SZILVESZTER c. ROUMANIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 61970/09 Sandor SZILVESZTER împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 22 octombrie 2013 într-un comitet compus din Alvina Gyulumyan, președinte, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, având în vedere cererea sus-menționată formulată la 12 august 2009, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurent, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Sandor Szilveszter, este un resortisant român născut în 1975 și rezident în Odorheiu Secuiesc. El este reprezentat în fața Curții de către C.G. Toma, avocată la București. Guvernul român ( În 2004, reclamantul inițiase o procedură în lipsă de paternitate împotriva copilului A. și a mamei sale. În cursul acestei proceduri, Tribunalul de Primă Instanță din Odorheiu Secuiesc a ordonat efectuarea de teste ADN pentru a stabili posibilitatea ca reclamantul să fie tatăl copilului A. Atât reclamantul, cât și copilul și mama sa să se supună prelevărilor biologice de la institutul de medicină legală din Craiova. La 15 septembrie 2004, laIML a întocmit un raport pe care l-a comunicat instanței. Raportul menționa că testele ADN au fost efectuate asupra a trei persoane, și anume mama, copilul și tatăl presumptiv Szilveszter Sandu și că probabilitatea ca acesta să fie tatăl copilului a fost de 99,999 Deoarece numele tatălui în sine indicat în document a fost diferit de cel al reclamantului, și anume: "Sandu" în loc de "Sandor" (în loc de "Sandor") (în loc de "Sandor") (în loc de "Sandor" (în loc de "Sandor")), care este numele reclamantului (în cazul în care reclamantul a dorit să știe dacă și-a făcut o simplă eroare de limbă în document) sau "în cazul în care și-a făcut o singură greșeală în sine." El a formulat o cerere în acest sens pe lângă IMILL. Cu ocazia luării în custodie din 28 octombrie 2004 în fața Tribunalului de Primă Instană din Odorheiu Secuiesc, avocatul reclamantului a solicitat instanței să solicite clarificări din partea maimului din partea reclamantului cu privire la prenumele care figurează în raportul medico-legal, care era diferit de cel al reclamantului. La sfârșitul acestei audieri, instanța de primă instanță a respins acțiunea reclamantului care intenționa să renunțe la paternitatea sa. Acesta din urmă nu a formulat recurs împotriva acestei decizii, care a devenit astfel definitivă. La 19 februarie 2007, lampl l-a îndrumat pe reclamant către cei doi medici care efectuaseră testele, pentru a ști dacă și-a făcut o greșeală de pană cu privire la prenumele său. Aceștia erau profesori la Universitatea de Medicină și Farmacologie din Craiova. Printr-o scrisoare din 5 martie 2007, profesorul M. i-a răspuns reclamantului că s-a produs o eroare regretabilă de pană și că raportul ar fi trebuit să indice numele său corect. El a trimis reclamantului o versiune a raportului corectat, dar a acoperit numai semnătura sa, în calitate de medic. În această privință, acesta a precizat că IMIL de Craiova nu era în măsură să semneze acest document, deoarece fostul său director care semnase raportul din 2004 nu mai era în fruntea acestui institut. Reclamantul, care a dorit să aibă de la instituția care a emis raportul din 15 septembrie 2004, o versiune rectificată a acestui raport, în forma și forma corespunzătoare și cu numele său exact, pentru a dobândi certitudinea pe care o are cu adevărat, a atribuit-o în instanță. 10. Prin hotărârea din 26 noiembrie 2007, tribunalul departamental din Dolj a acceptat cererea reclamantului și a dispus ca ..IML să îi emită raportul întocmit în urma testelor ADN efectuate în 2004, în mod corespunzător, și anume prin rectificarea numelui tatălui presupus. Această hotărâre a devenit definitivă, după ce a fost confirmată de curtea de apel a lui Craiova la 19 martie 2008. Printr-o scrisoare adresată reclamantului, la 19 august 2008, la data de 19 august 2008, la data la care a refuzat să se conformeze temeiului pe care acesta avea nevoie de la data de origine a documentului eliberat inițial și, prin urmare, a solicitat acest document la grefa Tribunalului de Primă Instanță din Odorheiu Secuiesc. La data de 25 august 2008, institutul va remite acest refuz în fața unui aprod al justiției care întocmește un proces-verbal în acest scop, la data de 25 august 2008. În fața refuzului de a se conforma acestei hotărâri definitive, reclamantul își asumă, în urma unei noi proceduri judiciare, condamnarea la o penalitate de 50 de lei românești (RON) pe zi de întârziere, prin hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din Craiova din 3 decembrie 2008. O contestație cu privire la executarea sentinței din 26 noiembrie 2007, formulată de către ILL, a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă din august 2009. Faptele care au avut loc după introducerea cererii, revelate de către guvern 14. La 27 octombrie 2009, raportul întocmit în urma testelor ADN efectuate în 2004 a fost emis reclamantului