Secțiunea a treia Cerere nr. 15193/12 Alexandru Luis IBRIȘ împotriva României introdusă la 7 martie 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Alexandru Luis Ibriș, este un resortisant român născut în 1984 și rezident în Constanța. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 mai 2006, din cauza unei altercații pe drumurile publice care a implicat mai multe terțe părți, reclamantul a suferit un traumatism cranio-cerebral și o hemoragie cerebrală care i-au pus viața în pericol și au necesitat 30-35 de zile de îngrijire medicală. El a declarat, de asemenea, că a dezvoltat o tulburare obsesiv compulsivă, din cauza traumei.
În aceeași zi, reclamantul a depus plângere la poliția din Constanța cu privire la agresiune a cărei victimă a fost. Pe baza mărturiei martorului G.P.R., poliția i-a identificat pe agresori în persoane de la Ș.G. și Ș.C.M. În același timp, la 22 mai și 1 În iunie 2006, Ș.G. și o altă persoană au sesizat poliția cu o plângere împotriva reclamantului pe care o acuzau de bătăi și răniri în timpul incidentului din 20 mai 2006. La o dată nespecificată, Parchetul de la tribunalul departamental din Constanța a preluat cazul și a deschis o anchetă a șefului tentativei de crimă a reclamantului. Acesta din urmă a fost ascultat, precum și ȘG, ȘCM și 14 martori. La 27 iunie 2006, Parchetul din apropierea tribunalului departamental, pronunțat în favoarea Ș.G.
și Ș.C.M., pe motiv că nu au avut intenția de a-l ucide pe reclamant și a trimis dosarul poliției pentru a continua investigația privind caracterul grav al integrității corporale a reclamantului. După două cicluri procedurale, această decizie a fost confirmată printr-o hotărâre definitivă din 21 octombrie 2008 a Tribunalului din Constanța. În ceea ce privește dosarul referitor la integritatea corporală gravă, a fost înregistrată de poliția din Constanța. La 17 septembrie 2007, Ș.G. și Ș.C.M. au fost acuzați de încălcare gravă a integrității corporale a reclamantului, iar la 24 octombrie 2007, acesta din urmă a fost acuzat de atac și vătămare corporală. La 9 februarie 2010, poliția a trimis dosarul la Parchetul de Primă Instanță din Constanța, propunându-i să-l trimită pe Ș.G.
și pe Ș.C.M. înapoi la tribunalul de primă instanță din Constanța în judecată al șefului de stat responsabil cu integritatea corporală, precum și pe reclamantul șefului loviturilor și rănilor. Dosarul a fost înregistrat de către Parchet în apropierea tribunalului de primă instanță din Constanța. În ceea ce privește, mai exact, martorii, procurorul a solicitat poliției, la 12 mai, 21 iulie și 9 august 2010, să localizeze și să citeze mai mulți dintre cei paisprezece martori care au fost deja auziți. La 12 mai și 21 iulie, poliția a informat Parchetul că doi martori nu au putut fi localizați. În august 2010, poliția a informat Parchetul că ceilalți martori au fost citați în vederea unor noi audieri.
Cu toate acestea, la 12 august 2010, Parchetul a constatat că doi martori au fost stabiliți în Italia timp de un an și nu au putut fi audiați. La 16 august 2010, Parchetul a primit patru martori. La 4 septembrie 2010, Parchetul a solicitat poliției să localizeze și să citeze martorul G.P.R. În aceeași zi, poliția a informat Parchetul că, potrivit părinților GP.R., acesta din urmă era stabilit în Italia și nu se mai întorsese în România din 2008. La 14 septembrie 2010, Parchetul a închis procedura împotriva Ș.G. și Ș.C.M. precum și ale reclamantului, pe motiv că nu au comis faptele reproșate. Parchetul a constatat că, în virtutea faptului că au auzit mai mulți martori, inclusiv G.P.R, care a fost prezent în timpul agresiunii, au existat îndoieli cu privire la vinovăția Ș.G.
