Mavredaki împotriva Greciei

Legile nr. 2838/2000 și 3016/2002 prevedeau o creștere a salariilor ofițerilor forțelor armate, ale poliției elene, ale poliției portuare și ale corpului pompierilor. (6) Prezenta cerere se referă la procedura inițiată de recurentă, în vederea obținerii reajustării și a creșterii pensiei sale în conformitate cu dispozițiile acestor legi. În 2001, recurenta sesizează Contabilitatea generală a la … La 17 mai 2002, Contabilitatea generală a statului a respins cererea sa (Decizia nr. 90 795/2001). La 9 iulie 2002, recurenta sesizează Curtea de Conturi cu privire la decizia contabilității generale.

La 29 iunie 2006, Curtea de Conturi i-a acordat recurentei câștig de cauză (hotărârea nr. 1843/2006).

La 25 octombrie 2006, statul membru s-a ocupat de formarea plenară a Curții de Conturi împotriva hotărârii nr 1843/2006.

La 3 iunie 2009, formarea plenară a Curții de Conturi a respins recursul (hotărârea nr. 1706/2009). Formarea plenară a examinat, printre altele, o chestiune de constituționalitate referitoare la procedura aplicabilă în momentul creșterii pensionării pensionarilor din forțele armate. Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 14.În ceea ce privește admisibilitatea, Curtea constată că acest … Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 9 iulie 2002 cu sesizarea Curții de Conturi de către reclamantă și se încheie la 3 iunie 2009, data la care a fost publicată hotărârea nr. 1706/2009 și, prin urmare, a durat aproximativ șase ani și 11 luni pentru două grade de jurisdicție. Caracter rezonabil al procedurii

Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând seama de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și sfera de aplicare a litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Glentzes c. Grecia, 28627/08, 13 ianuarie 2011).

Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Glentz). Curtea ia notă de faptul că este adevărat că, în speță, obiectul litigiului prezentat instanțelor interne prezenta o complexitate certă, dat fiind că cauza se referea la o chestiune de constituționalitate tratată de formarea plenară a Curții de Conturi. În același timp, Curtea nu identifică niciun element de natură să pună în discuție responsabilitatea recurentei în prelungirea procedurii. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu a fost excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil

CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGUTĂ DE LA ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIA 20, recurenta se plânge, de asemenea, de faptul că în Grecia nu există nicio cale de atac eficientă pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea

Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligaiei, impusă prin art. 6 Õ 1, (d) să se audă cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 156, CEDH 2000 XI).

Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că ordinul juridic nu le oferea persoanelor interesate o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din Convenție, care le permitea să se plângă de durata unei proceduri (konti-Arvaniti c. Grecia, nr 5341/99, §§ 29-30, 10 aprilie 2003, Tsoukalas c. Grecia, n 12286/08, § 37/43, 22 iulie 2010 și Glentzes c. Grecia menionată anterior, §§ 21-22.

Curtea constată că, la 12 martie 2012, a fost publicată Legea nr. 4055/2012 privind legalitatea și durata rezonabilă a procedurii judiciare, care a intrat în vigoare la 2 aprilie 2012. din legea menționată anterior, s-a stabilit o nouă acțiune care să permită părților interesate să se plângă de durata fiecărei instanțe în legătură cu o procedură administrativă în termen de șase luni de la data publicării deciziei cu privire la aceasta. Cu toate acestea, Curtea constată că această lege nu mai face obiectul procedurilor în fața Curții de Conturi.

În speță, Curtea consideră că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza lipsei în dreptul intern a unei căi de atac care ar fi permis recurentei să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza ascultată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE

În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

Guvernul invită Curtea să elimine cererea din cauza prejudiciului moral și afirmă că, în orice caz, o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă.

Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 4 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată

Recurenta solicită, de asemenea, 1 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 500 EUR pentru cele angajate în fața Curții, fără a prezenta totuși o factură în sprijinul acesteia.

În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, guvernul contestă aceste pretenții.

În conformitate cu jurisprudența Curții, alocarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).

În cazul de față, având în vedere lipsa oricărei justificări valabile din partea recurentei și a jurisprudenței sale în materie, Curtea respinge cererea în acest sens. Interese moratorii

Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii restante pe rata dobânzii datorate pentru facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea a Uniunii Europene, declarând cererea admisibilă; A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 13 din convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni 4 000 EUR (patru mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 24 octombrie 2013, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Elizabeth Steiner Grefier Adjunct Președinte

A l’ origine de l’affaire se trouve une requête (n o 10966/10) dirigée contre la République hellénique et dont une ressortissante de cet Etat, M me Aikaterini Mavredaki (« la requérante »), a saisi la Cour le 28 janvier 2010 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).

