recunoaștere necondiționată că, în acest caz, art. 8 din Convenție a fost încălcat. În cele din urmă, Curtea ia în considerare modul în care Guvernul intenționează să ofere redresare reclamantului. Ca transpirație din declarația unilaterală a Guvernului, Guvernul a acceptat să plătească reclamantului ca satisfacție echitabilă suma de 15.000 PLN în cazul în care Curtea izbucnește cazul din lista sa. În consecință, Guvernul consideră că circumstanțele cererii de mai sus pot duce la concluzia prevăzută la art. 1 alineatul (1) litera (c), prin care nu mai este justificat continuarea examinării cererii în funcție de declarația unilaterală a Guvernului.” Februarie 2013, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, deoarece guvernul nu a indicat ce măsuri semnificative ar trebui luate în cazul său, în special împotriva funcționarilor responsabile pentru încălcarea sa. În plus, el a considerat că guvernul nu se angajează să adopte măsurile necesare pentru a asigura respectarea drepturilor omului și pentru a evita încălcarea Convenției în viitor. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată din lista sa un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 10. De asemenea, acesta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 11. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC] (obiecție preliminară), nr. 26307/95, §§§ 77, CEDO 2003 VI). 12. Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii [art. 1 litera (c)]. 13. Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în protocolele lor, nu solicită continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 14. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 15. 13 Reclamantul s-a plâns, de asemenea, că nu există niciun remediu eficace împotriva deciziei procurorului privind vizitele familiale. Având în vedere toate dovezile în posesia sa și în măsura în care această plângere nu este absorbită de anterior și are competența de a examina acuzațiile, Curtea nu a constatat nici o apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau de protocolele sale. întemeiat și trebuie respins în conformitate cu articolele 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 8 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; de a elimina această parte a cererii din lista cazurilor în conformitate cu articolul (c) din Convenție; declară restul cererii inadmisibil. Françoise Elens Passos Ineta Ziemele Președintele grefierului