MITOVI v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"
MITOVI v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA" (CtEDO, 2013)
Primă cerere nr. 53565/13 Marjan MITOV și alții împotriva fostei Republici Iugoslave a Macedoniei depusă la 20 august 2013 DECLARAREA FACTELOR O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Din 1999 primul reclamant locuiește și lucrează în Australia. Pe 19 septembrie 2008 primul reclamant căsătorit cu dna J.S.M. în Skopje. Apoi au plecat în Australia unde pe 30 august 2010 doamna J.S.M. a dat naștere fiicei lor M.M. Relațiile dintre primul reclamant și dna J.S.M. se pare că s-a deteriorat și la o dată neespecificată în 2011, a sosit, împreună cu M.M., în statul défender. În noiembrie 2011 primul reclamant a luat unsprezece luni de concediu nepăsit din muncă și a sosit în Statul pârât pentru a rămâne cu fiica sa. La 10 octombrie 2011, dna J.S.M. a adus o cerere civilă în fața Tribunalului de Primă Instanță („curtea de primă instanță”) care a solicitat dizolvarea căsătoriei cu primul reclamant. La 13 octombrie 2011, Centrul de Asistență Socială („Centrul”), la cererea instanței de primă instanță, a inițiat proceduri privind drepturile parentale ale primului reclamant și a dnei J.S.M. La 6 decembrie 2011, prima reclamantă a solicitat ca Centrul să decidă drepturile sale de acces fiicei sale. La 3 ianuarie 2012, Centrul a acordat custodia interimar copilului doamnei J.S.M. și a specificat drepturile de acces ale primului reclamant la M.M. (după lună în centru sub supraveghere de experți). Dna J.S.M. a fost ordonată să aducă copilul în centru. După cum se menționează în decizia, a fost valabil până la încheierea finală a procedurii civile privind dizolvarea căsătoriei. Un recurs nu a suspendat executarea deciziei. La 8 aprilie 2012, Ministerul Muncii și Politicii Sociale a acceptat un apel pe care primul reclamant l-a depus împotriva deciziei Centrului din 3 ianuarie 2012 și a trimis cazul pentru o examinare repetată. Acesta a ordonat Centrului să reconsidere faptele cazului și să ia în considerare interesele copilului. La 9 mai 2012, Curtea de Primă Instanță a dizolvat căsătoria dintre reclamant și dna J.S.M.; a acordat custodia copilului fostului său soție; a ordonat primului reclamant să plătească întreținerea copilului; și a stabilit că ar avea continui contacte cu fiica sa, astfel cum a decis Centrul. Această decizie a devenit finală la 25 decembrie 2012. Se pare că, la 10 mai 2012, primul reclamant a depus la Centru o nouă cerere care solicită să decidă în legătură cu drepturile sale de acces la M.M. La 4 iulie 2012 Centrul a specificat drepturile de acces ale primei reclamante la fiica sa (nu mai specifică întâlniri supravegheate în centru) și a ordonat ca fosta sa soție să respecte decizia. Astfel cum a declarat în decizia, un recurs nu va rămâne executat. La 1 octombrie 2012, Ministerul Muncii și Politicii Sociale a respins apelul dnei J.S.M. Se pare că, la 8 octombrie 2012, primul reclamant a informat Centrul că se va întoarce în Australia. La 22 octombrie 2012, Centrul a anulat decizia din 4 iulie 2012 și a declarat, printre altele, că: „„Primul reclamant], în ciuda deciziei (din 4 iulie 2012), nu a văzut copilul său minor la niciuna dintre reuniunile programate specificate în decizia din 4 iulie 2012”. Această decizie a fost notificată primului reclamant la 29 octombrie 2012. În aprilie 2013, primul reclamant a informat Centrului că va rămâne în Statul pârât între 16 mai și 2 septembrie 2013. În acest sens, la 23 aprilie 2013, el a solicitat ca Centrul să-și specifice drepturile de acces fiicei sale, ceea ce a făcut Centru cu o decizie din 7 iunie 2013 (a specificat din nou întâlniri nesupravegheate cu copilul). Potrivit lui, s-a întâlnit cu M.M. doar în scurt timp în centru, în prezența unui expert. Prin scrisoarea din 3 iulie 2013, primul reclamant a solicitat ca Ministerul Muncii și Politicii Sociale să asigure asistența poliției în vederea punerii în aplicare a deciziilor Centrului. La 8 iulie 2013, primul reclamant a solicitat aplicarea obligatorie a Centrului. El a solicitat, de asemenea, ca Centrul să-l acorde, pe baza articolului 87 alineatele (4) și (6) din Legea familiei (a se vedea „Legea internă relevantă” de mai jos), custodia temporară a copilului având în vedere absența prelungită a contactelor cu ea. Prin scrisoarea