cu rectificarea numelui tatălui presumptiv, astfel încât acesta coincide cu prenumele său. A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauza C-364/97, ECLI:EU:C:2001:291, punctul 66. La 29 aprilie 2009, 21 iulie 2009 și 11 august 2011, la..l.L. a efectuat plățile impuse prin hotărârea din 3 decembrie 2008, cu titlu de penalități cu titlu cominatoriu corespunzătoare întârzierii în executarea hotărârii din 26 noiembrie 2007, după confirmarea prin hotărârea din 19 martie 2008. Aceste plăți au atins o valoare totală de 7 250 RON. Potrivit unui certificat fiscal al hotărârii din 26 noiembrie 2007, Prin hotărârea din 9 noiembrie 2011, tribunalul departamental din Dolj a respins o a doua acțiune în despăgubire care fusese introdusă de reclamant la 24 septembrie 2009. Tribunalul a considerat că a respectat, la 27 octombrie 2009, obligația care decurge din hotărârea din noiembrie 2007. GRIFS 17. Potrivit reclamantului, decizia din 26 noiembrie 2007 nu a fost executată, ceea ce a dus la încălcarea dreptului său de acces la o instanță, garantat prin art. 6 din convenție. Invocând în esență art. 8 din Convenție, susținea, de asemenea, că refuzul de a se conforma hotărârii definitive și de a corecta o simplă eroare materială a raportului întocmit ca urmare a unui test ADN referitor la paternitatea sa a dus la creșterea anxietății și a îndoielii sale și la împiedicarea de a se abate de la orice îndoială privind legalitatea și exactitatea raportului original de paternitate emis la data de 15 September 2004 ÎN DREPTUL 18. RĂSPUNSURILE recurentului se referă la presupusa neexecutare a deciziei judecătorești din 26 noiembrie 2007. Astfel, articolele invocate sunt exprimate în art. 6 alineatul (1). Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) și într-un termen rezonabil (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 8 Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului său și a corespondenței sale. (...) 19. Guvernul ridică mai multe excepții cu privire la această cerere. 20. Acesta ridică, printre altele, o excepție de la dreptul la acțiune individuală, pe motiv că reclamantul a omis să informeze Curtea cu privire la un element esențial pentru examinarea cauzei, și anume cu privire la executarea, la octombrie 2009, a deciziei de justiție care i-a fost favorabilă. 21. Reclamantul nu prezintă observații cu privire la excepțiile ridicate de guvern, ci se limitează la a indica faptul că Curtea amintește că, în conformitate cu art. 47 alineatul (6) din regulament, este de competența reclamantului de a informa cu privire la orice fapt relevant pentru examinarea cererii sale. Aceasta reamintește apoi că o cerere poate fi respinsă ca fiind abuzivă, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție, dacă a fost întemeiată în mod conștient pe fapte luate în considerare (a se vedea, printre altele, Keretchachiki c. Georgia (dec.), 5667/02, 2 mai 2006). Informațiile incomplete și, prin urmare, înșelătoare pot fi, de asemenea, calificate drept abuz de dreptul la recurs individual, în special în cazul în care se referă la nucleul cauzei și în cazul în care reclamantul nu explică în mod satisfăcător nerespectarea obligației de a divulga informațiile relevante (Poznanski și alte informații c. Germania (dec.), nr 25101/05, 3 iulie 2007, Predescu c. România, 21447/03, § 25, 2 decembrie 2008, Constantinescu și alții (dec.), n 33605/03, 16 iunie 2009). În special, în ultima decizie menționată anterior, Curtea a considerat ca fiind abuzivă cererea formulată de un reclamant care, în scrisorile sale, nu a informat Curtea cu privire la eliberarea unui titlu de proprietate pe un teren în conformitate cu decizia definitivă în cauză, Curtea care a aflat acest lucru prin observațiile guvernului ulterior comunicării cererii. 23. În cazul de față, hotărârea din 26 noiembrie 2007 a Curții a Uniunii Europene din 26 noiembrie 2007 a hotărât să elibereze reclamantului un exemplar rectificat și autentic al raportului întocmit la 15 septembrie 2004, în cadrul procedurii în lipsă de paternitate. Un raport în conformitate cu termenii deciziei din 26 noiembrie 2007 a fost trimis prin scrisoare recomandată reclamantului și prin fax avocatului său. Or, reclamantul nu a informat Curtea cu privire la acest fapt esențial pentru examinarea cererii sale (Alboreo c. Franța, (dec.), n 56022/10, 15 mai 2012 și, étro Buchkovskaya c. Ucraina, n 3232/06, § 27, 18 aprilie 2009) și nu a furnizat nicio explicație plauzibilă a tăcerii sale. 24. Prin aceasta, reclamantul a încercat în mod voluntar să dea în eroare Curtea, comițând astfel un abuz al dreptului său de a acționa (Cir România, 52330/07, §§ 20-21, 26 ianuarie 2010). 25. Curtea consideră că conduita acestuia este contrară dreptului individual de a acționa, astfel cum este prevăzut la art. 34 din Convenție. Prin urmare, cererea inadmisibilă trebuie declarată ca fiind abuzivă în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Grefier adjunct