La requérante est représentée par M es N. Anagnostopoulos et A. Psycha, avocats au barreau d’Athènes. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») est représenté par la déléguée de son agent, M me M. Germani, auditrice auprès du Conseil Juridique de l’Etat.

Le 31 août 2011, la requête a été communiquée au Gouvernement. EN FAIT I.

Les lois n os 2838/2000 et 3016/2002 prévoyaient une augmentation des salaires des officiers des forces armées, de la police hellénique, de la police des ports et du corps des pompiers.

La présente requête porte sur la procédure engagée par la requérante, en vue d’obtenir le réajustement et l’augmentation du montant de sa pension conformément aux dispositions de ces lois.

En 2001, la requérante saisit la Comptabilité générale de l’Etat d’une demande tendant à obtenir le réajustement du montant de sa retraite.

Le 17 mai 2002, la Comptabilité générale de l’Etat rejeta sa demande (décision n o 90 795/2001).

Le 9 juillet 2002, la requérante saisit la Cour des comptes d’un recours contre la décision de la Comptabilité générale.

Le 29 juin 2006, la Cour des comptes donna gain de cause à la requérante (arrêt n o 1843/2006).

Le 25 octobre 2006, l’Etat se pourvut en cassation devant la formation plénière de la Cour des comptes contre l’arrêt n o 1843/2006.

Le 3 juin 2009, la formation plénière de la Cour des comptes rejeta le pourvoi (arrêt n o 1706/2009). La formation plénière examina, entre autres, une question de constitutionnalité relative à la procédure applicable lors de l’augmentation de la retraite des pensionnaires des forces armées. L’arrêt fut notifié à la requérante le 30 juillet 2009. EN DROIT I.

Le Gouvernement n’a pas soumis d’observations. A. Sur la recevabilité

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond 1. Période à prendre en considération

La période à considérer a débuté le 9 juillet 2002 avec la saisine de la Cour des comptes par la requérante et s’est terminée le 3 juin 2009, date à laquelle l’arrêt n o 1706/2009 a été publié. Elle a donc duré six ans et onze mois environ pour deux degrés de juridiction. 2. Caractère raisonnable de la procédure

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Glentzes c. Grèce , n o 28627/08, 13 janvier 2011).

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir Glentzes précité). La Cour note qu’il est vrai qu’en l’espèce, l’objet du litige soumis aux juridictions internes présentait une complexité certaine, étant donné que l’affaire soulevait une question de constitutionnalité traitée par la formation plénière de la Cour des comptes. En même temps, la Cour ne relève aucun élément de nature à mettre en cause la responsabilité de la requérante dans l’allongement de la procédure. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour considère qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse a été excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ».

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. Elle relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond

La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir Kudła c. Pologne [GC], n o 30210/96, § 156, CEDH 2000 ‑ XI).

Par ailleurs, la Cour a déjà eu l’occasion de constater que l’ordre juridique hellénique n’offrait pas aux intéressés un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention leur permettant de se plaindre de la durée d’une procédure ( Konti-Arvaniti c. Grèce , n o 53401/99, §§ 29-30, 10 avril 2003, Tsoukalas c. Grèce , n o 12286/08, §§ 37-43, 22 juillet 2010 et Glentzes c. Grèce précité, §§ 21-22).

La Cour note que le 12 mars 2012 a été publiée la loi n o 4055/2012 portant sur l’équité et la durée raisonnable de la procédure judiciaire, qui est entrée en vigueur le 2 avril 2012. En vertu des articles 53 suiv. de la loi précitée, un nouveau recours a été établi permettant aux intéressés de se plaindre de la durée de chaque instance d’une procédure administrative dans un délai de six mois à partir de la date de publication de la décision y relative. La Cour observe cependant que cette loi n’inclut pas les procédures devant la Cour des comptes.

En l’espèce, la Cour estime qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention en raison de l’absence en droit interne d’un recours qui aurait permis à la requérante d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. III.

La requérante réclame 15 000 EUR au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi.

Le Gouvernement invite la Cour à écarter la demande au titre du dommage moral. Il affirme en outre qu’en tout cas, un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante.

La Cour estime qu’il y a lieu d’octroyer à la requérante 4 000 EUR au titre du préjudice moral subi, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt. B. Frais et dépens

La requérante demande également 1 000 EUR pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et 500 EUR pour ceux engagés devant la Cour, sans toutefois produire une facture à l’appui.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).

En l’espèce, compte tenu de l’absence de tout justificatif valable de la part de la requérante et de sa jurisprudence en la matière, la Cour rejette la demande à ce titre. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention ; 4. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois 4 000 EUR (quatre mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 24 octobre 2013, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. André Wampach Elisabeth Steiner Greffier adjoint Présidente