din 11 iulie 2013 adresată Centrului, primul reclamant s-a plâns că nu și-a văzut fiica de doi ani și că Centrul a fost responsabil cu aplicarea deciziilor sale privind drepturile de acces. La 27 august 2013, Centrul a informat primul reclamant că Ministerul Justiției a fost responsabil, în temeiul articolului 277 alineatul (2) din Legea privind procedurile administrative, pentru aplicarea obligatorie a deciziilor Centrului, la cererea Centrului sau a părții în cauză. Potrivit primului reclamant, acesta a fost ulterior informat de Ministerul Justiției că nu are competență în ceea ce privește aplicarea obligatorie a deciziilor Centrului. La 2 septembrie 2013, primul reclamant a plecat în Australia. Într-o scrisoare din 6 septembrie 2013, Centrul i-a informat că: [Firma hotărârii din 7 iunie 2013] este complet împiedicată de mama copilului, dna J.S.M. și nici una dintre întâlnirile programate nu s-au realizat până în ziua de azi. Copilul minor este complet privat de mama prezenței tatălui ei în dezvoltarea ei. În consecință, există un prejudiciu ireparabil pentru dezvoltarea ei psihologică, emoțională și socială ... [Decizia din 7 iunie 2013] este complet obstrucționată de doamna J.S.M., care a declarat în prezența unui expert angajat cu Centrul și a unui ofițer de poliție că nu va respecta decizia ...” În ceea ce privește al doilea și al treilea reclamant (părinții primului reclamant) La cererea de către al doilea și al treilea reclamant din 4 octombrie 2012, la 9 În ianuarie 2013, Centrul a specificat drepturile lor de acces la M.M., astfel cum se menționează în decizia, recursul nu ar suspenda executarea acestuia. După cum a declarat al doilea și al treilea reclamant, și a confirmat printr-o scrisoare pe care Centrul a trimis-o Comitetului Helsinki din Skopje (disponibil în dosar), nu s-au întâlnit cu M.M. la niciuna dintre reuniunile programate specificate de Centru. La 7 iunie 2013, Centrul a anulat această decizie având în vedere faptul că a specificat (cu o decizie separată a acestei date, a se vedea mai sus) drepturile de acces ale primului reclamant. Reclamanții au furnizat copii ale scrisorilor transmise Inspectoratului Administrativ de Stat și Ministerului Internului în care s-au plâns de nerespectarea dnei J.S.M. cu deciziile Centrului și de nerespectarea acesteia. De asemenea, au susținut că au informat procurorul public despre eșecul doamnei J.S.M. de a respecta deciziile Centrului și incapacitatea lor de a vedea M.M. Un caz a fost deschis cu procurorul public împotriva doamnei J.S.M. din cauza incarcării unui minor. Legea internă relevantă a familiei (Journalul Oficial nr. 157/2008, versiune consolidată) În conformitate cu art. 14 alineatele (1) și (6) din Legea privind familia, Centrul de Asistență Socială este responsabil pentru a oferi asistență și protecție în materie de familie. Un apel nu suspendă aplicarea deciziilor sale. Secțiunea 83 din Legea privind familia prevede că Centrul de Asistență Socială este responsabil pentru a supraveghea respectarea drepturilor parentale. În temeiul articolului 87 §§ 4 și 6 din Legea privind familia, Centrul poate ordona șederea temporară (nu mai mult de 15 zile) a unui copil cu un părinte în cazul în care celălalt părinte, care are drepturi de custodie, nu respectă deciziile Centrului și împiedică primul părinte (care nu are drepturi de custodie) să vadă copilul la două întâlniri consecutive. Centrul poate acorda custodie temporară unui copil unui părinte în cazul în care contactele directe sunt întrerupte timp de mai mult de două luni datorită eșecului părintelui, care are drepturi de custodie, de a respecta deciziile Centrului. Actul de procedură administrativă (Gazette Oficial nr. 38/2005) Secțiunea 270 §§ 1 și 2 alineatul (3) din Legea privind procedurile administrative prevede că o decizie pronunțată în cadrul procedurilor administrative trebuie executată după ce devine executabilă. Atunci când un recurs nu suspendă executarea unei decizii de primă instanță, aceasta devine executabilă după ce este servită în fața părții în cauză. În temeiul articolului 274, executarea se efectuează ex officio sau la o cerere a părții în cauză. O decizie trebuie pusă în aplicare ex officio dacă interesul public este necesar. Execuția unei decizii care este în interesul unei părți în cauză se efectuează pe cererea sa. În conformitate cu