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

61970/09

Sandor SZILVESZTER

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 22 octobre 2013 en un comité composé de

:

Alvina Gyulumyan,

présidente,

Kristina Pardalos,

Johannes Silvis,

juges,

et de Marialena Tsirli,

greffière adjointe de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 12 août 2009,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. Sandor Szilveszter, est un ressortissant roumain né en 1975 et résidant à Odorheiu Secuiesc. Il est représenté devant la Cour par M

e

C.G. Toma, avocate à Bucarest.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M

me

C. Brumar, du ministère des Affaires étrangères.

Les circonstances de l’espèce

2.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

1.

Le déroulement des faits avant l’introduction de la requête

3.

En 2004, le requérant avait initié une procédure en désaveu de paternité à l’encontre de l’enfant A. et de sa mère. Au cours de cette procédure, le tribunal de première instance d’Odorheiu Secuiesc ordonna que des tests ADN soient effectués afin d’établir la possibilité que le requérant soit le père de l’enfant A. Tant le requérant que l’enfant et sa mère se soumirent aux prélèvements biologiques auprès de l’institut de médecine légale («

IML

» ci-après) de Craiova.

4.

Le 15 septembre 2004, l’IML établit un rapport qu’il communiqua au tribunal. Le rapport mentionnait que les tests ADN avaient été pratiqués sur trois personnes, à savoir la mère, l’enfant et le père présomptif «

Szilveszter Sandu

» et que la probabilité que ce-dernier soit le père de l’enfant était de 99,999

%.

5.

Puisque le prénom du père présomptif indiqué dans le document était différent de celui du requérant – à savoir «

Sandu

» au lieu de «

Sandor

», qui est le prénom du requérant – ce dernier voulut savoir s’il s’agissait d’une simple erreur de plume dans le document ou bien s’il s’agissait d’une autre personne. Il formula une demande dans ce sens auprès de l’IML.

6.

Lors de l’audience du 28 octobre 2004 devant le tribunal de première instance d’Odorheiu Secuiesc, l’avocat du requérant demanda au tribunal qu’il exige de la part de l’IML des clarifications au sujet du prénom figurant dans le rapport médicolégal qui était différent de celui du requérant. À l’issue de cette audience, le tribunal de première instance rejeta l’action du requérant tendant au désaveu de sa paternité. Ce dernier ne forma pas de pourvoi en cassation contre cette décision, qui devint, ainsi, définitive.