și Ș.C.M. La contestația reclamantului, această decizie a fost confirmată, la 8 noiembrie În 2011, de către procurorul-șef al Parchetului, reclamantul a formulat o contestație în fața Tribunalului de Primă Instanță din Constanța, care se plângea, printre altele, de întârzierea anchetei. Printr-o hotărâre definitivă din 23 septembrie 2011, Tribunalul de Primă Instanță a respins contestația, pe motiv că, din cauza mai multor martori, a existat o îndoială cu privire la vinovăția Ș.G. și Ș.C.M.
În special, în ceea ce privește cauza înceată a anchetei, Tribunalul de Primă Instană consideră că instanele na … (...) este necesar să se sublinieze absența în dreptul intern a unei căi de atac eficiente prin care persoana interesată, nemulțumită de întârzierea procedurilor, s-ar putea plânge în fața unei instanțe de încălcarea dreptului său la o procedură într-un termen rezonabil, garantat prin art. 6 din Convenție (...) Legislația națională nu este adecvată niciunuia dintre principiile [derogându-se de la jurisprudența Curții în ceea ce privește termenul rezonabil] ; prin urmare, nu există în prezent nicio dispoziție legală care să permită persoanei al cărei drept la o procedură într-un termen rezonabil a fost încălcat să obțină accelerarea procedurii, dacă aceaceasta este încă în curs, și/sau repararea prejudiciului cauzat astfel.
O astfel de intervenție legislativă este absolut necesară, cu atât mai mult cu cât este inutil să se recalifice fâșia trasă din lente [procedura], bazată pe art. 278 din Codul de procedură penală și să se judece pe fond, în temeiul articolului 13 din Convenție; această metodă a fost considerată de Curte o cale de atac ineficientă (Rupa c. România 1) (dec.), 58478/00, 14 decembrie 2004). Ca urmare a revizuirii Codului de procedură penală în 2010, această hotărâre nu era susceptibilă de recurs în recurs. Reclamantul susține că, pe parcursul întregii anchete, a făcut numeroase cereri pentru a o face să avanseze. Acesta prezintă în fața Curții o copie a unei scrisori referitoare la dosarul său adresat de procurorul general al României la 21 decembrie 2010, la Parchetul din apropierea tribunalului din Constanța.
În această scrisoare, procurorul general a luat notă de lungimea anchetei, în special de lipsa unor acte de procedură între iunie 2006 și februarie 2010 și de consecințele acestei inactivitate, inclusiv de mai mulți martori. Procurorul general a solicitat o mai bună supraveghere a dosarelor pentru a evita repetarea unor astfel de situații. Dreptul intern relevant Dispozițiile Codului penal care reglementează infracțiunile de integritate corporală, precum și cele ale Codului de procedură penală care reglementează contestarea hotărârilor procurorului sunt descrise în cauza Macovei și altele c. România 5048/02, § 33 și 35, 21 iunie 2007). din Codul de procedură penală permite oricărei persoane interesate să conteste în fața Tribunalului de Primă Instanță o hotărâre de nejudiciare pronunțată de Parchet.
202/2010 privind accelerarea procedurilor judiciare, intrată în vigoare la 29 octombrie 2010, a eliminat posibilitatea de a formula un recurs împotriva hotărârii pronunțate de instanța de primă instanță în temeiul articolului 278 din Codul de procedură penală. Invocând art. 6 din Convenție și, în esență, art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa de eficiență a anchetei desfășurate în urma agresiunii de care a fost victima. El se plânge de durata anchetei și, în special, de perioade lungi de inactivitate. Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea punctul 131 din Labita c. Italia [GC], nr 26772/95, CEDH 2000-IV), ancheta efectuată în speță de autoritățile interne a îndeplinit cerințele articolului 3 din convenție În special, reclamantul dispunea de o cale de atac pentru a contesta durata procedurii și pentru a obține accelerarea acesteia?