art. 276 § 1, executarea unei decizii care prevede obligația morală se efectuează administrativ. Secțiunea 277 prevede că executarea administrativă este efectuată de organismul care a rendu decizia (care este obligatorie) în primă instanță, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. În cazul în care acest organism nu are competență în acest sens, executarea administrativă a unei decizii intră în competența organismului administrativ de competență generală. Ministerul Internului este obligat să ofere asistență în ceea ce privește executarea unei decizii administrative, în cazul în care organismul competent necesită acest lucru. În temeiul articolului 278, organismul competent face, imediat sau cel târziu treizeci de zile după ce o decizie administrativă devine executibilă, o decizie separată prin care autorizează executarea administrativă. Secțiunile 286-288 specifică aplicarea forțoasă a obligațiilor morale ( иδвруваδе δо δат на δринуда ), care poate fi efectuată prin depunerea unei plângeri nejustificate împotriva persoanei care refuză să respecte decizia administrativă (secțiunea 286) sau direct ( неδосредна δринуда ) dacă această aplicare este specificată prin lege (secțiunea 287). Legea privind litigiile administrative (Gazettele Oficiale nr. 62/2006) În temeiul articolului 22 alineatul (1) din Legea privind litigiile administrative, în cazul în care organismul de a doua instanță nu a dat o decizie în termen de 60 de zile și în termen de 7 zile de la o cerere repetată de către o parte interesată, aceasta din urmă poate iniția proceduri administrative de litigii în același mod ca în cazul în care recursul său a fost respins. Secțiunea 22 alineatul (3) prevede că o parte interesată poate cere organismului de a doua instanție să decidă în cazul în care organismul de prima instanție nu a eliberat o decizie în termen de 60 de zile (sau într-un termen mai scurt dacă este prevăzută în temeiul unei legi specifice) de la prezentarea cererii respective. În cazul în care organismul de a doua instanție nu ia o decizie, partea interesată poate institui proceduri administrative de litigii în condițiile menționate la subsecțiunea 1. COMPLAINTE Reclamanții se plâng în conformitate cu articolele 6 și 8 din Convenție pentru faptul că autoritățile nu respectă deciziile Centrului cu privire la drepturile lor de acces la M.M. În acest sens, ele susțin, de asemenea, lipsa unui remediu eficace în temeiul articolului 13 din Convenție. Reclamanții au epuizat toate căile de recurs interne eficace, astfel cum se prevede la art. 35 § 1 din Convenție? În acest sens, poate fi pusă în aplicare aplicarea administrativă specificată în Actul privind procedurile administrative, care poate fi lansat ex officio (secțiunea 274 din Legea privind procedurile administrative), să fie considerate eficace, în special în ceea ce privește primul reclamant care a avut o ședere limitată în Statul pârât? Primul reclamant a epuizat toate remediile eficace în ceea ce privește cererea sa prezentată Centrului la 8 iulie 2013 în temeiul articolului 87 alineatele (4) și (6) din Legea privind familia? Guvernul este invitat să explice (și să furnizeze copii ale practicii interne, dacă este vreuna) aplicarea administrativă a deciziilor Centrului în cazuri similare. A existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție? În special, neexecutarea deciziilor Centrului care specifică drepturile reclamanților de acces la M.M. constituie o încălcare a acestei dispoziții? A existat o încălcare a articolului 8 din Convenție? În special, reclamanții au suferit o încălcare a dreptului lor la respectarea vieții lor de familie ca urmare a imposibilității de a vedea M.M.? A avut reclamanții la dispoziția lor un remediu intern eficace pentru plângerile lor în temeiul articolelor 6 și 8, astfel cum prevede art. 13 din Convenția? Apendicele Dl Marjan MITOV („primul reclamant”), născut la 30/06/1972, este un cetățean macedonean născut în 1972, locuiește în Sydney, Australia și reprezentat de N. Najdenova Levik dna Cveta MITOVA („al doilea reclamant”), născut la 26/02/1949, este un cetățen macedonean născut în 1949, locuiește în Skopie și reprezentat de N. Najdenova Levik Dl Denčo MITOV („al treilea reclamant”), născut la 26/07/1950, este un cetățean macedonean născut în 1950, locuiește în Skopje și reprezentat de N. Najdenova Levik