7.

Le 19 février 2007, l’IML orienta le requérant vers les deux médecins qui avaient réalisé les tests, afin de savoir s’il s’agissait d’une erreur de plume concernant son prénom. Ceux-ci étaient des professeurs à l’Université de médecine et de pharmacie de Craiova.

8.

Par une lettre du 5 mars 2007, le professeur M. répondit au requérant qu’il s’agissait d’une regrettable erreur de plume et que le rapport aurait dû indiquer son prénom correct. Il envoya au requérant une version du rapport corrigé, mais revêtu uniquement de sa signature, en tant que médecin. Il précisa, à cet égard, que l’IML de Craiova n’était pas en mesure de signer ce document car son ancien directeur qui avait signé le rapport de 2004 n’était plus à la tête de cet institut.

9.

Le requérant, qui souhaitait avoir de la part de l’institution même ayant délivré le rapport du 15 septembre 2004 une version rectifiée de ce rapport, en bonne et due forme et à son nom exact, afin d’acquérir la certitude qu’il s’agissait vraiment de lui, assigna l’IML en justice.

10.

Par jugement du 26 novembre 2007, le tribunal départemental de Dolj fit droit à la demande du requérant et ordonna à l’IML de lui délivrer le rapport établi à la suite des tests ADN effectués en 2004, en bonne et due forme, à savoir en rectifiant le prénom du père présomptif. Ce jugement devint définitif, après avoir été confirmé par la cour d’appel de Craiova le 19 mars 2008.

11.

Par une lettre adressée au requérant, le 19 août 2008, l’IML refusa de s’y conformer au motif qu’il avait besoin de l’original du document initialement délivré et que, donc, il avait demandé ce document auprès du greffe du tribunal de première instance d’Odorheiu Secuiesc. L’institut réitéra ce refus devant un huissier de justice qui établit un procès-verbal à cette fin, le 25 août 2008.

12.

Face au refus de l’IML de se conformer à ce jugement définitif, le requérant obtint, à la suite d’une nouvelle procédure judiciaire, sa condamnation à une astreinte de 50

lei

roumains (RON) par jour de retard, par jugement du tribunal de première instance de Craiova, du 3 décembre 2008.

13.

Une contestation à l’exécution du jugement du 26 novembre 2007, formée par l’IML, fut rejetée par décision de justice définitive du

20

août

2009.

2.

Les faits survenus après l’introduction de la requête, révélés par le Gouvernement

14.

Le 27 octobre 2009, le rapport établi à la suite des tests ADN effectués en 2004 fut délivré au requérant avec la rectification du prénom du père présomptif, de sorte qu’il coïncide à son prénom. L’exemplaire authentique de ce rapport rectifié, revêtu du tampon de l’institution, était signé par le directeur en exercice de l’IML et par le chef du laboratoire d’identification génétique, qui était le même médecin qui avait conduit les tests de 2004, à savoir le professeur M. Ce document a été envoyé par lettre recommandée au requérant et par télécopie à son avocate.

15.

Les 29 avril, 21 juillet 2009 et 11 août 2011, l’IML effectua les versements imposés par le jugement du 3 décembre 2008, à titre d’astreinte correspondant au retard à l’exécution du jugement du 26 novembre 2007, après sa confirmation par l’arrêt du 19

mars 2008. Ces versements ont atteint un montant total de 7

250 RON. Selon une attestation fiscale du

12

juin 2012, l’IML n’avait plus de dettes exigibles.

16.

Par un arrêt du 9 novembre 2011, le tribunal départemental de Dolj rejeta une seconde action en dédommagement qui avait été introduite par le requérant le 24 septembre 2009. Le tribunal considéra que l’IML avait obtempéré, le 27

octobre 2009, à l’obligation découlant du jugement du

26

novembre 2007.

GRIEFS

17.