Requête n o 15193/12 Alexandru Luis IBRIȘ contre la Roumanie introduite le 7 mars 2012
Le requérant, M. Alexandru Luis Ibriș, est un ressortissant roumain né en 1984 et résidant à Constanța. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 20 mai 2006, en raison d’une altercation sur la voie publique ayant impliqué plusieurs tiers, le requérant subit un traumatisme cranio-cérébral et une hémorragie cérébrale qui mirent sa vie en danger et qui nécessitèrent 30-35 jours de soins médicaux. Il en atteste par un certificat médico-légal délivré le 29 mai 2006. Il allègue aussi avoir développé un trouble obsessionnel compulsif, en raison du traumatisme. Le jour même, le requérant porta plainte auprès de la police de Constanța au sujet de l’agression dont il avait été victime.
Sur la base de la déposition du témoin G.P.R., la police identifia les agresseurs en les personnes de Ș.G. et Ș.C.M. Parallèlement, les 22 mai et 1 er juin 2006, Ș.G. et une autre personne saisirent la police d’une plainte contre le requérant qu’ils accusaient de coups et blessures lors de l’incident du 20 mai 2006. A une date non précisée, le parquet près le tribunal départemental de Constanța se saisit du dossier et ouvrit une enquête du chef de tentative de meurtre du requérant. Ce dernier fut entendu, de même que Ș.G., Ș.C.M. et quatorze témoins. Le 27 juin 2006, le parquet près le tribunal départemental prononça un non-lieu en faveur de Ș.G. et Ș.C.M., au motif qu’ils n’avaient pas eu l’intention de tuer le requérant, et renvoya le dossier à la police afin de poursuivre l’enquête pour l’atteinte grave à l’intégrité corporelle du requérant.
Le requérant contesta la décision de non-lieu relative à la tentative de meurtre, tant devant le parquet que devant les tribunaux. Après deux cycles procéduraux, cette décision fut confirmée par un arrêt définitif du 21 octobre 2008 de la cour d’appel de Constanța. S’agissant du dossier relatif à l’atteinte grave à son intégrité corporelle, il fut enregistré par la police de Constanța. Le 17 septembre 2007, Ș.G. et Ș.C.M. furent mis en accusation pour atteinte grave à l’intégrité corporelle du requérant. Le 24 octobre 2007, ce dernier fut mis en accusation pour coups et blessures. Aucun autre acte d’enquête ne fut effectué par la police jusqu’en décembre 2009. Le 9 février 2010, la police renvoya le dossier au parquet près le tribunal de première instance de Constanța, en lui proposant de renvoyer Ș.G.
et Ș.C.M. en jugement du chef d’atteinte grave à l’intégrité corporelle ainsi que le requérant du chef de coups et blessures. Le dossier fut enregistré par le parquet près le tribunal de première instance de Constanța (« le parquet ») qui accomplit plusieurs actes d’enquête. S’agissant, plus précisément, des témoins, le parquet demanda à la police, les 12 mai, 21 juillet et 9 août 2010, de localiser et de citer plusieurs des quatorze témoins déjà entendus. Les 12 mai et 21 juillet, la police informa le parquet que deux témoins n’avaient pas pu être localisés. Le 9 août 2010, la police informa le parquet que les autres témoins avaient été cités à comparaître en vue de nouvelles auditions. Toutefois, le 12 août 2010, la parquet constata que deux témoins s’étaient installés en Italie depuis un an et ne pouvaient pas être entendus.
Le 16 août 2010, le parquet entendit quatre témoins. Le 4 septembre 2010, le parquet demanda à la police de localiser et de citer le témoin G.P.R. Le jour même, la police informa le parquet que, selon les parents de G.P.R., ce dernier s’était installé en Italie et n’était pas revenu en Roumanie depuis 2008. Le 14 septembre 2010, le parquet clôtura la procédure à l’encontre de Ș.G. et Ș.C.M. ainsi que du requérant, au motif qu’ils n’avaient pas commis les faits reprochés. Le parquet constata qu’en raison de l’impossibilité d’entendre plusieurs témoins, dont notamment G.P.R, qui était présent lors de l’agression, il y avait des doutes sur la culpabilité de Ș.G. et Ș.C.M. Sur contestation du requérant, cette décision fut confirmée, le 8 novembre 2011, par le procureur en chef du parquet.