Selon le requérant, la décision du 26 novembre 2007 n’avait pas été exécutée, ce qui emportait violation de son droit d’accès à un tribunal, garanti par l’article 6 de la Convention. Invoquant en substance l’article

8 de la Convention, il alléguait également que le refus de l’IML de se conformer au jugement définitif et de corriger une simple erreur matérielle du rapport établi à la suite d’un test ADN portant sur sa paternité avait fait accroître son angoisse et son incertitude et l’avait empêché d’écarter tout doute sur la légalité et l’exactitude du rapport original de paternité délivré le 15

septembre 2004.

EN DROIT

18.

Les griefs du requérant portent sur la prétendue non-exécution de la décision de justice du 26 novembre 2007. Les articles invoqués sont ainsi libellés

:

Article 6 § 1

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, (...) et dans un délai raisonnable (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Article 8

«

1.

Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance.

(...)

»

19.

Le Gouvernement soulève plusieurs exceptions au sujet de la présente requête.

20.

Il soulève notamment une exception d’abus de droit de recours individuel, au motif que le requérant a omis d’informer la Cour d’un élément essentiel pour l’examen de l’affaire, à savoir de l’exécution, le

27

octobre

2009, de la décision de justice qui lui était favorable.

21.

Le requérant ne présente pas d’observations au sujet des exceptions soulevées par le Gouvernement, mais se borne à indiquer qu’il ne considère pas que l’IML se soit acquitté de ses obligations légales et qu’il n’existait pas au sein de l’IML de procédure interne de rectification des erreurs matérielles.

22.

La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 47 § 6 du règlement, il incombe au requérant de l’informer «

de tout fait pertinent pour l’examen de sa requête

». Elle rappelle ensuite qu’une requête peut être rejetée comme étant abusive, au sens de l’article 35

(voir, parmi d’autres,

Kérétchachvili c.

Géorgie

(déc.), n

o

5667/02, 2 mai 2006).

Une information incomplète et donc trompeuse peut également être qualifiée comme un abus du droit de recours individuel, particulièrement lorsqu’elle concerne le noyau de l’affaire et que le requérant n’explique pas de façon suffisante son manquement à divulguer les informations pertinentes (

Poznanski et autres c.

Allemagne

(déc.), n

o

25101/05, 3

juillet

2007,

Predescu c. Roumanie,

n

o

21447/03, § 25, 2 décembre 2008, et

Constantinescu et autres c.

Roumanie

(déc.), n

o

33605/03, 16 juin 2009). En particulier, dans la dernière décision précitée, la Cour a jugé comme abusive la requête introduite par un requérant qui, dans ses lettres, n’a pas informé la Cour de la délivrance d’un titre de propriété sur un terrain conformément à la décision définitive en cause, la Cour apprenant ce fait par les observations du Gouvernement postérieures à la communication de la requête.

23.

Dans le cas d’espèce, la décision de justice du 26 novembre 2007 a condamné l’IML à délivrer au requérant un exemplaire rectifié et authentique du rapport issu le 15 septembre 2004, dans le cadre de la procédure en désaveu de paternité. Un rapport conforme aux termes de la décision du 26 novembre 2007 a été envoyé par lettre recommandée au requérant et par télécopie à son avocate. Or, le requérant n’a pas informé la Cour de ce fait essentiel pour l’examen de sa requête (

Alboréo c. France,

(déc.), n

o

56022/10, 15 mai 2012, et,

a

contrario

,

Buchkovskaya c. Ukraine

, n

o

32832/06, § 27, 18 avril 2009) et n’a fourni aucune explication plausible de son silence.

24.

En procédant ainsi, le requérant a essayé volontairement d’induire la Cour en erreur, commettant dès lors un abus de son droit de recours (

Cir

c.

Roumanie,

n

o

52330/07, §§ 20-21, 26 janvier 2010).

25.

La Cour considère que la conduite de celui-ci est contraire à la vocation du droit de recours individuel, tel que prévu par l’article 34 de la Convention.

En conséquence, il convient de déclarer la requête irrecevable comme étant abusive au sens de l’article 35 § 3 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Marialena Tsirli

Alvina Gyulumyan

Greffière adjointe

Présidente