Le requérant forma une contestation devant le tribunal de première instance de Constanța ; il se plaignait notamment de la lenteur de l’enquête. Par un jugement définitif du 23 septembre 2011, le tribunal de première instance rejeta la contestation, au motif qu’en raison de l’impossibilité d’entendre plusieurs témoins, il y avait un doute sur la culpabilité de Ș.G. et Ș.C.M. S’agissant notamment du grief tiré de la lenteur de l’enquête, le tribunal de première instance estima que les tribunaux n’avaient pas la compétence légale pour vérifier le déroulement de l’enquête pénale.
A cet égard, se référant à l’affaire Kudła c. Pologne [GC] (n o 30210/96, CEDH 2000 ‑ XIl), le tribunal fit les remarques suivantes : « (...) il est nécessaire de souligner l’absence en droit interne d’une voie efficace de recours par laquelle la personne intéressée, mécontente de la lenteur des procédures, pourrait se plaindre devant une juridiction de la violation de son droit à une procédure dans un délai raisonnable, garanti par l’article 6 de la Convention (...) La législation nationale ne s’est adaptée à aucun des principes [se dégageant de la jurisprudence de la Cour en matière de délai raisonnable] ; de ce fait, il n’y a actuellement aucune disposition légale qui permette à la personne dont le droit à une procédure dans un délai raisonnable a été violé d’obtenir l’accélération de la procédure, si elle est toujours pendante, et/ou la réparation du préjudice ainsi causé.
Une telle intervention législative est impérativement nécessaire, d’autant plus qu’il est superflu de requalifier le grief tiré de la lenteur [de la procédure], fondé sur l’article 278 1 du code de procédure pénale et de juger sur le fond, sur la base de l’article 13 de la Convention ; cette méthode a été jugée par la Cour comme une voie de recours inefficace ( Rupa c. Roumanie (n o 1) (déc.), n o 58478/00, 14 décembre 2004). » A la suite de la révision du Code de procédure pénale en 2010, ce jugement n’était pas susceptible de pourvoi en recours. Le requérant allègue avoir, tout au long de l’enquête, fait de nombreuses demandes afin de la faire avancer. Il produit devant la Cour une copie d’une lettre relative à son dossier adressée par le procureur général de la Roumanie, le 21 décembre 2010, au parquet près la cour d’appel de Constanța.
Dans cette lettre, le procureur général prenait note de la longueur de l’enquête, notamment de l’absence d’actes de procédure entre juin 2006 et février 2010 et des conséquences de cette inactivité, dont l’impossibilité d’entendre plusieurs témoins. Le procureur général recommandait une meilleure surveillance des dossiers afin d’éviter que de telles situations se reproduisent. B. Le droit interne pertinent Les dispositions du Code pénal régissant les infractions à l’intégrité corporelle ainsi que celles du Code de procédure pénale régissant la contestation des décisions du procureur sont décrites dans l’affaire Macovei et autres c. Roumanie (n o 5048/02, §§ 33 et 35, 21 juin 2007). Plus précisément, l’article 278 1 du Code de procédure pénale permet à toute personne intéressée de contester devant le tribunal de première instance une décision de non-lieu rendue par le parquet.
La loi n o 202/2010 sur l’accélération des procédures judiciaires, entrée en vigueur le 29 octobre 2010, a supprimé la possibilité de former un pourvoi en recours contre le jugement rendu par le tribunal de première instance sur la base de l’article 278 1 du Code de procédure pénale. GRIEFS Invoquant l’article 6 de la Convention et, en substance, l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint du défaut d’effectivité de l’enquête menée à la suite de l’agression dont il a été victime. Il se plaint de la durée de l’enquête et, notamment, des longues périodes d’inactivité.
Eu égard à la protection procédurale contre les traitements inhumains ou dégradants (voir le paragraphe 131 de l’arrêt Labita c. Italie [GC], n o 26772/95, CEDH 2000-IV), l’enquête menée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 3 de la Convention ? En particulier, le requérant disposait-il d’une voie de recours pour contester la durée de la procédure et obtenir son accélération ? Les autorités internes disposaient-elles des mécanismes pour faire entendre les témoins partis à l’étranger ?